După evenimentele din prima parte, în care prinţul a manipulat nisipurile timpului, au trecut câţiva ani iar eroul este vânat de creatura Dahaka, gardian al nisipurilor timpului. Aceasta doreşte moartea prinţului deoarece era singurul muritor capabil să controleze timpul. În misiunea sa de a se elibera de acest duşman permanent prinţul află că soluţia este uciderea celei care a creat nisipurile. Călătoria din faţa lui va fi însă una presărată cu pericole...
Înainte de toate trebuie menţionat faptul că prinţul a fost şi a rămas un atlet. Astfel mare parte din jocurile acestei serii s-au bazat pe evitarea capcanelor întâlnite în drumul său. Ele sunt dintre cele mai diverse şi în acest episod însă dozarea lor este mult mai echilibrată, fiind apropiată de proporţia în care sunt înfruntaţi diverşi adversari. Pentru a le depăşi protagonistul va sări peste gropi, va fugi pe ziduri şi va escalada clădiri. Toate acestea menţin un ritm alert care atinge apogeul în timpul porţiunilor în care eşti urmărit de Dahaka. O singură atingere a acestuia este suficientă pentru a îl ucide pe prinţ.
O proporţie importantă o au şi puzzelurile care se îmbină de multe ori cu capcanele în vreme ce în alte puncte îţi blochează trecerea până la rezolvarea lor. Spre exemplu în sala palatului există un mecanism care, în funcţie de modul în care este acţionat permite accesul în diferite porţiuni ale acestuia. Nu e necesar să fie explorate toate aceste arii însă pentru a obţine sabia cu lama de apă va trebui să rezolvi într-adevăr fiecare puzzel şi să explorezi întreagul univers al jocului.
Prinţul are două sisteme de atac: unul bazat pe combouri şi altul pe armele folosite. El poate lupta cu o singură armă, beneficiind de atacuri specifice acestui stil sau cu două săbii, combourile adaptându-se noului sistem. Poate arunca arma în adversar cu un efect mai puternic şi de la o distanţă considerabilă. Interacţionează cu mediul (îşi poate lua elan împingându-se în ziduri, se poate roti în jurul unor stalpi de susţinere mânuind în acest timp sabia etc). Chiar dacă şi aceste serii de lovituri sunt îmbinate cu acrobaţiile despre care am vorbit mai sus ele îşi fac efectul. Unele finalizează prin decapitarea sau secţionarea adversarului altele prin aruncarea acestuia sau străpungere. Pe măsură ce jocul progresează adversarii devin mult mai iscusiţi motiv pentru care doar unele combouri vor reuşi să-i răpună.
Alături de aceste atacuri se adaugă şi abilitatea de a întoarce timpul pentru câteva secunde, acţiune ce poate remedia o eventuală greşeală. Există atât un sistem de gardă cât şi unul ce permite eschivarea din faţa anumitor atacuri. Camera nu ridică probleme în niciun moment al jocului urmărindu-l pe protagonist.
Inamicii sunt satisfăcători, de la piraţi până la creaturi animalice. Trebuie spus că aceştia nu au foarte multe atacuri însă problemele apar deoarece atacă în grup iar puterea loviturilor, chiar daca nu este exagerată, se poate cumula uşor atunci când eşti înconjurat.
Inamicii principali nu sunt numeroşi, unul sau doi giganţi ce se pot considera precursorii ciclopilor din God of War, conducătoarea piraţilor, regina şi desigur Dahaka.
Întinderea jocului te va mulţumi iar explorarea în timpuri diferite a aceloraşi locuri contribuie şi ea la magie. Dacă vei explora întregul castel vei descoperi un joc peste medie ca lungime şi care rămâne per ansamblu unul linear, exceptând micile abater menţionate mai sus.
În materie de grafică jocul m-a mulţumit. Cele mai impresionante sunt culorile intense, roşul steagurilor pe care prinţul alunecă este parcă de catifea. Pe măsură ce inamicii sunt ucişi, pe lângă sânge se poate observa cum se răspândeşte şi nisipul, de un auriu strălucitor, ce îi contaminase.
Modelele personajelor bune, fiind păstrate proporţiile. Cele mai impresionante sunt construcţiile şi clădirile pe care eroul le explorează şi pe care se caţără. Deosebită mi s-a părut o porţiune în care acesta trebuie să escaladeze rapid o clădire înainte de a se dărâma precum şi porţiunile în care eşti urmărit de Dahaka. De asemenea filmuleţele sunt foarte bine realizate.
Vocile personajelor sunt bune iar dialogurile potrivite în ciuda faptului că şi-au pierdut o parte din umorul avut iniţial. Muzica este plăcută, potrivită unui joc de aventură. Sunetele pe care le fac armele în contact cu diferite obiecte este realist iar în lupta cu demonii afectaţi de nisipurile timpului ultima lovitură dă senzaţia perforării unui sac de nisip, efect foarte reuşit.
Ca valoare de replay trebuie spus că dintre cele trei jocuri acesta mi s-a părut cel mai reuşit, la vremea respectivă l-am considerat chiar aproape de perfecţiune. El este şi singurul care are două finaluri alternative. Primul care nu necesită niciun fel de efort, ci doar parcurgerea jocului, iar al doilea, ce se integrează în firul epic al seriei, necesită obţinerea sabiei cu lama de apă. Pentru acest obiectiv trebuie completate toate puzzelurile şi în consecinţă în final prinţul va înfrunta creatura Dahaka.
Există şi o serie de bonusuri cum ar fi filmuleţele din joc precum şi o serie de clipuri de prezentare. Jocul are grade de dificultate.
Acest titlu este alegerea perfectă pentru cei care vor să experimenteze atmosfera seriei persane, fiind după părerea mea cel mai echilibrat din trilogie. Ultimul episod, chiar dacă vine cu câteva inovaţii are şi o serie de minusuri considerabile. Astfel dacă doriţi o aventură intrigantă cu capcane ce necesită dexteritate precum şi puzzeluri variate, Prince of Persia Warrior Within este o alegere bună.
0 comentarii on "Prince of Persia Warrior Within"
Trimiteți un comentariu