Jocurile Mario: un fenomen!

Nu trebuie să fi un jucător cu experienţă pentru a cunoaşte numele Mario. Mascota Nintendo, ce a devenit celebră acum 25 de ani pe întreg globul, a cucerit, în egală măsură, copii, adoleşcenţi şi chiar oameni mari. Magica lume a lui Myamoto a inspirat o întreagă industrie şi reuşeşte să se impună şi în prezent prin originalitatea specifică.

Mario Bros (1983), creat de acelaşi Shigeru Miyamoto, a fost primul titlu al seriei, oarecum atipic, deoarece prezenta un ecran fix, şi un mod de joc similar primului Donky Kong, lansat atât pe arcades cât şi pe consola Nintendo. Cei doi fraţi mecanici, Mario şi Luigi, sunt chemaţi pentru a rezolva problema ţevilor din oraş. Se pare că tot felul de creaturi au invadat canalizarea blocând-o. Două persoane se puteau juca concomitent, surprinzând inamicii ce se deplasau pe diferitele trasee ale stagilor. În centru exista un buton care dacă se acţiona ducea la neutralizarea adversarilor de pe ecran. El putea fi folosit de trei ori într-un stagiu. Sincer, jocul m-a atras mult mai mult decât popularul Donky Kong, mai ales datorită opţiunii de cooperare. Unii din inamicii întâlniţi aici au fost preluaţi ulterior în seria Super Mario Bros.

Super Mario Bros (1985) este primul titlu în care protagonistul trebuie să parcurgă opt lumi cu diferite obstacole şi inamici înverşunaţi pentru a salva celebra prinţesă a ţinutului. Astfel sunt introduşi Bowser şi hoardele sale de luptători dispuşi la orice pentru a îl opri pe Mario şi pe fratele acestuia. Cele opt lumi sunt structurate pe patru nivele, ultimul reprezentând mereu castelul lui Bowser. Vei înfrunta şapte clone ale acestuia pentru a salva prinţesa în al optulea castel. Apar pentru prima oară obiectele magice cu efect unic: simpatica ciupercă, ce îl ajuta pe Mario să crească, floarea cu ajutorul căreia putea arunca sfere de foc, steaua ce îl imuniza pentru o perioadă de timp, vrejul de fasole etc. Lumile erau prezentate cât mai diferit: zi, noapte, apă, gheaţă, stabilind parametri ce aveau să fie preluaţi în celelalte episoade. Timp de două decenii acesta a fost cel mai vândut joc al tuturor timpurilor, cu 40.24 de milioane de unităţi vândute în întreaga lume. El a fost surclasat în 2009 de către Wii Sports.

Super Mario Bros 2 (1988) fiind o adaptare a jocului Yume Kōjō: Doki Doki Panic, lansat de Nintendo în Japonia, are o abordare diferită putând alege dintre patru personaje, pentru prima oară individualizate: Mario era cel mai echilibrat, Luigi sărea cel mai sus, Ciupercuţa Tod era cea mai rapidă iar prinţesa putea zbura câteva momente. Această echipă trebuie să salveze ţinutul de invadatorii ce au pus stăpânire pe el şi care au o adevărată aversiune pentru legume. Ei trebuie să scoată diferitele plante ce se află în pământ pentru a lovi inamicii, ce nu pot fi eliminaţi în stilul clasic, sărind pe ei (şi aici există diferenţe: Ciupercuţa va scoate cel mai repede o plantă iar prinţesa cel mai greu). Nivelele sunt în continuare de mers în faţă, cu particularitate că uneori acestea pot fi şi ascendente. Chiar dacă nu are magia primului Super Mario, acest titlu este agreabil, prin schimbarea de perspectivă şi prin varietatea personajelor. În final totul se dovedeşte un vis frumos al lui Mario, care doareme liniştit în pătuţul lui. El ocupă locul trei în vânzările Nintendo cu zece milioane de unităţi.

Super Mario Bros 3 (1988) este cu siguranţă cel mai complex titlu NES din serie. Şi azi sunt uimit gândindu-mă la cât de lung, complex şi detsaliat a fost acest joc. Avem din nou opt lumi insă de această dată fiecare lume este împărţită în numeroase levele cu specificul ei, plus unul sau două castele. La finalul fiecărei lumi vei explora una din corăbiile zburătoare ale copiilor lui Bowser. Prima lume este cea mai accesibilă, cu ţinutul lui Mario în timpul primăverii, urmează cea de gheaţă, a deşertului, a norilor, a apelor, a plantelor carnivore, a urişilor etc. Cea a lui Bowser este înconjurată de lavă, fiecare level fiind un car de război sau corabie de luptă, toate foarte dificile. Creativitatea a atins în acest joc cote maxime, oarecum nesurclasate nici de Mario World. Fiecare nivel era atăt de diferit şi original faţă de celelalte, iar unele lumi aveau pănă la 12 nivele. În prima lume Mario putea aluneca pe unele dealuri, ţinuturile deşertului erau pline de mlaştini, în ţinutul giganţilor oricât de mare ar fi Mario tot nu se compara cu adversarii, lumea apelor este plină de insule ce se pot scufunda într-o clipă iar uimirea nu încetează niciodată…Şi capitolul obiectelor magice a fost îmbunătăţit: se adaugă frunza ce îl transformă pe Mario într-un raton, mai precis ii cresc urachi şi coadă cu care după un anumit elan poate zbura un timp. Mult mai rare sunt obiectele care îl transformă în urs acesta putând deveni de piatră câteva clipe, momente în care nu poate fi ucis. În zonele cu apă Mario se transformă în broscuţă înnotând mult mai repede. Rare sunt obiectele ce îi dau lui Mario armura garzilor lui Bowser, cu posibilitatea de a arunca ciocane, aidoma lor. Pe parcursul fiecărei lumi exisă două tipuri de puzzeluri cu diferite bonusuri: unul în care trebuie să alegi o cutie din trei, primind un obiect magic şi al doilea în care în funcţie de figurina pe care o formezi (ciupercă, floare sau stea), primeşti un anumit număr de vieţi. Tot aici Mario dopândeşte facultatea de a lua carapacele inamicilor ameţiţi pentru a le arunca în alte obiecte sau duşmani. Jocul este foarte lung şi deosebit de greu în ultimele lumi dar reprezintă o adevărată capodoperă pe care aş reluao cu multă plăcere şi azi. Tot aici apare primaul tip de puşculiţă, în care Mrio poate stoca diferite elemente (floare frunyă etc). A fost finalizat în doi ani, sub îndrumarea vigilentă a lui Shigeru fiind un succes (18 milioane de unităţi).

Super Mario World (1990) este primul titlu (Super Nintendo) în care se fac simţite influenţele 3d în diferite momente şi chiar în mişcările personajelor. Acestea sunt redesenate, păstrându-se totuşi rasele din titlurile precedente, mult mai comice, indivitualizate şi cu atacuri diversificate. Unii inamici au chiar mantia zburătoare, ce îi înlocuieşte şi lui Mario frunza ce îl transforma în raton, cu acelaşi efect. El dobândeşte un nou atac, o lovitură răsucită ce poate zdrobi materia prea solidă pentru o lovitură de cap. Ineditul este asigurat de Yoshi, simpaticul dinozaur verde şi care, vom afla mai târziu, îl ajutase pe Mario încă de la primele sale luni de viaţă. El poate înghiţi o serie de inamici pe care dacă te grăbeşti îi scuipă sub diferite forme. Dacă eşti atins Yoshi fuge speriat însă Mario îl poate ajunge din urmă. Întâlneşti şi pui de Yoshi pe care dacă îi hrăneşti cresc şi pot fi încălecaţi. Unii dintre aceşti pui au proprietăţi diferite putând arunca foc, zbura etc. Se adaugă şi o serie de inamici noi şi în general mai difcil de învins. De această dată avem o singură hartă imensă, cu diferite puzzeluri în casele cu fantome, trasee alternative secrete şi care dezvăluie în repetate rânduri două-trei, poate chiar mai multe nivele. Detaliile sunt impresionante, un exemplu edificator fiind cel al unor duşmani care loviţi, ies din carapace şi o lovesc nervoşi cu piciorul. În aceste momente ei sunt prezentaţi cu un maiou alb şi cizmuleţe, cu adevărat fantastic, lista putând continua… Jocul a fost creat în trei ani realizând visul lui Miyamoto: un prieten dinozaur pentru Mario. El a depăşit 20 de milioane de copi vândute în toată lumea.

Super Mario World 2: Insula lui Yoshi (1995) este cronologic prima aventură a lui Mario. Doi nou-născuţi sunt pierduţi în pădure iar unul dintre ei (Mario) este găsit de o familie de Yoshi. Aceştia decid să îl ajute să îşi găsească fratele înainte ca magii să îl răpească. Deci în această aventură Yoshi este personajul principal, avându-l în spate pe micul Mario. Dacă inamicii îl ating Mario începe să plângă iar Yoshi are la dispoziţie un număr de secunde (afişate pe ecran) în care să îl recupereze. Grafica este cea din Super Mario World, cu mecanică şi inamici asemănători. Diferenţa constă în estetica stagiilor, ele fiind redate asemeni unui desen în culori, sau aşa cum ar percepe un bebeluş lumea. Ideea este originală şi îşi atinge scopul. Jocul are o întindere mare, ocazie cu care micul Mario va călători pe rând, cu diferiţi membri ai familiei Yoshi, până la castelul micului Bowser. Intrând în camera acestuia îl vei descoperi, cu zâmbetul pe buze, dormind printre jucării. Desigur custodele său, magul, va depune eforturi pentru a îl determina să te captureze. Acest episod este deosebit şi plin de savoare, introducând câteva elemente noi şi aducând prospeţime serie. El a vândut aproximativ patru milioane de exemplare ocupând locul 22 în Nintendo top 100.

Super Mario RPG: Legenda celor 7 Stele (1996) este ultimul titlu 2d din acea generaţie şi reprezintă transpunerea aventurii în stil RPG. De data aceasta alături de Mario luptă patru aliaţi printre care poate fi chiar...Bowser. De remarcat faptul că în ciuda tendinţei de simplificare a jocurilor de acest gen, axată mai mult pe gameplay şi ignorând oareum grafica, Mario reprezintă excepţia. Titlul are şi de această dată o influenţă 3d destul de puternică dar fără a aduce atingere stilului rotunjit al personajelor. Trebuie spus că şi această încercare a fost un succes, Mario simţindu-se la fel de comfortabil şi într-o aventură RPG. Este preţuit de critici pentru grafica lui deosebită şi, în ciuda unor păreri diferite cu privire la gameplay, a fost preţuit de public. A reuşit să vândă 1,47 de milioane de exemplare atrăgând jucători şi din afara fanilor RPG.

Super Mario 64 (1996) este titlul prin care eroul nostru păşeşte în a treia dimensiune. Este un joc deschis cu o mare arie de explorare. Am fost uimit să îi aud vocea originală pentru prima oară şi să îl trag de urechi la intrarea în joc. Grafica, foarte preţuită în epocă, l-a propulsat rapid pe piaţă vânzările fiind pe măsură. Acum Mario avea noi mişcări putând chiar să dea cu pumnul. Accesa diferite lumi în căutarea stelelor pierdute şi desigur având ca ţel salvarea prinţesei. Grafica mă impresionase, la fel şi culorile intense ale personajelor. Totuşi exceptând traseele de tip intrecere/cursă, întâlnirea iniţială cu Bomba imensă precum şi lupta fabuloasă din final cu Bowser, noul sistem nu m-a cucerit, simţind lipsa elementelor clasice.

Alte titluri Super Mario: pentru un timp un nou episod s-a lăsat aşteptat însă celebra mascotă a avut numeroase apariţii în diferite titluri şi console ale celor de la Nintendo. Dintre acestea amintesc: Mario Kart, Mario Tenis, Mario Golf, Mario Strikers, Mario Sunshine, Paper Mario, Luigi’s Mansion etc. Aceste titluri nu mi-au trezit interesul, nefiind veritabile titluri Mario, cu iz de şcoală veche, motiv pentru care am preferat să rejoc uneori Mario AllStars (varianta SNES, mult îmbunătăţită grafic, a titlurilor NES) şi cele două Mario World.

Mario Galaxy (2007) Shigeru Miyamoto revine în forţă pe ultima consolă, Nintendo Wii. Având la bază modelele personajelor din Mario 64, acum mult mai rafinate şi cizelate, cu o abordare inedită pentru acel an (galaxiile cu sistemul de cameră specific) şi cu o reală perlă a coroanei, coloana sonoră, cu arii simfonice specifice gameplay-ului, completate de sunetele clasice din era 2d, noul titlu spulberă topurile!

Mario Galaxy 2 (2009) păstrează gameplayul primului titlu Wii, cu ceva elemente noi precum şi retuşuri grafice. Recenziile celor două jocuri sunt publicate pe blog și se regăsesc în Top 10 titluri Wii.

New Super Mario Bros (2009) un joc ce îmi crează reale emoţii fiind în sistem 2d, cu posibilitatea de cooperare a cel mult patru jucători. Desigur doi ar fi mai mult decât suficienţi pentru a asigura o distracţie totală, cu riscuri minime de a îngreuna avansarea. Este un titlu de şcoală veche cu care abia aştept să îmi testez abilităţile şi nervii!

Sintetizând într-o singură frază: Super Mario Bros are (la fel ca mine) 25 de ani, prin longevitatea şi prospeţimea lui, tranşcende legenda şi ni se arată ca un fenomen complet, pe deplin fermecător şi astăzi!