The King of Fighters XII

POVESTE: -

Un episod în afara firului epic nu reprezintă un element de noutate pentru seria S.N.K. Acestea sunt în general lansate între capitole şi reunesc toate personajele apărute în saga respectivă (K.O.F. 98 şi K.O.F. 02). Neo Wave a fost primul titlu ce avea ca scop şi testarea unui nou motor grafic pentru celebra franciză. Pe această linie se încadrează şi K.O.F. XII.

GAMEPLAY: 6/10

Cu doar 22 de luptători panoul pare cam pustiu având în vedere numărul ridicat pe care seria l-a impus. Chiar şi aşa este puţin probabil să nu vă regăsiţi măcar o parte dintre preferaţi şi să alcătuiţi echipa clasică formată din 3 membri.
Pentru a finaliza varianta de tip single / arcade este suficient să învingi cinci echipe. Sistemul impus este oarecum contra cronometru, important fiind timpul în care vei reuşi să termini aceste meciuri. Din acest motiv poate exista tendinţa de a folosi tehnici rapide şi / sau repetitive pentru a învinge, aspect deloc atractiv și fără satisfacţii. Un element atipic faţă de celelalte episoade îl reprezintă absenţa unui adversar distinct pe care să îl înfrunţi la final.
Se introduce o nouă lovitură critică în urma căreia adversarul rămâne vulnerabil la noi atacuri. Schema pe ultimele două butoane revine şi poate produce o vătămare sporită dacă timpul de apăsare este prelungit. După această schemă, în momentele în care oponentul se prăbuşeşte, poţi iniţia o nouă serie de lovituri, foarte bine pusă în evidenţă prin apropierea camerei şi prin efectul atacului iniţial.
În ceea ce priveşte numărul schemelor speciale acesta este în general acelaşi pentru fiecare luptător (patru). Dezavantajaţi sunt Ralf, Clark şi Raiden în vreme ce Robert şi Ryo, având sfera mare de energie inclusă între scheme, sunt practic singurii, alături de Benimaru, care au două forţe.
Este de asemenea pentru prima oară când un personaj, în acest caz Iori, este dezavantajat de firul epic. În urma evenimentelor din K.O.F. XI, Ash i-a luat flăcările purpurii, acest lucru afectând schemele speciale ale lui Iori care acum foloseşte un stil brutal bazat pe gheare de energie. Chiar dacă poate părea potrivit, rezultatul este un dezastru motiv pentru care sper ca în viitor să se revină la loviturile consacrate.
Printre personajele bine clădite se numără Kim, ale cărui lovituri par mai brutale și Benimaru a cărui a doua forţă este potrivită stilului său. Totuși având doar câtiva luptatori la dispoziție și aceștia cu o singură forță, jocul nu stă prea bine la capitolul gameplay.
Legat de locaţiile în care se dau luptele acestea sunt în număr de şase, frumos colorate dar în general destul de aglomerate. Dintre acestea doar arena şi templul mi-au atras atenţia.

GRAFICĂ: 9/10

Dacă ne gândim la promisiunile producătorilor legate de acest titlu nu putem nega faptul că la capitolul animaţii au oferit cu adevărat ceva revoluţionar! Toate personajele, precum şi întregul aspect al jocului au fost regândite. Munca depusă pentru un astfel de proiect trebuie să fi fost copleşitoare iar rezultatul merită aprecierile noastre! Jocul pare un adevărat desen animat în care fiecare mişcare a protagoniştilor este redată cu nenumărate detalii. Culorile sunt mai intense ca niciodată şi cu o strălucire aparte în vreme ce nuanţele de energie sau foc ale schemelor sunt de un realism violent (e.g.: flăcările lui Kyo)! Atenţia pentru detalii este şi ea impresionantă, aş putea chiar spune de neegalat pentru un joc 2d (e.g.: se poate observa cum Terry ţine mâna pe şapcă pentru a nu fi luată de vânt în timpul loviturii Krack Shoot!)
Pentru redesenarea personajelor a fost avut în vedere stilul din Fatal Fury R.B. peste care s-a suprapus o puternică influenţă de tip anime. Expresivitatea personajelor este cu mult evidenţiată, iar detaliul fizic superior.
Totuşi acest stil nu a avantajat pe toată lumea. În vreme ce Kyo, Ryo, Robert, Kim, Shen, Raiden şi Robert sunt superbi, Andy, Terry şi Joe au la bază animaţiile din Fatal Fury (depinde de preferinţele voastre, personal cred că Joe e dezavantajat), în vreme ce Ralf, Clark, Goro, Athena şi Chin sunt personajele controversate ale acestui stil (unii prea slabi, alţii prea musculoşi!).

AUDIO: 7/10

Nu se observă schimbări notabile. Totuşi nu putem să nu menţionăm zgomotele de impact, întru totul deosebite. Vocile personajelor sunt, aşa cum S.N.K. ne-a obişnuit, profunde şi cu un timbru aparte. Coloana sonoră este o secţiune din care cu siguranţă se putea obţine mult mai mult, mai ales dacă avem în vedere creaţiile din trecut!

REPLAY: 6/10

Animaţiile spectaculoase, impactul loviturilor dar şi dorinţa de a juca un alt titlu K.O.F. vă vor determina să încingeţi câteva lupte. La scurt timp după acestea îşi vor face loc neajunsurile: numărul limitat de personaje, campania foarte scurtă şi fără finalitate dar mai mult decât orice dorinţa de mai mult!

ÎN CONCLUZIE: acest titlu s-a vrut în mod evident un test pentru noul motor grafic al seriei. Scopul a fost atins cu succes din punctul meu de vedere, jocul având o serie de atuuri incontestabile. Dincolo de asta se pot observa o serie de lipsuri faţă de care producătorii nu au luat măsuri. Vestea apariţiei pe console, spre finele acestui an, a ultimului episod din serie mi-a redat optimismul şi mă obligă să revin cu o nouă recenzie. Până atunci fanii seriei mai au puţin de aşteptat…

MEDIA: 7.10/10

Gen: fighting.

Batman: Arkham City E 3

Ti-a plăcut Batman Arkham Asylum? Dacă da, atunci cu siguranță aștepți de ceva vreme Arkham City! Iată că lansarea se apropie iar imaginile prezentate în cadrul E 3 nu fac decât să ne sporească entuziasmul!

Alan Wake

Alan Wake este un scriitor de romane de suspans a cărui sursa de inspirație pare că l-a părăsit. Pentru a se relaxa dar şi în speranţa că va reuşi să-i trezească interesul pentru un nou roman soţia sa îl convinge să meargă împreună într-o excursie.
Orăşelul în care sosesc, situat într-o zonă montană, pare ideal dar şi încărcat de un oarecare mister. Inimaginabilul se produce noaptea când în timpul unei plimbări Alan îşi aude soţia ţipând. Aleargă spre cabană însă e prea târziu… Cercetând împrejurimile pentru a o găsi este atacat de oameni învăluiţi într-o materie întunecată. Singura salvare este lumina lanternei combinată cu diferite arme de foc. O voce misterioasă îl ghidează până când reuşeşte să scape de urmăritori. Dar ciudat, atacatorii par personaje dintr-un roman pe care nu îşi aminteşte să-l fi scris…
Un thriller foarte reuşit, firul epic te pune mereu pe gânduri. Uneori ai spune Shutter Island, alteori Inception. Este bine că nu îşi asumă identitatea acestor filme ci doar sugerează ipoteze similare. Se strecoară şi câteva clişee iar finalul deschis poate nemulţumi dar per ansamblu atmosfera este deosebită!

Dacă superbul Resident Evil 4 ne oferea un sistem de luptă ce combina cuţitul cu diferitele arme de foc, în Alan Wake trebuie să alternăm folosirea lanternei cu cea a armelor. Acest lucru este necesar deoarece oamenii subjugaţi materiei întunecate nu pot fi învinşi dacă în prealabil nu intră în contact cu o sursă de lumină. Aceasta poate proveni de la lanternă, farurile maşinilor sau de la rachetele luminoase folosite în mod normal pentru semnalizarea unei anumite poziţii. Este folosit un sistem pe care încep să îl apreciez din ce în ce mai mult în care armele nu se upgradează ci în anumite circumstanţe vei găsi modele mai performante ale acestora. Din arsenalul de care dispui nu lipsesc pistoalele, unele aruncând rachete luminoase ce pot elimina concomitent mai mulţi inamici, puşti de diferite tipuri etc. Impactul este foarte reuşit iar modul slow motion are un efect aparte. Ai posibilitate de a te eschiva de loviturile inamicilor şi poţi fugi însă după o perioadă Alan va obosi, aspect realist pe care l-am apreciat. Per ansamblu mecanica este intuitivă, lucru ce desigur nu poate fi neglijat.
Plimbările printre brazii înalţi sunt terifiante iar ocazional adversarii apar din senin aspect ce te poate lua uneori prin surprindere. Nu se poate spune că jocul este liniar deşi cu ajutorul hărţii vei ajunge fără probleme în punctul dorit. Totuşi este bine să explorezi şi alte trasee acestea fiind de cele mai multe ori surse de muniţie, baterii sau arme. Un alt element specific este existenţa foilor din manuscris. Dacă din punct de vedere epic ele îţi dau detalii suplimentare cu privire la trăirile personajelor totodată influenţează şi modul de joc deoarece evenimentele lecturate se vor întâmpla ulterior. Astfel de multe ori primeşti indicii preţioase cu privire la evenimentele viitoare.
Un minus ar fi lipsa de diversitate a adversarilor. Dacă iniţial te atacă fermieri, înarmaţi cu topoare şi uneori drujbe, controlaţi desigur de forţa întunecată, ulterior vei avea de înfruntat poliţişti dotaţi cu arme de foc… dar cam atât. Modul de joc va compensa oarecum acest neajuns deoarece nu vei fi atacat în permanenţă motiv pentru care momentele de conflict vor fi deosebite. Nici secţiunile în care sunt controlate diferite obiecte nu m-au cucerit în totalitate. Totuşi când întunericul controla buldozerul sau rupea bucăţi din construcţii am fost acaparat.
Camera este mereu în spatele personajului, fără unghiuri moarte sau răsuciri bruşte. Durata jocului este puţin sub medie, undeva la şase ore, dar cred că această formulă este ideală pentru un astfel de titlu.

Din punct de vedere grafic acest joc nu şi-a propus să şocheze (cum se întâmplă cu multe titluri din prezent) ci doar să redea cât mai fidel realitatea. Este surprinzător cum acest obiectiv, atins pe deplin, este şi suficient. Pădurile de brazi, dealurile întunecate, maşinile dar şi interioarele diferitelor clădiri sunt cât se poate de convingătoare păstrând mereu proporţiile din realitate. Mai trebuie spus că în domeniul expresivităţii faciale A.W. atinge cote înalte, fiind un precursor al unor titluri precum Red Dead Redemption şi L.A. Noire. Filmele dintre niveluri sunt reuşite având de multe ori cadre panoramice impresionante.

Câteva surprize plăcute şi la acest capitol. Pe parcursul jocului poţi asculta diferite transmisii radio (în special cele ale postului local) cu un conţinut diferit dar care întregesc atmosfera. La acestea se adaugă o serie de înregistrări audio precum şi un serial de televiziune ce poate fi urmărit în anumite locaţii. Varietatea vocilor este ridicată iar interpretarea excelentă. Între niveluri, asemenea unor episoade de serial, poţi asculta câte o piesă specifică anilor 70 – 80 a căror temă este legată de conţinutul nivelului încheiat.
Singurul minus pe care l-am putut observa în anumite momente este un decalaj între voce şi mişcarea buzelor personajelor.

Asemenea primului Uncharted, după o primă parcurgere jocul îşi pierde din mister. Chiar dacă în anumite puncte pot apărea probleme gradul mediu de dificultate lasă uneori loc pentru ceva mai multă agresivitate. Din acest motiv se impune o nouă abordare pe un grad de dificultate crescut. Ar mai fi un element ce vine în sprijinul reluării jocului: paginile din manuscris ce abordează evenimentele dintr-o altă perspectivă, şi detaliile legate de istoria oraşului. Poate că dacă acestea sunt studiate în întregime vor arunca lumină peste afirmaţia lui Alan din final.

Alan Wake oferă o poveste intrigantă, o atmosferă deosebită precum şi un sistem de joc echilibrat. Chiar dacă nu pune un accent deosebit pe acţiune îl recomand ca pe un joc ce nu trebuie sub nicio formă ignorat!

MEDIA: 8.50/10

Gen: aventură-acţune.

Rayman Origins E 3

După titluri sclipitoare precum New Super Mario Bros și Donkey Kong Country Returns, Nintendo ne mai pregătește o surpriză în 2.5 d: Rayman Origins, de data aceasta pe Wii, Xbox 360 și PS 3. Eu personal îl mănânc din priviri...

Castlevania: Vampire's Kiss

Castlevania a fost una dintre seriile ce au exercitat o influenţă deosebită asupra mea încă din epoca Nintendo. Acest lucru se datora modului de joc intuitiv dar şi firului epic pe cât de simplu pe atât de atrăgător. Cine nu ar dori să înfrunte cei mai cunoscuţi monştri din cultura populară şi să iasă şi învingător în final?!
Prezentul titlu este al cincilea din serie şi a fost lansat în Europa în anul 1996. El are o valoare deosebită deoarece a revoluţionat stilul grafic al seriei păstrând şi chiar îmbunătăţind sistemul de luptă. Lansarea iniţială a fost făcută pe PC, cu imagini în stil anime ce veneau în sprijinul poveştii şi cu voci reale, aspect inedit la titlurile 2 d din acea perioadă. Stilul, discutabil în prezent (imaginile anime erau simpliste), atrăgeau cu siguranţă la momentul lansării iar capitolul audio este de apreciat şi în prezent. Protagonistul era redesenat, avea animaţii suplimentare, lucru ce se aplica şi la o parte dintre adversari, culorile fiind şi ele ceva mai intense. Acestea fiind spuse putem evidenţia caracteristicile specifice variantei SNES, ce a urmat celei de pe PC şi pe care o consider superioară.

Încă din primul titlu intram în pielea unuia dintre membrii Clanului Belmont, ce luptau de secole cu forţele întunecate. Această tradiţie s-a păstrat dea lungul seriei, aproape fiecare nou episod având în centrul evenimentelor pe unul dintre descendenţii acestei familii. Nici evenimentele din Castlevania V.K. (cunoscut şi sub denumirea de Dracula X) nu fac excepţie de la regulă. Atunci când satul aflat în vecinătatea castelului în care se zvonea că se află celebrul Contele este invadat de hoarde de demoni, un alt membru al ordinului sfânt e gata de luptă.
Sistemul de joc urmează reţeta de succes care i-a adus întreaga popularitate. Eroul poate folosi biciul sfânt precum şi o armă de la distanţă (ce diferă în funcţie de alegerea pe care o faci în anumite momente din joc). Folosirea ei este limitată de numărul de inimioare deţinute în acel moment, inimi ce sunt colectate în urma învingerii adversarilor. Nu toate armele vor consuma acelaşi număr de inimioare, el fiind direct proporţional cu eficienţa atacului respectiv. Elementul de noutate îl reprezintă un atac de tip forţă şi care va afecta sau neutraliza mare parte dintre inamicii din jur. În cazul cuţitelor atacul va fi redat prin aruncarea rapidă a unui număr mare de pumnale către adversarii aflaţi în faţa ta. Apa sfântă se va materializa sub forma unei ploi ce acoperă întreg ecranul, în cazul securilor acestea vor fi aruncate spre extremităţile ecranului etc.
Succesiunea nivelurilor are corespondent în diferitele zone ale castelului (intrarea, beciurile, catacombele, grădinile, orologiul, turnul etc.), singura excepţie fiind satul. Şi aici putem vorbi de un element binevenit (nu în totalitate nou în serie dar absent în varianta PC) reprezentat de traseele alternative. Dacă în Castlevania 2 exista opţiunea de a alege un anumit traseu, în acest titlu schimbarea unui asemenea traseu se face accidental (ex. căzând într-o anumită groapă vei ajunge în catacombele de sub castel).
Adversarii sunt în general specifici fiecărui nivel varietatea lor fiind crescută. Succesiunea atacurilor este logică şi necesită o oarecare îndemânare pentru a fi evitate. Inamicii de nivel sunt bine individualizaţi şi provocatori, din rândurile lor nelipsind Liliacul Vampir, Călăreţul fără Cap, Omul Lup, Moartea şi nici Contele întunecat. Impactul global este foarte reuşit. Ca lungime jocul poate depăşi uşor media oferind o experienţă plăcută.
E drept că redesenarea personajului principal s-a realizat cu prilejul variantei lansate pe PC însă abia pe Super Nintendo jocul a obţinut distincţia ce l-a consacrat. S-a lucrat foarte mult la detaliul şi animaţiile de fundal ale stagiilor rezultantul fiind de multe ori impresionant (ex. efectul pe care căldura flăcărilor îl avea asupra diferitelor clădiri). Paleta de culori este amplă dar şi intensă întregul joc având o strălucire de apreciat.
Coloana sonoră se potrivea foarte bine cu atmosfera jocului iar zgomotele de fundal erau reuşite. Cât priveşte replay-ul consider că acesta este unul ridicat din două motive: sistemul de joc este excelent iar pe de altă parte traseele alternative aduc un plus de varietate.
Castlevania V.K. este în opinia mea cel mai reuşit episod din seria 2d urmat de Bloodlines lansat pe consola Genesis. Titlul de pe SNES reprezintă alegerea cea mai potrivită pentru a retrăi emoţiile acestei serii încununată recent de Castlevania Lords of Shadow.

NOTA: 10/10

Alice Madness Returns

POVESTE: 7/10

Alice Madness Returns se joacă puţin cu povestea clasică pe care o cunoaştem cu toţii. Astfel Alice este o tânără orfană a cărei familie a murit în incendiul ce le-a distrus casa. Chiar dacă nu îşi mai aduce aminte circumstanţele în care a scăpat în acea noapte Alice nu exclude posibilitatea ca ea să fie vinovată de acel incendiu.
Ulterior Alice este dată în grija unui psihiatru care încearcă să o determine să treacă peste acele evenimente nefericite. Totuşi protagonista are alte planuri. Ea vrea să afle cu orice preţ ce s-a întâmplat în acea noapte iar pentru asta trebuie să parcurgă un corupt ţinut al minunilor: psihicul ei.
Cu o idee destul de originală Alice Madness Returns avea şansa unui titlu cu potenţial. Din păcate acesta se risipeşte destul de rapid pe parcursul aventurii asemeni misterului central.

GAMEPLAY: 7/10

Aventura începe din pădurea magică şi continuă prin ocean, ţinutul de jad, castelul reginei de Cupă, culminând cu casa de păpuşi urmată de confruntarea finală. Aceste cinci niveluri conţin secţiuni 2d, de tip aventură precum şi shootere. Chiar dacă diferite ca design problema acestora, ca de altfel a întregului joc, este repetitivitatea pronunţată a acţiunilor. Astfel Alice va trebui invariabil să se deplaseze (prin sărituri graţioase) de pe o platformă pe alta până la punctul în care se află o manetă ce îți deschide calea în continuare. Din acest punct continuă spre următorul, fiind necesar ca uneori să îţi coordonezi acţiunile astfel încât să te încadrezi într-un anumit timp. Chiar şi porţiuni palpitante cum ar fi derdeluşurile pierd din intensitate după primele două curse. Posibilitatea de a se micșora, pe care Alice o are încă de la începutul jocului, descoperind trasee ascunse sau platforme invizibile, devine și ea monotonă în scurt timp. Datorită acestor elemente de repetitivitate nivelurile vor părea cam lungi cam cu 20 de minute înainte de a se termina cu adevărat. Excepţie face nivelul al patrulea, plin de savoare şi deosebit de estetic. Global porţiunile de platformă chiar dacă nu ies din tipare sunt bune. Camera este şi ea bună cu precizare că înaintea unei sărituri va trebui să fixezi camera spre platforma pe care doreşti să ajungi. În caz contrar va fi foarte greu să te orientezi în timpul săriturii.
Din fericire luptele vin şi ele în compensarea monotoniei. Jocul este prevăzut cu un sistem de fixare a ţintei pe adversar, o eschivă eficientă. Armele sunt originale şi mult mai important trebuie combinate frecvent pentru a învinge diferitele tipuri de inamici întâlniţi. Astfel cuţitul de bucătărie este cel mai rapid iar calul cu mâner (asemenea unui ciocan) poate distruge anumite ziduri şi trece prin garda duşmanilor. Armele cu rază mare de atac sunt pepiniera (ce funcţionează asemenea unei mitraliere ce se încinge daca e folosită continuu) şi ceainicul, un adevărat aruncător de grenade. Fiind nevoit să combini în permanenţă aceste arme şi căutând noi tehnici pentru a învinge adversarii luptele nu pot deveni monotone.
Trebuie spus că diversele categorii de inamici apar treptat şi au o dificultate progresivă. Între aceştia amintesc monştrii de smoală cu capete de păpuşi din ceramică, viespile samurai, ceainicele, soldaţii cărţi de joc, uriaşele păpuşi de ceramică etc. Exceptând confruntarea finală şi vreo două lupte mai deosebite nu există inamici principali.
Jocul depăşeşte opt ore la prima parcurgere, fiind puţin cam lung pentru ceea ce are de oferit. Putem menţiona una sau două situaţii ce pot fi privite ca puzzle-uri însă acestea sunt total incidentale.

GRAFICĂ: 8/10

Din punct de vedere estetic jocul nu stă rău. Cele cinci capitole sunt cât se poate de diferite ca design, bogate în detalii şi redate prin culori intense. Secţiunile în stil 2d sunt şi ele reuşite şi plăcute iar nivelul în care protagonista îşi măreşte dimensiunile este impresionant. Uneori însă se pot sesiza animaţii lipsă la mişcările lui Alice, precum şi cazuri în care, în urma unor sărituri aceasta rămâne prinsă de extremitățile unor platforme sau din contră aluneca de pe marginea lor. Aceste situaţii sunt însă limitate ca număr.

AUDIO: 8/10

Coloana sonoră are o notă stranie, foarte potrivită pentru subiectul jocului. Vocile sunt de asemenea reuşite, începând cu cea a lui Alice şi terminând cu cele ale Pălărierului Nebun şi a celorlalţi locuitori ai Minţii lui Alice. Totuşi mare parte din explicaţiile pe care ţi le dau unele personaje tind să fie plictisitoare întrerupând prea mult cursul evenimentelor.

REPLAY: 6/10

Nu prea există elemente care să vă menţină treaz interesul, jocul având încă de la prima parcurgere o serie de momente descurajante. Totuşi există posibilitatea de a juca varianta clasică a poveştii dacă o veţi descărca de pe net. De asemenea o serie de schiţe şi informaţii despre personaje vor fi disponibile la finalizarea jocului.

ÎN CONCLUZIE: Acest joc ne pune în faţa unei aventuri ce ne îndeamnă să aşteptăm momentele deosebite și care atunci când se produc atenuează secţiunile monotone precedente. Deci dacă sunteţi dispuşi să îi acordaţi o parte din timpul vostru şi aveţi şansa unei reduceri / închirieri eu consider că nu veţi regreta experienţa.

MEDIA: 7.20/10

Gen: acţiune.

The Legend of Zelda: Skyward Sword E3

Ultimul episod din celebra serie Zelda se apropie de lansarea sa de la finele acestui an. Titlul arata mai bine ca niciodată iar fanii sunt cu siguranță în extaz. Oare sistemul de joc, raportat la controlerul Wii, va fi și el la înălțime? Rămâne ca fiecare dintre noi să se convingă singur...

Nintendo GameCube

Istoric: GameCube este a patra consolă Nintendo şi face parte din generaţia a şasea de console. De asemenea este pentru prima oară când Nintendo folosește discuri optice în locul dischetelor clasice. Spre deosebire de competitori, PlayStation 2 şi Xbox, GameCube folosea mini dvduri şi nu dvduri tipice. Consola a fost lansată pe data 3 mai 2002 în Europa.

Impactul pe piaţă: Printre sloganurile de promovare cel mai cunoscut a fost: "Who Are You?" ideea fiind că eşti ceea ce joci, genul de joc favorit spunând ceva despre personalitatea jucătorului. Legat de componenţa hardware ţelul era depăşirea limitărilor precum şi a dificultăţilor întâlnite la Nintendo 64 respectiv crearea unui produs accesibil financiar, echilibrat, atractiv dar nu în ultimul rând competitiv.
În ciuda eforturilor consola nu a atins nivelul reportat de Nintendo 64. Ea a ocupat locul al treilea după PlayStation 2 (ce încă este produs) şi Xbox (întrerupt în 2006). Designul de familie precum şi lipsa unor companii partenere au împins consola către un public mai tânăr ce reprezenta un segment redus din consumatorii de jocuri video ale acelei perioade. Diferite companii producătoare de titluri destinate adolescenţilor sau unui public matur au ignorat consola GameCube în favoarea PlayStation 2 şi Xbox. Capacitatea de 1.5 GB a discului a reprezentat de asemenea o limitare având în vedere că atât PlayStation 2 cât şi Xbox puteau folosi dvduri Dual-Layer de 8.5 GB pentru jocurile cu dimensiuni mari. Din acest motiv o serie de titluri, aproximativ 25, au fost lansate pe două discuri. Compresia video era de asemenea mai pronunţată pe versiunea GameCube. Datorită vânzărilor oscilante Nintendo a întrerupt pentru o scurtă perioadă producţia în anul 2003 reducând surplusul de unităţi existente. După scăderea preţului la 99 de dolari vânzările şi-au revenit începând cu luna septembrie 2003 perioadă ce a coincis cu lansarea lui The Legend of Zelda: Collector's Edition. Ulterior acestui moment vânzările au rămas stabile, în special în Japonia, însă consola nu a urcat mai sus de locul trei la nivel mondial.
Au existat şi câteva probleme de citire a discurilor datorate senzorului de citire care în timp devenea sensibil la căldură. Această defecţiune presupunea înlocuirea senzorului optic lucru pe care Nintendo l-a făcut gratuit pentru consolele afectate, chiar şi după expirarea termenului de garanţie.

Tehnic: Gekko (microprocesor) 486 MHz IBM. Memorie: 43 MB RAM, 24 MB MoSys 1T-SRAM sistem central RAM, 324 MHz, 64-bit bus, 2.7 GB/s bandwidth. Puteau fi introduse concomitent patru manete şi două carduri de memorie. Ca un rezultat al acestei alegeri consola nu avea capacitatea de a reda conţinutul video sau audio al Dvdurilor standard, opţiunea disponibilă la celelalte console. GameCube dispunea de un sistem online oficial, prin intermediul adaptorului Broadband sau a celui de tip modem. Procesor audio integrat: Custom 81 MHz Macronix DSP. Procesare grafică: 162 MHz "Flipper" LSI (co-produsă de Nintendo şi ArtX). Moduri video: 640×240 (240i) sau scanare progresivă (240p) - 60Hz / 640×480 (480i) sau (480p) - 60Hz / 640×576 (576i) - 50Hz.
Au existat trei tipuri de carduri de memorie: de 59 de unităţi (4 Mbit /512 KB, de culoare gri), 251 de unităţi (16 Mbit /2 MB, negru), şi de 1019 unităţi (64 Mbit /8 MB, alb).

Estetic: Consola a fost lansată în diferite culori, cele mai cunoscute fiind "Indigo" (culoarea standard) precum şi o nuanţă de negru. Ulterior va fi lansată varianta "Platinum" (argintiu), iniţial drept o ediţie limitată.
Maneta GameCube a fost proiectată astfel încât să aibă o formă ergonomică . Avea un total de opt butoane, două stikuri şi un sistem direcţional clasic. O variantă wireless a fost lansată ulterior având acelaşi design dar de o culoare gri argintiu.
Aparatul (evident în formă de cub) pare destul de grosolan iar personal maneta nu mă atrage, nici ca formă și nici ca opțiune a culorilor. Probabil una dintre cele mai neinspirate alegeri făcute de cei de la Nintendo, apelativul de consolă copilărească fiind ușor de justificat.

Jocuri: Super Smash Bros. Melee, Mario Kart: Double Dash, Super Mario Sunshine, The Legend of Zelda: The Wind Waker, Luigi's Mansion, Mario Party 4, Metroid Prime, Pokémon Colosseum, Paper Mario: The Thousand-Year Door, Resident Evil 4, Sonic Mega Collection The Legend of Zelda: Twilight Princess, Kirby Air Ride, Soulcalibur II.

Eu şi consola: Generația a șasea de console coincide cu perioada în care contactul meu cu jocurile video a fost întrerupt. Spre finalul ei am achiziționat un PlayStation 2 și am devorat rapid mare parte din titlurile de excepție (revenisem în forță!). Astfel nici consola celor de la GameCube nu mi-a trecut prin mâini...

Sintetizând: GameCube a vândut aproape 22 de milioane de unităţi, cu mult în urma lui PlayStation 2 (aproape 144 de milioane). La finalul acestei generaţii consola era uşor în spatele celei produse de Microsoft ce vânduse 24 de milioane de uniăţi şi cu mult în faţa consolei Dreamcast, ce în scurta perioadă în care se aflase pe piaţă ajunsese la 10.6 milioane de aparate vândute. GameCube se situa în urma predecesorului său, Nintendo 64, ce atinsese 33 de milioane unităţi vândute.

Gears of War 3 E3

Încă putem juca Gears of War 2 fără a avea senzația unui titlu de acum trei ani dar peste câteva luni aventura va continua! Ultimele secvențe prezentate în acest an la E 3 ne înfățișează un Gears of War 3 ce arată și se mișcă precum un film de animație! Culori intense, aceeași mecanică fluidă și acțiune... la scară mare! Sper la un joc de 10!

Gears of War 2

Gears of War este singura serie exclusivă Xbox 360. Alături de ea regăsim interesanta poveste a lui Alan Wake însă dincolo de aceasta lupta pentru supremație pare câștigată cu ușurință de Sony cu numeroasele sale titluri de top. Ceva mai greu m-am decis să purced și eu la exterminarea rasei ce amenință să anihileze, la rândul ei, rasa umană. Trebuie să recunosc faptul că am fost surprins!

Cunoscând în mare evenimentele din primul Gears of War, în care umanitatea se vede nevoită să lupte cu disperare pentru a opri invazia unor creaturi monstruase (asemeni unor șopârle bipede), inteligente și deosebit de agresive, o continuare nu părea să se poată distanța de inevitabilul clișeu apocaliptic.
După prima misiune avem parte de o întorsătură neașteptată a scenariului. Deoarece au văzut că nu pot opri invazia inamicului, trupele de rezistență sunt decise să riște totul în speranța unei victorii. Planul presupune atacarea teritoriului în care șopârlele își au cuibul și exterminarea acestora!
În centrul acestui atac îl întâlnim din nou pe Marcus Pheonix alături de alți veterani precum Dom sau Tai. Chiar dacă mult centrat pe acțiune firul epic ne oferă o serie de momente dramatice cu adevărat impresionante. Acestea nu numai că ridică întraga poveste dar te fac să îți dorești cu adevărat să distrugi abominabilul inamic împreună cu regina ce se află undeva în imensele construcții pe care le ai de explorat!

Sistemul de joc din seria Gears of War a adus numeroase îmbunătățiri shootere-lor 3rd person (gen Dead Space), cea mai cunoscută fiind folosirea diferitelor obiecte din mediu (ziduri, mașini etc) pentru a te apăra de focul inamic. Vanquish este cel mai recent joc ce a împrumutat modul de joc brevetat de Gears of War însă el a fost implementat cu succes și în titluri precum Uncharted.
Câteva elemente generice: poți purta concomitent patru categorii de arme (de tip pistol, pușcă, mitralieră și grenade). Trebuie menționată arma prevăzută cu lama unei drujbe capabilă să secționeze un adversar precum și situația în care dacă ambele personaje o folosesc concomitent se intră într-un minigame unde trebuie să apeși butonul de pe ecran pentru a ieși învingător. Deosebită este și arma laser ce se concentreză un timp asupra unui inamic iar ulterior acesta este dezintegrat. Ea este însă deosebit de rară și constituie un indiciu legat de porțiunea dificilă ce se apropie. Armele trebuie alese cu atenție acestea crescând considerabil șansele de victorie împotriva diferitelor clase de inamici.
Jocul are patru grade de dificultate, toate fiind solicitante pentru jucător. Întinderea aventurii este impresionantă pentru un astfel de titlu, depășind opt ore de joc la prima parcurgere. I.A. este crescută adversarii fiind deosebit de agresivi și cu o tactică de multe ori uimitoare. Întâlnim diferite clase de inamici (soldați, bestii monstruase, creaturi zburătoare etc). Este adevărat că jocul nu are mulți inamici principali însă există o serie de confruntări majore ce pot fi catalogate ca atare.
Revenind la elementele definitorii de gameplay: personajul are posibilitatea de a alerga de la un punct la altul. În aceste momente el se lasă automat în jos, fiind ferit de focul inamic. Camera, impecabilă în restul jocului, adoptă aici un unghi special ce îți dă senzația că fugi în spatele camaradului tău. După o serie de lovituri primite personajul va cădea la pământ și va cere ajutorul unui alt soldat. În aceste momente te poți deplasa cu greu fără a putea ataca în vreun fel. Dacă alt soldat nu ajunge sau nu poate (deoarece este atacat) ajunge la tine vei muri în scurt timp. Și șopârlele trec prin aceleași momente fiind ajutate de camarazi. Egalitatea de șanse se extinde practic la întreg jocul, lucru pe care l-am apreciat din plin. În aceste momente te poți deplasa lângă inamic și îl poți executa în unul dintre numeroasele modalități disponibile (ex. îl poți strivi, lovi cu brutalitate sau îl poți folosi ca scut ulterior frângându-i gâtul. Sunt o serie de inamici ce se apără cu o platoșă metalică iar după eliminarea lor aceasta poate fi utilizat în combinație cu un singur tip de armă.
Sunt momente în care jocul te pune să alegi între două trasee alternative. Chiar dacă porțiunea diferită nu este întinsă ea atrage prin diversitate impunând și o nouă abordare. Pe parcursul misiunilor vei asedia diferite puncte de rezistență ale inamicilor, vei conduce ofensive iar la nevoie vei apăra convoiul ce avansează către bârlogul șopârlelor. Există porțiuni în care pur și simplu te vei urca pe unele creaturi (un monstru asemănător cu ciclopul din God of War și o creatură zburătoare). Controlarea mașinăriilor de teren este foarte bună pe tot parcursul jocului.
Acestea elementele caracteristice fac din Gears of War 2 unul dintre cele mai bune jocuri de gen!

La acest capitol titlul reprezentativ al celor de la Microsoft este sinonim cu motorul grafic Unreal. La trei ani de la lansare universul din Gears of War 2 este în continuare fascinant. Mediul înconjurător este plin de viață, cadrele panoramice te transpun într-o lume devastată care pe măsură ce o parcurgi reușește să te deprime încetul cu încetul (dar în sens bun). Ruine, grote reci, munți solitari, explozii la tot pasul, ploi acide, creaturi și vehicole (gears) variate sunt doar o parte dintre elementele distinctive ale acestui joc.
În general simt nevoia unei bogate palete de culori, aspect nu tocmai frecvent în prezentul titlu, dominat de o nuanță verzui-cenușie. Dar trebuie să recunosc, alegerea este perfectă pentru a completa atmosfera post apocaliptică în care se desfășoară acțiunea!
La final menționez un element ce m-a deranjat puțin. El se referă strict la categoria standard de soldați-șopârlă ce te atacă. Aceștia par oarecum grosolani, aspect ce se răsfrânge și asupra protagoniștilor. Totuși pe parcursul aventurii te acomodezi cu stilul pe care probabil producătorii l-au utilizat pentru a sublinia brutalitatea / duritatea unor personaje.

Sunete deosebite, o coloană sonoră potrivită (ce vine mereu în completarea evenimentelor tensionate din joc) și în cele din urmă vocile dure ale camarazilor dar capabile de profunzime în anumite momente. Există din păcate și o serie de replici banale, de film de acțiune comercial. Mă așteptam ca acestea să fie predominante, m-am bucurat descoperind că nu este așa.

Indiferent de eventualele continuări și de jocuri recente cu același sistem (Vanquish) Gears of War 2 are un replay excelent și în prezent. Varietatea din gameplay, ce include traseele alternative, modul cooperativ exploziv dar mai ales senzația specifică de adrenalină i-au asigurat deja un loc în arhivele jocurilor video.

Gears of War 2 reușește, prin combinarea unor elemente aparent simple, să creeze un joc cu o atmosfera și mai ales cu o mecanica ce crează dependență!

MEDIA: 9/10

Gen: 3rd person shooter.