duminică, 31 octombrie 2010

Legacy of Kain: Defiance

Publicat de Ionutz la 08:10 0 comentarii
Defiance este din păcate ultimul episod al unei serii medievale, de excepţie, cu vampiri. Legacy of Kain reuneşte două titluri: Blood Omen ce spune povestea lui Kain, nobilul ce devine vampir şi Soul Reaver, avându-l personaj principal pe Raziel, unul din generalii (aparent renegaţi) ai lui Kain, ce caută răzbunare.
Această poveste epică mai are un element fascinant: paradoxurile ce apar pe parcursul călătoriei în timp, noţiunea existând şi în cercetările ştinţifice din realitate.
După mult timp, parcurgând această serie, am retrăit sentimentul de a juca un titlu cu respiraţia tăiată de emoţie.

Până la Defiance, Kain a fost un personaj principal în Blood Omen şi personaj antagonic în Soul Reaver. Acest titlu îţi dă şansa să îi alternezi pe cei doi, primul nivel jucat cu Kain, următorul cu Raziel ş.m.d. Până într-un punct aventurile lor sunt paralele şi au loc în timpuri diferite (asemănător cu Ratchet and Clank: A Crack in Time).
Atacurile au în mare aceleaşi structură,unele fiind totuşi personalizate. Kain deţine sabia Reaver materială în vreme ce Raziel o are pe cea spectrală (Soul Reaver). Ambii au o serie de combouri uşor de realizat şi eficiente (în aer, normale şi o serie de lovituri puternice). La acestea se adaugă puterile telechinetice, dar de intensitate diferită: încă de la început Kain poate ridica inamicii pentru a-i propulsa în ţepi sau prăpăstii. Raziel va atinge acest nivel abia în final, până atunci putând doar să-şi împingă adversarii cu impulsuri de energie. Kain se poate dematerializa pentru a trece de diferite obstacole în vreme ce Raziel intră în lumea spectrelor. În plus acesta din urmă zboară pe distanţe mai mari şi este imun apei, spre deosebire de Kain.
De asemenea, pe măsură ce adună emblmele Reaverului (Kain) şi esenţele imateriale ale acestuia (Raziel), cei doi pot alterna între ele şi implicit între abilităţile pe care le oferă. Prin combouri ei îşi încarcă bara de energie, iar în punctul maxim pot declanşa atacul specific acelei embleme: Kain poate dezlănţui o explozie sau poate ataca cu o rapiditate extremă inamicii din jur. Raziel devine invizibil, poate orbi sau îngheţa inamicii etc. Pe lângă combouri se poate upgrada şi viaţa alături de puterile telekinetice.
Echilibrul dintre cei doi este excelent. I.A. este medie iar jocul are o lungime de mulţumitoare. Uneori eşti nevoit să te întorci în locaţiile vizitate anterior pentru a rezolva o anumită problemă, dar în general gameplayul rămâne linear.
Aşa cum am fost obişnuiţi de producători, jocul este plin de puzzleluri excelente ce mai au un atuu: nu ating gradul frustant din Soul Reaver 2.
Camera (asemănător lui Ratchet and Clank: A Crack in Time) este singura problemă reală a jocului. Ea te urmăreşte foarte greu în unele situaţii, iar dacă nu eşti atent nu îţi dezvăluie o serie de unghiuri moarte ale încăperilor, uneori vitale pentru a progresa. Aceste situaţii, departe de a fi permanente, devin supărătoare în anumite momente ale aventurii.
Inamicii sunt variaţi: sarafani cu diferite arme şi puteri magice, umbre, hildini (rasa din Blood Omen 2), vânători de vampiri şi spectre. Inamicii principali nu sunt mulţi, dar cu greutate: ultimul frate al lui Raziel, Hildenul, Zeul cel Bătrân şi chiar Kain şi Raziel, iar într-un astfel de joc nu ai nevoie de mai mult...
 
Grafica este departe cea mai bună din serie, culorile sunt vii, personajele cu vechime au fost redesenate, iar cele noi arată excepţional. Interioarele sunt complexe cu o arhitectură gotică deosebită. Jocul este viabil şi în prezent chiar dacă un ochi avizat ar vedea un defect sau două, de ordin minor.
Notă indiscutabilă, unele dintre cele mai performante interpretări din jocurile video, cu un dramatism intens ce face firul epic să atingă apogeul, sunete foarte bune şi atmosferă fidelă genului, uneori chiar terifiantă.
 
Din păcate jocul nu are grade de dificultate, dar are o serie de bonusuri ce vor fi cu siguranţă pe placul fanilor. Chiar şi aşa, am parcurs această aventură de trei ori, ultima oară după God of War 2 şi Devil May Cry 3 şi chiar şi în acest caz jocul mi-a produs o reală plăcere.

Legacy of Kain: Defiance este cel mai bun titlu al seriei, cu o competivitate şi mai ales flexibilitate în mişcări de invidiat. Pentru mine este unul din jocurile de top ale consolei Playstation 2, pe care îl recomand tuturor cu căldură!

MEDIA : 9.50/10
Gen: acţiune-aventură.

joi, 28 octombrie 2010

PC: Diablo 3: Vânătorul de Demoni

Publicat de Ionutz la 23:47 0 comentarii
În urmă cu câteva zile a fost anunţată oficial şi cea de-a cincea clasă, ultima din Diablo 3. Cu toate clasele create şi cu un avans considerabil în sistemul de gameplay Diablo 3 ar trebui să nu se mai lase prea mult aşteptat!

miercuri, 27 octombrie 2010

PC: Diablo 3: Vrăjitorul

Publicat de Ionutz la 17:57 0 comentarii
Pe acesta cred că îl voi alege primul...

marți, 26 octombrie 2010

Sega Genesis

Publicat de Ionutz la 21:00 0 comentarii
Istoric: Sistemul Mega Drive face parte din a patra generaţie de consolele şi a fost lansat de Sega în 1988 - Japonia şi 1990 - Europa. În America de Nord consola a avut numele de Sega Genesis. Ea a fost a cincea consolă a celor de la Sega urmând lui Sega Master System, cu care era compatibil.
Chiar dacă Master System a fost un succes în Europa nu a reuşit să se impună în America de Nord şi Japonia, unde în anii ‘80, Nintendo deţinea monopolul. În paralel, în sălile de jocuri Sega System 16 era un succes. Hayao Nakayama, coordonatorul Sega din epocă, decide ca noua consolă să folosească un sistem similar de 16 biti.

Tehnic: Genesis era dotat cu un procesor de tip Motorola 68000 16/32-biţi rulând la 7.67 MHz. Memorie era de 64K RAM, 64K video RAM. Afişa o paletă de 512 culori, din care pe ecran 64 (mod normal) sau 183 (mod umbră/lumină). Spriteuri maxime ce puteau fi afişate pe ecran: 80 (320-pixeli) sau 64 (256-pixeli).
Sunetul era susţinut de Yamaha YM2612, cu cinci canale FM şi unul FM/PCM şi 4 canale Programmable Sound Generator.
În 1991, Sega anunţă adaptorul Mega-CD. Acesta avea memorie mai mare, un chip de sunet suplimentar şi grafică înbunătăţită (similar modulului 7 de la SNES). Totuşi diferenţa esenţială consta în mărimea jocurilor ce puteau fi suportate. Casetele tipice aveau o capacitate de 8 până la 16 megabiţi, în vreme ce CD-ROM-ul suporta 640 megabţi. A fost asociat cu titluri precum Sonic CD şi Night Trap, însă a vândut sub aşteptări.
În iunie 1994 este prezentat sistemul 32X ca fiind "Intrarea unui om sărac în generaţia viitoare de jocuri video." Iniţial fusese conceput ca o consolă însă producătorii au fost convinşi să îl transforme în adaptor pentru Genesis. Chiar şi cu o memorie mai mare acesta nu a atras nici consumatorii nici producătorii, având în vedere că lansarea noului Saturn fusese anunţată pentru anul următor.

Estetic: În imagine se poate observa ultimul model Genesis, împreună cu cele două adaptoare. Culoarea neagră îi conferea o oarecare distincţie ce susţinea imaginea, intens promovată, de consolă serioasă. Iniţial maneta Mega Drive era prevăzută cu trei butoane principale şi cu un buton de Start, folosit în general pentru a pune jocul pe pauză. În 1993 este lansată versiunea cu şase butoane, odată cu titlul celor de la Capcom, Street Fighter II: Special Champion Edition (ambele în imagine). Spre deosebire de primul model acesta era puţin mai mic şi se asemăna cu designul butoanelor de arcades ale jocurilor de fighting. Ambele aveau o formă rotunjită. S-au mai comercializat pistolul Menacer, în replică la Super Scope de la SNES, precum si alte anexe lipsite de popularitate.

Jocuri: Printre cele mai bune titluri, importate de pe arcades, se numărau: Altered Beast, Golden Axe şi Ghouls 'n Ghosts, demonstrând cât de aproape era experienţa Genesis de cea simţită în sălile de jocuri. Sonic the Hedgehog, apărut în 1991 a fost un succes, imaginea mascotei Sega devenind cunoscută pe întreg continentul. Printre alte titluri de succes: Castlevania Blood Lines, Contra Hard Corps, Ristar etc.

Impactul pe piaţă: Sega încearcă iniţial o colaborare cu Atari pentru distribuirea consolelor în SUA, dar negocierile nu se concretizează într-un accord. Genesis se lansează la 15 septembrie 1989, la un preţ de 190 de dolari, cu zece mai puţin decât plănuiseră iniţial. După lansarea din 30 noiembrie 1990, din Europa, Mega Drive devine o consolă populară, asemeni predecesorului său. Sloganurile cele mai cunoscute au fost: "Pentru a fi bun e nevoie de secole, pentru a fi atât de bun e nevoie de SEGA!" şi "Cu cât te joci mai mult, cu atât devine mai tare!" alături fiind poza unui bărbat care zdruncina maneta.
La finele lui 1995, în Japonia, Mega Drive nu reuşise să se impună dar Saturn zdrobea momentan consola PlayStation, a celor de la Sony. Drept urmare Nakayama decide să întrerupă producţia Mega Drive. Această hotărâre era logică pe piaţa din Japonia dar dezastruoasă în America de Nord unde Genesis era mult peste Saturn în vânzări. Spre deosebire de Sega, Nintendo s-a concentrate asupra jocurilor de 16 biţi reportând cel mai lucrativ sezon din industrie.
În 1998, Sega transmite licenţa Mega Drive către Majesco relansând consola. Majesco a început să vândă milioanele de dischete rămase pe stoc împreună cu al doilea model Genesis, până la lansarea celui de al treilea tip. Sega Mega Drive va fi retras de pe piaţa europeană în anul 1998. În aceeaşi dată este oprită şi producţia lui Sega Master System, pentru a permite promovarea noului Saturn.

Eu şi consola: Nu am avut niciodată o consolă Sega însă am jucat în diferite ocazii titlurile Genesis. Trebuie spus că atunci când am văzut viteza lui Sonic, pentru prima dată pe Sega Master System, am fost uluit. Am jucat cu plăcere o serie de titluri de pe această consolă însă nu mi-a plăcut ideea adaptoarelor greoaie şi care, aşa cum s-a dovedit, nu au produs rezultatul scontat. Manetele nu au fost la fel de fine şi precise precum cele de la SNES, direcţiile (crucea) fiind unite, iar cele trei, ulterior şase butoane, erau în general inutile, excepţie făcând doar câteva titluri. Poate designul aparent mai ‘cool’, cucerea tinerii vremii (adică pe noi aştia de acum, 25-35 de ani) însă privind comparativ, aleg în continuare consola Super Nintendo cu nuanţele ei de gri, consola 2d ideală pentru mine!

Sintetizând: Genesis a fost cea mai de success consolă a celor de la Sega. Unele jocuri se bucură şi azi de popularitate printre fanii retro, multe fiind disponibile şi pe sistemele online: Wii Virtual Console, Xbox Live Arcade sau PlayStation Network. În acelaşi timp lansarea lui, în paralel cu cea a consolei SNES, a determinat primul război de console din istorie, marcând punctul de vârf în producţia jocurilor 2d.

luni, 25 octombrie 2010

PC: Diablo 3: Doctorul Vrăjitor

Publicat de Ionutz la 18:12 0 comentarii
Iată cea de a doua clasă...de cine ne aduce amine? :)

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Castlevania Lords of Shadow

Publicat de Ionutz la 17:46 3 comentarii

Castlevania Lords of Shadow a fost un titlu pe care l-am aşteptat cu un an înainte de lansare, ca fan fiind foarte curios de ce poate să ofere! Iată deci rezultatul...
Chiar dacă succesiunea cronologică în această serie este greu de urmărit, am putea încadra prezentul titlu la puţin timp după crearea ordinului sfânt din care face parte clanul Belmont. În aceste vremuri întunecate demonii ies la lumină şi atacă oamenii în întreg ţinutul. Pentru a înţelege sursa acestor evenimente clanul îl trimite pe tânărul Gabriel să investigheze. Acesta are şi un al doilea scop, personal, respectiv de a afla cum îşi poate readuce la viaţă soţia, moartă în circumstanţe misterioase.
Prin prezentare şi substanţă naraţiunea cucereşte, menţine atmosfera epică a seriei reuşind să îi adauge o intrigă solidă şi captivantă. Pe măsură ce Gabriel avansează în misiunea lui, credinţa şi chiar încrederea lui se clatină, conducându-l spre un deznodământ tragic...

În materie de prezentare a stagiilor, precum si a gameplayului în general se observă cum producătorii au preluat multe elemente din God of War 3. Camera foloseşte un sistem foarte apropiat de cel al jocului menţionat dar care în două sau trei ocazii îţi poate creea mici dificultăţi. Exceptându-le pe acestea cadrele oferite sunt superbe.
Lanţul biciului, al cărui mâner este celebra cruce, are efect similar cu cele deţinute de Kratos. Cu ajutorul acestuia Gabriel se poate agăţa de anumite puncte, depăşind diverse obstacole sau atingând puncte altfel inaccesibile. Exista două tipuri de lovituri cu biciul, la distanţă dar mai slabe şi apropiate dar intense, plus două atacuri contra aerului. Desigur acestea pot fi combinate şi upgradate obţinând multe alte mişcări disponibile în schimbul punctelor de experienţă câştigate.
Un alt buton este specific armelor, din care două clasice: cuţitele, apa sfântă şi două noi: cristalul ce invocă o creatură gata să distrugă aproape orice inamic iar în final spiritele pădurii care vor distrage atenţia inamicilor pentru a îţi da ocazia să îi ataci. Cele patru arme sunt mai mult sau mai puţin eficiente în funcţie de inamicul înfruntat, cei mai mulţi fiind imuni la unele dintre acestea şi vulnerabili la una sau două. Cristalul fiind cel mai puternic este cel mai greu de găsit, urmat apoi de apa sfântă.
Pe măsură ce înfruntă inamici principali şi mai ales Lorzi ai întunericului, Gabriel va prelua o parte din abilităţile lor: o mânuşă metalică cu atacuri puternice şi singulare, asemănătoare celor din Devil May Cry 3, o pereche de cizme cu ajutorul cărora se poate deplasa şi sări mult mai repede (God of War 3) şi în cele din urmă un set de aripi. Interesant este că pe lângă abilităţile iniţiale şi acestea pot fi upgradate şi integrate în diferite combouri, totul depinzând de strategia ta. Dispui de un sistem de eschivă dar şi de gardă ce executată la timp poate respinge atacul adversarului lăsându-l vulnerabil. Gabriel poate să îşi prindă adversarii iar mai tărziu se va folosi de bici pentru a îi aduce lângă el.
Atipică seriei este posibilitatea eroului de a manipula două tipuri de aure: luminoasă şi întunecată. Cea luminoasă scade intensitatea loviturilor însă pe măsură ce inamicii sunt atinşi viaţa personajului se regenerează. Aura întunecată sporeşte puterea atacurilor. Mai mult acestea au propriile lor scheme şi forţe, putând fi executate doar când Gabriel le activează, iar pe parcurs vei accesa altele noi. Bara de energie a fiecărei aure poate fi upgradată, la fel ca cea a vieţii, găsind cristalele specifice fiecăreia dintre ele. Cât sunt activate acestea au efect şi asupra armelor: apa sfântă poate crea un scut protector în timpul aurei luminoase în vreme ce cuţitele sunt învăluite în foc sub influenţa energiei întunecate. Astfel toate tipurile de atacuri menţionate mai sus sunt interdependente, fiind necesar să le combini pentru a lupta eficient cu diferiţi inamici.
Jocul este lung, necesitând aproximativ 20 de ore pentru a fi parcurs în linişte. Însă aventura este mereu diferită şi presărată cu foarte multe puzzeluri, variate la rândul lor. Pentru unele ai nevoie de o anumită creatură, trebuind să îi foloseşti abilităţile, altele sunt adevărate labirinte ori mecanisme complexe ce trebuie accesate într-o anumită ordine sau mutate în diferite sensuri, jocuri de genul celor de şah etc. Pentru probele principale poţi beneficia de indicii, dacă ai găsit pergamenele specifice fiecărui stagiu. Dacă însă nu aveţi suficientă răbdare puteţi sări peste aceste delicii ale jocului pierzând o sumă considerabilă în experienţă.
Minigameurile au o frecvenţă mare, uneori fiind destul de lungi, lucru foarte plăcut. Inamicii sunt cât se poate de variaţi şi originali, unii din ei evocând duşmanii clasici, în vreme ce confruntările cu titanii sau cu Lorzii întunecaţi sunt legendare. Inamicii principali au trei stadii de luptă în care ultimul este de cele mai multe ori un minigame sau o acţiune cheie. Printre confruntări nu vor lipsi cele cu vampirii, vârcolacii, Lucifer sau cea cu însăşi Moartea!
Dracula? Savuraţi fiecare clipă din această aventură magică şi îl veţi întâlni...

Jocul ne înfăţişează o lume medievală, ce impune respect prin distincţia ei. Aventura depăşeşte cu mult aria clasică a castelului dezvăluind teritorii vaste: păduri, mlaştini, lanuri, lumea de dincolo, cimitirul titanilor, munţii îngheţaţi precum şi alte locuri minunate prin structură, culoare şi varietate. Interioarele castelelor sunt reproduse în detaliu rămânând fidele construcţiilor gotice. Clima din fiecare stagiu pare a vrea să treacă dincolo de ecranul televizorului de care se izbeşte adesea. Astfel atmosferă te absoarbe total!
Gabriel arată magnific, cu o expresivitate puternică, posibil cel mai complex personaj după Kratos din God of War 3. Lorzii întunecaţi sunt şi ei impresionanţi, asemeni titanilor pe care îi vei confrunta încă de la începutul aventurii şi care aduc aminte din nou de God of War 3.
Structura grafică este complexă în cea mai mare parte a jocului, rareori putând fi invocate planuri îndepărtate, oarecum simpliste. Inamicii care te atacă mai des sunt lipsiţi de un grad superior de detaliu însă toate celelalte clase de inamici bine individualizați. Grafica îşi lasă amprenta şi asupra tehnicilor de luptă pe care protagonistul le va dobândi: lumina crucii sfinte, valurile de energie etc.

Sonorul completează cu succes estetica fină a jocului dând viaţă personajelor cu voci excelente, fie că sunt interpretate de actori mai mult sau mai puţin consacraţi. Vocea lui Gabriel este intensă chiar şi atunci când escaladează munţii sau se deplasează pe balcoanele fragile ale castelului. Firul epic este redat în mod magistral de către, Patrick Stewart, care interpretează rolul unui vechi membru al ordinului şi îndrumător al lui Gabriel.
Fiecare nivel are propria lui temă melodică, distinctivă faţă de cele obişnuite, punctând momentele cheie ale acţiunii. Veţi avea ocazia să vă bucuraţi de coruri suberbe în multe secţiuni ale aventurii.

Există patru grade de dificultate şi având în vedere faptul că nici primul grad nu este prea facil, putem vorbi de ceva provocări. Jocul nu prezintă multe bonusuri, doar o biografie selectă şi amănunţită a tuturor personajelor. Mai există posibilitatea de a relua jocul cu combourile deţinute la terminarea lui, putând accesa şi celelalte tehnici. De asemenea fiecare stagiu are un procentaj de parcurgere, în funcţie de inamicii ucişi, secretele descoperite şi de timpul în care sunt învinişi inamicii principali. În ultimul rând confruntarea cu vampirii.

Castlevania Lords of Shadow este un titlu solid, preluând elemente din titluri precum God of War 3, Devil May Cry 4, Crash of the Titans sau Bionic Commando, dar păstrându-şi specificicul. Dacă sunteți fani ai seriei atunci merită să îl încercați!

MEDIE: 8/10
Gen: acţiune-aventură.

vineri, 22 octombrie 2010

PC: Diablo 3: Barbarul

Publicat de Ionutz la 18:51 0 comentarii
Cel mai potrivit pentru a începe prezentarea celor patru clase finalizate este veteranul din Diablo 2, acum bătrânul barbar. Totul străluceşte în această prezentare iar inamicii ceva mai speciali uimesc prin design şi originalitate. La finalul celui de al doilea clip aveţi ocazia să asistaţi la lupta cu unul dintre inamicii principali ...Uau!

joi, 21 octombrie 2010

PC: Prezentare Diablo 3

Publicat de Ionutz la 18:22 0 comentarii
Înainte de a vedea cele 4 clase disponibile, dintr-un total de 5, iată un interviu cu directorul proiectului, care sintetizează aproape tot ceea ce reprezintă acest joc-fenomen.

miercuri, 20 octombrie 2010

Trailer: Diablo 3

Publicat de Ionutz la 17:30 0 comentarii
Împătimiţii seriei, chiar dacă s-au jucat Diablo 2 Lord of Destruction mai mulţi ani, visau încă de la acea vreme la o continuare. După lungi aşteptări a venit şi anunţul oficial, Diablo 3 prindea contur. Programat să fie lansat în 2010 el a fost amânat pentru anul viitor, datorită preocupării obsedante de a creea un joc cu un gameplay şi clase cât mai apropiate de perfecţiune, cu care producătorii trilogiei ne-au obişnuit încă de la titlul trecut! Iată pentru început trailerul oficial.

luni, 18 octombrie 2010

Diablo II Lord of Destruction

Publicat de Ionutz la 18:58 0 comentarii

Diablo II a fost singurul joc, exclusiv pe PC, care nu numai că s-a ridicat la nivelul jocurilor de pe console dar a reuşit să-mi creeze o adevărată dependenţă!
În primul episod un luptător rătăcitor ajunge în satul Tristam unde localnicii erau terorizaţi de demonii care, apăruţi de nicăieri, îi decimau fără milă. Decis să pună capăt acestei situaţii luptătorul îl va confrunta pe Diablo însuşi, pe care, după mari eforturi, reuşeşte să îl învingă. Totuşi printre rămăşiţele sale se află Piatra Sufletului, un cristal în care este concentrată energia lui malefică. Neputănd să o distrugă luptătorul o ia cu el şi decide să mai rămână o vreme în satul unde acum era tratat ca un erou.
Al doilea episod continuă povestea misteriosului luptător prin relatările unui bătrân ce pare închis la azilul de nebuni. El explică înstrăinarea treptată a eroului şi cum a asistat la revenirea celor trei demoni primari în lume: Diablo, Baal şi Mefisto. În paralele cu aceste relatări, însă numai până la un punct, se petrece aventura din prezentul titlu, eroii fiind în urma luptătorului rătăcitor şi înfruntând creaturile ce par a reveni la viaţă în urma acestuia.

Acest joc este, prin multitudinea de elemente pe care le conţine, cu adevărat complex.
Iniţial va trebui să alegi un personaj dintre cele şapte clase disponibile (cinci iniţiale şi două specifice pachetului extins), fiecare având abilităţi structurate pe trei ramuri.
Vrăjitoarea este o femeie care prin studiul textelor străvechi a reuşit să controleze forţele naturii. Atacurile ei sunt structurate în funcţie de elementul ales, respectiv: foc, gheaţă şi fulgere. Este recomandată pentru jucătorii începători fiind accesibilă şi puternică.
Magul este învăluit în mister, el îşi poate blestema adversarii, poate invoca diferite creaturi, deţine o serie de atacuri bazate pe otrăvuri şi manipularea substanţelor osoase.
Amazoana face parte dintr-un clan de luptătoare renumite pentru abilităţile lor. Un prim grup de atacuri priveşte iscusinţa în lupta cu arcul. Urmează o serie de puteri ce conferă atribute magice şi în final abilităţile în lupta cu suliţa. Este eficientă pe distanţe mari.
Paladinul este un ostaş credincios, motiv pentru care atacurile sale se bazează pe rugăciuni ce îi conferă diferite aure, atât ofensive cât şi defensive. La acestea se adaugă o categorie de abilităţi specifice luptei. Este un personaj echilibrat.
Barbarul se bazează pe forţa brută. O primă structură îţi permite să upgradezi măestria lui în lupta cu diferite obiecte, fiind singurul personaj capabil să poarte două arme concomitent. O altă ramură se bazează pe talente în luptă, iar ultima pe capacitatea lui de a găsi poţiuni şi de a intimida inamicii. Îl recomandat celor care pun accent pe atacurile directe.
Druidul este un personaj solitar dar într-o perfectă comuniune cu natura. El poate invoca diferite animale, se poate metamorfoza şi în cele din urmă poate controla elementele naturii. Combină puterea vrăjitoarei cu rezistenţa barbarului, recomandat pentru începători.
Asasina este o luptătoare de elită care aşteaptă confortabil la adăpostul umbrelor. Abilităţile sunt sructurate pe arte marţiale, discipol al umbrelor (prin care îţi upgradezi talentele de asasin putând invoca chiar şi o dublură a ta) şi în final capcanele ce sunt extrem de eficiente, fiind acţionate de la distanţă. Ideală pentru cei ce nu se mulţumesc cu amazoana.
În partea de jos a ecranului sunt două globuri: unul roşu - viaţa, altul albastru - mana. Există o bară de stamină ce scade pe măsură ce personajul aleargă şi una corespunzătoare experienţei. Atunci când atingi un nou nivel vei primi un punct ce trebuie distribuit unui talent specific din cele trei ramuri precum şi cinci puncte ce pot fi distribuite după cum apreciezi: putere, dexteritate, vitalitate, mană. Aceste atribute sunt comune celor şapte clase însă dozarea lor se face logic: nu vei mări prea mult puterea fizică a vrăjitoarei aşa cum nu vei mări excesiv nici mana barbarului. Aceste elemente influenţează şi alte atribute precum stamina, abilitatea de a putea purta anumite armuri etc. Tot din mini panou poţi accesa un meniu cu situaţia generală a personajului tău (atribute comune şi rezistenţa la diferite elemente: foc, gheaţă, otravă, fulgere etc.) Urmează un panou cu talentele tale, unul cu obiectele deţinute asupra ta, inclusiv arme şi armuri. Poţi accesa şi harta zonei în care te afli.
Parte din armură sunt şi diferitele tipuri de centuri pe care le poţi găsi. Pe lângă posibilitatea de a avea puteri magice acestea îţi asigură un anumit număr de spaţii în care îţi păstrezi licorile regeneratoare (viaţă, mană, stamină sau antidoturi). În fiecare act al jocului vei începe într-un oraş unde se află cufărul tău. În el vei lăsa surplusul de obiecte ce sunt prea preţioase pentru a fi vândute sau aruncate. Oraşul este un refugiu dar şi un loc în care poţi afla informaţii sau primii misiuni. Orice fierărie îţi va repara armele şi armura pentru preţul potrivit ori îţi va oferi spre vânzare altele noi. Vei putea tocmi mercenari, aceştia putând fi upgradaţi asemeni ţie, purtând armuri, arme etc.
Din actul al doilea vei deţine cubul Horadric, o adevărată comoară: el poate fi folosit ca spaţiu de depozitare dar în acelaşi timp poate transforma obiecte de acelaşi gen într-un singur obiect superior (ex. 3 poţiuni mici în una medie, 3 pietre magice în una de nivel superior etc.) precum şi alte combinaţii mult mai complexe.
Atunci când personajul tău moare el pierde o parte din galbenii pe care îi are cu el. De asemenea vei apărea în oraş fără nici un obiect pe care îl aveai echipat în momentul luptei. Totuşi dacă vei reuşi să recuperezi propriul tău cadavru vei redobândi şi obiectele pierdute, ÎNSĂ trebuie să faci acest lucru la prima încercare altfel acestea se pierd definitiv!
Există două tipuri de pergamene, unele ce formează un portal care te va transporta înapoi în oraş şi un al doilea tip ce identifică obiectele necunoscute. Vei găsi pietre pretioase cu efecte diferite în funcţie de obiectul cu care le uneşti (ex. un rubin într-o armă va adăuga foc la unele lovituri pe când în armură va creşte viaţa iar în scut rezistenţa la foc etc). Alte astfel de elemente sunt runele bijuteriile şi craniile. Talismanele au diferite forme şi dacă sunt păstrate asupra ta îţi conferă un anumit bonus. Pe lângă armele ce variază de la bâte până la cele mai antice paloşe vei putea folosi şi licori ofensive. Elementele de armura au diferite proprietăţi, unele fac parte dintr-un set producând un bonus special. Fiecare clasă de luptători are arme precum şi armuri specifice, acestea neputând fi purtate de ceilalţi. Pe ultimele grade de dificultate (coşmar şi iad) pot fi descoperite obiecte rare şi armuri de elita.
O singură iritare minoră în tot acest gameplay superb: uneori se poate întâmpla ca nevoia imediată să te determine să uneşti diferite obiecte, fie cu armuri fie cu arme. Ulterior poţi găsi o armură sau armă mult mai puternică dar în care nu vei mai putea pune obiectele (poate foarte rare) pe care le-ai unit deja cu obiectul în cauză.

Jocul este construit în stilul 2D al jocurilor acţiune RPG. Din acest motiv el este încă bun în materie de grafică, devenind clasic. E drept că la momentul actual nu mai este de top, conturul unor personaje, precum şi rezoluţia suportată fiind uşor îmbătrânite. Totuşi jocul oferă destule puncte forte: culori, efecte foarte reuşite în ceea ce priveşte puterile magice şi mai ales un efort, ieşit din comun, pentru a schimba înfăţişarea fiecărui personaj atunci când poartă o piesă de armură nouă. Actul V, practic pachetul extins al jocului, debutează cu un filmuleţ net superior celorlalte şi desigur cu o grafică evoluată, în care interacţiunea cu mediul a crescut vizibil.

Vocile din acest joc sunt deosebite, fiecare având profunzime şi personalitate. Ele nu numai că dau autenticitate dar te transpun în totalitate în acea epocă medievală. Replicile şi dialogurile sunt bine alese, potrivite cu natura fiecărui personaj. Efectele din timpul luptelor sunt şi ele reuşite reproducând cu succes atât sunetul armelor cât şi al forţelor magice. Coloana sonoră induce tensiune iar uneori are pasaje apocaliptice.

Dacă în primele 20 de minute nu ştergi jocul este probabil să fi prizonierul lui pentru foarte mult timp. Iniţial o să vrei să-l termini cu personajul tău preferat, apoi vei dori să le testezi şi pe celelalte. Dacă le epuizezi deja ai prins gustul jocului şi vei dori să upgradezi cât mai mult abilităţile cele mai puternice, pe care le accesezi spre finalul primului joc. Ulterior jucând celelalte două grade de dificultate în care inamicii sunt mult mai rezistenţi la vrăji iar imunitatea ta scade, vei porni în căutarea armurilor şi a obiectelor care să te facă mult mai puternic încât să poţi înainta. Vei deveni uşor uşor obsedat de crearea cristalelor perfecte şi de completarea seturilor unice de armuri. Personajul tău va fi mai puternic dar şi provocările vor creşte. La toate astea se adaugă opţiunea online în care cei care se cred luptătorii absoluţi pot înfrunta jucători care susţin contrariul.

Diablo II Lord of Destruction este un titlu legendar printre împătimiţii genului acţiune – RPG, în vreme ce restul jucătorilor nu pot decât să îl respecte. Genialitatea lui rezidă în capacitatea de a crea personaje extrem de variate dar perfect echilibrate, de a construii un cadru epic pentru această confruntare, de a introduce elemente ce asigură un replay aproape infinit şi, nu în ultimul rând, de a reuşi să atragă pasionaţi din alte ramuri ale jocurilor video şi care în mod normal nu ar fi fost interesaţi de un astfel de joc!

MEDIE: 9.50/10
Gen: acţiune-RPG.
 

Jocuri, recenzii, trailere Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez