Trailer Super Mario Galaxy 2

Ei bine, dacă motivul determinant pentru a deţine un PS 3 este God of War III, nu e greu să ne imaginăm ce titlu ţine consola Wii în cursă. Niciun jucător cu şcoală veche nu avea cum să rateze un joc precum Mario. Grafica Wii este undeva între generaţii deci sub competitorii ei, PS3 şi XBOX360 iar titlurile de top reunite (Game Cube şi Wii) erau acum nu foarte mult timp undeva între 15-20. Între aceste jocuri moştenirea lui Mario era prezentă cu trei titluri solide: Noul Super Mario Bros, Mario Kart şi Super Mario Galaxy. Ultimul titlu al serie atinge primul loc cu uşurinţă, demonstrând o grafică aproape pe măsura competitorilor, lumi în 3D pline de culori dar şi porţiuni clasice în 2D, personaje legendare, vechi şi noi transformări ale eroilor noştri precum şi melodia aceea plină de magie... Ce ziceţi, dăm fuga în magazine pentru un Wii?!

Crash of the Titans

Crash ca titlu de aventură este strâns legat de consola Sony. Cu toate astea titlu nu m-a atras in epoca PS. Îl vedeam ca pe un Mario 3D, cu mai puţin farmec şi chiar mai simplu. Nu mă dezic de cele de mai sus dar admit faptul că acest episod lansat pe PS 2 face excepţie de la serie.
Cortex, inamicul lui Crash, ajutat de maleficii lui acoliţi, vrea să transforme toate animalele pădurii în monştrii. Astfel, pentru a-l opri şi pentru a-şi salva sora răpită de Cortex, eroul nostru îşi începe aventura. Povestea este plină de umor şi personaje ingenioase care merg drept la ţintă.

În materie de gameplay Crash of the Titans ne pune la dispoziţie o serie de combouri ce se pot upgrada pe parcursul jocului în funcţie de mojoul adunat de la inamici sau din diferite locuri din natura. Chiar şi aşa jocul ar fi fost destul de competitiv însa urmează inovaţia. Atunci când inamicii sunt atacati deasupra lor apare o stea (viaţa acestora). Dacă aplici suficiente lovituri aceştia vor fi ameţiţi iar Crash va putea să le pună pe chip masca magică. Din acest moment animalul respectiv va fi controlat şi îl veţi putea folosi împotriva celorlalţi atacatori. Fiecare animal are o serie de combouri şi un atac mai puternic ce necesită un timp pentru a fi executat. Invoţia introdusă în gameplay este spectaculoasă iar varietatea creaturilor ce pot fi subjugate puterii măştii este cât se poate de mare. Mai mult, pentru a putea învinge un animal foarte puternic sau chiar un inamic principal este nevoie de subjugarea în prealabil a unei alte creaturi, mai apropiată ca nivel de cel al inamicului tău. În acest fel jocul creează o legătură între capacitatea de acontrola animalele şi posibilitatea de a învinge anumiţi inamici. De aici rezultă un gameplay care nu poate fi considerat în niciun punct monoton. În plus, pe lângă folosirea măştii pentru a bloca atacurile, aceasta se foloseşte pe post de skateboard în anumite porţiuni ale jocului ce reprezintă adevărate curse printre obstacole. Spre deosebire de titlurile precedente controlul măştii este acum mult mai simplu, lipsit de rigiditatea din trecut. De altfel întregul control al personajului a evoluat fiecare mişcare fiind cu mult mai fluidă şi mai detaliată. Crash mai beneficia de sistemul de lock on, folosit doar cu o serie de animale care dispuneau de atacuri de la distanţă. Acesta era uşor de folosit şi cu o arie de atac ce acoperea întreg ecranul.
Inamicii principali sunt bine individualizaţi, chiar dacă nu foarte numeroşi. Printre ei Cortex, nepoata acestuia şi desigur masca malefică, rudă cu masca lui Crash. La această secţiune am de făcut o apreciere: aş fi preferat ca Masca malefică să fie cea pe care o înfrunţi la finalul jocului. Desigur lupta cu nepoata lui Cortex se impune prin firul epic însă Masca ar fi reprezentat un nemesis mai potrivit. Eventual puteau să fie consecutivi, ceea ce sporea şi dificultatea. În final argumentul suprem: nepoata lui Cortex nu prezintă probleme, este chiar simplă, pe când Masca mi-a tocat nervii şi recunosc...vieţile. După primele două lovituri reuşite împotriva măştii trebuie să îţi alegi cu mare atenţie momentul pentru a ataca altfel vei fi sortit eşecului. Prin comparaţie în lupta finală este suficient să subjugi o gorilă-scorpion, ce poate ţine cu succes gardă împotriva razei devastatoare a robotului. Restul vine de la sine...
I.A. este accesibilă oricui pe primul nivel de dificultate şi ceva mai pretenţios pe normal în lupta cu masca malefică. Ultimul nivel de dificultate este cel mai provocator meritând să fie aprofundat.
Camera nu dezamăgeşte avandu-l mereu în centrul atenţiei pe Crash. Jocul este linear însă are o întindere satisfacătoare şi este presărat cu noi descoperiri.

Titlul revoluţionează seria la acest capitol, personajele fiind redesenate. Cu această ocazie echipa şi-a axat eforturile pe obţinerea unei expresivităţi cât mai profunde. Munca lor a fost răsplătită, după mine, o astfel de expresivitate este unică cel puţin la jocurile de gen.
Lumea lui Crash este înfăţişată în culori luminoase, cu plante şi animale ce par rupte dintr-un film de animaţie. Interpretarea actorilor dă autenticitate replicilor pline de haz puse pe seama personajelor. Coloana sonoră este ritmată având corespondent în acţiunea din acel moment a jocului. De remarcat este şi sincronizarea audio-video, ce nu prezintă decalaje.

Cum am menţionat jocul are diferite grade de dificultate la care se adaugă o serie de obiecte ce pot fi adunate pe parcursul jocului. Fiecărui obiect îi corespunde un bonus ce poate fi vizionat ulterior. De menţionat aici sunt şi aşa numitele obiective secundare, precum dobândirea titlului de Minion Master, obţinut prin învingerea tuturor inamicilor de acest gen dintr-un stagiu. Jocul poate fi parcurs şi la dublu începând cu stagiul al treilea când Crash işi salvează clona. Aceste elemente, la care se adaugă farmecul persistent al jocului sunt suficiente pentru a asigura un replay ce merită notă maximă.

Crash of the Titans este un joc de aventură solid, plin de umor, spirit inovator şi cu un mare grad de diversitate. Îl consider lider al genului său şi cred că nu va fi uşor surclasat, nici chiar de următorul titlu al seriei, Mind over Mutant.

Gen: acţiune.
 

MEDIE: 10/10

Trailer God of War III

19.03.2010 a fost ziua în care piaţa europeană a primit ultimul episod din trilogia deja consacrată God of War. Fiind un fan am înjurat politica Sony de a-l lansa doar pe PS 3, mai ales ca am optat pentru consola XBOX 360. Am evitat să mă uit la trailere, pozele fiind suficiente pentru a îmi face sânge rău. Totuşi mi se oferise posibilitatea (ulterior retrasă) de a îl închiria, moment în care mi-am făcut curaj şi am fost zdruncinat. Jocul a primit recenzii pe măsură iar mulţi îl consideră motivul pentru care ar trebui să îţi iei PS3. Eu aş avea două motive: God of War III şi Metal Gear Solid 4. Momentan nu îmi rămâne decât să mai aştept, poate până la finele lui august îl joc. Voi aţi fost mai norocoşi? Dacă nu, plângeţi cu mine la aceste imagini...

God of War II

Timpul s-a scurs iar Kratos, in ciudat locului pe care il detine in Olimp, continua sa nutreasca acelasi resentiment fata de zei. Zeus vede in el o amenintare reala motiv pentru care se decide sa ii intinda o capcana in urma careia acesta, nu numai ca isi pierde puterile de zeu, dar este nevoit sa revina chiar din Infern. Odata intors dintre morti Kratos isi fixeaza un nou tel: distrugerea lui Zeus. Insa pentru a-si atinge scopul va fi nevoit sa parcurga o noua calatorie, in spatiu dar si in timp…
Pornind de la ideea solida din primul joc povestea evolueaza intrand intr-o etapa mult mai complexa si cu atat mai imprevizibila.

Kratos isi mentine cele trei tipuri de atacuri, cu mici nuantari. Sistemul de combouri este mentinut cu ceva retusuri estetice, puterile magice nu mai sunt primite de la zei dar sunt obtinute treptat pe parcursul jocului si deriva in substanta de la primele. In general nu ai de ce schimba ceva ce este excelent iar forma sau estetica este satisfacuta, unele puteri fiind transpuneri (fulgerul lui Zeus devine arc). Desigur unele sunt originale cum ar fi cutremurul pe care il obtii in final. Trebuie sa recunosc faptul ca am preferat setul initial deoarece nimic nu a egalat darul lui Hades din primul joc. Eu am pus in continuare accent pe combouri motiv pentru care nu am suferit de pe urma fortelor magice. Furia Zeilor se transpune in Furia Titanilor dar cu efecte identice. Prinsurile, blocajul si sistemul de rostogolire se mentin si ele, usor mai spectaculoase. Pe langa aceste categori se introduce una: posibilitatea de a schimba armele. Astfel poti obtine ciocanul imens al vechiului tau rival precum si o sulita ori sabie cu diverse puteri. Ideea este ca acestea nu se ridica la eficienta lanturilor insa in scurte portiuni pot fi folosite de dragul esteticii. Din acest motiv nu cred ca se impune aprofundarea lor.
Sistemul in care, in diferite momente ale jocului trebuie sa executi o serie de comenzi conform celor aparute pe ecran se mentine. Nu voi relua cele spuse in prima recenzie insa in God of War II aceste scene sunt mult mai ample si mai spectaculoase, uneori un buton gresit putand sa insemne moartea (a se vedea lupta cu Zeus).
Si de aceasta data adversarii sunt din categori diverse, intalnim astfel fete cunoscute dar si noi rase. Spre marea mea multumire inamicii principali sunt mult mai numerosi ca in primul God of War iar luptele sunt incredibile.
In ceea ce priveste I.A., observatiile din prima recenzie se mentin, diferenta este parca mai greu sesizabila pe normal fata de usor, primul joc transand mai clar distinctia.
Camera este la fel de ireprosabila si jocul primeste din nou felicitari la acest capitol important.
Linearitatea jocului este atenuata desi continua sa fie regula. Totusi sunt portiuni importante din joc in care rezolvi diferite puzzeluri pentru a reveni in camera centrala din care pleci catre urmatorul puzzle etc. Miscarile lui Kratos sunt mult mai libere, el putand escalada zidurile din mai multe unghiuri. Este introdus si un nou sistem de agatare de diferite puncte pentru a trece peste prapastii etc. Inca din prima parte a jocului ai posibilitatea sa strapungi cerul alaturi de Pegas, prilej de confruntari memorabile. Toate aceste inovatii au fost inspirate inlaturand minimul de rigiditate existent. Intinderea jocului pare usor crescuta fata de predecesorul sau insa la o a doua parcurgere timpul necesar nu depaseste cu mult timpul de care aveai nevoie pentru a termina primul God of War.
Gameplay-ul din God of War II a acoperit orice minus la care te puteai gandi! Poate din aceasta grija scrupuloasa a alunecat usor in exces (noile arme), exces intru totul scuzabil per ansamblu.

Cel mai plin 10 din lume! Gura iti ramane deschisa pe tot parcursul jocului si ma mir cum de piulitele din consola au stat la locul lor. Grafica din God of War II frizeaza ultima generatie de jocuri video. Atacurile aeriene, combourile sclipitoare, realismul miscarilor si un univers care alaturi de personajele ce il populeaza este finisat pana in cele mai minuscule detali. Din nou violenta si brutalitatea au la indemana mijlocul prin care sa impresioneze. Echipa de graficieni merita multumirile noastre! Muzica din stagii este inspirata iar vocile continua sa dea viata personajelor intr-un mod ireprosabil.

Un numar mare de grade de dificultate cu bonusurile ce decurg din ele. God of War II este un joc pe care nu il poti lasa din mana dupa ce l-ai parcurs doar o singura data. Replayul pentru un fan al genului este inevitabil, fiind greu de crezut ca placerea va avea de suferit cel putin pana la parcurgerea gradelor de dificultate.

God of War II este cel mai solid titlu Sony (nu degeaba detin monopolul) si mai mult decat atat cel mai bun joc al generatiei sale. In opinia mea el rivalizeaza cu diferite titluri din generatia PS 3 / Xbox 360, reusind sa le surclaseze pe unele dintre ele. Acest titlu are un loc asigurat in istoria jocurilor video motiv pentru care, daca inca nu l-ati jucat, nu ezitati sa il cumparati! Chiar daca detineti deja un PS 3 sau Xbox 360, nu va poate dezamagi!

Gen: acţiune-aventură.

MEDIE: 10/10

God of War

Actiunea din acest joc se petrece in Grecia Antica si este o adevarata incursiune in mitologie. Kratos, personajul principal, este un luptator spartan care isi lasa viata in mainile lui Ares in schimbul victoriei pe campul de lupta. Ulterior zeul il tradeaza si din acel moment Kratos va trai doar pentru a se razbuna. Ocazia i se ofera atunci cand stapnii din Olimp hotarasc sa il inlature pe fratele lor ale carui ambitii nu mai puteau fi controlate. Astfel incepe aventura sublima al carui tel este uciderea unui zeu…
Chiar daca firul epic nu are o complexitate deosebita te va cuceri negresit prin naratiune si expunere, mai ales daca esti un impatimit al mitologiei.

Kratos are trei tipuri de atacuri: cele bazate pe combourile executate cu lanturile cu sabii in varv (idee originala), la care se adauga o serie de prinsuri, puterile magice daruite rand pe rand de ceilalti zei si Furia Zeilor ce te introduce practic intr-un stadiu temporar in care atacurile sunt mult mai puternice si mult mai rapide. Fireste ele pot fi upgradate pe parcursul jocului. Personal am folosit cel mai mult combourile si mai putin magiile insa darul lui Hades este unul ce trebuie upgradat la nivel maxim! As sugera ca pe langa aceasta putere magica (ultima dobandita) sa se aleaga inca una sau maxim doua in functie de preferinte. Kratos poate bloca printr-o simplă apăsare de buton atacurile adversarilor săi folosind şi un sistem de rostogolire prin manevrarea sticului drept. Acesta este foarte util pentru a scăpa de atacuri puternice împotriva cărora garda nu ar fi fost suficientă.
Spre deosebire de multe jocuri actiune-aventură ( Assassins Creed, Devil May Cry, Crash etc.) God of War nu foloseşte sistemul prin care îţi fixenzi ţinta pe un adversar (lock on). Acesta prezintă uneori dezavantaje în gestionarea luptelor cu adversarii multipli, mai ales când nu este conceput cu atenţie. Din acest motiv alegerea producătorilor îmi pare potrivită. E drept că sistemul este indispensabil într-un joc precum Assassins Creed însă a-l prelua în God of war ar fi însemnat sa îi reduci mult din libertate lui Kratos fără a obţine un avantaj.Cu toate astea jocul foloseste sistemul, in care, in diferite momente ale jocului trebuie sa executi o serie de comenzi conform celor aparute pe ecran. Acest sistem este unul pe care eu il agreez in mod deosebit, asta pentru ca da o anumita cursivitate jocului si este de cele mai mult ori spectaculos. Ei bine Kratos trebuie sa execute astfel de comenzi, in general, pentru a elimina diversi adversari. Meduzele vor fi decapitate, Harpiile isi vor pierde aripile, oasele Sirenelor vor trosni, Ciclopii isi vor pierde ochiul iar Minotaurii vor avea capetele strapunse de sabii. Pe langa spectacolul de care vorbeam acesta este si un bun prilej pentru a infatisa violenta caracteristica jocului. O singura observatie: Minotaurii sunt extrem de rezistenti si dupa prima parte a jocului e aproape imposibil sa ii strapungi cu sabia, lucru ce a devenit usor iritant pentru mine. Daca vom compara acest joc cu God of War II, nu putem sa nu observam o rigiditate a primului fata de al doilea. Tipurile de atacuri ale inamicilor sunt limitate, iar, asa cum spuneam, loviturile de gratie tind sa fie greu de realizat uneori. De asemenea pentru a le executa trebuie sa fi chiar langa adversar altfel risti sa nu il prinzi, chiar daca esti foarte aproape. Din cele de mai sus reiese si varietatea adversarilor intalniti pe parcursul jocului.
In materie de inamici principali (cunoscuti ca monstrii sau sefi de stagii) jocul se arata usor zgarcit. Ei sunt in numar de trei: Hidra, Minotaurul si desigur Ares. Recunosc faptul ca as fi dorit mai multe confruntari de acest gen.
I.A. este progresiva, la primul grad de dificultate jocul nu ridica probleme majore chiar daca vei pierde ceva vieti pe parcurs. Gradul doi isi face simtita dificultatea in ceea ce priveste inamicii principali dar si sub-bossi. Lupta cu Ares tinde sa fie frustranta pe nivelul secund asta datorandu-se in mare parte sistemului inadecvat de lupta cu sabia. Fara combourile cu care esti obisnuit manevrarea noii arme devine stangace. Acest aspect necesita ceva mai multa atentie din partea programatorilor, dezvoltand o mecanica ceva mai accesibila. Inca nu am terminat jocul pe nivelele urmatoare dar daca dificultatea e direct proportionala atunci e clar ca iti vei toca nervii, nu atat pe parcursul jocului cat in lupta finala!
Camera, element esential intr-un joc 3D, este impecabila in God of war. In nici un moment nu ii poti reprosea nici cel mai mic lucru, indiferent ca antieroul nostru este sursprins din spate sau lateral.
Jocul este in principiu unul linear, usor diversificat ( escaladari de ziduri, mers pe funii si puzzeluri de un nivel accesibil), ideal din punctul meu de vedere. In ceea ce privesti intinderea lui as zice ca este una medie, nu egaleaza un joc precum Resident Evil 4 dar in mod cert la final esti multumit de probele pe care le-ai avut de depasit.

La acest capitol cred ca nu gresesc spunand ca acest joc este surclasat doar de fratele lui, God of war II, a carui grafica este de departe cea mai buna din generatia sa. Lasand aceasta observatie, jocul este greu de criticat, meniul are o prezentare compacta, la fel si bara de viata si energie. Personajul principal este redat in detaliu, de o prezentare minutioasa bucurandu-se si inamicii principali precum si cei obisnuiti. Peisajele sunt fermecatoare pe tot parcursul calatoriei (cu minusuri abia sesizate in prezent, la o generatie distanta de momentul lansarii, si care tin de planul foarte indepartat si asta doar in anumite portiuni cum ar fi primul nivel). Grafica reda cu realism brutalitatea si sangele reprezentativ pentru acest joc.

Sunt bucuros sa spun ca actorii si-au indeplinit cu brio rolul, vocile fiind nu numai reprezentative pentru personaje dar contribuind si la autenticitatea jocului ca intreg. Coloana sonora ce insoteste fiecare stagiu se pliaza bine pe starea care ar trebui sa ti-o transmita momentele respective.

Sunt doua situatii in care vreau sa reiau un joc: daca acest lucru imi da acces la o serie de bonusuri (un alt final, un alt costum etc) sau daca jocul este deosebit. Ei bine God of War indeplineste ambele criterii. Are diferite grade de dificultate, fiecare din ele iti da acces la o parte din bonusurile in cauza si mai important ca orice, acest joc este cu siguranta exceptional. Singurul lucru care m-a oprit sa nu il termin de doua ori consecutiv este faptul ca aveam la dispozitie God of War II. Eu as zice ca se impune cel putin terminat pe fiecare grad de dificultate fara a pierde ceva din satisfactia initiala.
God of War se prezinta ca fiind unul dintre jocurile de top ale generatiei sale. Nu trebuie ratat de catre iubitorii de mitologie greaca si de impatimitii genului de aventura-actiune a caror satisfacite este garantata.

Gen: acţiune-aventură.

MEDIE: 9/10

Despre blog

Eu sunt Ionuț și încă de mic am dezvoltat o pasiune pentru jocurile video. Am avut prilejul să experimentez magia fiecărei console în parte, lucru mai dificil pentru cei care au acum 14-16 ani. Pe cei mai buni prieteni ai mei i-am cunoscut prin intermediul jocurilor sau mai bine zis aceasta pasiune ne-a unit, reprezentând punctul de plecare al unor prietenii durabile.
Există persoane care consideră jocurile video ca fiind o pierdere de timp sau susţin cu fanatism influenţa nefastă pe care o au acestea asupra tinerilor. Totuşi pentru mine jocurile vor rămâne un izvor de creativitate şi chiar o provocare ce nu de puţine ori îţi pune creierul la trabă.

Având in vedere numărul mare de titluri jucate în toţi aceşti ani am simţit nevoia unui jurnal electronic pentru a rememora emoţiile trecute, inclusiv jocurile clasice, acesta având și avantajul de a fi public.