Nintendo 64

Istoric: Nintendo 64, abreviat N 64, este a treia consolă Nintendo. Numele provine de la cei 64 de biti, fiind lansată în inunie 1996 în Japonia. De asemenea este ultima consolă a celor de la Nintendo care să utilizeze dischete pentru stocarea jocurilor (GameCube va folosi mini DVDuri iar Wii DVDuri). Responsabili pentru proiect au fost Silicon Graphics alături de MIPS Technologies, ei producând microprocesorul R4300i precum şi hardware-ul 3D al consolei. Iniţial acesta a fost oferit lui Thomas Kalinske, coordonator Sega în America la acea dată, de către James Clark, fondator al Silicon Graphics. Sega a descoperit o serie de probleme, ce ulterior au fost remediate, însă nu înainte ca aceştia să renunţe la colaborare. În august 1993, Nintendo se arată interesat şi astfel "Proiectul Realitate" ia naştere. Numele venea de la convingerea că hardwerul va rivaliza cu cel al computerelor de top ale acelei ere. Designul consolei este făcut public în 1994.

Impactul pe piaţă: Consola este lansată împreună cu două jocuri: Super Mario 64 şi Pilotwings 64, existând şi un al treilea titlu pentru piaţa japoneză, Saikyō Habu Shōgi. Preţul iniţial a fost de 199 de dolari cu următorul slogan: "Ia N, sau Ieşi!". Totuşi în America de Nord sunt vândute abia 500,000 de exemplare în patru luni. Benimaru Itō, producător al titlului EarthBound 64 şi prieten cu Shigeru Miyamoto (creatorul lui Mario), a justificat lipsa popularităţii consolei în Japonia prin absenţa jocurilor de tip RPG. La finele anului 2009, N 64 vânduse 5,54 milioane de unităţi în Japonia, 20,63 milioane în America şi 6,75 milioane în alte regiuni.
Nintendo 64 a avut o serie de puncte slabe datorate limitării tehnologiei 3D, şi al capacităţilor de manufactură. De asemenea texturile reprezentau o altă problemă putând fi suportate doar cele de dimensiuni reduse, ce diminuau şi intensitatea culorilor, acestea trebuind lărgite pentru a acoperii arii întinse. Rezultatul era în general un efect de neclaritate. Spre final producătorii recurgeau la trucuri, pentru a crea impresia unor texturi de dimensiuni mai mari. Perfect Dark, Banjo-Tooie şi Conker's Bad Fur Day sunt cele mai bune exemple, ambele produse de Rare.
Dischetele aveau capacitate diferită, de la 4 MB (e.g. Automobili Lamborghini) la 64 MB (e.g. Conker's Bad Fur Day). Alegerea lor a fost controversată reprezentând unul dintre factorii ce au ţinut pe loc evoluţia consolei. Multe dintre avantajele dischetelor (încărcare rapidă comparativ cu cea a CDurilor, risc minim de piratare, durabilitate şi rezistenţă) nu se manifestau la nivel optim fiind oricum anulate de minusurile incontestabile pe care le aveau, în special costul ridicat de producţie. Cei 64 de MB nu puteau rivaliza cu 640 MB cât era capacitatea unui CD, al cărui cost era mult mai redus. Din acest motiv designerii au făcut eforturi permanente pentru a introduce cât mai multe date într-un spaţiu limitat.
Mulţi dintre producători, precum Square şi Enix s-au îndreptat către PlayStation, ale căror Final Fantasy VII şi Dragon Quest VII trebuiau să se lanseze pe N 64, în vreme ce alţii şi-au redus numărul de lansări. Konami este cel mai bun exemplu cu 13 titluri pentru N 64 şi peste 50 pe PlayStation. În vreme ce titlurile noi erau destul de rare pe N 64, ele se lansau cu o frecvenţă mare pe PS. Cele mai mari succese Nintendo au fost producţii propri sau ale partenerilor apropiaţi precum Rareware.
Procesul de fabricare al dischetelor necesita aproximativ două săptămâni în vreme ce multiplicarea CDurilor dura doar câteva zile. Astfel Nintendo trebuia să intuiască înainte de lansare impactul pe care îl va avea titlul respectiv. În caz contrar riscau fie să rămână cu un stoc nevândut dacă jocul era slab, fie să aibă o cerere neacoperită timp de câteva săptămâni, dacă subestimau popularitatea unui joc.
Titlurile PlayStation nu depăşeau în general 50 de dolari în vreme ce preţul unui titlu Nintendo 64 putea atinge 80 de dolari (e.g.: The Legend of Zelda: Ocarina of Time.)
A fost etichetată drept prima consolă de 64-bit chiar dacă titlul fusese pretins de consola Atari Jaguar ce combina architectura de 64-bit cu două procesoare RISC de 32-bit. Datorită costului ridicat al dischetelor precum şi a lipsei partenerilor Nintendo 64 nu va ocupa un loc dominant pe piaţă. Producţia este întreruptă în anul 2001 pentru a pregăti lansarea consolei GameCube.

Jocuri: În ciuda dificultăţilor Nintendo a lansat o serie de titluri de top precum: GoldenEye 007 şi The Legend of Zelda: Ocarina of Time, cu un replay considerabil, Mario 64 şi Zelda fiind branduri lansate în exclusivitate pe platformele Nintendo. Reuşeşte să atragă publicul matur prin: GoldenEye 007, Star Wars The Empire Strikes Back, Nightmare Creatures, Perfect Dark, Resident Evil 2, Shadow Man, Conker's Bad Fur Day, Duke Nukem: Zero Hour, Mortal Kombat 4, Turok 2: Seeds of Evil etc.

Estetic: Consola a cunoscut cel puţin opt variante de mărimi şi culori diferite, celebre fiind unităţile transparente. Aspectul ei era cât se poate de modern, mai stilat decât cel al consolei Sony. Pentru prima oară o consolă dispunea de patru manete (sistem ce avea să fie preluat ulterior şi la consola GameCube). Dispunea de un buton de pornire precum şi de unul prin care jocul era resetat. Între acestea se găsea spaţiul în care putea fi introdusă extensia de memorie, pentru jocuri precum The Legend of Zelda: Ocarina of Time sau Donky Kong.
Un element caracteristic l-a reprezentat maneta cu formă deosebită dar confortabilă în ciuda numărului mare de butoane (pe lângă cele clasice, A şi B, existau patru butoane mici de culoare galbenă iar în partea superioară încă două după modelul SNES). Ultimul buton era situat sub mânerul central, ideal ca trăgaci în shooters. Chiar dacă sistemul direcţional se menţinea este introdus pentru prima oară stickul, ambele fiind deosebit de receptive.

Tehnic: Procesorul central este de tip NEC VR4300, derivat al MIPS Technologies R4300i. Tranzistorii erau răciţi datorită unei suprafeţe de aluminiu ce făcea contact cu suprafaţa de oţel ce asigura răcirea. Avea o capacitate de 93.75 MHz, fiind cea mai puternică dintre consolele acelei generaţii. Chiar dacă puternic acesta era limitat de o memorie de 250MB/s.
Sistemele audio şi grafic erau susţinute de un co-procesor de 64-bit SGI, "Reality Co-Processor". El folosea un cip de 62.5 MHz divizat în două componente majore: "Reality Drawing Processor" şi "Reality Signal Processor". Cele două comunicau cu un transfer intern de 128-bit ce asigura o bandă de 1.0 GB/s. Cipul grafic beneficia de o filtrare trilineară, ce permitea crearea unor texturi mult mai reuşite decât cele ale consolei Saturn sau Playstation.
Ultima componentă majoră este memoria (RAM). Nintendo 64 a fost prima consolă modernă ce a implementat subsistemul de memorie unificat, înlocuindu-l pe cel divizat (E.g.: audio şi video). Memoria dispunea de 4 megabyte RAMBUS RDRAM (ce putea fi mărită cu 8 MB prin Expansion Pak), 9-bit de informaţie la 500 MHz cu un maxim de bandă de 562.5 MB/s.
Cipul grafic executa o filtrare trilineară motiv pentru care texturile erau mult mai bune decât cele alei consolei Saturn sau chiar Playstation.

Eu şi consola: Chiar dacă nu am fost cucerit de Mario 64, consola celor de la Nintendo m-a atras poate la fel de mult ca Playstation. Personal diferenţele grafice mi se par de necontestat, fiind clară supremaţia Nintendo. Am avut parte de momente unice experimentând diferite tipuri de jocuri: Automobili Lamborghini, al doilea joc de curse pe care l-am îndrăgit după Ridge Racer 4, singurul joc de fotbal care m-a cucerit a fost International Superstar Soccer 64 (mult peste titlurile vremii şi chiar peste cele ce au urmat), Goldeneye unul dintre cele mai bune shooteruri ale vremii şi care mi-a creat o adevărată dependenţă, Star Wars T.E.S.B., ce combina cu succes diferite genuri precum şi Body Harvest un joc îndrăzneţ pentru acea vreme. Era o plăcere să testezi o manetă ce se adapta atât de uşor unor tipuri diferite de jocuri şi care aducea prospeţime prin controlul oferit de stick (ce permitea faimoasa rotire a lui Bowser în Mario 64)!

Sintetizând: Dintre consolele generaţiei a cincea Nintendo 64 a fost ultima ce a intrat în competiţie fiind şi cea mai avansată din punct de vedere tehnologic. Totuşi capacitatea limitată de stocare a datelor a avut un efect negativ ce a limitat şansele consolei de a ocupa un loc de vârf pe piaţă. Nintendo a vândut 32,93 de milioane de unităţi în întreaga lume, cel mai achiziţionat joc fiind desigur Super Mario 64 (11 milioane de exemplare până în anul 2003).