Castlevania: Vampire's Kiss

Castlevania a fost una dintre seriile ce au exercitat o influenţă deosebită asupra mea încă din epoca Nintendo. Acest lucru se datora modului de joc intuitiv dar şi firului epic pe cât de simplu pe atât de atrăgător. Cine nu ar dori să înfrunte cei mai cunoscuţi monştri din cultura populară şi să iasă şi învingător în final?!
Prezentul titlu este al cincilea din serie şi a fost lansat în Europa în anul 1996. El are o valoare deosebită deoarece a revoluţionat stilul grafic al seriei păstrând şi chiar îmbunătăţind sistemul de luptă. Lansarea iniţială a fost făcută pe PC, cu imagini în stil anime ce veneau în sprijinul poveştii şi cu voci reale, aspect inedit la titlurile 2 d din acea perioadă. Stilul, discutabil în prezent (imaginile anime erau simpliste), atrăgeau cu siguranţă la momentul lansării iar capitolul audio este de apreciat şi în prezent. Protagonistul era redesenat, avea animaţii suplimentare, lucru ce se aplica şi la o parte dintre adversari, culorile fiind şi ele ceva mai intense. Acestea fiind spuse putem evidenţia caracteristicile specifice variantei SNES, ce a urmat celei de pe PC şi pe care o consider superioară.

Încă din primul titlu intram în pielea unuia dintre membrii Clanului Belmont, ce luptau de secole cu forţele întunecate. Această tradiţie s-a păstrat dea lungul seriei, aproape fiecare nou episod având în centrul evenimentelor pe unul dintre descendenţii acestei familii. Nici evenimentele din Castlevania V.K. (cunoscut şi sub denumirea de Dracula X) nu fac excepţie de la regulă. Atunci când satul aflat în vecinătatea castelului în care se zvonea că se află celebrul Contele este invadat de hoarde de demoni, un alt membru al ordinului sfânt e gata de luptă.
Sistemul de joc urmează reţeta de succes care i-a adus întreaga popularitate. Eroul poate folosi biciul sfânt precum şi o armă de la distanţă (ce diferă în funcţie de alegerea pe care o faci în anumite momente din joc). Folosirea ei este limitată de numărul de inimioare deţinute în acel moment, inimi ce sunt colectate în urma învingerii adversarilor. Nu toate armele vor consuma acelaşi număr de inimioare, el fiind direct proporţional cu eficienţa atacului respectiv. Elementul de noutate îl reprezintă un atac de tip forţă şi care va afecta sau neutraliza mare parte dintre inamicii din jur. În cazul cuţitelor atacul va fi redat prin aruncarea rapidă a unui număr mare de pumnale către adversarii aflaţi în faţa ta. Apa sfântă se va materializa sub forma unei ploi ce acoperă întreg ecranul, în cazul securilor acestea vor fi aruncate spre extremităţile ecranului etc.
Succesiunea nivelurilor are corespondent în diferitele zone ale castelului (intrarea, beciurile, catacombele, grădinile, orologiul, turnul etc.), singura excepţie fiind satul. Şi aici putem vorbi de un element binevenit (nu în totalitate nou în serie dar absent în varianta PC) reprezentat de traseele alternative. Dacă în Castlevania 2 exista opţiunea de a alege un anumit traseu, în acest titlu schimbarea unui asemenea traseu se face accidental (ex. căzând într-o anumită groapă vei ajunge în catacombele de sub castel).
Adversarii sunt în general specifici fiecărui nivel varietatea lor fiind crescută. Succesiunea atacurilor este logică şi necesită o oarecare îndemânare pentru a fi evitate. Inamicii de nivel sunt bine individualizaţi şi provocatori, din rândurile lor nelipsind Liliacul Vampir, Călăreţul fără Cap, Omul Lup, Moartea şi nici Contele întunecat. Impactul global este foarte reuşit. Ca lungime jocul poate depăşi uşor media oferind o experienţă plăcută.
E drept că redesenarea personajului principal s-a realizat cu prilejul variantei lansate pe PC însă abia pe Super Nintendo jocul a obţinut distincţia ce l-a consacrat. S-a lucrat foarte mult la detaliul şi animaţiile de fundal ale stagiilor rezultantul fiind de multe ori impresionant (ex. efectul pe care căldura flăcărilor îl avea asupra diferitelor clădiri). Paleta de culori este amplă dar şi intensă întregul joc având o strălucire de apreciat.
Coloana sonoră se potrivea foarte bine cu atmosfera jocului iar zgomotele de fundal erau reuşite. Cât priveşte replay-ul consider că acesta este unul ridicat din două motive: sistemul de joc este excelent iar pe de altă parte traseele alternative aduc un plus de varietate.
Castlevania V.K. este în opinia mea cel mai reuşit episod din seria 2d urmat de Bloodlines lansat pe consola Genesis. Titlul de pe SNES reprezintă alegerea cea mai potrivită pentru a retrăi emoţiile acestei serii încununată recent de Castlevania Lords of Shadow.

NOTA: 10/10