Genji: Dawn of the Samurai

Acţiune se petrece în Japonia medievală unde puternica familie Heishi a preluat controlul tării prin manipularea puterilor pietrei Amahagane. Chiar şi aşa pentru a-şi consolida pe deplin regimul aceştia trebuie să obţină şi celelalte pietre existente, moment în care nimeni nu ar putea să li se opună.
Pentru a opri acest dezastru tânărul Yoshitsune, posesorul unei pietre Amahagane, porneşte la luptă alături de membrii rezistenţei împotriva clanului Heishi. Nu după mult timp îl va întâlni pe Benkei a cărui forţă va completa perfect agilitatea proprie.

Atacurile sunt simple, ai o serie de lovituri rapide ce pot alcătui un combo, o lovitură puternică dar care nu poate fi urmată de altele precum şi o lovitură din aer. În urma acestor atacuri simple dar eficiente vei lăsa în urma ta cadavrele mutilate ale adversarilor, lucru ce îţi va da ceva satisfacţie. Adevărata artă în lupta din Genji iese la iveală atunci când vei folosi puterea pietrei Amahagane. Aceasta va încetini timpul iar dacă vei apăsa la timp butonul care apare în colţul ecranului vei putea secera inamicii din jur într-un mod deosebit de artistic. Unii inamici vor ataca foarte repede motiv pentru care reacţile tale vor trebui să fie pe măsură iar pentru unii inamici din joc vei fi nevoit să consumi două Amahagane, reducând şi mai mult viteza adversarilor.
Farmecul jocului este cu atât mai mare cu cât poţi alterna între Yoshitsune şi Benkei. Chiar dacă în general poţi parcurge jocul doar cu unul dintre ei, uneori calităţile unuia dintre ei se pot dovedi cheia pentru a distruge un anumit duşman. Spre exemplu l-am folosit pe Yoshitsune în lupta cu penultimul inamic principal, datorită rapidităţii sale în respingerea proiectilelor aruncate de acesta. În schimb, chiar dacă ultimul inamic din joc are o viteză demnă de un zeu, arma lui Benkei mi s-a părut cea mai potrivită pentru a contracara atacurile acestuia, atât ca forţă cât şi ca sincronizare (undeva la o secundă).
Sistemul de joc asigură upgradarea vitalităţii, precum şi cea a puterii Amahagane. Rămâne la alegerea ta cum vei doza punctele obţinute astfel încât luptătorii tăi să fie cât mai puternici. Pe parcursul jocului vei găsi o serie de obiecte ce îţi pot mări temporar puterea sau energia precum şi ierburi care îţi regenerează vitalitatea. La acestea se adaugă şi o serie de arme şi armuri cu proprietăţi diferite, un exemplu fiind sabia a cărei lamă est înmuiată în otravă. Toate acestea cresc varietatea jocului şi chiar te fac uneori să cauţi anumite obiecte ce deţin diferite puteri magice în ciuda faptului că lungimea jocului nu îţi permite să le foloseşti în totalitate.
Inamicii sunt diferiţi samurai cu multiple stiluri de luptă, toate respectând tehnicile din realitate. Dacă iubeşti jocurile autentice, fără monştrii absurzi, care să strice toată atmosfera medievală, atunci Genji e pentru tine. Excepţional vei întâlni o creatură mitică dar realizată cu mult stil şi originalitate. Inamicii principali sunt deosebiţi în ultimul stadiu puterea pietrei Amahagane amplificându-le puterea fără a le înlătura conformaţia humanoidă.
Camera este respectabilă, urmărindu-l automat pe personaj.
Jocul este linear fără posibilitatea de a devia de la cursul evenimentelor. Marele defect al acestui joc stilat este lungimea lui. Îl vei termina în aproximativ trei ore, lucru inadmisibil pentru generaţia PS2. Practic în momentul în care simţi ca vei învinge orice oponent jocul se termină, lasându-te cu o frustrantă dorinţă de mai mult.

Întreaga prezentare are ceva stilat, artistic. Personajele nu sunt deloc grosolane aşa cum se întâmplă în Prince of Persia The Two Thrones, ci sunt pline de supleţe şi detali deosebite mai ales în ceea ce priveşte costumaţia tradiţională japoneză. Peisajele sunt viu colorate iar interioarele chiar dacă nu sunt încărcate cu prea multe obiecte reuşesc să îţi redea sentimentul sălilor imense din castelele japonze. Impactul loviturilor este curat şi precis.
Desigur mai presus de cele de mai sus este succesiunea de lovituri în stil slow motion şi care se finalizează cu o ploaie de petale de cireş. În acele momente tensiunea şi frumosul se îmbină cu succes într-o prezentare unică.
Vocile actorilor sunt bune, atât în gameplay cât şi în filmuleţele dintre capitole. Coloana sonoră este plăcută. De asemenea sunetele rezultate din diferite lovituri sunt verosimile.

După terminarea jocului îl poţi relua cu toate armele şi talismanele pe care le-ai strâns pe parcursul primei aventuri. Astfel vei putea mări şirul de lovituri artistice şi vei putea căuta alte obiecte pentru a făuri arme cu proprietăţi deosebite. Trebuie făcută însă o precizare pentru care jocul merită depunctat. Meniul este unul elaborat, gândit pentru diferite updatări (de arme si itemuri), însă datorită duratei scurte de joc, precum și datorită absenței sistemului de upgrade pe ultimul grad de dificultate upgrade-urile rămân neexploatate! Vei salva și filmuleţele din joc putând să le vizualizezi ulterior. Elementele artistice m-au convins să reiau jocul a doua oară, făcând abstracţie de durata lui. Din acest motiv cred că se justifica un replay decent.
Genji reuşeşte să aducă prospeţime prin alternarea în gameplay a celor două personaje şi atinge cote maxime în prezentarea sa artistică. Din păcate jocul se termină mult, mult prea repede!

MEDIE: 7/10

Gen: acţiune.

Trailer Vanquish

Ultimul proiect Platinum Games mai are foarte putin timp pana la lansare. Povestea nu pare sa cucereasca dar gameplayul este puternic! Dupa patru ani, Mikami si echipa sa aduc inca un titlu, care spun ei, va fi la fel de promitator ca Resident evil 4.
Scris de Alin.

Samurai Showdown RPG

Această aventură deosebită redă viaţă firului epic din primele două titluri SS, prezentând lupta împotriva lui Amakusa, precum şi confruntarea cu Mizuchi. Însă de această dată aventura este absolută, plină de amănunte şi în stil RPG!
Ai posibilitatea de a alege între principalele personaje SS. Ulterior personajul principal va putea să se alieze cu alte personaje consacrate (dintre care unele selectabile doar ca parteneri). Dacă îl vei alege pe Cenzuro acesta va refuza orice fel de alianţă şi vei parcurge jocul singur.
Sietemul de joc RPG oferă o serie de comenzi din care trebuie să alegi în momentul confruntării cu adversarii. Ai de exemplu posibilitatea de a fugi de aceştia cu riscul de a te prinde din urmă. După ce tu sau partenerii tăi atacă şi inamicii au un şir de atacuri alternative. Pe măsură ce învingi adversarii capeţi experienţă cu care îţi upgradezi viaţa, energia, dar şi schemele.
Te poţi plimba prin oraşe, îndeplineşti diferite obiective şi poţi cumpăra sau găsi o serie de obiecte cu multiple propietăţi. Într-o luptă, fiecare gen de atac (cu ţintă unică – un singur adversar, multiplă – mai mulţi inamici, gardă, eschivă, forţă) poate fi folosit de un număr limitat de ori, motiv pentru care fiecare acţiune trebuie adaptată cu grijă situaţiei.
Trebuie spus că acest gen de joc a rezolvat problemele pe care le au unele titluri SS. Astfel atacurile lipsite de eficienţă în stilul VS, cum ar fi lama de energie a lui Ukyo, au sens ca atacuri la distanţă în stil RPG. De asemenea stilurile Bust şi Slash sunt reunite, fiecare luptător având toate schemele ce în stil VS erau divizate. Există două forţe mari care, la fel ca schemele, au fost perfect optimizate.
Personajele au un echilibru excelent şi care le individualizează în acelaşi timp: în vreme ce Nakoruru şi Rumururu au viteză şi magie crescută, viaţa şi puterea lor e redusă, mai ales la început. Există personaje lente şi puternice precum Kyoshiro, dar şi echilibrate precum Hahomaru şi Charlotte.
Cenzuro fiind singur poate fi problematic iniţial, riscând să cadă victimă unor atacuri, însă după primele upgraduri atributele lui sunt uşor peste medie, unele fiind de vârf. Tot el este singurul ce va vizita casele de odihnă ale curtezanelor.
Camera are un unghi de focalizare de la înălţime, iar în timpul confruntărilor din lateral (2D clasic).
Categoriile de inamici şochează prin varietate: de la samurai, asasini şi până la cele mai impresionante creaturi. Inamicii principali sunt un deliciu, ei fiind cunoscuţi fanilor seriei şi categoric făcând impresie şi iubitorilor de RPG.
Cele două aventuri cumulate duc la un joc cel puţin mediu ca lungime.
Singurul minus este cel al limbii japoneze care pentru necunoscători va reprezenta un dezavantaj în ceea ce presupune dialogul şi unele detalii ale aventurii.

Grafica este în general foarte bună pentru un RPG, însă atunci când vine vorba de detaliile inamicilor şi de culorile locaţilor pe care le străbaţi este uimitoare. Nu am văzut în niciun joc de gen până la acesta o asemenea atenţie pentru structură şi detaliu. Fiecare inamic nou este precum o piesă de şah din marmură!
Sunetul este bun, vocile fiind cele ale actorilor din seria 2D. Sunetele de impact şi coloana sonoră sunt agreabile. Păcat de textul redat exclusiv în limba japoneză.
Având în vedere numărul mare de jucători, precum şi cei cu care te poţi alia asigurându-se mereu o experienţă nouă aş zice că replayul merită fără ezitări notă maximă, chiar şi fără grade de dificultate.
SS RPG este un joc pentru toţi iubitorii acestui gen şi o reuşită totală pentru fanii seriei care vor avea parte de cel mai echilibrat titlu SS, a cărui aventură este de această dată fără limite!

MEDIE: 9.50/10

 

Super Nintendo

Istoric: Consola Super Nintendo (SNES) avea o capacitate de 16 biţi fiind lansată între anii 1990 şi 1993. Ea beneficia de o grafică şi de un sunet avansat în comparaţie cu orice altă consolă din acea perioadă.

Tehnic: Super Nintendo era dotat cu un procesor de tip 5A22, cu un nucleu de 16-biţi. Deţinea 64 KB SRAM pentru depozitarea datelor video, 544 biţi memorie pentru stocarea spriteurilor şi 512 bytes de RAM pentru stocarea paletelor de culori. Imaginile erau afişate la 256 sau 512 pixeli rezoluţie orizontală şi 224, 239, 448, sau 478 vertical. Avea un spaţiu de 15-bit RGB pentru culori, dintr-un total de 32,768 culori posibile. Grafica dispunea de 128 sprituri şi până la 4 layere de fundal, din combinaţii de 8x8 pixeli. Layerele de fundal variau între 32x32 şi 128x128, fiecare pe una dintre cele două fundaluri (îndepărtat - apropiat) şi folosind una dintre cele 8 palete.
Sistemul audio era format dintr-un sistem Sony de 8-biti, 64 kB SRAM şi 64 biţi boot ROM. Acesta era aproape independent de restul sistemului cu o putere de 24.576 MHz atât în sistemul NTSC cât şi PAL.
Super FX a fost proiectat pentru a îndeplinii funcţiile pe care CPUul principal nu ar fi putut să le realizeze în condiţii optime. Iniţial cipul a fost folosit pentru a crea lumi 3d având la bază poligoane, texturi, precum şi lumini si umbre. El avea şi capacitatea de a îmbunătăţii grafica jocurilor 2d.

Estetic: Designul este realizat de Masayuki Uemura, cel responsabil şi de estetica primului produs Nintendo. Este consola cu aspectul cel mai reuşit din generaţia 2d, fiind stilată, compactă şi în culori gri închis-deschis. Maneta evolua de la sistemul NES cu două butoane centrale în plus şi două în părţile superioare. Designul acesteia era unul ergonomic. Diverse console ulterioare au preluat elemente ale manetei SNES, inclusiv PlayStation, Dreamcast, Xbox, şi maneta Wii clasică. Cu adevărat cea mai confortabilă manetă de până în acel moment, oferind un control total!

Jocuri: Lansarea nu a fost însoţită de un număr mare de jocuri, însă cele alese au avut greutate: Super Mario World, F-Zero, Pilotwings (ce evidenţia "Modulul 7" de redare pseudo-3D), SimCity şi Gradius III. La acestea se adaugă superba colecţie Mario All Stars, ce includea toate titlurile lansate pe NES, dar care acum beneficiau de o grafică mult îmbunătăţită. La scurt timp urmează Super Mario World 2, ce încheie generaţia 2d a seriei.
În noiembrie 1994 se lansează Donkey Kong Country, un joc platformă cu modele 3d. Cu o grafică detaliată şi o muzică de excepţie jocul rivalizează cu cele lansate pe diferitele console de 32 de biţi. În ultimele 45 de zile ale anului, jocul vinde 6.1 millioane de exemplare, cea mai rapidă vânzare din istoria consolelor video, de până la acel moment.

Impactul pe piaţă: Consola a fost lansat în Japonia pe data de 21 noiembrie 1990 la preţul de 210 dollari. Stocul iniţial de 300.000 de exemplare s-a epuizat în câteva ore iar agitaţia socială a determinat guvernul japonez să ceară producătorilor de console, ca pe viitor, lansarea acestora pe piaţă să aibă loc la finele săptămânilor. Organizaţia mafiotă Yakuza a fost şi ea interesată de consolă existând tentative de furt asupra transporturilor.
Super Nintendo îşi detronează competitorii principali şi cucereşte supremaţia în Japonia, acest lucru fiind posibil şi datorită colaborării strânse cu firme precum Capcom, Konami sau Tecmo. Rivalitatea dintre Nintendo şi Sega a dus la cel mai mare război din istoria jocurilor video. Sega Genesis avea atuul unor reclame dinamice, ce uneori atacau competitorii şi titluri ce ţinteau un public mai matur. Totuşi SNES reuşeşte să deţină prima conversie a clasicului lansat de Capcom pe arcades Street Fighter II, cu un an înaintea consolei celor de la Sega. Astfel, în 1992, în ciuda titlurilor numeroase şi a preţurilor mai mici practicate de Sega, cele două console erau la egalitate. După câţiva ani de dispute SNES cucereşte locul întâi, rămânând popular şi în era de 32 de biţi.
Nintendo a dus o politică de cenzură a violenţei din jocuri, dovandă fiind varianta Mortal Kombat, lansată pe SNES. Genesis a menţinut violenţa şocantă în epocă, a jocului, depăşind Nintendo cu o rată de 3-4 la 1 în vânzări. Lucrurile se schimbă în decembrie 1993 prin întrunirea dintre Asociaţia Interactivă de Software Digital precum şi de Comisia Calificativă de Software Interactiv. Astfel apar calificativele specifice fiecărui joc, menite să redea conţinutul violent al jocului în cauză. În aceste circumstanţe Nintendo renunţă la cenzură şi lansează Mortal Kombat II, întocmai ca varianta sângeroasă de pe arcades şi, de această dată, superioare celei de pe Sega.
În America producţia încetează în 1992 în vreme ce în Japonia consola se va vinde până în septembrie 2003, ultimele jocuri fiind create în anul 2000. 49.10 milioane de console s-au vândut în întreaga lume (23.35 în America si 17.17 în Japonia). Fără a egala succesul NES - 61.91 de milioane, SNES a fost cea mai vândută consolă din acea generaţie. Sega Genesis ocupa locul doi cu 29–30 de milioane de unităţi vândute.

Eu şi consola: Sunt fericitul posesor al unui Super Nintendo în perfectă stare de funcţionare, păstrat în condiţii foarte bune. De asemenea deţin discheta Mario All Stars plus Mario World, aceasta fiind cumpărată cu jocul. A doua dischetă este TMNT in Time. Firma Nintendo a fost asociată cu seria Mario iar magia lor a fost retrăită de ’’n’’ ori prin titlurile clasice refăcute, dar şi prin cele noi. De asemenea am jucat înnebunit Donkey Kong Country, ale cărui reclame fabuloase le vedeam la TV. Potenţialul şi farmecul numeroaselor titluri de top pe care le-am parcurs este absolut, aceasta fiind pentru mine consola ideală a generaţiei 2d.

Sintetizând: În ciuda rivalităţii cu Sega Genesis, sistemul SNES a reprezentat un succes global devenind cea mai vândută consolă de 16 biţi. Popularitatea ei este de actualitate şi în prezent pentru fani, colecţionari, jucători retro şi adepţi ai sistemelor de emulare. Ea îşi demonstrează clar potenţialul reuşind să fie conpetitivă cu consolele de 32 biţi. Astfel mesajul era clar: primele console de 32 de biţi aveau puţine de oferit în comparaţie cu SNES, ce a continuat să influenţeze generaţiile viitoare. Locul ei în vârful consolelor 2d este unul de netăgăduit!

Metal Gear Solid 4 Guns of the Patriots

Acest episod este ultimul din aventura lui Snake. Supus unui proces rapid de îmbătrânire, ce aparent are ca sursă virusul purtat în organism, acesta este informat de colonelul Cambell cu privire la locul unde se află Liquid: Orientul Mijlociu. Astfel începe ultima misiune ce va aduce în prim plan personaje apărute în toată seria şi care va întregi tabloul epic.
Pentru cei familiarizaţi cu seria MGS, lungimea filmuleţelor nu poate fi o surpriză, de această dată ea întrunind undeva la 9-10 ore, însă cu posibilitatea de a le evita. Totuşi aceste ore sunt bine investite, găsind elemente pentru fiecare: acţiune, mister şi momente dramatice deosebite! Originalitatea celor patru femei, victime ale războiului, poate fi pusă la îndoială însă este neutralizată de dorinţa evidentă de evocare a inamicilor din primul MGS şi de care Snake îşi aminteşte în timpul luptelor.

Am fost surprins să descopăr un ultim titlu impecabil! Jocul îmbină perfect modul clasic de camuflaj cu genul shooter la persoana a treia. Astfel de multe ori vei putea confrunta inamicii în mod deschis sau vei putea să îi neutralizezi prin diferite alte tehnici. Alegerea îţi aparţine cu excepţia câtorva situaţii unde calea corectă devine imediat evidentă. În acelaşi timp acest mod de joc este mult mai fluid şi mai comod iar diversitatea unor stagii este de apreciat. Chiar dacă în cea mai mare parte vei parcurge zone de război, există şi misiuni de urmărire, de condus vehicole şi chiar una la bordul bătrânului MG Rex!
Pe lângă stilul de luptă specific beneficiezi de o gamă foarte largă de arme: de la pistoale până la arme de tip anti-tanc. Diferitele puşti pot fi cumpărate sau updatate (adăugare de lunetă, amortizor, infra roşu etc.) de la Drebin, un traficant de arme care te ajută pe parcursul jocului. În timpul misiunii poţi găsi de asemenea muniţie sau diferite obiecte (cutii de camuflaj, raţii de mâncare, tigări etc.) De un real ajutor este un model MG în miniatură, construit de Otacon. Acesta poate fi trimis în recunoaştere şi poate chiar curenta inamicii. Alături de el se găseşte şi ochiul electronic ce îndeplineşte diferite funcţii precum cea de binoclu, cea de radar, la care se adaugă posibilitatea de a vedea pe timp de noapte. Combinaţiile dintre aceste elemente precum şi a genurilor de arme conferă un număr ridicat de variante în care poate fi abordat jocul. Indiferent de armele alese Snake nu poate purta mai mult de cinci în acelaşi timp, numărul altor obiecte fiind şi el limitat. Costumul de camuflaj este mult evoluat, putând adopta aspectul mediului înconjurător asemeni unui cameleon. Pentru prima oară sunt introduse minigamurile, limitate ca număr dar memorabile şi diferite (camera cu microunde, lupta cu Liquid şi cea cu Mantis în care trebuie să scuturi maneta asemeni sistemului folosit la consola Wii). Adaug aici şi posibilitatea de a schimba unghiul camerei din timpul filmuleţelor precum şi activarea amintirilor, în anumite momente, prin apăsarea butonului L1 sau x, apărute pe ecran. Un rol important îl are bara ce reprezintă moralul lui Snake (cea de sub vitalitate). Cand aceasta scade Snake se mişcă mai greu, ţinteşte din ce în ce mai prost, pierde viaţă mai uşor şi se reface mai greu. Metode de ameliorare (fumatul, care însă scade viaţă, pastile, injecţii ce creează dependenţă, muzică etc.).
Camera alternează între cea la persoana a treia putând fi convertită, după plac în cea de tip first person. Ambele vin precum o mânuşă. Sistemul de ţintire este asemeni celui din Resident Evil 4, Snake având însă posibilitatea de a se mişte în acest timp!
Printre inamici se numără soldaţii de guerilă, cei din garda lui Liquid, precum şi rebelii. O altă categorie o reprezintă noile maşinării de luptă Gekko precum şi alte creaţii dotate cu inteligenţă artificială. Atracţia principală o constituie luptele cu inamicii de nivel: cele patru femei, supranumite bestii (mimează aspectul / comportamentul unor animale), Vamp, noul Metal Gear şi desigur Liquid. În aceste confruntări se va evidenţia o tehnică bine pusă la punct în distrugerea inamicului şi o ingeniozitate în crearea unor lupte cu totul diferite!
Titlul este foarte lung, incluzand şi filmuleţele, el atinge undeva la 22 de ore, adică aproximativ 12 ore de joc. Chiar cu mici abateri de la misiunea centrală, acesta rămâne linear.

Din nou uimire! Jocul arată, la doi ani de la lansare, şocant! Fiecare textură este impecabilă! Nu e cu nimic sub jocurile lansate în acest an. Filmuleţele sunt foarte detaliate având grafică in game, trecerea de la film la joc se face de multe ori brusc, fără să observi diferenţa. Visele şi amintirile lui Snake sunt în grafică PS, putând chiar să joci o mică porţiune din MGS 1! Ninsoarea, sângele sau pământul lasă urme pe ecran. Prezentarea generală te transpune cu totul într-o zonă de război! Multe jocuri pretind să redea atmosfera unui film al cărui protagonist eşti tu, jucătorul, însă doar MGS 4 întruneşte elementele care să susţină în totalitate această afirmaţie.

Sunetul este indisolubil legat de grafică şi cu nimic mai prejos de aceasta! Vocilea personajelor sunt cele din episoadele anterioare şi desigur, dincolo de reproş! Pentru vocile bestilor s-au combinat voci de bărbaţi şi femei. Sunetele de fundal precum şi cele ale armelor sunt exacte iar suprapunerea lor este făcută cu succes. Sunt preluate o serie de motive sonore din episoadele trecute, pentru a întării nostalgia (vocea lui Snake atunci când este lovit precum şi sunetul specific momentului în care inamicul te depistează).
Coloana sonoră are multe piese complexe, perfect alese pentru fiecare moment din joc. Printre modalităţile de recuperare a atitudinii psihice este şi cea în care Snake ascultă melodi din celelalte episoade. Deasupra tuturor este piesa japoneză din nivelul Shadow Moses. Mai ales dacă ai jucat primul titlu, aceasta te va emoţiona profund!

Terminând MGS 4, vei dori să îl reiei cât mai curând. Jocul are un nivel uşor, două normale, unul dificil şi ultimul pentru experţi. Vei primii o serie de arme, costume de camuflaje, disponibile la un nou joc precum şi un calificativ specific stilului adoptat pe parcursul jocului! Pentru fani nu trebuie neglijată opţiunea online!
MGS 4 va rămâne un titlu complet pe care orice jucător cu simţ critic trebuie să îl respecte! Eu însumi am fost convins de asta pe măsură ce îl jucam: este un succes total! Hideo Kojima s-a ţinut de cuvânt şi a încheiat în glorie povestea lui Snake...

MEDIA : 10/10

Gen: shooter-camuflaj.

Din culisele unui fenomen: Metal Gear Saga

Locul lui Hideo Kojima în istoria jocurilor video era asigurat, o dată în plus, prin Metal Gear: Snake Eater. Seria depăşise stadiul celebritatăţii ajungând un fenomen ce lăsa urme din ce în ce mai adânci. Acesta este momentul în care au fost lansate două documentare, Metal Gear Saga vol. I & II. Pentru cei ce iubesc acest joc, documentarele vin ca o completare minunată a senzaţiilor experimentate în aceşti ani. Însuşi Kojima dezvăluie multe elemente necunoscute în ceea ce priveşte apariţia şi dezvoltarea proiectului. Totul era pregătit pentru ultimul capitol din aventura lui Snake...

Metal Gear Solid 3 Snake Eater

După apariţia unui MGS 2 care nu m-a convins să-l finalizez, am fost atras de a treia parte care explorează originile poveştii. Acţiunea se petrece în anii ’60, în plin război rece, moment în care tatăl lui Snake (viitorul Big Boss) este trimis în URSS petru a salva un cercetător. În conflictul ce va lua amploare un rol important îl va juca mentora soldatului precum şi echipa ei care, alături de un colonel rus, vor trage cortina de pe prototipul MG.
Conflictul psihologic şi poate chiar drama sunt ceva mai autentice decât în primul titlu, însă oamenii din echipa specială aduc mult prea mult cu cei din primul episod, atât tipologic, cât şi tactic.

Jocul continuă să aibă elemente de spionaj şi care, în contextul junglei pe care o ai de străbătut, devine o chestiune de supravieţuire. Se simt uşor mărite secţiunile de atac deschis precum conflictul cu Ocelot sau fuga cu mototcicleta, însă acestea nu iau din farmecul asasinatelor şi al misiunilor în care nu trebuie să fii detectat.
Lupta corp la corp a fost îmbunătăţită printr-un stil specific în care te ajuţi şi cu pumnalul. Echipamentul este vast : pistol, binoclu, raţii de mâncare (ce pot fi sporite prin eventualele vânători pe care le efectuezi pe traseu). Obţii şi puşti precum şi una cu lunetă. Chiar şi aşa, procentajul cel mai mare îl au armele silenţioase folosite pentru a-ţi surprinde adversarii. Un rol important îl au şi costumele de camuflare ce te fac nevăzut în diferite ocazii. Există o situaţie în care te vei deghiza complet, chiar dacă nu va avea un final prea fericit ...
Convorbirile prin radio revin şi sunt la fel de palpitante. Ca şi până acum dacă eşti depistat, cea mai bună soluţie este să te faci nevăzut. Poţi alege să te laşi în iarbă sau să te ascunzi în spatele copacilor, natura oferindu-ţi suficiente alternative.
Camera poate fi setată la un unghi automat, în ultima ediţie a jocului, reducând orice problemă de vizibilitate ce ar fi putut apărea în sistemul lansat iniţial.
Ai numeroase grade de dificultate, ultimile fiind doar pentru cei mai îndrăzneţi dintre noi. De data aceasta pe lângă soldaţii obişnuiţi vei înfrunta ocazional şi fauna junglei, precum şi artileria aeriană a ruşilor, iar în unele situaţii chiar va trebui să îţi croieşti drum cu motocicleta printre gloanţe.
Confruntările cu inamicii principali sunt la fel de provocatoare şi uneori chiar stranii. Luptele cu colonelul rus vor fi şi ele la înălţime. Acestea se simt totuşi influenţate de primul titlu. Jocul presărat parcă cu şi mai multe filmuleţe depăşeşte media.

Grafica este una dintre cele mai bune ale consolei. Culorile junglei sunt uimitoare, razele soarelui parcă auresc totul pentru a crea un cadru perfect. Când Snake va căuta ieşirea cu o torţă într-o peşteră, lumina acesteia se va răspândi timid, asemeni efectului din realităte.
Doar la interioase se poat observa mici minusuri, dar acestea ţin şi de prezentarea de gameplay a jocului.
Jocul este ireproşabil cu vocile de top care dau viaţă personajelor şi credibilitate dialogurilor. Suntele de impact sunt autentice, iar piesa Snake Eater este perla coroanei.

MGS 3 a fost relansat cu un cd special pentru multiplayer, unul pentru filmele din joc şi altul ce conţine şi jocurile iniţiale 2D precum şi alte bonusuri. Deci pentru fanii seriei şi amatorii de multiplayer, jocul are multe de oferit.
Chiar şi fără acestei obţiuni, jocul merită încercat măcar de două ori pe grade mai avansate.

Hideo Kojima a înţeles să exploreze originile seriei sale, intuind potenţialul existent. Aşa cum a declarat sunt multe simboluri în acest joc, unul fiind chiar cel matern. Jocul este captivant, cu o prezentare foarte bună şi care redeschide seria MG.

MEDIA : 9/10

Gen: acţiune-aventură.

Metal Gear Solid Twin Snakes

Hideo Kojima îl creează pe Snake încă din epoca NES, însă abia în era 3D, în plină generaţie Playstation, el va deveni fenomenul consacrat din prezent.
Complexitatea firului epic este acum sinonimă cu numele producătorului, iar MGS : Twin Snakes a fost cel care a impus-o. Scenariul nu numai că oferă o intrigă şi un suspans demn de un film gen acţiune / spionaj, ci aduce şi un aport de dramă zdrobitor. Personajele sunt pe cât de misterioase, pe atât de complexe, purtându-te într-o lume în care totul este posibil ... chiar şi o lacrimă.
Snake, acum retras în Alaska, este contactat de colonelul Cambell pentru o nouă misiune de care depinde siguranţa a milioane de oameni. El trebuie să se deplaseze pe insula Shadow Moses pentru a opri un grup terorist de elită. Aceştia vor să primească rămăşiţele pământeşti ale lui Big Boss, iar în caz contrar ameninţă cu un atac nuclear. Snake acceptă şi începe o misiune cu o miză nebănuită, care îi va marca întreaga existenţă!

Avem în faţă un joc cu elemente de spionaj, care, departe de a fi genul în care eroul distruge tot ce întâlneşte, te forţează să îţi pui mintea la lucru.
Mare parte din joc, Snake va trebui să se strecoare neobservat de camerele video şi să neutralizeze în cea mai deplină linişte soldaţii întâlniţi. Jocul face în puţine momente rabat de la acest sistem, situaţii în care conflictul devine deschis.
Dispui de o serie de atacuri specifice artelor marţiale, precum şi un prins eficient în neutralizarea sldaţilor. Când aceştia leşină, pot fi eliminaţi cu ajutorul cuţitului din arsenal. Snake mai dispune de un pistol cu amortizor, de explozibil de tip dinamită, precum şi de alte obiecte cum ar fi pastile, muniţie, dar şi ţigările favorite ale acestuia. Pe parcurs poţi obţine şi alte instrumente precum carduri de acees, date electronice etc.
Comunicarea prin radio este esenţială pentru a obţine informaţii şi chiar pentru a salva progresul făcut. E necesar să reţii o serie de frecvenţe pentru a putea vorbi cu fiecare în persoană în parte.
Jocul este conceput astfel încât dacă eşti depistat să nu poţi face faţă conflictului. Din acest motiv e necesar să te ascunzi în momentul în care gărzile dau alarma. După un timp vigilenţa lor va scădea din nou. Camera este fixată undeva deasupra ta, pentru a-ţi permite o vedere amplă a zonei în care te afli.
I.A. este ridicată, mai ales pe celelalte grade de dificultate, unde cel mai mic zgomot poate fi fatal.
Chiar dacă nu pot fi numite puzzleluri, există situaţii în care va trebui să cântăreşti bine posibilităţile înainte de a continua. Exemplu: fumatul pentru a depista razele infraroşii.
Pe parcursul stagiilor vei întâlni numeroşi soldaţi însă inamicii cu adevărat impresionaţi sunt cei principali. Fiecare este întru totul diferit de ceilalţi şi te va forţa să găseşti tehnica potrivită pentru a reuşi să-l învingi.
Durata, mai ales cu filmuleţe, depăşeşte media. Uneori va fi necesar să revi în locaţii anterioare pentru a îndeplini diferite obiective.

La vremea respectivă era una foarte bună, însă acum pare îmbătrânită. Chiar şi aşa hărţile sunt foarte bine gândite, s-a acordat, pe cât posibil la momentul acela, atenţie detaliilor cum ar fi camerele video şi diversificării traseelor pe care le au soldaţii. Interioarele sunt imense şi foarte detaliate. Totuşi pentru o experienţă comeptitvă recomand variant Game Cube, mult îmbunătăţită din punct de vedere estetic şi cu unele cizelări de gameplay.
Vocile sunt ieşite din comun, categoric ale unor actori profesionişti ce trasnmit orice emoţie. Dialogurile sunt inspirate şi credibile. Coloana sonoră este potrivită, întregind atmosfera jocului. Fiecare sunet şi impact este bine dozat.

Jocul are multiple grade de dificultate pentru a testa şi cele mai bune reflexe. De asemenea, după finalizarea jocului vei putea folosi un costum care te face invizibil, însă acesta nu te va feri de vigilenţa sporită a soldaţilor, atunci când te vei deplasa făcând zgomot.
MGS TS a fost primul joc real cu elemente de spionaj, susţinut de o poveste unică, de tip manga / anime. Pentru cei care vor să îl testeze sau să reexperimenteze acele vremuri recomand din nou versiunea Game Cube profund updatată, e drept, cu sacrificarea unor elemente de dramă ale poveştii.

MEDIA : 9.50 /10
 

The King of Fighters: Orochi Saga

POVESTE:

Saga Orochi are ca punct de plecare turneul din 1994. Chiar şi aşa, abia în competiţia din 1995 s-a putut întrezări pentru prima oara adevărata intrigă din firul epic. Cele trei episoade care o alcătuiesc sunt KOF ’95-’97.
Episodul doi reueşte să ridice unele semne de întrebare cu privire la soarta lui Rugal şi mai ales în legătură cu natura puterii ce l-a distrus. Aş zice că se vede o evoluţie clară faţă de intriga din KOF 94 ce avea pretenţii minime.
Evenimentele din 1996 sunt de departe cele mai acaparante. Emoţia este mare numai la vederea echipei lui Geese iar apariţia, precum şi dezvăluirea puterii devastatoare pe care o poseda Goenitz, sunt de neegalat.
În 1997 tensiunea trebuia să explodeze însă ceva, undeva, a eşuat, poate pentru că cei patru inamici Orochi nu au reuşit să surclaseze nici măcar împreună efectul produs de Goenitz!

GAMEPALY:

KOF ‘95 nu schimbă prea mult ediţia trecută a seriei, atât schemele cât şi atacurile având aceeaşi structură. Totuşi se observă o schimbare în componenţa celor opt echipe. Cea a sportivilor este înlocuită cu mai îndrăgita echipă a lui Iori ce îi aduce în joc pe Eiji şi Billy. De asemenea jocul îţi oferă posibilitatea de a-ţi edita echipa. Imputabil este sistemul disproporționat prin care diversele atacuri scădeau vitalitatea adversarului. Dacă aveai bara de energie plină atacurile obișnuite scădeau aproape dublu, fiind posibil să îți elimini inamicul după o serie redusă de lovituri. În aceste condiții schemele speciale produceau avarii similare în vreme ce o forță scădea până la două treimi din viață. Chiar dacă astfel se dorea o evidențiere a atacului suprem acest dezechilibru continua să fie supărător.
KOF ‘96 introduce o serie de personaje noi care alături de veteranii seriei alcătuiau cele nouă echipe (ultima fiind formată din Geese, Krauser şi Mr. Big). Este introdus sistemul de fugă precum şi cel de eschivă prin rostogolire. Apar primele personaje cu două forţe (Ralf, Iori) dar şi diferenţele dintre cele date pe roşu şi cele obişnuite. Sistemul de editare era impus iar unele personaje reacţionau înaintea unei lupte cu un alt personaj cunoscut (Geese – Terry etc). Majoritatea participanților aveau cinci atacuri speciale motiv pentru care indiferent de preferințe luptele erau echilibrate. Se observă o flexibilitate inedită în timpul confruntărilor, jocul fiind cât se poate de cursiv. Puterea diferitelor atacuri era dozată proporțional cu intensitatea acestora.
KOF ’97 menţine mai toate inovaţiile din episodul anterior. Noua echipă este cea a lui Nanakase însă fără efectul pe care o avusese echipa lui Geese. Se generalizează sistemul cu două forţe şi se mai adaugă o schemă (în general un combo). Puteai opta între sistemul clasic de încărcare şi cel în care pe măsură ce primeai lovituri acumulai energie. De asemenea în cazul în care forța unui luptător consta într-o serie de lovituri iar adversarul ținea gardă se executau totuși primele atacuri. Acestea scădeau puțină vitalitate iar un moment de neatenție ar fi putut schimba sorții confruntării.

GRAFICA:

La acest capitol KOF ’95 aduce un plus de culoare precum şi stagii mai atractive şi cu elemente de prezentare ingenioase. Stilul în care erau desenați protagoniștii (atât în clipul introductiv cât și în restul jocului) era net superior celui din anul precedent.
KOF ’96 este episodul revoluţionar: personajele sunt pentru prima oară redesenate, accentuându-se astfel diferenţele dintre ele (poziţie, costumaţie, stil). Schemele sunt şi ele refăcute dând dovadă de un efort considerabil şi de o tehnologie extremă pentru acel moment. Complexitatea locaţiilor precum şi prezentarea lor este de necontestat (ex. Geese, Kagura). Panoul era de excepţie preznetând chipul mărit al personajului selectat, foarte expresiv și cu numele trecut la final. Clipul introductiv era plin de efect. Peste toate acestea întreg jocul avea o strălucire unica, distinctivă.
În KOF ’97 se văd ceva paşi înapoi: jocul îşi pierde strălucirea din anul anterior şi chiar dacă desenul schemelor se păstrează, pumnul lui Benimaru nu va mai arăta niciodată ca în ediţia din ’96. Locaţiile sunt mult mai sărăcăcioase, panoul mai sec iar personajele din clip şi din imaginile finale necizelate.

AUDIO:

KOF ’95 nu iese în evidenţă în niciun fel însă menține jocul la un nivel satisfăcător.
Cum este de aşteptat în ’96 coloana sonoră este memorabilă, fiecare echipă având o temă introductivă urmată de melodii specifice fiecărui personaj şi personalităţii sale. (ex. echipa lui Kyo, Terry, Geese şi Goenitz).
KOF ’97 este dezastruos fiind lipsit în întregime de o coloană sonoră. Excepţie fac melodia Atenei din ediţia Playstation și cele din clipurile finale, în rest doar zgomote de fundal…

ÎN CONCLUZIE: se poate observa cum KOF ’95 a făcut paşi modeşti înainte pentru ca în KOF ’96 trilogia să atingă vârful, revoluţionând jocul până în cele mai mici detalii. Curios este faptul că în saga Nests, tot episodul al doilea (KOF 2000) este zguduitor, cele două fiind astfel adevărate bijuterii! KOF ’97, chiar daca generalizează a doua forţă şi implementează ideea comboului, regresează considerabil faţă de episodul anterior.
Chiar şi în prezent KOF ’96 poate fi testat fără ezitare de fanii genului!

Dragon Ball Z Budokai Tenkaichi 3

POVESTE – 10/10

Acest joc este un omagiu adus întregii serii DBZ purtându-te de la venirea lui Raditz, prin toate momentele cheie ale serilor din celebrul anime, inclusiv DBGT. Prezentările povestitorului precum şi unele imagini leagă luptele atunci când este necesar, motiv pentru care firul epic are continuitate.

GAMEPLAY – 10/10

În fiecare saga eşti pus să confrunţi, în stil VS, diferiţi inamici conform întâmplărilor din serie. În anumite momente, prin apăsarea unui buton, poţi declanşa un eveniment specific care să-ţi dea un mic avantaj (ex. în lupta cu Raditz îl poţi chema, dacă vrei, pe Piccolo etc.) Luptele sunt palpitante mai ales datorită faptului că uneori vei lupta din perspectiva unor personaje ca Freeza sau Cell.
Atacurile sunt structurate în mod clasic: combouri bazate pe pumni şi picioare; prinsuri, atacurile pe bază de energie (sfere, forţe); atacurile din viteză (zborul clasic al personajelor din serie). Acestea se pot combina în diferite feluri rezultând dispariţii surprinzătoare, atacuri covârşitoare şi mai ales forţe la care vei asista cu emoţie şi entuziasm.
Pentru a parcurge toate seriile şi a salva toate personajele, inclusiv cele din filmuleţe şi cele din seria DB, vei avea nevoie de ceva ore, asemeni unui joc de durată medie. I.A. se poate ajusta în funcţie de gradele de dificultate selectate, ultimele fiind o reală provocare.
Camera este situată undeva în spatele tău, uşor lateral şi desigur te urmăreşte în funcţie de atacuri. Gameplayul redă fidel atmosfera din anime, precum şi spaţiul aparent infinit de luptă, acesta putând fi distrus în mare parte.
Mai dispui de o serie de moduri precum: turneu, VS, antrenament şi un bonus cu biografia tuturor personajelor din serii.

GRAFICA – 9/10

Este foarte bună, potrivită unui astfel de joc şi care tinde să se răspândească (Musashi, AfroSamurai etc.) Doar raportată la momentul actual i se poate reproşa ceva în materie de fundal, care nu intră prea mult în detalii (asemeni primelor stagii din God of War). Luminile şi impactul precum şi modelele personajelor sunt reuşite.

AUDIO – 8/10

Aici putem vorbi de unele minusuri. În primul rând absenţa limbii japoneze te lasă pradă unor interpretări cel mult mediocre ale actorilor americani. Un alt aspect ar fi o uşoră desincronizare ce apare uneori între mimica feţei şi voce. Sunetul la impact este bun, la fel şi coloana sonoră.

REPLAY – 8/10

Ca orice joc DBZ şi acesta este dedicat în primul rând fanilor. Desigur toate seriile merită parcurse de câteva ori pe grade de dificultate diferite la care se adaugă şi celelalte moduri de luptă. Dacă mai ai un fan lângă tine atunci confruntările nu vor mai avea limită în timp sau spaţiu!

ÎN CONCLUZIE: DBZ BT 3 este un joc complet care acoperă cu succes toate seriile animeului dând frâu liber nostalgiei. Pentru nonfani el reprezintă totuşi o alternativă aducând ceva nou în jocurile de tip VS, reuşind să fie cizelat şi bine structurat.

MEDIE: 9/10

Gen: fighting/acţiune.

Trailer Zelda Skyard Sword

Twilight Sword a fost lansat a doua oară şi pe Wii, pentru a beneficia şi de controlul specific acestei console. După o lungă aşteptare urmează un alt titlu în aceeaşi manieră. Grafica arată ca în Mario Galaxy, respectiv maximul pe care îl poate reda consola Wii.
Scris de Alin.

Heavenly Sword

Într-un evu mediu cu conotaţii fantastice două clanuri luptă pentru supremaţie şi pentru controlul unei săbii ce pare a avea puteri magice. Legenda vorbea de un tânăr capabil să o mânuiască aducând pacea în ţinut. Totuşi persoana predestinată a fost o femeie...
Conflictul dintre clanuri are în centru personaje suficient de sofisticate, unele uşor ironizate dar capabile să impresioneze iar uneori să producă emoţii. Chiar dacă poţi anticipa în mare evenimentele, firul epic îţi rezervă suficiente surprize care, alături de prezentarea reuşită a jocului, te vor cuceri până în final.

Nariko în cea mai mare parte a jocului va mânui sabia divină axându-se pe trei tipuri de atacuri: combouri simple, rapide - cu o rază de atac sporită şi o a treia categorie de atacuri puternice cu rază de atac diminuată. Pe măsură ce înaintezi obţii noi serii pe care la poţi combina în funcţie de situaţie. Spre exemplu loviturile ce sparg garda adversarului vor fi după un punct indispensabile pentru a progresa. Sistemul de gardă este automat iar dacă te sincronizezi pe lovitura adversarului vei putea contra-ataca, lovitura putând fi mortală în funcţie de precizia reacţiei tale. Sunt situaţii în care după o serie de lovituri inamicii sunt pentru o clipă dezechilibraţi moment în care Nariko poate executa un atac ce îi aruncă în aer. Dacă apeşi rapid x ea îi va urma executând un combo ce diferă în funcţie de butoanele apăsate. Un sistem de eschivă este disponibil pe stickul drept fiind eficient împotriva atacurilor ce nu se pot para. Nariko poate ridica diferite arme sau obiecte, precum şi corpurile inamicilor ucişi. Când aceştia sunt la pământ îi poate ucide. Pe măsură ce execuţi combouri sfera din interiorul vieţii se umple, moment în care se poate efectua un atac mortal ce echivalează cu un prins (diferit în funcţie de gradul de umplere al sferei).
Gameplay-ul alternează între misiunile clasice şi cele în care trebuie să distrugi de la distanţă anumite obiective. Fie vei proteja cetatea de pe metereze ţintind catapultele inamice din depărtare fie vei nimicii cu harbaleta inamicii în diferite misiuni în care protagonistă va fi Kay, prietena lui Nariko. Misiunile ei pot fi de protejare din puncte fixe sau clasice de înaintat. Acest sistem nu pare o idee deosebită iniţial însă datorită abilităţii de a controla săgeata sau ghiuleaua după lansare, devine captivant. Având în vedere misiunile diverse de acest gen e posibil să te câştige în totalitate.
Minigame-urile sunt întâlnite atât în porţiuni de stagiu, cât şi în lupta cu duşmanii principali.
Inamicii sunt soldaţi cu diferite atacuri şi armuri ce devin din ce în ce mai dificili pe măsură ce avansezi, la aceştia adăugânduse câteva bestii ale ţinutului. Adversarii principali sunt în număr de patru însă luptele cu aceştia sunt lungi, structurate pe trei stadii. Cu unul dintre aceştia vei avea două confruntări distincte. Ei sunt foarte bine individualizaţi şi chiar dacă nu au foarte multe atacuri le alternează destul de bine, minigame-urile fiind componenta cheie pentru a asigura diversitatea.
I.A. pentru nivelul normal (singurul disponibil iniţial) este satisfăcătoare. Camera este ireproşabilă având posibilitatea de a o întoarce stânga-dreapta pentru un moment, asemeni mişcării capului.
Jocul este linear şi puţin cam scurt, undeva la 6 ore.

Acest capitol este o încântare! Ţinutul este extraordinar, cu munţi şi clădiri excepţionale la care se adaugă cele mai frumoase cascade văzute până acum. Culorile sunt şi ele deosebit de intense şi de captivante. Tot aici trebuie menţionat sistemul de redare al combourilor din aer precum şi a diferitelor prinsuri, mişcările sunt prezentate uneori cu încetinitorul accentuând fiecare cadru. Sunt anumite secţiuni ale stagilor (nu foarte multe) care au loc în diferite castele unde, chiar dacă detaliile nu sunt la fel de complexe, ele reuşesc să impresioneze. Sistemul camerei gen God of War II, îţi oferă de multe ori o privelişte covărşitoare a acestei lumi fantastice. Filmuleţele sunt de asemenea reușite!
Efectele sonore sunt destul de bune având corespondent în realitate. Coloana sonoră este bine aleasă şi îţi crează senzaţia potrivită imediat ce ajungi în meniul principal. Vocile sunt bine alese, cu o sincronizare reuşită iar actorii îşi fac cu brio datoria. Dialogurile sunt inspirate, uneori dure, alteori cu conţinut sexual, asigurând un efect specific jocului.

Pe parcursul jocului aduni o serie de simboluri: pe măsură ce avansezi sau faci combouri complexe, ori le poţi descoperi în diferite vase de ceramică. Numărul lor îţi permite accesul la o serie de bonusuri: două clipuri animate ce întregesc legenda, o multitudine de poze ale personajelor şi ale stagilor şi cel mai interesant o serie de documentare legate de joc.
Independent de acestea vei salva filmuleţele din joc şi vei accesa gradul de dificultate hell. Poţi relua diferite misiuni pentru a recupera simbolurile dorite. Pentru un titlu de acțiune solid, vei putea oricând reveni la Heaveny Sword fără a fi dezamăgit!
Este un joc captivant, ce oferă ceea ce promite! El se situează peste media jocurilor de acţiune disponibile şi cu siguranţă la un alt nivel faţă de serii precum Dynasty Warriors sau Sengoku Basara.

MEDIE: 9/10

Gen: acţiune.