The King of Fighters 96

Având în vedere apropierea datei de lansare pe console a ultimului titlu K.O.F. momentul îmi pare potrivit pentru o aprofundare retro a seriei. Compania SNK nu a rămas indiferentă faţă de titlul care i-a adus celebritatea şi a profitat de fiecare ocazie pentru a continua promovarea lui. Consola PlayStation 2 a oferit astfel de prilejuri: ediţia aniversară The King of Fighters 94 , K.O.F. Orochi Saga, ediţia mult îmbunătăţită a titlului The King of Fighters 98, K.O.F. Nests Saga şi din nou o variantă completă a lui The King of Fighters 02.
Pe tot parcursul clasei a VIII-a mama a crezut că vinerea am șase ore! Chiar aveam însă ultima era de K.O.F. 96. Este episodul pe care l-am jucat cel mai mult pe arcades și pe care l-am terminat cu toate echipele. În varianta în care îmi editam echipa nelipsiți erau Ralf și Leona, ambii foarte eficienți, iar al treilea era alternativ Iori, King, Robert sau Kim. În această formație am finalizat în repetate rânduri jocul cu un singur credit. Ultima oară când am întâlnit un arcades cu K.O.F. 96 era undeva printre blocurile din apropierea casei mele. Am întrebat prețul iar vânzătorul mi-a expus alternativele: cost per credit sau pentru o oră. Răspunsul meu a venit promt: cu un credit mă voi juca o oră! Am primit creditul și nu mi s-a pretins prețul (probabil prea mic față de cât primea pentru o oră). Cu Ralf, Leona și Iori am ajuns până la Goenitz. Nu îmi aduc aminte dacă l-am învins și nici dacă a durat o oră...

După moartea lui Rugal o gazdă misterioasă adună luptătorii legendari din Southtown pentru a participa la un nou turneu. Atmosfera apăsătoare se generalizază atunci când îşi face apariţia echipa lui Krauser şi Mr. Big condusă de nimeni altul decât Geese Howard. În urma confruntărilor organizatoarea turneului se prezintă drept Chizuru Kagura, gardianul puterii ce l-a distrus pe Rugal. Astfel se dezlănţuie confruntarea pentru supravieţuire avându-l ca oponent pe cel mai teribil adversar întâlnit de către luptătorii din Southtown: Leopold Goenitz.
În continuare o să explic punctual de ce K.O.F. 96 rămâne unul dintre cele mai valoroase titluri din serie, cu numeroase satisfacţii şi în prezent. Un element esenţial a fost redesenarea personajelor, fiind individualizate atât din punct de vedere estetic (poziţii de luptă distincte, costume noi) dar şi prin personalizarea atacurilor (sferele de energie, foarte asemănătoare până la acest episod devin acum specifice fiecărui protagonist). În acest sens avem ca exemple, atacul lui Ryo şi Robert ambele modificându-şi nu doar aspectul dar şi raza de atac, valul de energie al lui Terry este redesenat, Ralf şi Clark mai au doar o singură schemă comună iar aceasta este redată diferit etc.
Se acordă o atenţie fără precedent detaliilor, numărul animaţiilor folosite în mişcările personajelor este şi el uimitor, în special în cazurile în care acestea presupuneau lovituri cu elan, ce în trecut păreau rigide. Rezultatul se observă imediat în frecvenţa loviturilor dar şi în impactul pe care îl au acestea (ex. forţele lui Ralf ce spulberă adversarii)! Se face pentru prima oară distincţia între forţele simple şi cele date atunci când protagonistul avea un nivel redus de vitalitate. Fie acestea erau mult mai puternice (regula), fie exista o forţă distinctă (cazul lui Iori). Pentru prima oară personajele puteau alerga, lucru ce aducea o mobilitate sporită fiecărei mişcări. Personajele erau echilibrate, fiecare având ca regulă cinci atacuri speciale, un atac puternic pe ultimele două butoane și o forță mare. Culorile sunt intense şi chiar par să prindă viaţă sub strălucirea caracteristică întregului joc.
Locaţiile în care se desfăşoară confruntările sunt structurate în general pe trei planuri, pline de viaţă, culoare şi detaliu. Uneori primul plan, pe care se aflau luptătorii, este mobil (lupta cu echipa lui Iori se dă pe un vaporaş ancorat la mal iar cea cu echipa şefilor are loc pe o superbă gondolă în mişcare pe canalul veneţian). Alteori cadrul de luptă impresionează prin grandoare aşa cum este cazul în timpul luptei cu echipa fetelor condusă de King şi desigur în confruntarea cu Kagura, a cărei arenă ar putea îngenunchia şi astăzi majoritatea locaţiilor 2 d existente.
Un alt compartiment de excepție este cel sonor. Personal îndrăgesc cel mai mult coloana sonoră din acest episod, lucru explicabil prin melodii unice, specifice fiecărei echipe. Lupta împotriva Lupilor Singuratici începe pe acorduri de chitară, echipa lui Kyo are o melodie energică, iar uneori diferenţele sunt totale de la un membru al echipei la altul. În acest din urmă caz se încadrează echipa şefilor cu o melodie apăsătoare in cazul lui Geese, una relaxată cu accente de cartier pentru Mr. Big şi în cele din urmă Dies Irae a compozitorului Mozart pentru Krauser (unul dintre exemplele de distincţie şi stil ce a situat seria mult deasupra eternului rival Street Fighter)! În final melodia lui Goenitz ce induce senzații apocaliptice.
Majoritatea acestor lăudabile inovaţii au fost preluate şi în titlurile următoare însă unele au fost în mod inexplicabil abandonate (nu mă voi sătura să dau exemplu pumnul de electricitate al lui Benimaru al cărui design avea influenţe 3 d şi nici nucleul energetic al atacului Kasier Wave folosit de Krauser). Tot din moștenirea pierdută a acestui titlu face parte și o mobilitate crescută ce parcă nu s-a mai regăsit ulterior în totalitate. Cel mai bine facem distincția atunci când ne gândim la Goenitz. În K.O.F. 96, pe lângă faptul că era un adversar devastator ale cărui atacuri puteau fi considerate aproape fără excepție forțe, dădea dovadă și de o rapiditate inegalată. Apariția lui Goenitz în alte ediții ale seriei a confirmat lipsa acelei mobilități fantastice, specifică titlului analizat.
Acum 15 ani acest titlu a zdrobit orice concurenţă în materie de jocuri de fighting 2d, în prezent el rămâne o sursă de nostalgie şi un material preţios pentru jucătorii retro!
Facem o luptă?!

NOTĂ: 10/10