În primul rând ideea a fost originală şi cât se poate de amuzantă. Un geniu nebun al viitorului îi răpeşte pe Dino şi Happy, dinozaurii de casă ai familiei Flintstone şi Rubble. El distruge şi maşina timpului pe care o avea simpaticul extraterestru verde, prieten al acestora. Fred decide să o reântregească pentru ca odată reparată să poată porni pe urmele doctorului. Astfel, din epoca de piatră, eroii noştri vor ajunge în viitorul îndepărtat unde îl vor întâlni pe George Jetson, aspect amuzant pentru jucători.
Toate nivelele sunt afişate pe o hartă ( gen Super Mario Bros 3 şi Super Mario World), personajul avansând pe măsură ce parcurge fiecare nivel. Fred poate sări, poate lovi cu parul cu care este înarmat, la care se adaugă posibilitatea de a executa un atac mai puternic prin ţinerea apăsată a butonului de lovire. În anumite situaţii poţi cere ajutorul amicului extraterestru care în funcţie de situaţie îţi transformă mâinile în aripi putând plana pentru câteva momente, îţi procură un cangur pentru a sări mai mult etc.
Nivelele au farmecul lor, începi din oraş, progresând prin ţinuturi îngheţate, păduri, castele bântuite, existând chiar şi un stagiu acvatic. Din fiecare nivel vei recupera una din parţile componente ale maşinii timpului. Pentru a îţi atinge scopul vei avea de înfruntat la final câte un adversar (dragon, mamut, un uriaş şi chiar pe celebrul Dracula). Între nivele ai posibilitatea de a-ţi provoca rivalul la un meci de baschet pe care dacă îl câştigi primeşti o recompensă. Acest nivel bonus este bine integrat în modul de joc fiind şi interactiv. Ultimul stagiu este cel din viitor la finalul căruia îl vei înfrunta pe profesorul malefic. El va încerca în trei rânduri să te învingă: mai întâi cu o armă de mare calibru, ulterior cu un roboţel şi în cele din urmă la bordul unei maşinării uriaşe.
Jocul era mediu ca lungime pentru acea vreme şi avea o structură atrăgătoare, atât în ceea ce priveşte harta cât şi designul stagiilor sau inamicii principali. Un minus ar fi totuşi cel al vieţii acestora, ei murind în general după două sau trei lovituri încărcate la maxim. Prezentarea este şi ea foarte bună, în stilul desenului animat: coşurile de la terenul de baschest sunt de fapt doi pelicani ce deschid ciocurile pentru a permite intrarea mingiilor. Profesorul după prima luptă pleacă cu hainele rupte, din robot iese cu piciorul în ghips sprijinit în cârje iar după ultima confruntare abia se poate târâ. Designul nivelelor precum şi al inamicilor preiau şi ele din stilul animaţiei. Pe porţiunile alunecoase, din nivelul îngheţat, Fred îşi bagă pur şi simplu capul în haine pentru a evita ţurţurii apăruţi la tot pasul.
Acest titlu, alături de continuarea avută tot pe consola Nintendo, a avut categoric un farmec aparte ce îl recomandă şi în prezent.
Toate nivelele sunt afişate pe o hartă ( gen Super Mario Bros 3 şi Super Mario World), personajul avansând pe măsură ce parcurge fiecare nivel. Fred poate sări, poate lovi cu parul cu care este înarmat, la care se adaugă posibilitatea de a executa un atac mai puternic prin ţinerea apăsată a butonului de lovire. În anumite situaţii poţi cere ajutorul amicului extraterestru care în funcţie de situaţie îţi transformă mâinile în aripi putând plana pentru câteva momente, îţi procură un cangur pentru a sări mai mult etc.
Nivelele au farmecul lor, începi din oraş, progresând prin ţinuturi îngheţate, păduri, castele bântuite, existând chiar şi un stagiu acvatic. Din fiecare nivel vei recupera una din parţile componente ale maşinii timpului. Pentru a îţi atinge scopul vei avea de înfruntat la final câte un adversar (dragon, mamut, un uriaş şi chiar pe celebrul Dracula). Între nivele ai posibilitatea de a-ţi provoca rivalul la un meci de baschet pe care dacă îl câştigi primeşti o recompensă. Acest nivel bonus este bine integrat în modul de joc fiind şi interactiv. Ultimul stagiu este cel din viitor la finalul căruia îl vei înfrunta pe profesorul malefic. El va încerca în trei rânduri să te învingă: mai întâi cu o armă de mare calibru, ulterior cu un roboţel şi în cele din urmă la bordul unei maşinării uriaşe.
Jocul era mediu ca lungime pentru acea vreme şi avea o structură atrăgătoare, atât în ceea ce priveşte harta cât şi designul stagiilor sau inamicii principali. Un minus ar fi totuşi cel al vieţii acestora, ei murind în general după două sau trei lovituri încărcate la maxim. Prezentarea este şi ea foarte bună, în stilul desenului animat: coşurile de la terenul de baschest sunt de fapt doi pelicani ce deschid ciocurile pentru a permite intrarea mingiilor. Profesorul după prima luptă pleacă cu hainele rupte, din robot iese cu piciorul în ghips sprijinit în cârje iar după ultima confruntare abia se poate târâ. Designul nivelelor precum şi al inamicilor preiau şi ele din stilul animaţiei. Pe porţiunile alunecoase, din nivelul îngheţat, Fred îşi bagă pur şi simplu capul în haine pentru a evita ţurţurii apăruţi la tot pasul.
Acest titlu, alături de continuarea avută tot pe consola Nintendo, a avut categoric un farmec aparte ce îl recomandă şi în prezent.
NOTA: 8/10
Postări
0 comentarii on "The Flintstones: The Rescue of Dino & Hoppy"
Trimiteți un comentariu