joi, 16 septembrie 2010

Metal Gear Solid 4 Guns of the Patriots

Publicat de Ionutz la 18:14

Acest episod este ultimul din aventura lui Snake. Supus unui proces rapid de îmbătrânire, ce aparent are ca sursă virusul purtat în organism, acesta este informat de colonelul Cambell cu privire la locul unde se află Liquid: Orientul Mijlociu. Astfel începe ultima misiune ce va aduce în prim plan personaje apărute în toată seria şi care va întregi tabloul epic.
Pentru cei familiarizaţi cu seria MGS, lungimea filmuleţelor nu poate fi o surpriză, de această dată ea întrunind undeva la 9-10 ore, însă cu posibilitatea de a le evita. Totuşi aceste ore sunt bine investite, găsind elemente pentru fiecare: acţiune, mister şi momente dramatice deosebite! Originalitatea celor patru femei, victime ale războiului, poate fi pusă la îndoială însă este neutralizată de dorinţa evidentă de evocare a inamicilor din primul MGS şi de care Snake îşi aminteşte în timpul luptelor.

Am fost surprins să descopăr un ultim titlu impecabil! Jocul îmbină perfect modul clasic de camuflaj cu genul shooter la persoana a treia. Astfel de multe ori vei putea confrunta inamicii în mod deschis sau vei putea să îi neutralizezi prin diferite alte tehnici. Alegerea îţi aparţine cu excepţia câtorva situaţii unde calea corectă devine imediat evidentă. În acelaşi timp acest mod de joc este mult mai fluid şi mai comod iar diversitatea unor stagii este de apreciat. Chiar dacă în cea mai mare parte vei parcurge zone de război, există şi misiuni de urmărire, de condus vehicole şi chiar una la bordul bătrânului MG Rex!
Pe lângă stilul de luptă specific beneficiezi de o gamă foarte largă de arme: de la pistoale până la arme de tip anti-tanc. Diferitele puşti pot fi cumpărate sau updatate (adăugare de lunetă, amortizor, infra roşu etc.) de la Drebin, un traficant de arme care te ajută pe parcursul jocului. În timpul misiunii poţi găsi de asemenea muniţie sau diferite obiecte (cutii de camuflaj, raţii de mâncare, tigări etc.) De un real ajutor este un model MG în miniatură, construit de Otacon. Acesta poate fi trimis în recunoaştere şi poate chiar curenta inamicii. Alături de el se găseşte şi ochiul electronic ce îndeplineşte diferite funcţii precum cea de binoclu, cea de radar, la care se adaugă posibilitatea de a vedea pe timp de noapte. Combinaţiile dintre aceste elemente precum şi a genurilor de arme conferă un număr ridicat de variante în care poate fi abordat jocul. Indiferent de armele alese Snake nu poate purta mai mult de cinci în acelaşi timp, numărul altor obiecte fiind şi el limitat. Costumul de camuflaj este mult evoluat, putând adopta aspectul mediului înconjurător asemeni unui cameleon. Pentru prima oară sunt introduse minigamurile, limitate ca număr dar memorabile şi diferite (camera cu microunde, lupta cu Liquid şi cea cu Mantis în care trebuie să scuturi maneta asemeni sistemului folosit la consola Wii). Adaug aici şi posibilitatea de a schimba unghiul camerei din timpul filmuleţelor precum şi activarea amintirilor, în anumite momente, prin apăsarea butonului L1 sau x, apărute pe ecran. Un rol important îl are bara ce reprezintă moralul lui Snake (cea de sub vitalitate). Cand aceasta scade Snake se mişcă mai greu, ţinteşte din ce în ce mai prost, pierde viaţă mai uşor şi se reface mai greu. Metode de ameliorare (fumatul, care însă scade viaţă, pastile, injecţii ce creează dependenţă, muzică etc.).
Camera alternează între cea la persoana a treia putând fi convertită, după plac în cea de tip first person. Ambele vin precum o mânuşă. Sistemul de ţintire este asemeni celui din Resident Evil 4, Snake având însă posibilitatea de a se mişte în acest timp!
Printre inamici se numără soldaţii de guerilă, cei din garda lui Liquid, precum şi rebelii. O altă categorie o reprezintă noile maşinării de luptă Gekko precum şi alte creaţii dotate cu inteligenţă artificială. Atracţia principală o constituie luptele cu inamicii de nivel: cele patru femei, supranumite bestii (mimează aspectul / comportamentul unor animale), Vamp, noul Metal Gear şi desigur Liquid. În aceste confruntări se va evidenţia o tehnică bine pusă la punct în distrugerea inamicului şi o ingeniozitate în crearea unor lupte cu totul diferite!
Titlul este foarte lung, incluzand şi filmuleţele, el atinge undeva la 22 de ore, adică aproximativ 12 ore de joc. Chiar cu mici abateri de la misiunea centrală, acesta rămâne linear.

Din nou uimire! Jocul arată, la doi ani de la lansare, şocant! Fiecare textură este impecabilă! Nu e cu nimic sub jocurile lansate în acest an. Filmuleţele sunt foarte detaliate având grafică in game, trecerea de la film la joc se face de multe ori brusc, fără să observi diferenţa. Visele şi amintirile lui Snake sunt în grafică PS, putând chiar să joci o mică porţiune din MGS 1! Ninsoarea, sângele sau pământul lasă urme pe ecran. Prezentarea generală te transpune cu totul într-o zonă de război! Multe jocuri pretind să redea atmosfera unui film al cărui protagonist eşti tu, jucătorul, însă doar MGS 4 întruneşte elementele care să susţină în totalitate această afirmaţie.

Sunetul este indisolubil legat de grafică şi cu nimic mai prejos de aceasta! Vocilea personajelor sunt cele din episoadele anterioare şi desigur, dincolo de reproş! Pentru vocile bestilor s-au combinat voci de bărbaţi şi femei. Sunetele de fundal precum şi cele ale armelor sunt exacte iar suprapunerea lor este făcută cu succes. Sunt preluate o serie de motive sonore din episoadele trecute, pentru a întării nostalgia (vocea lui Snake atunci când este lovit precum şi sunetul specific momentului în care inamicul te depistează).
Coloana sonoră are multe piese complexe, perfect alese pentru fiecare moment din joc. Printre modalităţile de recuperare a atitudinii psihice este şi cea în care Snake ascultă melodi din celelalte episoade. Deasupra tuturor este piesa japoneză din nivelul Shadow Moses. Mai ales dacă ai jucat primul titlu, aceasta te va emoţiona profund!

Terminând MGS 4, vei dori să îl reiei cât mai curând. Jocul are un nivel uşor, două normale, unul dificil şi ultimul pentru experţi. Vei primii o serie de arme, costume de camuflaje, disponibile la un nou joc precum şi un calificativ specific stilului adoptat pe parcursul jocului! Pentru fani nu trebuie neglijată opţiunea online!
MGS 4 va rămâne un titlu complet pe care orice jucător cu simţ critic trebuie să îl respecte! Eu însumi am fost convins de asta pe măsură ce îl jucam: este un succes total! Hideo Kojima s-a ţinut de cuvânt şi a încheiat în glorie povestea lui Snake...

MEDIA : 10/10
Gen: shooter-camuflaj.

0 comentarii on "Metal Gear Solid 4 Guns of the Patriots"

 

Jocuri, recenzii, trailere Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez