În 1992, când existau doar Street Fighter II produs de Capcom şi Fatal Fury al companiei SNK, Midway aruncă pe piaţă primul joc cu personaje digitalizate şi care conţinea sânge. În timp acesta avea să genereze un adevărat fenomen. Chiar şi aşa, cu ce rămânem dacă punem astăzi seria Mortal Kombat sub lupă? Mortal Kombat avea şapte personaje selectabile. Johnny Cage este inspirat din personajul interpretat de Jean-Claude Van Damme în filmul Sport sângeros în vreme ce Liu Kang este omagiul adus de către producători lui Bruce Lee. Rayden este de asemenea zeul tunetului în Japonia. Sistemul permitea folosirea a trei scheme pentru fiecare luptător, un prins, lovituri cu pumnii şi picioarele, faimosul uppercut, o lovitură din întoarcere şi desigur un buton destinat gărzii.
Pe lângă sângele care abunda a venit şi elementul şoc: fatalitatea. Fiecare personaj avea o modalitate specifică prin care îşi extermina adversarul. Exista şi o fatalitate de stagiu în care cel care pierdea era aruncat într-o groapă cu ţepi uriaşi, unde se pot observa şi rămăşiţele altor luptători. Capetele din ţăruşi sunt ale producătorilor. Ultimele două personaje nu puteau fi selectate şi nu aveau fatalităţi. Goro, creatura cu patru braţe era şi ea o apariţie îndrăzneaţă.
Mortal Kombat II, lansat un an mai târziu, făcea progrese notabile. Astfel numarul luptătorilor selectabili creştea de la 7 la 12. Se observă impactul pe care îl făceau unele personaje precum Shang Tsung şi cei trei ninja: SubZero, Scorpion şi Reptile. Acum fiecare personaj avea două fatalităţi iar Shang Tsung trei. Existau trei fatalităţi de stagiu la care se adăugau babalităţile şi prieteniile. Acestea erau introduse pentru a atenua violenta din primul titlu. Grafica era şi ea îmbunătăţită, povestea continua să fie palpitantă iar la final existau din nou două personaje ce nu puteau fi selectate.
Mortal Kombat III apare în 1994 şi ne prezintă 14 luptători selectabili la un nivel de grafică superior, vechile personaje fiind redesenate. Este adăugat un buton pentru fugă şi sistemul de combo, ambele controversate. Pe lângă fatalităţi sunt introduse animalităţile şi brutalităţile. Fatalităţile de stagii se menţin si sunt ceva mai spectaculoase. Este introdus un sistem pe două planuri în care adversarul putea fi aruncat prin tavanul încăperii lupta continuând în cealaltă locaţie. Shao Khan este din nou ultimul adversar din joc fiind precedat de centaurul Motaro. Odată cu acest joc se încheie trilogia 2d a seriei. Unlimited Mortal Kombat III se putea găsi în sălile de jocuri în anul 1995. Acesta avea patru luptători în plus de cei disponibili în varianta iniţială şi încă patru ce puteau fi accesaţi în urma introduceri unui cod.
Mortal Kombat Trilogy - 1996 este ultimul joc 2d din serie şi apare ca o reuniune a tuturor luptătorilor din jocurile anterioare, unii din ei fiind disponibili în două variante distincte. Pentru prima oara puteau fi selectaţi si luptători precum Goro, Kintaro, Motaro şi desigur Shao Kahn. De asemenea jocul conţinea aproape toate locaţiile din jocurile iniţiale. Se poate observa un adaos de sânge şi ceva retuşări minore la primele modele de luptători.
Mortal Kombat IV - 1997 face saltul în epoca 3d. Jocul a creat dificultăţi pentru producători fiind primul joc realizat în acest stil. El avea un set de 15 luptători selectabili la care se adăuga Goro, selectabil în urma unui cod. MK IV introduce sistemul în care fiecare luptător dispunea de o armă precum şi posibilitatea de a folosi o serie de obiecte aflate în arena de luptă. Existau două fatalităţi de personaj precum şi două fatalităţi de stagiu. În ediţia Gold, lansată pe consola Dreamcast în 1999, sunt retuşate o serie de minusuri ale graficii şi sunt adăugate încă şase personaje selectabile. Sunt introduse arene noi şi se ajustează puţin sistemul de luptă cu arme.
Mortal Kombat: Deadly Alliance - 2002-2003, este primul titlu care nu a fost lansat şi pe PC, ci doar pe consolele video din generaţia PS 2 . Acesta pretindea ca reinventează seria şi din acest motiv luptătorii aveau trei stiluri de luptă: unul cu arma şi două stiluri de arte marţiale. Pentru a forţa jucătorii să aprofundeze aceste opţiuni schemele sunt reduse la două sau maxim patru. Fiecare personaj are o singură fatalitate, fără a exista una specifică unui anumit stagiu. Numărul luptătorilor urcă undeva la 22. Sunt introduse şi o serie de bonusuri care să ţină treaz interesul jucătorilor.
Mortal Kombat: Deception – 2004. Avem la dispoziţie 26 de personaje cu două fatalităţi şi varianta harakiri. Se introduce şi un sistem nou de capcane prin care un personaj poate fi ucis instantaneu în timpul luptei. Se menţin bonusurile asemănătoare celor din titlul precedent, gen şah şi un mod gen RPG. Titlul a vândut un milion de unităţi, depăşind orice alt titlu al seriei!
Mortal Kombat: Armageddon – este ultimul titlu lansat până în prezent. Sunt reunite toate personajele din serie formând un impresionant panou de 63 de personaje! La acestea se adaugă posibilitatea de a-ţi crea propiul personaj! Se face o sinteză intre cele trei stiluri de luptă prezente în ultimele două episoade, un stil cu armă şi unul specific artelor marţiale. Un nou sistem este introdus prin care fiecare îşi crează propria fatalitate apăsând o serie de butoane, fără a mai dispune de fatalităţile clasice. Bonusul de tip RPG din titlurile precedente se menţine şi un nou mod de curse este adăugat.
ÎN CONCLUZIE: privind în urmă primele două titluri au fost excelente pentru vremea lor, acestea fiind şi cele pe care le-am jucat pentru o perioadă foarte îndelungată. Episodul al treilea, chiar dacă a făcut un salt în grafică m-a dezamăgit cu modalitatea de fugă precum şi cu sistemul de combo şi brutalităţi, contactul cu el fiind tangenţial. Ediţia Trilogi mi-a atras din nou atenţia având toate personajele cu retuşările de rigoare. Din acest motiv l-am jucat o scurtă perioadă. Mortal Kombat IV era probabil primul fighting 3d pe car îl jucam, motiv pentru care a avut un oarecare impact mai ales datorită filmuleţelor impresionante. Totuşi sângele pătrăţos precum şi modul ridicol de luptă cu arme şi obiecte l-a dinamitat în scurt timp. Ulterior, în plină epoca Playstation şi apoi PS 2, am sărit cu totul MK Deadly Alliance precum şi Deception. Primul era pur şi simplu hilar, cu mişcări şi aspect dezastruos în vreme ce Deception, chiar dacă mai reuşit grafic, nu m-a convins să îl încerc măcar! Lucrurile au stat diferit cu Armageddon. Nostaligia precum şi dorinţa de a revedea toate personajele în stil 3d m-au determinat să îl adaug la colecţia PS 2. Interacţiunea cu mediul este foarte bună iar grafica este şi ea la un nivel ridicat. Stilul rigid al unor lovituri precum şi absenţa unor scheme solide îl fac totuşi necompetitiv. Deasupra tuturor defectelor este lipsa fatalităţilor! Cum au putut să îi ia acestui titlu tocmai elementul care l-a consacrat?!
Dincolo de cele spuse mai sus trebuie sa admit că aştept cu mare nerăbdare ultimul episod, programat să apară în 2011. Producătorii vorbesc de reinventare iar primele impresii sunt pozitive din punctul meu de vedere!
Pe lângă sângele care abunda a venit şi elementul şoc: fatalitatea. Fiecare personaj avea o modalitate specifică prin care îşi extermina adversarul. Exista şi o fatalitate de stagiu în care cel care pierdea era aruncat într-o groapă cu ţepi uriaşi, unde se pot observa şi rămăşiţele altor luptători. Capetele din ţăruşi sunt ale producătorilor. Ultimele două personaje nu puteau fi selectate şi nu aveau fatalităţi. Goro, creatura cu patru braţe era şi ea o apariţie îndrăzneaţă.
Mortal Kombat II, lansat un an mai târziu, făcea progrese notabile. Astfel numarul luptătorilor selectabili creştea de la 7 la 12. Se observă impactul pe care îl făceau unele personaje precum Shang Tsung şi cei trei ninja: SubZero, Scorpion şi Reptile. Acum fiecare personaj avea două fatalităţi iar Shang Tsung trei. Existau trei fatalităţi de stagiu la care se adăugau babalităţile şi prieteniile. Acestea erau introduse pentru a atenua violenta din primul titlu. Grafica era şi ea îmbunătăţită, povestea continua să fie palpitantă iar la final existau din nou două personaje ce nu puteau fi selectate.
Mortal Kombat III apare în 1994 şi ne prezintă 14 luptători selectabili la un nivel de grafică superior, vechile personaje fiind redesenate. Este adăugat un buton pentru fugă şi sistemul de combo, ambele controversate. Pe lângă fatalităţi sunt introduse animalităţile şi brutalităţile. Fatalităţile de stagii se menţin si sunt ceva mai spectaculoase. Este introdus un sistem pe două planuri în care adversarul putea fi aruncat prin tavanul încăperii lupta continuând în cealaltă locaţie. Shao Khan este din nou ultimul adversar din joc fiind precedat de centaurul Motaro. Odată cu acest joc se încheie trilogia 2d a seriei. Unlimited Mortal Kombat III se putea găsi în sălile de jocuri în anul 1995. Acesta avea patru luptători în plus de cei disponibili în varianta iniţială şi încă patru ce puteau fi accesaţi în urma introduceri unui cod.
Mortal Kombat Trilogy - 1996 este ultimul joc 2d din serie şi apare ca o reuniune a tuturor luptătorilor din jocurile anterioare, unii din ei fiind disponibili în două variante distincte. Pentru prima oara puteau fi selectaţi si luptători precum Goro, Kintaro, Motaro şi desigur Shao Kahn. De asemenea jocul conţinea aproape toate locaţiile din jocurile iniţiale. Se poate observa un adaos de sânge şi ceva retuşări minore la primele modele de luptători.
Mortal Kombat IV - 1997 face saltul în epoca 3d. Jocul a creat dificultăţi pentru producători fiind primul joc realizat în acest stil. El avea un set de 15 luptători selectabili la care se adăuga Goro, selectabil în urma unui cod. MK IV introduce sistemul în care fiecare luptător dispunea de o armă precum şi posibilitatea de a folosi o serie de obiecte aflate în arena de luptă. Existau două fatalităţi de personaj precum şi două fatalităţi de stagiu. În ediţia Gold, lansată pe consola Dreamcast în 1999, sunt retuşate o serie de minusuri ale graficii şi sunt adăugate încă şase personaje selectabile. Sunt introduse arene noi şi se ajustează puţin sistemul de luptă cu arme.
Mortal Kombat: Deadly Alliance - 2002-2003, este primul titlu care nu a fost lansat şi pe PC, ci doar pe consolele video din generaţia PS 2 . Acesta pretindea ca reinventează seria şi din acest motiv luptătorii aveau trei stiluri de luptă: unul cu arma şi două stiluri de arte marţiale. Pentru a forţa jucătorii să aprofundeze aceste opţiuni schemele sunt reduse la două sau maxim patru. Fiecare personaj are o singură fatalitate, fără a exista una specifică unui anumit stagiu. Numărul luptătorilor urcă undeva la 22. Sunt introduse şi o serie de bonusuri care să ţină treaz interesul jucătorilor.
Mortal Kombat: Deception – 2004. Avem la dispoziţie 26 de personaje cu două fatalităţi şi varianta harakiri. Se introduce şi un sistem nou de capcane prin care un personaj poate fi ucis instantaneu în timpul luptei. Se menţin bonusurile asemănătoare celor din titlul precedent, gen şah şi un mod gen RPG. Titlul a vândut un milion de unităţi, depăşind orice alt titlu al seriei!
Mortal Kombat: Armageddon – este ultimul titlu lansat până în prezent. Sunt reunite toate personajele din serie formând un impresionant panou de 63 de personaje! La acestea se adaugă posibilitatea de a-ţi crea propiul personaj! Se face o sinteză intre cele trei stiluri de luptă prezente în ultimele două episoade, un stil cu armă şi unul specific artelor marţiale. Un nou sistem este introdus prin care fiecare îşi crează propria fatalitate apăsând o serie de butoane, fără a mai dispune de fatalităţile clasice. Bonusul de tip RPG din titlurile precedente se menţine şi un nou mod de curse este adăugat.
ÎN CONCLUZIE: privind în urmă primele două titluri au fost excelente pentru vremea lor, acestea fiind şi cele pe care le-am jucat pentru o perioadă foarte îndelungată. Episodul al treilea, chiar dacă a făcut un salt în grafică m-a dezamăgit cu modalitatea de fugă precum şi cu sistemul de combo şi brutalităţi, contactul cu el fiind tangenţial. Ediţia Trilogi mi-a atras din nou atenţia având toate personajele cu retuşările de rigoare. Din acest motiv l-am jucat o scurtă perioadă. Mortal Kombat IV era probabil primul fighting 3d pe car îl jucam, motiv pentru care a avut un oarecare impact mai ales datorită filmuleţelor impresionante. Totuşi sângele pătrăţos precum şi modul ridicol de luptă cu arme şi obiecte l-a dinamitat în scurt timp. Ulterior, în plină epoca Playstation şi apoi PS 2, am sărit cu totul MK Deadly Alliance precum şi Deception. Primul era pur şi simplu hilar, cu mişcări şi aspect dezastruos în vreme ce Deception, chiar dacă mai reuşit grafic, nu m-a convins să îl încerc măcar! Lucrurile au stat diferit cu Armageddon. Nostaligia precum şi dorinţa de a revedea toate personajele în stil 3d m-au determinat să îl adaug la colecţia PS 2. Interacţiunea cu mediul este foarte bună iar grafica este şi ea la un nivel ridicat. Stilul rigid al unor lovituri precum şi absenţa unor scheme solide îl fac totuşi necompetitiv. Deasupra tuturor defectelor este lipsa fatalităţilor! Cum au putut să îi ia acestui titlu tocmai elementul care l-a consacrat?!
Dincolo de cele spuse mai sus trebuie sa admit că aştept cu mare nerăbdare ultimul episod, programat să apară în 2011. Producătorii vorbesc de reinventare iar primele impresii sunt pozitive din punctul meu de vedere!
Postări
0 comentarii on "Mortal Kombat între mit şi realitate"
Trimiteți un comentariu