Devil May Cry 3 Special Edition

Când primul Devil May Cry a fost lansat pe piaţă cei de la Capcom aduceau în faţă o idee relativ nouă: cea a non eroului. Dante este fiul demonului Sparda, rezultat din relaţia acestuia cu o femeie. Acţiunea din primele două episoade ale seriei ni-l prezintă pe Dante vanand demonii care fac ravagii prin oraş, prilej cu care este prins în lupte de proporţii.
Ei bine al treilea episod avea nevoie de ceva în plus faţă de primele intrigi. Acest element de invoaţie este reprezentat de apariţia lui Virgiliu, fratele mai mare al lui Dante. Conflictul, poate clasic, îşi face totuşi efectul, Virgiliu este încă de la prima apariţie un personaj ce pare mult mai profund şi mai echilibrat decât superficialul şi impulsivul său frate. Disputa lor tranşcende lupta fizică, astfel Dante nu este interesat sa controleze puterea despre care vorbeşte Virgiliu iar acesta din urmă îi atrage atenţia că fără putere nu poţi salva pe nimeni.

În ceea ce priveşte atacurile atunci când îl controlezi pe Dante acestea sunt pur şi simplu sălbatice: prima arma pe care acesta o foloseşte este o sabie care combinată cu rafalele de gloanţe ale celor două pistoale ale personajului principal vor face demonii să urle în chinuri. Pe langă acestea se mai adaugă un stil de luptă pe care tu trebuie să îl aleagi din patru disponibile la începutul jocului: Garda Royală, Trucurile, Mânuirea sabiei şi în final a armelor de foc. Chiar dacă arsenalul pare unul impresionant are un minus important: în esenţă nu vei putea sa te bucuri decât de unul dintre cele patru, motiv pentru care, daca nu vei parcurge jocul de cel puţin patru ori nu te vei putea bucura toate stilurile. Acest inconvenient decurge din faptul ca jocul foloseşte pentru fiecare gen de atacuri sistemul upgradării. Dacă upgradezi un stil nu vei dori să adopţi un altul, cu care trebuie să o iei de la zero. Pe parcursul jocului vei obţine o serie de arme noi, care la rândul lor pot fi upgradate. Dintr-un anumit punct al jocului Dante va putea să işi ia forma de demon pentru câteva momente, stare in care orice atac folosit va fi mult mai rapid şi mai puternic.
Sistemul pe care îl vei folosi în joc este cel în care îţi fixezi „ţinta” pe un adversar dintre cei prezenţi în jurul tău urmand ca acesta sa devină un obiectiv principal al atacurilor tale. Upgradările din joc, atat ale atacurilor, cât şi ale vieţii necesită un anumit număr de globuri roşii, obţinute prin uciderea adversarilor. Chiar dacă jocul îţi va da mai multe globuri atunci când vei folosi atacuri deosebite tot nu vei putea upgrada toate armele, motiv pentru care numarul acestora nu ar fi trebuit sa fie atât de mare ci limitat la câteva principale şi eficiente. Tot pe baza globurilor vei putea cumpăra diferite obiecte ce îţi pot reda o parte din viaţa sau energia pierdută. Specific acestei ediţii este globul de aur, care practic te readuce la viaţă atunci când eşti ucis. Este de apreciat că preţul (numărul de globuri) creşte cu fiecare nouă achiziţie, altfel ai fi cumpărat zeci de astfel de obiecte, jocul devenind nesemnificativ din punct de vedere al dificultăţii.
Adversarii sunt reprezentaţi de câteva categorii de demoni, care te vor mulţumii mai ales pentru faptul că sunt completaţi de apariţia unor numeroşi inamici principali, aceştia din urma impresionand prin tactică de lupta dar şi prin diversitatea lor. Tocmai datorită diversităţii lor voi trece peste faptul că doi sau trei nu mi s-au părut atât de inspiraţi. Confruntările repetate cu Virgiliu contribuie la magia luptelor dandu-ţi impresia că participi la scene dintr-o animaţie japoneză.
Fineţea şi atenţia pentru detaliu se evidenţiază cel mai mult la impactul şi efectul pe care diferitele atacuri ale lui Dante le au asupra adversarilor: astfel o rafală a celor două pistoale îi va face să vibreze pe măsură ce primesc gloanţele în trup iar pe de altă parte un glonţ al puştii îi va arunca brutal înapoi. Loviturile şi combourile sunt fluide mai ales cele cu sabia sub care adversarii voi fi tăiaţi în bucăţi sau pur şi simplu spulberaţi!
Pe parcursul aventurii, ce se petrece în mare parte în turn, Dante se va întoarce în locuri pe care le explorase anterior, numai că acum anumite porţiuni sunt distruse sau blocate de dărâmături. Acest aspect îţi dă un sentiment de autenticitate regăsit mult mai târziu şi în capodopera God of War III.
I.A. este strâns legată de gradul de dificultate ales. Personal nu recomand nivelul „easy”, ci nivelul normal pe care l-am ales şi eu. Ulterior veţi putea alege un grad mult mai provocator, în care dificultatea te va determina să îţi planifici cu atenţie fiecare atac.
Camera are unele puncte în care se schimbă mult prea brusc, abordând un unghi total diferit. Aceste momente nu sunt totuşi întâlnite în timpul luptelor, situaţie in care rămâne fixă lângă personaj.
Jocul nu trece de pragul linearităţii însa acest lucru nu îţi va răpi din plăcerea pe care o vei experimenta pe tot parcursul aventuii ce are o întindere medie, suficientă pentru a te mulţumi.

Şi la acest capitol ediţia pe care o analizăm îşi evidenţiază plusurile faţă de DMC 3. Fiecare demon este realizat in detaliu chiar şi atunci când camera îl surprinde de la o distanţă redusă. Proporţia obiectelor cu care interacţionezi se păstrează cu cea din realitate. Detaliile spaţiilor în care te afli sunt mulţumitoare. Un aspect minor ar fi cel al absenţei unei palete mai largi de culori, lucru justificat în parte de faptul ca acţiunea se petrece în diferite părţi ale acelui turn gigant.

Recunosc faptul că am fost surpins în mod plăcut, coloana sonoră de pe întreg parcursul jocului este realizată de o formaţie de rock ale căror ritmuri şi versuri sunt perfecte pentru a completa adrenalina transmisă de Devil May Cry 3. Vocile actorilor sunt şi ele la înălţime fiind potrivite pentru fiecare personaj in parte, în special în ceea ce îl priveşte pe Dante şi Virgiliu.

Jocul prezintă suficiente atracţii după ce este terminat prima oară: un nou grad de dificultate, costume noi, un mod nou în care iţi poţi exersa abilităţile împotriva demonilor dar opţiunea principală este desigur posibilitatea de a parcurge jocul cu Virgiliu. O opţiune minunată dar care ar fi trebuite şlefuită pînă la capăt. Virgiliu are un filmuleţ introductiv care este binevenit însă este singurul. Armele de foc sunt înlocuite cu pumnale de energie care nu arata tocmai bine. Jocul evolueaza identic, necesita prea mult effort sa fie diferit, asta nu se discuta, insă pentru a evita Virgiliu VS Virgiliu, acesta putea fi înlocuit destul de simplu cu Dante.

Capcom reuşeşte să dea lovitura prin această ultimă ediţie ce nu trebuie ratată de niciun jucător care iubeşte acest gen. Nu trebuie să fie considerat un joc în care tot ce ai de făcut este să loveşti butoanele la întâmplare deoarece esenţa lui stă tocmai în capacitatea de a evalua inamicii şi de a găsi atacul potrivit pentru a învinge.

MEDIE: 9/10

Gen: acţiune-aventură.