Batman Returns

În 1992, Capcom stârnea o adevărată manie pentru jocurile de tip acțiune / fighting prin lansarea primului titlu al seriei Final Fight. Ulterior succesului reportat de acesta în sălile de jocuri, mulți producători au lansat titluri similare, mai mult sau mai puțin reușite.
Konami profită de ocazie pentru a crea unul dintre cele mai solide astfel de jocuri, Batman Returns, adaptare a filmului cu același nume, disponibil pe consola SNES. Firul epic urmărește cu fidelitate evenimentele din film: planul Pinguinului care încearcă să controleze orașul Gotham prin obținerea funcției de primar și acuzându-l pe Batman de crimă.
Punctul forte: gameplay-ul! Poți folosi diferite atacuri: lovești adversarii cu pumnii, plonjezi din viteză asupra lor, îi poți ameții cu shuriken-ul liliac sau cu harponul folosit pentru a te agăța de diferite platforme. Mai dispui de un atac cu piciorul în triunghi și de un altul din săritură. La acestea se adaugă o lovitură din întoarcere cu pelerina, foarte puternică dar care îi scăde și eroului din vitalitate. În cele din urmă, un fel de forță, o capsulă explozivă ce neutraliză toți inamicii de pe ecran.
Batman putea prinde mai toți adversarii, executând ulterior o serie de atacuri sau trântindu-i de pământ (inclusiv în alți adversari), iar dacă în apropiere se aflau doi sau mai mulți inamici ei puteau fi dați cap în cap. Este folosită și extinsă tehnica prin care inamicii puteau fi aruncați în ziduri, vitrine, bănci sau stâlpi (toate aceste obiecte fiind avariate), opțiune brevtată tot de Konami în superbul Teenage Mutant Ninja Turtles de pe arcades. Bombele pe care le aruncau adversarii îi afectau și pe ei, putând fi folosite într-un timp scurt de Batman.
În atractivul nivel în care încerci să ajungi la locomotiva trenului de la circ, pe ale cărui vagoane te afli, trebuie să eviți în unele momente stâlpi de metal, în caz contrar viața pierdută fiind considerabilă (lucru valabil și pentru clovni).
Prin toate aceste elemente se asigura interacțiunea cu mediul, chiar cu o atenție sporită pentru detalii (e.g.: primul inamic principal este clovnul care o ține prizonieră pe Celina. Reproducând șcena din film și în joc este posibil, nu obligatoriu, ca prima lovitură să se realizeze desprinzând cu harponul bucata de zid din spatele adversarului.)
Nivelurile erau de asemenea diversificate, între ele fiind introduse uneori unele ce se bazau pe rapiditatea cu care loveai și chiar un nivel la bordul Batmobilului.
Inamicii întâlniți erau în general clovni de diferite mărimi și cu machiaj specific. Distincția era făcută în general de armele acestora ( cuțite pe care le aruncau, bombe, săbii sau diferite tehnici de luptă). Pe lângă aceștia întâlneam motocicliștii costumați de Halloween și diavolii cu furci de foc. Inamicii principali sunt cei consacrați: Pinguinul, Catwoman, conducătorul trenului precum și o serie de clovni. În două momente jocul te va pune în fața unei lupte cu doi inamici principali: Catwoman urmată de Pinguin și în ultimul nivelul Pinguinul la bordul Raței uriașe urmată de confruntarea finală cu acesta.
Raportată la genul 2d grafica este ți în prezent excelentă, cu mult peste cea din Final Fight 3. Culorile sunt deosebit de intense iar modelele personajelor, culminând cu Batman, sunt realizate până în cel mai mic detaliu. Coloana sonoră este de efect, pasajele originale fiind cele din film.
Replayul este asigurat de modul bine structurat al nivelurilor, de cele cinci grade de dificultate, fiecare aducându-ți pe lângă satisfacția de a învinge inamici versați și bonusuri în ceea ce privește șcenele de la finalul jocului. Pentru aceste motive îl recomand cu toată încrederea!

NOTA: 10/10

Trailer: Resistance 3

Se pare că cei de la Sony vor să îşi asigure supremaţia în materie de jocuri fps/la persoana întâi! După Killzone 3, urmează Resistance 3. Imaginile nu au nevoie de comentarii suplimentare...

Dante’s Inferno

POVESTE: 7/10

Divina Comedie este una dintre cele mai importante oprere ale literaturii universale, motiv pentru care încercarea de a o adapta la un joc video este o iniţiativă îndrăzneaţă, dar nu mai puţin, pretenţioasă. Reuşita proiectului este discutabilă.
În joc Dante este prezentat ca fiind un cruciat, care fiind rănit mortal, refuză să îşi abandoneze sufletul şi descinde în infern, parcurgând cele nouă cercuri ale iadului, pentru a-şi salva iubita. Asemeni operei, Dante este călăuzit şi în joc de Virgiliu, acesta prezentându-i sufletele ce sunt condamnate în fiecare cerc al Iadului şi ale căror păcate nu îi sunt străine nici protagonistului. Dorind să surprindă rolul controversat avut de Biserică în acea perioadă ni se prezintă cardinali demonizaţi, manipulatori ai cruciaţilor precum şi scene în care simbolul creştinismului (crucea) se prăbuşeşte într-o groapă de foc.
Trebuie spus că această scena m-a impresionat cel mai mult, în rest neputând empatiza prea mult cu personajul şi nici cu drama sa, în general neconvingătoare. Prezentarea oscilează şi ea între filmuleţe deosebite şi amintiri cu iz de anime geometric, neatractive.

GAMEPLAY: 7/10

Voi, cei ce intraţi aici, lăsaţi orice speranţă… de a întâlni un joc, precum God of War! Totuşi, trebuie spus că în prima parte a jocului gameplay-ul prinde, în minte având ca termeni de comparaţie titluri precum Devil May Cry 4 sau chiar God of War 3. Nu după mult timp apar şi primele confruntări, pline de mini-gamuri atractive, scene incărcate de simbolism şi desigur iadul! Acesta este grotesc, cu creaturi terifiante, comparabile doar cu cele din ultimele episoade ale serialului de animaţie japoneză Berserk. Întunericul, ţipetele, descinderea permanentă şi desigur creaturile menţionate, toate pun presiune asupra jucătorului cu tente nevrotice. Din păcate, cam pe la mijlocul aventurii, toate aceste elemente încep să se estompeze din ce în ce mai mult. Chiar şi puzzle-urile iniţial atractive şi cu un oarecare specific, devin uşor obositoare.
În ceea ce priveşte mecanica este un copy-paste din God of War 3: aceleaşi eschive, acelaşi blocaj /counter, acelaşi tip de prins, precum şi combouri cu efect similar. Te caţeri pe ziduri ca în GOW 3, avansezi pe lanţuri… ca în GOW 3. Sunt conştient că multe titluri au împrumutat mecanica din deja legendarul titlu al celor de la Sony, dar au ştiut cum să facă acest lucru în avantajul titlului pe care îl realizau iar nu în detrimentul acestuia.
Combourile evoluează în funcţie de ramurile pe care le dezvolţi: sfinte (în general scheme de upgradare implicând crucea, viaţa şi mana), malefice (scheme implicând secera, viaţa şi mana). Când eşti pe punctul de a ucide un inamic, eşti pus să alegi: îl absolvi de vină sau îl condamni, rezultând puncte de experienţă în ramura specifică. Pe parcursul jocului vei dobândi patru forţe, utilizabile în limita segmentului de mană. Vei dobândi şi o serie de relicve ce îţi conferă diferite bonusuri (creşte şansa de a riposta după blocaj, creşte potenţialul unui prins etc.) Acestea sunt excesiv de numeroase, putând fi utilizate doar două concomitent şi, dacă alegi să le upgradezi poţi ajunge la patru. Ele sunt probabil utile doar pe ultimele două grade de dificultate, jocul fiind accesibil pe normal şi fără ele.
Aş fi vrut ceva mai multe clase de adversari, pentru a satisface diversitatea. În schimb inamicii principali sunt destul de atractivi, cu una sau două excepţii. Jocul are o durată medie, cu un sistem de cameră la înălţimea aşteptărilor.

GRAFICĂ: 7/10

Încă din primele clipe îţi dai seama că echipa de graficieni din Dante’s Inferno nu a acordat atenţie fundalului din diferitele arii de joc. Ele sunt în cel mai bun caz simpliste, comparabile cu cele din generaţia trecută dar fără a putea rivaliza cu titlurile de top precum Resident Evil 4, God of War 2 sau Crash of the Titans. În timp ce filmuleţele sunt la nivelul anului de lansare (2010), când vine vorba de clipurile din joc pot apărea nemulţumiri legate de modul în care sunt realizate modelele personajelor. Legat de cele câteva clase de adversari cred că puteau fi ceva mai cizelate şi cu un plus de detaliu.
Prezentarea grafică a iadului, mereu întunecat, funcţionează, reuşind în acelaşi timp să scoată în evidenţă lumina combourilor şi mai ales argintiul crucii sfinte.

AUDIO: 7/10

Câteva coruri fac uneori atmosferă dar fără a mai surprinde, efecte de fundal şi impact reuşite, interpretări de nivel mediu ale actorilor ce doar în câteva momente reuşesc să te atingă emoţional. În câteva situaţii se observă o uşoară desincronizare între mişcarea buzelor şi voce.

REPLAY: 6/10

Din punctul meu de vedere jocul nu merită reluat, în ciuda gradelor de dificultate existente, a noilor relicve, sau a câtorva combouri neupgradate. O oarecare monotonie cu iz de repetitivitate se simte încă de la prima parcurgere, deci exceptând situaţia în care sunteţi un împătimit al grotescului acest titlu nu vă va trezi dorinţa de a-l reparcurge.

ÎN CONCLUZIE: Dante’s Inferno face parte dintre acele jocuri ce, inspirându-se dintr-un titlu-mentor (din nou God of War 3), nu reuşesc să-i integreze spiritul în propia creaţie autonomă, aşa cum reuşeşte pe deplin Castlevania Lords of Shadow, sfârşind în schimb prin a fi o copie palidă a originalului.

MEDIA: 6.80/10

Gen: acţiune-aventură.

Aladdin

Celebrul film Disney a cunoscut numeroase adaptări video, atât pe consola Nintendo cât şi pe Super Nintendo şi Genesis. Acest titlu a fost preluat de pe consola NES, fiind uşor îmbunătăţit grafic şi beneficiând de o luptă în plus, cea în care Jaffar ia forma unei cobre uriaşe.

Povestea este o adaptare fidelă a lungmetrajului animat, prezentându-l pe Aladdin, de la viaţa pe care o avea în bazar şi până la înfruntarea finală cu Jaffar.
În acest joc Aladdin nu are multe atacuri, aruncă cu mere, ameţind adversarii şi execută sărituri, operaţiune indispensabilă pentru numeroasele acrobaţii din joc.
Nivelele sunt bine structurate: primul este bazarul, ulterior suburbiile oraşului, peştera minunilor în care va trebui să îţi testezi abilităţile. După o scurtă explorare te vei arunca de pe o stâncă pe alta pentru a evita lava din ce în ce mai ameninţătoare. Acest stagiu este deosebit de interactiv şi te obligă la o precauţie deosebită, fără a atinge gradul de frustrare din clasicul Prince of Persia, cu care se aseamănă. Dacă depăşeşti şi această secţiune te vei îndrepta la bordul covorului magic către ieşire. Acest pasaj, chiar dacă nu foarte lung, se desfăşoară în viteză, valuri de lavă apropiîndu-se cu rapiditate. Vei face cunoştinţă cu Ginii într-un mod inedit, parcurgând un întreg nivel creat de acesta. Este destul de lung, pe norişori cu tot felul de surprize ce pot însă fi uneori fatale. De remarcat este coloana sonoră a acestui nivel, cunoscută tuturor din film. Urmează castelul sultanului, cu numeroase capcane iar în cele din urmă confruntarea cu Jaffar. Acesta va lupta mai întâi în formă umană, folosind puterea şceptrului vrăjit pentru a te opri. În varianta NES, dacă erai învingător, jocul se încheia. În prezenta ediţie Jaffar mai are o şansă în care îşi etalează întreaga forţă metamorfozându-se într-o cobră uriaşe. Asemeni întregului joc, aceasta are un desen foarte reuşit cu o paletă intensă de culori.
Pe parcursul fiecărui nivel, dacă reuşeai să obţii ambele jumătăţi ale scarabelului, puteai accesa, între nivele, un bonus. Acesta era practic o ruletă la care rodind mâna Giniului puteai obţine diferite premii (mere, vieţi etc.).
Jocul are o lungime obişnuită pentru acea perioadă, nu foarte lung şi poate fără un gameplay complex precum cel din alte titluri Aladdin. Chiar şi aşa sunt de părere că acesta a strălugit în ceea ce priveşte designul, fiind la înălţime şi pe Super Nintendo. În ceea ce priveşte dificultatea cred că este compensată prin nivelul din peşteră precum şi cel al giniului. La acestea se adaugă restul jocului foarte plăcut cu un stagiu deosebit ca cel la bordul covorului fermecat.
Rejucându-l ai aceelşi sentiment de apreciere pentru toate aceste elemente care în epocă au creat un joc deosebit!

NOTA: 8/10

Esenţial în L.A. Noire

A mai rămas doar o lună până când ne vom delecta cu acest joc iar producătorii continuă să ne intensifice nerăbdarea! Iată universul în care ne putem scufunda peste doar câteva săptămâni...

Enslaved

POVESTE: 8/10

Ne regăsim într-o lume în care natura a acaparat coloşii de sticlă, metal şi cimet ce în prezent domnesc peste o mare parte din suprafaţa Terrei. S-a aşternut o oarecare linişte, ocazional întreruptă de una dintre navele de sclavi ce traversează cerul albastru, senin. Aceste nave sunt populate de diferite tipuri de roboţi controlaţi de o inteligenţă artificială a cărei voinţă, vom vedea în final, este interpretabilă. Sclavii, ei bine aceştia par a fi oamenii ce au supravieţuit războiului şi care acum, puţini la număr, trăiesc izvolaţi sau în grupuri restrânse.
De pe o astfel de navă evadează personajele principale, Monkey (un bărbat dotat cu forţă fizică şi o armă de temut) dar care aşa cum vom vede dă dovadă de compasiune şi sensibilitate şi Trip, o adoleşcenţă firavă dar în acelaşi timp un geniu al tehnicii. Iniţial Monkey este forţat să călătorească alături de aceasta (fiind controlat de un dispozitiv electronic) însă cu timpul între cei doi se formează o legătură puternică cu care vei empatiza imediat!

GAMEPLAY: 8/10

Jocul se bazează în totalitate pe colaborarea dintre cei doi protagonişti. Când se ajunge într-un punct periculos Trip scanează imprejurimile cu ajutorul unei libelule mecanice atrăgându-ţi atenţia asupra obiectivelor de atins. Pe de altă parte atunci când roboţii atacă, sarcina de a-i extermina, precum şi aceea de a o proteja pe tânără îi revine lui Monkey. Cu elemente de puzzel, de cercetare dar şi acţiune savuroasă, jocul atinge un echilibru de invidiat pentru alte jocuri ce se axează pe un singur segment.
Monkey poate folosi arma pentru a arunca proiectile (fie energetice, fie de anihilare a scuturilor cu care sunt înzestraţi unii roboţi), lucru ce dă o notă strategică unor confruntări. Poate para loviturile, execută eschive şi are o serie de combouri. Chiar dacă toate abilităţile, precum şi viaţa pot fi upgradate, seria de combouri rămâne oarecum limitată şi doar în parte compensată de un atac prin încărcare şi de o serie asemănătoare celei din Ninja Gaiden 2 (diferenţa fiind că aici ea devine activă după mai multe lovituri consecutive).
Varietatea continuă prin posibilitatea de a neutraliza anumiţi roboţi şi de a-i folosi ca scut sau armă, existenţa secvenţelor de finish fiind şi ea plăcută. Există porţiuni în care Monkey foloseşte un disc energetic (în genul unei plăci de surff) pentru a urmări diferiţi inamici, a parcurge zone scufundate în apă sau pur şi simplu pentru a se deplasa cu o viteză extremă. Toate aceste pasaje sunt palpitante, adrenalina urcând simţitor.
Diferitele locaţii pe care la străbaţi nu lasă loc monotoniei: oraşe distruse, mlaştini, cimitire uriaşe de maşini, nave zburătoare, clădiri abandonate, sau sate cu un farmec aparte. În câteva momente întâlnim şi deja consacratele mini-game-uri (pentru a finaliza un adversar sau pentru a o ajuta pe Trip). Există momente în care trebuie să te ascunzi după diferite obiecte aflate în mişcare sau să utilizezi o serie de maşinării. Jocul face în permanenţă eforturi pentru a îţi da mai multe opţiuni, lucru ce nu poate trece neapreciat. Uneori eşti încurajat să treci neobservat pe lângă inamici, în alte cazuri fiind nevoie de ajutorul lui Trip pentru a le atrage atenţia suficient cât să te poţi apropia. Trebuie menţionat că în momentele de atac tu o controlezi pe Trip (îi poţi cere să te acopere sau să te urmeze etc). Sistemul camerei, deşi excelent în cea mai mare parte a jocului, poate fi uneori derutantă (însă nu în momentele cheie).
Inamicii sunt interesanţi (diferite genuri de roboţi, cu scuturi, arme sau tehnici variate). Între strategii există şi cea în care Monkey le distrage atenţia fluturându-şi mâinile şi strâmbându-se. Acest lucru îi va determina să atace la întâmplare cu o apărare redusă. Unii dintre ei pot chiar chema întăriri dacă nu sunt distruşi la timp. Inamicii principali sunt în număr de patru însă confruntările sunt memorabile (un robot, un câine şi un rinocer mecanic iar în final lupta cu un scorpion cu adevărat gigantic).
Jocul are o durată medie şi te îndeamnă, prin structura sa, să te bucuri de fiecare nouă misiune.

GRAFICA: 9/10

Aşteptările grafice sunt din ce în ce mai mari iar eforturile producătorilor de a ne surprinde trebuie să fie pe măsură. Enslaved este un titlu care nu dă înapoi la acest capitol. Modelele personajelor sunt poate printre cele mai reuşite pe care le-am văzut în ultima perioadă. Trip este incredibil de umană iar Monkey se bucură de detaliul unui personaj din Tekken 6 (cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc!). Pigsy, ultimul membru al echipei a primit aceeaşi atenţie, cucerind prin verosimilitatea sa. Cei trei sunt deosebit de expresivi. În continuare clasele de roboţi sunt individualizate, mărimea lor este apropiată de cea a protagonistului, fiecare amănunt fiind evidenţiat.
Nivelurile sunt viu colorate cu o structură atractivă şi lipsite de bugguri grafice.

AUDIO: 8/10

Interpretările actorilor sunt deosebite întregind povestea pe care jocul ne-o prezintă. Coloana sonoră este plăcută, însă fără a uimi. De asemenea zgomotele de fundal şi cele specifice impactului sunt credibile dar uşor repetitive, mai ales spre finalul jocului.

REPLAY: 7/10

Jocul nu oferă recompense după finalizare, însă se poate relua pe un alt grad de dificultate. Pe nivelul normal este, în cea mai mare parte, cel puţin accesibil, rămânând doar nivelul hard pentru o dificultate sporită. O reparcurgere pe acest nivel, după un timp, va fi cu siguranţă, o adevărată plăcere!

ÎN CONCLUZIE: Enslaved combină cu succes o serie de elemente specifice unor genuri diferite de jocuri, zdrobeşte monotonia prin secţiuni variate de gameplay, toate reunite prin firul epic deosebit!

MEDIA 8/10

Gen: acţiune-aventură.

Trailer: Alice Madness Returns

Iată varianta în stil Nightmare before Christmas a inofensivei Alice în Ţara Minunilor. Chiar dacă nu am jucat primul titlu sunt atras de ce văd în acest trailer, aşa că îl adaug în lista de jocuri pe care le aştept în acest an! A jucat cineva primul episod?

Donkey Kong Country

Acesta este probabil cel mai mediatizat titlu al consolei Super Nintendo. Îmi amintesc şi astăzi cum priveam stupefiat reclamele de pe posturile italiene ce prezentau, în 1994, ţinutul lui Donkey Kong. Povestea este simplă dar eficientă. În vreme ce leneveau celor doi fraţi Kong li se fură rezerva de banane. Sub îndrumarea bunicului lor, care pe parcursul nivelurilor te ajută oferindu-ţi în schimbul unui anumit număr de banane colectate un anumit număr de vieţi. Astfel începe o aventură nebunească, unică până în acel moment! Sistemul de joc nu era complicat: aveai posibilitatea de a alterna între cei doi fraţi, precum şi de a juca concomitent alături de un prieten. Personajele puteau sări, având şi un atac prin rostogolire. La acestea se adăugau abilităţile pe care cei doi le aveau atunci când controlau diferite animale (ex. celebrul rinocer sau struţul). Chiar dacă aveau aceleaşi atacuri ele erau individualizate: fratele mai mic era ceva mai rapid şi putea sări mai mult în vreme ce al doilea era mai puternic (fiind singurul ce putea elimina inamicii de talie mare sărindu-le în cap). Jocul era structurat pe o hartă imensă (gen Super Mario World) ce reprezenta întraga insulă. Cei doi aveau de parcurs mai întâi jungla din jurul cabanei, apoi plaja, rezervaţia de vulturi cu pădurea din jur, muntele, fabrica şi în cele din urmă vulcanul! Toate aceste zone erau împărţite în mai multe secţiuni, având la final câte un inamic principal. Aceştia, chiar dacă reveneau spre final ceva mai dificili, erau pentru acea vreme impresionanţi. Uimitoare erau şi locurile pe care trebuia să le parcurgi, diversitatea fiind asigurată. Acestea erau presărate cu diferite secrete sau zone ascunse, fiind un deliciu să le descoperi. Euforia era atinsă pentru prima oară în nivelul din mină, unde începe prima cursă nebună, în vagoanele ce păreau adevărate maşini de curse. Acestea se reeditau ulterior în trasee mult mai complicate ve îţi testau la maxim reflexele şi, de ce să nu recunoaştem şi nervii! Jocul oferea posibilitatea de a-ţi salva progresul în diferite puncte (respectiv la standul unei maimuţici deosebit de sexy). Durata necesară parcurgerii era una peste medie şi foarte antrenantă. Grafica era de top, concurând doar cu cea din Super Mario World, fiind parcă şi mai impresionantă în momente precum cele din mină, în clipele în care soarele apunea la mijlocul nivelului, în munţii în care ninsoarea te orbea etc. De asemenea modelele cu influenţe 3d le depăşeau pe cele din seria Mario. Atât personajele principale cât şi majoritatea celor întâlnite erau structurate astfel încât să pară tridimensionale. Culorile erau şi ele spectaculoase iar prezentarea celor doi fraţi, pe cât de originală pe atât de hazlie, (cel mare purta o cravată roşie în vreme ce al doilea purta o bluză şi o şapcă roşie pe care părea să fie scris Nintendo) nu se lăsa mai prejos. Coloana sonoră şi-a câştigat un loc alături de cea din seria Mario, renumită pentru conotaţiile ce te trimit cu gândul la triburile de sălbatici. Tobele aveau şi ele un ritm deosebit, celelalte sunete de fundal fiind la înălţime! Valoarea de replay era absolută în epocă şi solidă ulterior. În prezent ea este diminuată de apariţia ultimei capodopere din serie, lansată pe Nintendo Wii, Donkey Kong Returns (ce este în principiu varianta refăcută a primului titlu).

NOTA: 10/10

Prince of Persia

POVESTE: 7/10

Pentru noua generaţie de console avem parte de un nou prinţ. Pentru a fi exacţi el pare mai mult un tânăr aventurier cu preocupări cât se poate de materiale. În urma unui incident se vede nevoit să rătăcească prin pustiu, moment în care o întâlneşte pe prinţesă… De aici povestea începe să se reintegreze în cea tipică pentru această serie. Se pare că regele (tatăl prinţesei), fără a avea un motiv întemeiat, a alterat sigiliu ce ţinea prizonier un zeu, a cărui putere începe să corupă cu rapiditate întreg ţinutul. Rolul fetei fiind acela de a restabili echilibrul, prin puterea pe care o deţine, te vei trezi în scurt timp legat de aceasta şi implicit de misiunea ei pentru salvarea întregului Pământ. Cu o poveste obişnuită şi cu o serie de elemente previzibile, intriga ne rezervă o mică surpriză în final, ce pare că anihilează întreg efortul depus de eroi pe parcursul jocului.

GAMEPLAY: 7/10

Suntem gata de luptă, gata să înfruntăm inamici numeroşi riscându-ne în fiecare clipă viaţa…sau nu! Dacă vom întâlni ocazional câte un duşman pe parcursul stagilor va fi o adevărată sărbătoare, unde mai pui că îi poţi elimina înainte de a deveni agresivi, luptele limitându-se la cele cu inamicii principali (destul de palpitante). În continuare trebuie spus că prinţul, indiferent de cât de prost vei juca, nu va muri nicio dată. El este salvat de prinţesă, însă e drept, în cazul unei lupte inamicul îşi va regenera o porţiune considerabilă din viaţă. În momentele de luptă protagonistul poate para loviturile, poate executa eschive, dispune de un prins, poate executa o serie de lovituri ce pot fi combinate cu atacurile prinţesei, aceasta intervenind la solicitarea ta. Comenzile sunt relativ simple însă datorită faptului că fiecare tehnică a adversarilor poate fi contracarată cu o lovitură specifică a prinţului, rigiditatea e înlăturată. La acest aspect se adaugă şi diferitele combinaţii de lovituri ce se pot efectua. În afara conflictelor, prinţesa te va ajuta să sari pe distanţe întinse, te va salva în cazul în care aluneci într-o groapă sau îţi va indica direcţia ce trebuie urmată. Exceptând câteva niveluri de acomodare jocul este împărţit în patru zone, fiecare cu câte patru secţiuni, la care se adaugă o a cincea, lupta finală cu inamicul de stagiu. Cei patru te atacă în mod constant în diferite zone şi cu tehnici diferite. Aceştia sunt sunt: concubina regelui, vânătorul, luptătorul şi alchimistul, fiecare total diferit de ceilalţi trei. După fiecare conflict prinţesa îşi foloseşte puterea pentru a purifica acea parte din ţinut, acţiune ce o lasă invariabil slăbită. În consecinţă vei fi nevoit să aduni sferele de energie ce se răspândesc în zonă. Chiar dacă nu sunt necesare absolut toate este indicat să le aduni pe cele mai multe sau vor exista momente în care pentru a progresa vei fi nevoit să te întorci pentru a le recupera. Pentru a completa jocul va trebui să activezi patru sigili, fiecare deblocând o anumită abilitate. Acestea completează cu succes dinamica jocului, făcându-l să nu sufere în urma momentelor minime de acţiune. O primă abilitate îţi permite să alergi cu o viteză sporită pe diferite platforme, fiind necesar să eviţi obstacolele apărute pe parcurs. A doua are acelaşi efect doar că vei dobândi capacitatea de a zbura. A treia şi a patra te aruncă în diferite direcţii, de pe un zid pe altul, pe distanţe mari. Pe măsură ce le deblochezi cele patru se vor combina cu rapiditate solicitând o dexteritate crescută. Mini game-urile prezente sunt... minime. Camera este bună, situată în spatele personajului. Jocul conţine o serie de puzzel-uri de o dificultate progresivă. Întinderea lui depăşeşte media situându-se undeva la 12 ore.

GRAFICĂ: 8/10

Chiar dacă nu revoluţionară (stilul putând fi întâlnit şi la alte jocuri din trecut) grafica a reuşit să mă cucerească. Întreg jocul pare o succesiune de schiţe magnifice, cu contururi rotunjite şi îngroşate de un creion profesionist iar în a doua etapă colorate cu nuanţe variate şi de o intensitate deosebită. Universul este vast şi ne aduce aminte, ca epocă, de evul mediu dar parcă imaginat şi redat de către pictorii renaşcentişti. Cu posibilitatea de a explora nestingherit acest ţinut şi de a reveni în locurile deja vizitate, rare ori vei simţi nevoia de avansa rapid către următorul oboectiv.

AUDIO: 8/10

Discuţiile dintre erou şi prinţesă ocupă cu siguranţă cel mai mare segment audio al jocului. Aceste discuţii sunt cât se poate de cunoscute pentru veteranii seriei, cu schimburi de replici pline de ironie şi care nu de puţine ori stârnesc râsul fiind mai numeroase ca niciodată. În acest titlu discuţiile pot fi continuate aproape în orice moment prin simpla apăsare a unui buton. Ele oferă detalii cu privire la trecutul celor două personaje dar şi indicii care să le dezvăluie adevărata natură. Replicile sunt foarte bine interpretate de actori, prinţul având parcă un plus de naturaleţe. Coloana sonoră are specificul ei, punctând cu succes acţiunea din joc. Există numeroase porţiuni în care liniştea scoate în evidenţă numeroasele zgomote de fundal produse de prinţ în timpul escaladărilor sau salturilor sale, toate autentice.

REPLAY: 6/10

Dacă la prima parcurgere sunt suficiente elemente care să te atragă şi să te facă să continui fără ezitare aventura, ulterior acesteia, valoarea de reluare a jocului suferă destul de mult. Diferitele poze deblocate pe parcurs sunt interesante dar nu te îndeamnă la o nouă explorare, noile costume nu cuceresc nici ele pe deplin iar ambiţia de a colecta toate sferele de lumină pare, asemeni colectării steagurilor din Assassin’s Creed, exagerată.

ÎN CONCLUZIE: Prince of Persia aduce o nouă abordare a aventurii, fără a schimba formula ce l-a făcut celebru, ba mai mult, accentuând elementele de acrobaţie şi dându-le o fluiditate deosebită într-un context fascinant. Pentru a vă putea bucura de arhitectura unică a acestei lumi, merită să lăsaţi o perioadă jocurile tipice de acţiune aventură, experienţa aceasta vă va reâmprospăta!

MEDIA: 7.20/10

Gen: aventură.