God of War Ascension

Lumea jocurilor are o problemă comună cu lumea filmelor: foarte multe titluri, dintre care foarte multe comerciale şi deci, din ce în ce mai puţine titluri originale care să denote creativitate sau inovaţie. Acest fenomen a determinat ambele industrii să recurgă la prequell-uri ale unor serii consacrate sau să insiste pe continuări ale unora dintre puţinele titluri remarcabile. În astfel de situaţii primul titlu stârneşte interesul publicului, ulterior producătorii fac tot posibilul să îşi depăşească limitele, episodul doi fiind de cele mai multe ori apropiat de perfecţiune. Când vine vorba de titlul al treilea lucrurile se complică deoarece e dificil, dacă nu imposibil, să evoluezi continuu. Se încearcă preluarea unor elemente ce au avut succes şi schimbarea altora pentru a evita plafonarea, acţiuni ce implică riscuri şi care în general sunt resimţite în sens negativ de public. Exemple edificatoare în acest sens sunt trilogia Uncharted, Dead Space şi, dacă vreţi un exemplu din lumea filmelor, ultima serie Batman. Uneori problemele apar încă de la al doilea titlu, producătorii încercând să recâștige publicul într-un titlu viitor (seria Infamous sau Iron Man - filmul). O evoluție diferită a avut-o seria Assassins Creed al cărui prim titlu a avut numeroase puncte slabe, remediate în episodul următor și care se desăvârșește abia în A.C. Brotherhood. Revelations a regresat ușor iar Assassins Creed 3 a pierdut o parte din fanii seriei. Pe de altă parte God of War s-a bucurat constant, în cele trei titluri principale, de o evoluţie incontestabilă culminând cu explozia din G.O.W.3. Întrebarea este dacă prezentul titlu asigură ascensiunea...

 

După evenimentele din G.O.W. 3 răzbunarea lui Kratos ajunge la final şi în cele din urmă acesta se sinucide. Titlul de faţă este, din punct de vedere cronologic, primul din serie. Furiile au sarcina de a-i pedepsi pe toţi cei ce încalcă jurământul de credinţă faţă de zei, iar atunci când Kratos, după uciderea familiei sale, vrea să se elibereze de sub controlul lui Ares, cele trei semi zeităţi decid că trebuie să îl oprească. Kratos este un adevărat spartan însă dacă îl comparăm cu cel din titlurile precedente el ne apare tăcut şi uman. Acest moment din evoluţia protagonistului este bine elaborat şi reprezintă sorgintea conflictului cu zeii, conflict ce a dus la dezumanizarea lui Kratos.

Împătimiţii seriei vor sesiza rapid o uşoară schimbare de optică şi implicit de abordare în G.O.W.A. Porţiunile ce implică rezolvarea unor puzzle-uri sunt mai dese şi categoric mai intense. Acest lucru se datorează sistemului folosit pentru a le depăşi pe cele mai multe dintre ele. În prima parte a jocului te vei folosi de o amuletă ce poate deteriora sau reface anumite porţiuni din mediu, în a doua parte vei obține abilitatea de a te dedubla, iar în final vei combina cele două abilităţi. Acest sistem mi-a adus aminte de cel din Ratchet and Clank a Crack in Time, pe care l-am savurat din plin la vremea respectivă. Fără dubiu este un aspect solid al jocului. Momentele de escaladare au crescut şi ele în proporţie, dându-ţi prilejul să admiri panorama şi să te bucuri de controlul absolut pe care îl ai asupra personajului. Reversul medaliei ar fi durata puţin mai scurta a aventurii şi, comparativ cu valurile de adversari din G.O.W.3, proporţia din joc dedicată luptelor pare să fie și ea mai scazută.

A nu se înţelege din cele de mai sus că jocul îşi pierde specificul! Kratos înfruntă în continuare numeroase creaturi mitologice pe care le execută cu aceeaşi visceralitate cu care ne-a obişnuit G.O.W.3. Recunosc, am simţit lipsa unor adversari cu tradiţie: minotaurul şi ciclopul în armură (excepțional încă din G.O.W.). Cât priveşte apariţia singulară a Chimerei, creatura cu trei capete, aceasta îmi lasă sentimente contradictorii. Pe de o parte înţeleg statutul ce i se acordă, devenind adversar unic, pe de altă parte ar fi fost ideal să existe măcar o altă confruntare (asemeni centaurilor pe care îi întâlneşti de două ori în joc) cu acest adversar ce reprezintă un deliciu din punct de vedere creativ.  Unii adversari sunt în mod vizibil mai puternici (Talos, colosul de piatră are un nou atac şi poate deveni invulnerabil pentru scurt timp). Printre categoriile noi de adversari menţionez elefantul şi conducătorul trupelor de asediu. Nu am vorbi despre G.O.W. dacă nu am avea parte de lupte cu adversari de proporţii colosale ce rămân savuroase chiar dacă nu mai produc uimirea absolută din trecut. Confruntările repetate cu cele trei Furii, precum şi cele împotriva altor adversari sunt demne de reputaţia seriei.

Secţiunile de zbor din episodul precedent sunt înlocuite cu cele de slide, intense dar mai scurte și mai ușoare. Mereu am considerat că armele principale ale lui Kratos, susţinute de o varietate de combouri, sunt suficiente. Iată că dorinţa mi-a fost îndeplinită, spartanul putând folosi armele în combinaţie cu elementele specifice celor patru zei: foc, gheaţă, electricitate şi întuneric. Fiecare dintre ele vine cu un set diferit de combouri precum şi cu o forţă distinctă. G.O.W.A. menţine sistemul de rage matter însă îi aduce îmbunătăţiri substanţiale: acesta se umple doar în timpul luptelor şi începe să scadă dacă primeşti lovituri (te determină să joci cu stil), se poate upgrada şi are două praguri care dacă sunt atinse măresc puterea loviturilor/combouri dar permit şi folosirea unui atac distinct, în funcţie de elementul pe care îl foloseşti. Poţi lua armele unor adversari pentru o diversitate sporită, însă efectul este de cele mai multe ori (exceptând adversarii cu scut) strict vizual. Kratos mai poate executa o serie de lovituri cu pumnul de un impact și cu o estetică ce compensează puterea lor relativ mică.

Coloana sonoră a reprezentat un aspect solid al seriei încă de la primul titlu. După corurile din episodul precedent, Ascension ne bucură  cu o linie melodică în același stil grandios dar cu specific propriu, ce reflectă starea protagonistului. Vei tresări atunci când spartanul lovește cu pumnii și vei simți electricitatea din lanțurile sale. Grafic jocul are o nouă paletă de culori, mult mai variată și în care lumina, fie cea solară sau cea a razelor de energie, ocupă un loc important. Level designul rămâne unic și amintește mai mult ca niciodată de Grecia antică. În cele din urmă personajele par a fi chiar din carne și oase.

Replay-ul rămâne deosebit datorită conținutului bogat, al controlului ireproșabil, al gradelor de dificultate, datorită spectaculosului ... Nu același lucru se poate spune despre modul multiplayer. Un joc precum G.O.W. nu e făcut pentru asta, campania solo oferind tot ce are mai bun și mai incitant.

Vorbind de G.O.W.A. am mici nemulțumiri dar și foarte multe satisfacții iar cel mai important lucru este că acestea nu se datorează doar modului de joc pe care l-a consacrat ci și multora dintre inovațiile aduse prin prezentul titlu! 

Punctaj: 9/10

Tomb Raider

 

Lara este la începutul carierei sale de explorator iar grupul din care face parte e format din oameni cu personalităţi, motivaţii dar şi etnii diferite. După puţin timp vaporul cu care călătoresc este avariat iar protagonista naufragiază împreună cu o parte din echipaj pe o insulă. Din acest moment situaţia scapă de sub control iar Lara se vede nevoită să se adapteze din mers şi într-un timp foarte scurt la realitatea din jurul ei. Cei ce stăpânesc insula sunt cât se poate de agresivi şi par să aibă un plan clar cu privire la noii veniţi. Povestea formării protagonistei este în cea mai mare parte un succes, învăluită în mister, cu personaje care, chiar dacă nu uimesc, îşi găsesc locul în întregul aventurii.

Jucând T.R. eşti conştient permanent că acesta este un titlu abia lansat, care profită de tot ce are mai bun tehnologia în materie de grafică sau culoare. Insula pare nesfârşită şi covârşitoare în acelaşi timp. Modelele personajelor sunt mai detaliate ca niciodată, efectele sonore, precum şi vocile personajelor, sunt solide. Vizual jocul mi s-a părut peste Uncharted 3 şi la fel de spectaculos. Controlul personajului este intuitiv şi cât se poate de receptiv. Camera se ajustează perfect.

Şi acum întrebarea pe care şi-o pune toată lumea: T.R. egal Uncharted? Răspunsul este nuanţat. Regăsim o serie de elemente precum cele ce ţin de prezentare, mare parte din mecanica de joc, felul în care sunt gândiţi adversarii, posibilitatea de a aduna relicve sau necesitatea rezolvării unor puzzle-uri. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, T.R. este un joc cu identitate. În primul rând Lara evoluează în permanenţă, lucru ce are corespondent în modul de joc (iniţial este neînarmată progresul realizându-se prin intermediul unor quick time events, armele apar treptat iar resursele sunt limitate). Sistemul complex de upgrade, în două direcţii: cel al armelor, prin colectarea materialelor/părţilor componente necesare, şi cel al abilităţilor protagonistei (rezistenţă fizică, receptivitate crescuta faţă de elementele din mediu, atribute de luptă etc.), prin acumularea punctelor de experienţa. Aceste se obţin prin vânarea diferitelor animale de pe insulă (nu e cazul meu) sau prin eliminarea adversarilor (se acordă puncte suplimentare pentru modalităţile de execuţie şi pentru abordarea stealth).

De asemenea, stilul jocului este mai dur decât cel din Uncharted, pe măsură ce capeţi experienţă poţi debloca pentru fiecare armă un anumit tip de execuţie al inamicilor, ce conferă satisfacţii deosebite, Lara putând fi la rândul ei ucisă în diferite moduri de către adversari (similar seriei Dead Space). Poţi aborda o serie de misiuni secundare, asemenea celor din Assassins Creed şi care presupun în general soluţionarea unui puzzle. Legat de acest aspect trebuie spus că puzzle-urile din misiunile principale sunt reduse ca număr iar ca ingeniozitate sunt inferioare celor din Uncharted.

După terminarea jocului ai posibilitatea de a te întoarce, prin intermediul sistemului quick travel, specific jocurilor de tip sand box, în diferite locuri pentru a completa misiunile secundare, a descoperi relicve sau manuscrise. Ultimele sunt cele mai interesante deoarece te ajută să înţelegi mai bine cadrul general în care au loc evenimentele. De precizat că majoritatea inamicilor vor lipsi, motiv pentru care această explorare nu este prea interactivă. Mult mai atractivă este o nouă parcurgere a jocului, eventual pe un alt grad de dificultate, ştiind cum funcţionează arborele de upgrade-uri şi cât de eficientă este fiecare opţiune. Cred deci că jocul poate fi parcurs cel puţin de 3 ori înainte de aţi pierde interesul. Modul multiplayer este unul mediocru.

Prequel-ul unei serii celebre are întotdeauna un efect puternic asupra fanilor iar în cazul lui T.R. acest efect pare să se generalizeze. Dacă ai jucat Uncharted 2 şi ai de ales între Uncharted 3 şi Tomb Raider consider că Tomb Raider este alegerea ce se impune.

Punctaj: 9/10

Resistance 3

 

La un joc de tip F.P.S. povestea a reprezentat rareori punctul forte. Acesta este cazul şi în R. 3, pe care îl putem încadra ca fiind peste Killzone 3 şi undeva la nivelul seriei Gears of war, cu precizarea că este mai uşor să empatizezi cu protagonistul din R. 3. Un scurt filmuleţ te pune la curent cu evenimentele din primele două titluri. După invazie rasa umană este mult diminuată iar supravieţuitorii încearcă să ducă o viaţă pe cât posibil normală, ignorând finalul ce se prefigurează. Dacă personajul tău alege din nou calea rezistenţei acest lucru se datorează soţiei sale care, temându-se pentru viaţa copilului lor, speră că balanţa se poate întoarce în favoarea umanităţii, înainte ca temperatura globului să scadă mult sub limita corpului uman.

Avem parte de un sunet impecabil, de o prezentare frumoasă, în stilul benzilor desenate, de un design variat şi atractiv. Culorile sunt intense şi diferite  în funcţie de zona în care te afli sau de clima acelui loc. Acesta este un prim aspect în care jocul străluceşte: el prezintă o călătorie pe care o simţi efectiv, o vezi cum se produce. Oraşul iniţial este unul distrus, cu o climă arida, ulterior vei călători cu o barca pe o vreme londoneză. Vei traversa munţii la bordul unui tren, te vei ascunde prin desişurile unei păduri, vei fi prizonier într-o închisoare condusă de foştii deţinuţi iar în cele din urmă vei ajunge într-un New York cucerit de zăpadă şi îngheţ. Toate aceste zone au desigur un corespondent în modul de joc. Începi prin a răspunde unui asediu al trupelor inamice, călătoria cu barca e apăsătoare din cauza vitezei redusă cu care înaintezi, neştiind din ce direcţie vei fi atacat, trenul îţi testează cel mai bine reflexele în vreme ce eşti urmărit de maşinile unei grupări de anarhici, în munţi precum şi în închisoare trebuie să îţi valorifici abilităţile de stealth şi cele lunetist. Când te vei alătura rezistenţei jocul devine cât se poate de tactic, trebuind să raţionalizezi muniţia, să gândeşti înainte de a trage şi mai ales sa ştii… cu ce armă să tragi.

Armele sunt un alt punct forte al jocului. Ele au două modalităţi de tragere şi se upgradează, în mai multe etape, pe măsură ce le foloseşti. Modul în care au fost gândite, astfel încât să se integreze în universul din joc le dă un farmec asemănător celui din seria Dead Space. Se împart în două categori: arme comune altor titluri (ex. mitralieră, pistol magnum, puşcă cu lunetă) dar care se individualizează prin a doua modalitate de tragere: lansarea unei turete, un glont exploziv sau unul ce urmăreşte adversarul şi arme specifice lumii din R. 3: o puşcă ce poate trage prin ziduri şi care poate crea un scut energetic în faţa ta, o armă ce îngheaţă adversarii pentru a-i putea spulbera cu focul al doilea, o puşcă ce produce o mutaţie în organismul inamicului etc. De menţionat că uneori upgradeul, pe lângă mărirea puterii de tragere, poate aduce abilităţi secundare: posibilitatea de a detona glonţul tras cu magnumul, proiectilele incendiare ale carabinei etc. Satisfacţia este deplină când adversarii te determină să stăpâneşti până în amănunt detaliile fiecărei arme pentru a supravieţui diferitelor situaţii ivite. Asta se întâmplă începând cu gradul normal de dificultate, jocul oferind încă două în care să îţi încerci abilităţile.

Jocul oferă suficiente clase de inamici, din ce în ce mai bine echipaţi (camuflaj, scut, arme, maşinării de război), sau adevăraţi monştrii gata să te zdrobească în punctele cheie ale jocului. A.I.-ul este solid, adversarii fiind agresivi, cu capacitate defensivă şi rezistenţă crescută. Numărul lor e de multe ori un argument în plus pentru a aborda situaţia cât mai tactic. Nu în ultimul rând sistemul de vitalitate este în stil clasic, acesta nu se regenerează ci trebuie refăcut prin colectarea unor recipiente ce conţin un vaccin.

Campania solo poate fi abordată de mai multe ori fără a exista o umbră de plictiseală, gradele de dificultate condimentând la nevoie experienţa dar şi aprofundarea armelor. Dacă preferaţi cooperarea opţiunea de joc este disponibilă atât online cât şi split-screen. Resistance 3 este un alt titlu exclusiv ce îşi merită pe deplin banii oferind în schimb o experienţă plină de savoare. Nu poate fi ratat de niciun posesor al consolei Sony!
 

Punctaj: 9/10