duminică, 6 martie 2011

Donkey Kong Country Returns

Publicat de Ionutz la 09:46

Unul dintre cele mai bine cotate titluri clasice revine în prim plan pe consola Wii, dovedind dacă mai era nevoie, că formula şcolii vechi este la fel de eficientă şi în prezent.
Povestea este o reeditare a celei de pe SNES în care rezerva de banane a celor doi fraţi este furată. Furioşi aceştia pornesc la drum pentru a o recupera şi totodată pentru a învinge măştile magice care controlează animalele junglei.
Prezentarea este cât se poate de reuşită iar aventura plină de momente amuzante.

Să spui despre acest titlu că este unul în totalitate original ar fi inexact, dar să îl transformi într-un simplu remake ar fi nedrept. Este construit având la bază structura lui Donkey Kong Country (harta insulei este structurată în acelaşi mod, iar nivelurile au la bază vechile stagii).
Astfel aventura începe de la cabana celor doi fraţi, trece prin jungla din apropiere, apoi de plaja răcoroasă, de pădurea cu vulturi, de vechile temple, de numeroase mine şi peşteri, urmând spre final muntele, fabrica şi în cele din urmă vulcanul.
Controlul este cât se poate de simplu: stikul sau sistemul direcţional clasic pentru mişcare, un buton pentru sărit şi unul pentru rostogolit. Inovaţia specifică Wii este posibilitatea de a mişca maneta pentru a iniţia un nou atac. Aceasta poate neutraliza o serie de adversari, poate permite accesul în diferite zone ascunse ale stagiului, este folosită pentru a executa lovitura finală împotriva inamicilor principali etc. De asemenea sistemul în care cei doi fraţi pot fi folosiţi împreună se menţine având şi un bonus: cel mic are în rucsac un sistem cu elice care îi permite să zboare puţin în aer facilitând traversarea unor gropi altfel problematice. Însă chiar şi în aceste condiţii jocul se menţine dur în ultima parte aducându-te la limitele răbdării dar amintindu-ţi în acelaşi timp cu plăcere de stilul jocurilor din trecut.
După fiecare nivel ai posibilitatea de a salva progresul iar în anumite locaţii poţi achiziţiona de la cabana bunicului diferite obiecte ce în general îţi facilitează misiunea. Acestea sunt: o cheie ce permite accesul la un drum alternativ, un papagal ce te însoţeşte prin nivel şi îţi semnalează locul în care se găsesc bucăţi de puzzle, o inimă ce se adaugă la cele două existente, respectiv patru când îi controlezi pe cei doi concomitent şi în cele din urmă clasicul balon roşu ce îţi conferă o viaţă în plus. În schimbul acestor obiecte trebuie să dai un anumit număr de banane pe care le colectezi în prealabil din nivele.
Inamicii sunt diversificaţi (de la animale hipnotizate de către şamanii magici şi până la mecanisme diabolice), cei principali sunt plini de originalitate, cu tehnici elaborate şi de multe ori amuzanţi prin design (e.g.: robotul în forma unui pui uriaş din zona industrială).
Structura stagiilor este superbă reeditând emoţiile împinse la extremă (stagiile din mină în viteză maximă la bordul cărucioarelor de cărbuni), butoiul cu reacţie, trasee secrete, mecanisme fatale (a se vedea ciocanele uriaşe din fabrică), dar şi prietenosul rinocer din serie. În stagiile în care eşti la bordul unor mijloace de transport eşti uneori urmărit de creaturi uriaşe, superb realizate, cum este liliacul uriaş din mină. Fiecare moment este plin de energie şi farmec!
Jocul necesită aproximativ 12 ore pentru a fi parcurs şi este dificil mai ales în final, testând chiar nervii unui veteran.

Grafica te cucereşte încă din primele momente. Realizată în stilul jocurilor 2d, cu aceeaşi perspectivă din lateral, dar cu personaje şi obiecte 3d, al căror contur este rotunjit şi plăcut. Sistemul camerei este realizat astfel încât atunci când eşti propulsat pe platforme mai îndepărtate ea rămâne pe loc. Chiar dacă iniţial ai senzaţia unui dezavantaj vizual, în scurt timp vei realiza că efectul este unul interesant şi original. Transpunerea vechilor personaje în 3d este realizată cu succes iar noile personaje, precum şi mediul înconjurător sunt ireproşabile. Un alt aspect ce nu poate fi trecut cu vederea este paleta de culor, pe cât de diversificată, pe atât de intensă, o adevărată încântare pentru ochi!

Coloana sonoră se menţine la fel de originală ca cea din titlul iniţial, cu puternice influenţe tribale şi o linie melodică superbă, specifică fiecărui nivel în parte. Tobele sacadate precum şi ritmul antrenant te transpun cu uşurinţă în jungla plină de pericole a celor doi fraţi. Celelalte efecte sonore sunt la fel de reuşite, o parte fiind preluate din titlul de pe Super Nintendo.

În materie de replay trebuie spus că acest joc poate fi lăsat cu greu din mână după prima finalizare. În primul rând este excelent şi merită parcurs cel puţin de două sau trei ori. În contiunuare fiecare stagiu poate fi parcurs contra cronometru pentru a-ţi testa eficienţa, există bucăţi de puzzle ascunse ce pot fi colectate pentru a salva diferite poze şi în cele din urmă literele ce alcătuiesc cuvântul Kong, pentru a obţine o viaţă în plus. La acesta se adaugă numărul ridicat de camere secrete sau bonusuri ce îi sporesc magia. La final va apărea pe hartă un templu de aur dar care va putea fi explorat doar de cei ce deţin anumite obiecte rare, ce probabil sunt obţinute odată cu completarea totală a celorlalte nivele.

Acestui titlu trebuie să i se recunoască în totalitate meritele, ce privesc jocul în ansamblul său şi care îl propulsează pe primele locuri între jocurile anului trecut. Dacă îmi este permisă expresia, un clasic contemporan!

MEDIA: 10/10
Gen: aventură.

0 comentarii on "Donkey Kong Country Returns"

 

Jocuri, recenzii, trailere Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez