Jocul este o producţie Konami lansat pe consola Nintendo în anul 1993. După cum spune şi titlul vei deveni Zen, un maestru ninja care luptă împotriva poulării. Un fel de Captain Planet al umbrelor, dacă nu e prea mult... Desigur există numeroşi adversari în frunte cu Lordul Contaminare (aaaa, vechile nume, atât de des întâlnite şi atât de…originale) care vor să distrugă planeta şi inevitabil pe eroul nostru.
Îmi aduc aminte că am văzut acest joc la un prieten şi chiar l-am terminat înainte de a îl cumpăra. Deci ce anume avea atât de deosebit pentru a mă determina să îl achiziţionez în ciuda faptului că îl terminasem deja?
Aventura are loc prin intermediul a opt misiuni însă acestea nu pot fi considerate, fiecare în parte, stagii propriuzise, unele fiind lupte cu şefi sau adversari puternici. Jocul are culori frumoase iar Zen este detaliat şi mare ca proporţii faţă de posibilităţile unei console de 8 biti. Putea sări, lovea cu bâta reuşind să îşi prindă chiar adversarii cu aceasta. Se pute agăţa de diferite obiecte lovind cu picioarele din această poziţie. Colecta o esenţă ce îi permitea să îşi regenereze energia în timpul luptei. Muzica era antrenantă schimbând ritmul sau genul în funcţie de situaţiile cu care te confruntai.
Cu adevărat intrigantă este structura diferită a principalelor misiuni pe care Zen trebuia să le completeze. În fabrica de toxine, jucătorul trebuie să parcurgă întreg nivelul înainte ca timpul afişat pe ecran să se scurgă. Camera are o perspectivă sus-lateral, în genul unor jocuri precum Wizard Fire. În momentul în care Zen executa o săritură părea să capete un efect tridimensional, impresionant şi foarte reuşit. Într-un alt stagiu va fi necesar să salvezi o serie de muncitori prinşi în cele şase etaje ale unei clădiri în flăcări, idee nouă printre jocurile vremii. Mergând mai departe va trebui să îţi croieşti drum printr-o mină la bordul unui vagon de cărbuni, mereu în viteză maximă (idee cu care cei de la Nintendo aveau să ne testeze pe deplin nervii în Donky Kong Country). Uneori va trebui să schimbi poziţia şinelor pentru a evita să te prăbuşeşti, sau să elimini inamicii care te atacă ori pur şi simplu să eviţi cu rapiditate obstacolele apărute în drum. Într-un nivel Zen va cădea în permanenţă prin tunelul unei peşteri, aparent fără sfârşit, distrugând inamici înainte de a fi strivit de un mecanism cu ţepi ce se apropie ameninţător din spate. Perspectiva din acest nivel, precum şi mini harta din lateral a fost transpusă cu fidelitate în unele shootere cu nave. Restul nivelelor reprezintă confruntări cu acoliţii Lordului Contaminare printre care şi clona lui Zen (din nou o idee bună). Acestea oferă mereu o abordare diferită ce înlătura plictiseala. Bătălia finală se va da în spaţiu unde va trebui să îţi învingi duşmanul înainte ca pamantul să fie distrus de meteoriţi (procentajul de degradare al planetei fiind afişat pe ecran).
Zen din păcate este un joc destul de scurt, dar nu lipsit de replay la acea dată. A fost un titlu îndrăzneţ, reprezentând o sursă de inspiraţie pentru jocurile ulterioare, ce au preluat o parte din ideile menţionate mai sus.
Îmi aduc aminte că am văzut acest joc la un prieten şi chiar l-am terminat înainte de a îl cumpăra. Deci ce anume avea atât de deosebit pentru a mă determina să îl achiziţionez în ciuda faptului că îl terminasem deja?
Aventura are loc prin intermediul a opt misiuni însă acestea nu pot fi considerate, fiecare în parte, stagii propriuzise, unele fiind lupte cu şefi sau adversari puternici. Jocul are culori frumoase iar Zen este detaliat şi mare ca proporţii faţă de posibilităţile unei console de 8 biti. Putea sări, lovea cu bâta reuşind să îşi prindă chiar adversarii cu aceasta. Se pute agăţa de diferite obiecte lovind cu picioarele din această poziţie. Colecta o esenţă ce îi permitea să îşi regenereze energia în timpul luptei. Muzica era antrenantă schimbând ritmul sau genul în funcţie de situaţiile cu care te confruntai.
Cu adevărat intrigantă este structura diferită a principalelor misiuni pe care Zen trebuia să le completeze. În fabrica de toxine, jucătorul trebuie să parcurgă întreg nivelul înainte ca timpul afişat pe ecran să se scurgă. Camera are o perspectivă sus-lateral, în genul unor jocuri precum Wizard Fire. În momentul în care Zen executa o săritură părea să capete un efect tridimensional, impresionant şi foarte reuşit. Într-un alt stagiu va fi necesar să salvezi o serie de muncitori prinşi în cele şase etaje ale unei clădiri în flăcări, idee nouă printre jocurile vremii. Mergând mai departe va trebui să îţi croieşti drum printr-o mină la bordul unui vagon de cărbuni, mereu în viteză maximă (idee cu care cei de la Nintendo aveau să ne testeze pe deplin nervii în Donky Kong Country). Uneori va trebui să schimbi poziţia şinelor pentru a evita să te prăbuşeşti, sau să elimini inamicii care te atacă ori pur şi simplu să eviţi cu rapiditate obstacolele apărute în drum. Într-un nivel Zen va cădea în permanenţă prin tunelul unei peşteri, aparent fără sfârşit, distrugând inamici înainte de a fi strivit de un mecanism cu ţepi ce se apropie ameninţător din spate. Perspectiva din acest nivel, precum şi mini harta din lateral a fost transpusă cu fidelitate în unele shootere cu nave. Restul nivelelor reprezintă confruntări cu acoliţii Lordului Contaminare printre care şi clona lui Zen (din nou o idee bună). Acestea oferă mereu o abordare diferită ce înlătura plictiseala. Bătălia finală se va da în spaţiu unde va trebui să îţi învingi duşmanul înainte ca pamantul să fie distrus de meteoriţi (procentajul de degradare al planetei fiind afişat pe ecran).
Zen din păcate este un joc destul de scurt, dar nu lipsit de replay la acea dată. A fost un titlu îndrăzneţ, reprezentând o sursă de inspiraţie pentru jocurile ulterioare, ce au preluat o parte din ideile menţionate mai sus.
NOTA: 9/10
Postări
0 comentarii on "Zen Intergalactic Ninja"
Trimiteți un comentariu