marți, 19 martie 2013
God of War Ascension
Lumea jocurilor are o problemă comună cu lumea filmelor: foarte multe titluri, dintre care foarte multe comerciale şi deci, din ce în ce mai puţine titluri originale care să denote creativitate sau inovaţie. Acest fenomen a determinat ambele industrii să recurgă la prequell-uri ale unor serii consacrate sau să insiste pe continuări ale unora dintre puţinele titluri remarcabile. În astfel de situaţii primul titlu stârneşte interesul publicului, ulterior producătorii fac tot posibilul să îşi depăşească limitele, episodul doi fiind de cele mai multe ori apropiat de perfecţiune. Când vine vorba de titlul al treilea lucrurile se complică deoarece e dificil, dacă nu imposibil, să evoluezi continuu. Se încearcă preluarea unor elemente ce au avut succes şi schimbarea altora pentru a evita plafonarea, acţiuni ce implică riscuri şi care în general sunt resimţite în sens negativ de public. Exemple edificatoare în acest sens sunt trilogia Uncharted, Dead Space şi, dacă vreţi un exemplu din lumea filmelor, ultima serie Batman. Uneori problemele apar încă de la al doilea titlu, producătorii încercând să recâștige publicul într-un titlu viitor (seria Infamous sau Iron Man - filmul). O evoluție diferită a avut-o seria Assassins Creed al cărui prim titlu a avut numeroase puncte slabe, remediate în episodul următor și care se desăvârșește abia în A.C. Brotherhood. Revelations a regresat ușor iar Assassins Creed 3 a pierdut o parte din fanii seriei. Pe de altă parte God of War s-a bucurat constant, în cele trei titluri principale, de o evoluţie incontestabilă culminând cu explozia din G.O.W.3. Întrebarea este dacă prezentul titlu asigură ascensiunea...
După evenimentele din G.O.W. 3 răzbunarea lui Kratos ajunge la final şi în cele din urmă acesta se sinucide. Titlul de faţă este, din punct de vedere cronologic, primul din serie. Furiile au sarcina de a-i pedepsi pe toţi cei ce încalcă jurământul de credinţă faţă de zei, iar atunci când Kratos, după uciderea familiei sale, vrea să se elibereze de sub controlul lui Ares, cele trei semi zeităţi decid că trebuie să îl oprească. Kratos este un adevărat spartan însă dacă îl comparăm cu cel din titlurile precedente el ne apare tăcut şi uman. Acest moment din evoluţia protagonistului este bine elaborat şi reprezintă sorgintea conflictului cu zeii, conflict ce a dus la dezumanizarea lui Kratos.
Împătimiţii seriei vor sesiza rapid o uşoară schimbare de optică şi implicit de abordare în G.O.W.A. Porţiunile ce implică rezolvarea unor puzzle-uri sunt mai dese şi categoric mai intense. Acest lucru se datorează sistemului folosit pentru a le depăşi pe cele mai multe dintre ele. În prima parte a jocului te vei folosi de o amuletă ce poate deteriora sau reface anumite porţiuni din mediu, în a doua parte vei obține abilitatea de a te dedubla, iar în final vei combina cele două abilităţi. Acest sistem mi-a adus aminte de cel din Ratchet and Clank a Crack in Time, pe care l-am savurat din plin la vremea respectivă. Fără dubiu este un aspect solid al jocului. Momentele de escaladare au crescut şi ele în proporţie, dându-ţi prilejul să admiri panorama şi să te bucuri de controlul absolut pe care îl ai asupra personajului. Reversul medaliei ar fi durata puţin mai scurta a aventurii şi, comparativ cu valurile de adversari din G.O.W.3, proporţia din joc dedicată luptelor pare să fie și ea mai scazută.
A nu se înţelege din cele de mai sus că jocul îşi pierde specificul! Kratos înfruntă în continuare numeroase creaturi mitologice pe care le execută cu aceeaşi visceralitate cu care ne-a obişnuit G.O.W.3. Recunosc, am simţit lipsa unor adversari cu tradiţie: minotaurul şi ciclopul în armură (excepțional încă din G.O.W.). Cât priveşte apariţia singulară a Chimerei, creatura cu trei capete, aceasta îmi lasă sentimente contradictorii. Pe de o parte înţeleg statutul ce i se acordă, devenind adversar unic, pe de altă parte ar fi fost ideal să existe măcar o altă confruntare (asemeni centaurilor pe care îi întâlneşti de două ori în joc) cu acest adversar ce reprezintă un deliciu din punct de vedere creativ. Unii adversari sunt în mod vizibil mai puternici (Talos, colosul de piatră are un nou atac şi poate deveni invulnerabil pentru scurt timp). Printre categoriile noi de adversari menţionez elefantul şi conducătorul trupelor de asediu. Nu am vorbi despre G.O.W. dacă nu am avea parte de lupte cu adversari de proporţii colosale ce rămân savuroase chiar dacă nu mai produc uimirea absolută din trecut. Confruntările repetate cu cele trei Furii, precum şi cele împotriva altor adversari sunt demne de reputaţia seriei.
Secţiunile de zbor din episodul precedent sunt înlocuite cu cele de slide, intense dar mai scurte și mai ușoare. Mereu am considerat că armele principale ale lui Kratos, susţinute de o varietate de combouri, sunt suficiente. Iată că dorinţa mi-a fost îndeplinită, spartanul putând folosi armele în combinaţie cu elementele specifice celor patru zei: foc, gheaţă, electricitate şi întuneric. Fiecare dintre ele vine cu un set diferit de combouri precum şi cu o forţă distinctă. G.O.W.A. menţine sistemul de rage matter însă îi aduce îmbunătăţiri substanţiale: acesta se umple doar în timpul luptelor şi începe să scadă dacă primeşti lovituri (te determină să joci cu stil), se poate upgrada şi are două praguri care dacă sunt atinse măresc puterea loviturilor/combouri dar permit şi folosirea unui atac distinct, în funcţie de elementul pe care îl foloseşti. Poţi lua armele unor adversari pentru o diversitate sporită, însă efectul este de cele mai multe ori (exceptând adversarii cu scut) strict vizual. Kratos mai poate executa o serie de lovituri cu pumnul de un impact și cu o estetică ce compensează puterea lor relativ mică.
Coloana sonoră a reprezentat un aspect solid al seriei încă de la primul titlu. După corurile din episodul precedent, Ascension ne bucură cu o linie melodică în același stil grandios dar cu specific propriu, ce reflectă starea protagonistului. Vei tresări atunci când spartanul lovește cu pumnii și vei simți electricitatea din lanțurile sale. Grafic jocul are o nouă paletă de culori, mult mai variată și în care lumina, fie cea solară sau cea a razelor de energie, ocupă un loc important. Level designul rămâne unic și amintește mai mult ca niciodată de Grecia antică. În cele din urmă personajele par a fi chiar din carne și oase.
Replay-ul rămâne deosebit datorită conținutului bogat, al controlului ireproșabil, al gradelor de dificultate, datorită spectaculosului ... Nu același lucru se poate spune despre modul multiplayer. Un joc precum G.O.W. nu e făcut pentru asta, campania solo oferind tot ce are mai bun și mai incitant.
Vorbind de G.O.W.A. am mici nemulțumiri dar și foarte multe satisfacții iar cel mai important lucru este că acestea nu se datorează doar modului de joc pe care l-a consacrat ci și multora dintre inovațiile aduse prin prezentul titlu!
Punctaj: 9/10
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii on "God of War Ascension"
Trimiteți un comentariu