În centrul atenţiei se află echipa de juniori a Japoniei, cu căpitanul ei Tsubasa, ce va evolua în diferite etape, ajungând în final să obţină Cupa mult râvnită. Atunci când un jucător are mingea poţi alege dintr-o serie de mişcări, în funcţie de situaţia în care te afli: poţi şuta, dribla, pasa şi cunoscutul 1-2, în care doi jucători fac un schimb de pase între ei. Dacă nu ai posesia alegerile se fac între: alunecare la minge, dribling, intervenţie simplă sau salt la minge. Portarul poate încerca să pareze fie cu palma (lovituri cu intensitate mai mică, în caz de succes mingea fiind reţinută) fie cu pumnul (pentru şuturi puternice, mingea fiind doar respinsă). În partea de jos a ecranului este situat cronometrul, comentatorul şi cel mai important harta, unde poţi vedea cince deţine mingea sau cine se apropie de tine. Poţi schimba jucători precum şi formaţia tehnică în care sunt dispuşi.
O parte dintre membrii echipei au atacuri speciale ce pot rupe plasa porţii sau ce pot înlătura apărătorii cu puterea lor. Aceste scheme sunt redate prin intermediul unor filmuleţe, asemeni celor din trilogia Ninja Gaiden, produsă tot de compania Tecmo. Un jucător poate avea o tehnică deosebită în defensivă altul o pasa specială etc. Desigur Tsubasa este cel mai puternic fiind dotat iniţial cu un şut special (ulterior primind altele), un dribilng şi o pasa puternică. Simplu? Nu! Jucătorii tăi au un nivel de energie, cu cât îi utilizezi mai mult cu atât acest nivel scade. E.g.: efectuarea unui dribling necesită 50 de unităţi. Desigur căpitanul are cea mai mare energie, ce va creşte alături de cea a echipei, pe măsuă ce câştigă meciuri şi capătă experienţă. O schemă specială costa undeva la 150 de unităţi sau chiar mai mult. Dacă eviţi folosirea unui jucător pentru un timp, el îşi regenerează treptat parte din energie. Din aceste motive trebuie să ai o strategie clară de joc, în funcţie de echipa cu care te confrunţi, alegând cu atenţie momentrul în care te decizi să faci o anume acţiune. Abilităţile celorlalte echipe sunt diverse şi îţi pun nervii la încercare, mai ales că energia lor nu scade foarte mult.
Întregul joc are 33 de meciuri, devenind foarte greu după primele trei şi mai ales în cea de a doua jumătate. După 12 meciuri proporţia forţelor scade în originalitate accentuându-se în mod înfiorător latura tactică. Lungimea lui (de la un punct exagerată) mai ales în detrimentul estetic, de esenţă pentru serie, este un minus ce ar fi putut descuraja unii fani în iniţiativa lor de a-l finaliza. Însă cel puţin primele 12 echipe oferă un spectacol de excepţie cu multe momente de euforie, tensiune şi satisfacţie!
0 comentarii on "Capitan Tsubasa 2 Super Striker"
Trimiteți un comentariu