Se poate spune, pe bună dreptate, că povestea lui Mario a fost una cât se poate de simplă. Încă din 1985 Bowser se încăpăţânează să o răpească pe prinţesa Peach, mereu venind cu un plan nou, suficient de diabolic pentru a-l opri pe neobositul său inamic. Totuşi ea nu este repetitivă, aducând elemente noi şi originale: în primul episod prinţesa a dispărut din regat, al doilea ne prezintă visul lui Mario, Peach fiind selectabilă. În episodul al treilea Bowser construieşte corăbiile de luptă (prezente şi în Super Mario Galaxy) pentru el şi cei şapte copii ai săi. Ulterior Mario se aventureză în Insula Dinozaurilor unde îl întâlneşte pe Yoshi etc.
Şi în acest titlu Mario, fiind invitat de prinţesă la o prăjitură, asistă neputincios la şcena în care Bowser distruge castelul şi dispare cu aceasta. După eşecul din primul titlu acesta are un nou plan de a-şi clădi propria galaxie, cu Peach alături de el.
Prezentarea clasică, plină de elemente simpatice îşi face pe deplin efectul în acest episod, fără complicaţiile cu personaje noi, din primul titlu. Finalul va avea şi el o notă nostalgică prin coloana sonoră folosită precum şi prin replica puiului de stea pentru Mario...
Mişcările lui Mario sunt practic cele din titlul anterior, cu comenzile specifice. El se poate roti lovind adversarii, sare, stă culcat, poate arunca stele cu ajutorul ţintei căreia îi corespunde comanda wii. Revine atacul existent încă din Mario 64 în care acesta se roteşte în aer zguduind pământul la aterizare (util împotriva inamicilor rezistenţi). Vom găsi vechi tipuri de ciuperci precum cea care îi măreşte viaţa sau cea care îl transformă în arc ori îi dă posibilitatea să arunce cu sfere de foc. Cele noi sunt cel puţin la fel de interesante: Mario poate deveni de piatră, poate crea norişori pe care să se urce ulterior etc. Multe dintre aceste proprietăţi sunt în continuare contra timp dar fiind mult mai bine integrate în acea porţiune din nivel, îşi ating scopul în mod firesc. Totuşi ciupercuţa - albină se pierde doar în contactul cu apa asemeni norişorului iar arcul şi armura de piatră se pierd doar la atingerea inamicilor. Un obiect nou şi foarte interactiv este şurubul pe care Mario îl poate folosi fie pentru a săpa în diferite porţiuni ale nivelului respectiv, fie pentru a rezolva un puzzel şi nu în ultimul rând pentru a putea învinge unii monştri de stagiu.
Camera este excelentă, nu am identificat nicio situaţie în care Mario să fie greu de situat pe harta jocului. Controlul a devenit mult mai receptiv (e. g. nivelul în care Mario merge pe globul în care se află steaua şi care în primul titlu devenea repede frustrant). De asemenea secţiunile din stagii în care se foloseşte o perspectivă din lateral, gen 2d, sunt foarte reuşite îmbinând clasicul cu modernul. Aceste porţiuni se îmbină de multe ori cu conceptul de gravitaţie alternativă, ce poate duce, în absenţa unei sincronizări exacte, la moarte sigură.
Voi enumera acum o serie de elemente aparent minore dar care au făcut toată diferenţa pentru mine: în primul rând alegerea unei hărţi cu galaxiile şi planetele corespunzătoare, cât se poate de accesibilă, cu iz 2d şi care evocă sistemul deosebit din Super Mario Bros 3. E atât de simplu să o parcurgi şi să te întorci oriunde pentru a căuta o stea sau pentru a selecta o cometă. Acest lucru nu se putea spune despre primul titlu, care de multe ori mă enerva în timp ce căutam intrarea dorită în imensul Observator! Un alt element fin, prelucrat din Mario World, este chekpointul de la jumătatea nivelului, Mario atingând un steag ce capătă litera M. Dacă primul episod a avut corabiile, aici revin castelele clasice, cu un plus de farmec şi emoţie. Aş adăuga faptul că mi-au părut mult mai complexe decât cele din Mario Galaxy. Tot aici revin ieşirile multiple dintr-un nivel, ce conduceau automat la obţinerea unei stele, altfel nedescoperită.
Am fost fericit să revăd personaje din trecut, alături de prietenul lui Mario, dinozaurul Yoshi, transpuse perfect în modele 3d.. La începutul unor nivele există posibilitatea de a opta între Mario şi fratele său Luigi pentru parcurgerea respectivei secţiuni. Provocările diverse ale cimpanzeului sunt interactive şi originale (într-o provocare trebuie să răstorni un anumit număr de inamici (gen popice, Mario fiind de piatră iar platforma îngustă şi fără îngrădiri, altă provocare superbă este cea în care trebuie să atingi un anumit punctaj, patinând printre diferiţi kaktuşi ce apar aleatoriu sau pur şi simplu trebuie să aduni un număr de monezi călcând câţi mai mulţi inamici fără a atinge pământul, desigur contra cronometru etc.) aducând stele în plus, odată completate. Exista diferite întreceri cu pinguini sau cu pui de vulturi în zbor, deosebit de palpitante şi chiar dacă uneori controlul este mai fiţos, pline de satisfacţie odată completate. În ceea ce priveşte cursele trebuie spus că atât cele tip nivel cât şi porţiunile din alte stagii sunt superbe, comparabile doar cu efectul excepţional din Crash of the Titans, iar prin controlul mai receptiv, depăşeşsc Mario Galaxy, unde puteau deveni uşor frustrante. La capitolul prezentare trebuie menţionat şi modul în care este construită nava cu care eroii călătoresc, aceasta are chipul lui Mario fiind după părerea mea mult mai inspirată decât baza din primul titlu!
Şefii sunt pe cât de amuzanţi pe atât de spectaculoşi. Revine puiul de plantă carnivoră din primul titlu, regele caracatiţă sau robotul cu picioare metalice. Însă avem şi noi apariţii cu adevărat impresionante precum fiul lui Bowser cu noul său robot, un dragon furios şi care la cea de a doua confruntare te arde dacă îl atingi etc. Desigur nici Bowser nu putea lipsi, lupta finală cu acesta fiind monumentală, cu atacuri puternice şi prezentare deosebită. În ultima etapă a confruntării tremuri efectiv de emoţie.
La structura creativă a nivelelor amintesc: planeta gigant în care inamicii sunt uriaşi, casele de fantome, prezente încă din primul titlu, dar care acum au accentuată latura de labirint, specifică încă din era Yoshi. Planetele în care vei face echipă cu simpaticul dinozaur au traseul în general legat de acesta (vei înghiţi ardei iuţi, fapt ce îl va determina pe Yoshi să alerge ocazie cu care vei putea urca platforme foarte înalte, vei mânca fructele albastre ce îl umflă pe moment plutind pentru o perioadă şi în cele din urmă vei mânca fructe galbene ce îl ajută să lumineze drumul invizibil pe care Mario nu ar putea merge în alte condiţii).
Revin categoriile de Lumas din primul titlu, fiecare galaxie are Lumasul ei clar identificat pe hartă. Pentru un număr de stele ce creşte progresiv cu lumile parcurse acesta îţi va dezvălui o nouă lume cu o nouă stea. Spre final costul este destul de ridicat fiind probabil să te reântorci după o nouă explorare a lumilor precedente. Astfel nu vei risca să acumulezi mii de bucăţi de stele, inutile, cum se întâmpla după terminarea lui Super Mario Galaxy. În găsirea stelelor ascunse joacă un rol important o nouă categorie de Lumaşi, ceva mai materialişti. Ei se găsesc în anumite nivele, în general ascunşi de unghiul camerei. Dacă le dai un anumit număr de monezi ei se transformă. Inedit este faptul că nu vei juca un nou stagiu ci vei continua din acel punct însă pe un traseu nou, posibil înfruntând un nou monstru şi desigur câştigând încă o stea aurie.
Jocul este destul de dificil în ultimele două lumi testându-ţi abilităţile într-o aventură ce însumează undeva la opt sau zece ore. Însă trebuie să mă credeţi, diversitatea acestor lumi, felul ingenios în care sunt clădite, atmosfera unică precum şi probele ce trebuie depăşite vor face fiecare clipă să fie una deosebită!
Super Mario Galaxy a fost conceput astfel încât să testeze limitele consolei Nintendo Wii. Posibilitatea ca prezentul titlu să fi evoluat la acest capitol era deci minimă. Totuşi, chiar daca nu se putea îmbunătăţii efectiv grafica, programatorii au găsit o serie de elemente, aparent minore, dar care per ansamblu mi-au dat senzaţia unei îmbunătăţiri vizibile. Astfel culorile specifice seriei sunt parcă mai intense, contrastul a fost ajustat până la desăvârşire, fundalul îndepărtat, ce era destul de sec în primul titlu, amintind de generaţia trecuă, este acum acoperit de nori pufoşi sau de alte asemenea elemente, gen flori uriaşe, bulgări de lavă, reuşind să mascheze cu succes un inconvenient altfel iremediabil. O uşoară strălucire în plus se observă la personajele ce revin în acest titlu (puiul de floare carnivoră, robotul din metal precum şi la inamicii clasici). Tot prin comparaţie cu primul titlu observam mici necizelări/asperităţi la nivelul conturului personajelor ori al diferitelor obiecte prezente în nivele: crengi de copaci, clădiri etc. Acordând o atenţie deosebită acestui amănunt am observat că a fost remediat în totalitate. El se observă cu uşurinţă în lumea gigant unde, chiar şi la o asemenea mărime, personajele rămân rotunjite. Pentru aceste eforturi precum şi pentru realizările existente încă de la primul titlu acest capitol merită pe deplin notă maximă.
A fost o plăcere să regăsesc efectele sonore atât de familiare încă din epoca Nintendo. Unice la vremea respectivă, ele sunt la fel de reuşite în prezent, având efect garantat. Vocea lui Mario este foarte simpatică, fiind cea din Super Mario 64. Coloana sonoră este la înălţime, castelul şi momentele tensionate din stagii fiind punctate cu pasajele clasice specifice castelelor din epoca 2d. Revine şi linia melodică, atât de reuşită, din Mario World, în pasajele în care îl controlezi pe Yoshi. E drept că nu regăsim o melodie la fel de spectaculoasă ca cea din primul titlu (respectiva având influenţe simfonice) însă chiar şi aşa acest capitol te unge efectiv pe suflet.
Replayul prelungeşte aventura aproape fără limite! Structura stagiilor, chiar dacă are la bază sistemul inedit din primul titlu, mi s-a părut mult mai atractivă şi plină de creativitate. Fiecare nivel îmbie la explorare. Obiectivele secundare (stele ascunse, comete ce implică noi misiuni: parcurgerea nivelului contra cronometru sau fără a fi atins de inamici iar uneori, noi provocări de la diferite personaje) nu numai că sunt mult mai atractive dar se impun pentru a progresa. Doar câteva ar putea fi omise chiar dacă jocul este parcurs în întregime, însă tentaţia de a le completa în întregime a avut asupra mea un efect mai puternic decât în Super Mario Galaxy. Printre exemplele de originalitate la acest capitol menţionez misiunile pe care ţi le dau mici roboţei din anumite stagii. Unul îţi oferă o stea dacă îl ajuţi să facă curăţenie în nivel, adunând diferite obiecte contra timp dar cel mai spectaculos este roboţelul colecţionar: el te va recompensa dacă vei atrage în capcana lui un anume tip de inamic, pe care îl va adăuga la ceilalţi pe care îi colecţionează. Jocul este mult mai strict, fără a putea lăsa lumi noi neexplorate la finalul jocului, cum se întâmpla în primul episod. După ce Bowser este învins primeşti o nouă galaxie cu planetele ei, prima fiind comună şi în Mario Galaxy, cea în care platforma pe care te mişti este în forma primului Mario, din 1985, imortalizat în timpul săriturii. Un omagiu total!
Pentru prezentare, creativitate, personaje clasice, structură elaborată, cred că acest titlu îşi depăşeşte predecesorul (un alt joc de excepţie pe care nu trebuie să îl neglijaţi!) devenind un nou titlu complet din seria Mario precum şi unul de excepţie al acestei generaţii de console.
Super Mario Galaxy 2 este desăvârşit şi dincolo de orice critică! Cu o consolă ce nu se ridică la nivelul PS 3 sau Xbox 360, cei de la Nintendo reuşesc să creeze un joc excepţional şi cât se poate de competitiv! Fiecare amănunt ce putea fi retuşat sau îmbunătăţit a fost atent analizat de echipa lui Myamoto. Este fascinant, indiferent de vârstă, reuşind să readucă pe culmi magia unei serii mereu actuale!
MEDIA: 10/10
Gen: aventură.
Postări
