Fatal Fury Wild Ambition

Acest joc reeditează povestea din primul Fatal Fury când, după uciderea lui Jeff de către Geese Howard, fraţii Bogard încearcă să-şi răzbune tatăl participând la turneul The King of Fighters. Devenită un clasic, povestea este redată în mod excepţional prin filmuleţul introductiv al jocului.
Dacă povestea este cea din primul episod, luptătorii selectabili sunt în mare cei din Fatal Fury Real Boot. Din păcate unii dintre ei (gemenii Jin, Marry, HonFu) au fost înlocuiţi cu personaje lamentabile precum Toji sau Tsugumi!
Schemele sunt şi ele o adaptare a celor avute în F.F.R.B. Acest lucru nu e rău: fiecare personaj are o serie de scheme unice, în general cinci, la care se adaugă două forţe (una pe roşu şi una posibilă atunci când bara de energie este plină). Se adaugă o lovitură care foloseşte bara de energie, dar care ameţeşte adversarul, precum şi un prins din spate, pe lângă cel simplu. Unele personaje (ex.: Geese, Billy) au mai multe prinsuri, precum şi forţe (ex.: Geese 4, Billy 3).
Folosind sistemul din R B forţa a patra a lui Geese este greu de executat, restul fiind accesibile şi cu un impact deosebit.
Un minus este şi sistemul de eschivă prin rostogolire (Fatal Fury) în defavoarea unui sidestep simplu şi eficient ( Tekken 3). Locaţiile sunt statice, chiar dacă unele ar fi fost reuşite. Un sistem total 3D al acestora ar fi fost excelent, completând admosfera.
De remarcat faptul că acest joc a fost primul care a făcut trecerea titlului SNK în era 3D. Această iniţiativă nu a fost un eşec, fiind uimitor să observi atenţia către detalii, precum piedica lui Terry înainte de rising tacle ori crearea unui atac diferit pentru fiecare blocaj al lui Geese (sus, mijloc şi jos). Dincolo de aceste detalii, schemele şi mai ales forţele arată impresionant. Mişcările sunt destul de rapide, iar impactul solid.
Minusul incontestabil, mai ales în prezent îl reprezintă estetica personajelor care este uşor pătrăţoasă. Spre deosebire de filmuleţele introductive cele din joc fiind sărăcăcioase.
Jocul nu stă rău la acest capitol. Coloana sonoră este reuşită, cu unele remixuri ale pieselor din trecut specifice fiecărui personaj. Vocile sunt cele ale actorilor din episoadele 2D, motiv pentru care satisfacţia este garantată. Sunetul la impact este şi el mulţumitor.
Replayul era cu siguranţă ridicat, mai ales pentru fanii seriei care puteau debloca încă doi luptători. Chiar şi aşa jocul putea atrage atenţia şi altor iubitor de fighting.
La momentul respectiv jocul era mai bun decât Soul Blade de la Namco şi undeva aproape de Blody Roar 2, sub Tekken 3 desigur. SNK a avut în minte un joc ambiţios, dar care nu a devenit unul excelent datorită deficitului grafic, personaje noi neinspirate, sistem semi 3D cu lipsuri în gameplay. El a avut o serie de elemente memorabile, netranspuse din păcate în The King of Fighters Maximum Impact (PS 2), motiv pentru care merită toată aprecierea.

MEDIE: 8/10