Blood Omen, lansat după mari eforturi în 1996 pe consola Playstation este un joc 2d cu influenţe RPG. El începe prezentând uciderea unui nobil (Kain) ce pentru a se răzbuna acceptă să fie readus la viaţă ca vampir. Dacă iniţial îşi detesta noua condiţie, pe măsură ce călătoria sa continuă îşi schimbă opinia. Misiunea pentru care fusese adus înapoi pe pământ era aceea de a ucide pe cei care erau responsabili de coruperea Coloanelor din Nosgoth, simbol al echilibrului. El se va alia cu un împărat pentru a învinge armata demonului Nemesis însă fără a izbândi. Din acest motiv face prima călătorie în timp şi îl ucide pe tânărul William cel Drept, ce avea să devină Nemesis. Asasinatul duce la crearea ordinului Sarafanilor, a căror menire era exterminarea tuturor vampirilor. Afectând cursul istoriei Kain îi ucide în final pe cei responsabili de coruperea Coloanelor dar refuză Sacrificiul, alegând să condamne Nosgoth la degradare...
Camera surprinde jocul dintr-un punct înalt cu Kain în centru explorând ţinutul Nosgoth. Există însă şi spaţii închise: cripte, case, castele, temple etc. Pe ecran sunt afişate în permanenţă trei elemente, soarele (ce simbolizează trecerea timpului), viaţa şi magia. Pe parcursul jocului Kain obţine noi abilităţi, armuri şi arme cu proprietăţi magice. Ulterior va avea abilitatea de a se transforma în vârcolac (devenind mai puternic şi mai rapid), liliac (putând călători instantaneu în diferite locaţii) , ceaţă (folosită pentru a depăşi obstacole solide ori pentru a traversa apele) şi ţăran, ulterior nobil (pentru a determina oamenii din oraşe să îi dea informaţii).
Printre diferitele arme este şi sabia Soul Reaver care, asemeni celorlalte are minusuri şi plusuri (e.g. Soul Reaver consumă magia iar măciucile neutralizează utilizarea magiei). Uneori pentru a progresa e necesară o anumită armă. Există cinci tipuri de armuri, fiecare cu propriile caracteristici. Din aceste puncte de vedere jocul se suprapune aproape perfect cu Diablo 2, motiv pentru care tinde şi mai mult către stilul acţiune - RPG. Ţelul celor de la Silicon Knights a fost crearea unui titlu cerebral, îmbinând logica şi reflexele.
Pentru a-l desăvârşi pe Kain, producătorii s-au depărtat deliberat de tipologia clasică deşi au fost avertizaţi că un anti-erou sângeros nu va atrage jucătorii. Ei au adoptat prototipul personajului pe care toată lumea îl percepe ca fiind malefic, inspirându-se şi din protagonistul filmului Unforgiven, William Munny. Ţinutul Nosgoth a fost creat având la bază mitologia vampirilor. Ken McCulloch, coautor al poveştii, a fost implorat să folosească nume mai accesibile, Mortanius şi Hash'ak'gik fiind considerate nume cu influenţe satanice, greu de trecut de cenzură.
Chiar dacă din punct de vedere grafic jocul nu a fost la un nivel care să îi mulţumească pe adepţii RPG, din punct de vedere creativ este un titlu complex ce trebuie luat în considerare.
La 1500 de ani după cele întâmplate în Blood Omen au loc evenimentele din Soul Reaver, lansat în 1999. Jocul îl are în centrul pe Raziel, fost locotenent al vampirului Kain. Ucis din aparentă invidie de Kain, acesta este adus la viaţă de Zeul cel Bătrân pentru a deveni vânătorul lui de suflete, ocazie cu care se va putea răzbuna. Pe parcursul aventurii Kain îl va avertiza pe Raziel despre manipulările ce îl pândesc şi de faptul că el însuşi caută o soluţie pentru revigorarea ţinutului. Aceste întâlniri se amplifică în Soul Reaver 2, odată cu numeroasele călători în timp ce îi prezintă un adevăr interpretabil şi care îl aruncă într-o dilemă serioasă. Titlul jocului trimite la numele sabiei folosite de Kain şi pe care Raziel o obţine pe parcursul jocului.
Raziel este desfigurat, fiind acum doar un spirit al fostului vampir. Camera este specifică unui joc de acţiune aventură, fiind situată în spatele personajului. Un element cheie îl reprezintă posibilitatea de a trece din lumea materială în cea a spectrelor. În cea de a doua nu poţi interacţiona cu nici un obiect dar Raziel poate traversa apa şi materia solidă. O serie de puzzleuri chiar se bazează pe diferenţele dintre cele două lumi, unele obiecte fiind deformate.
Soul Reaver a fost proiectat în paralel cu Blood Omen 2 începând cu anul 1997 şi se axa pe rezolvarea de puzzleuri în contrast cel de al doilea, bazat pe acţiune. Au fost proiectate arii foarte întinse pe care Raziel să le poată explora evitând astfel structura rigidă a lui Blood Omen 2. Aspecte ale jocului precum ideea unui vampir căzut, devorator de suflete a fost preluată din poemul ’’Paradisul pierdut’’. De asemenea s-au avut în vedere şi aspecte de gameplay ale jocului Tomb Raider. Înainte de lansare a intervenit ruptura dintre Silicon Knights şi Crystal Dynamics. Astfel acesta a ieşit pe piaţă abia în august 1999. Aceste întârzieri i-au determinat pe cei de la Crystal Dynamics să taie efectiv din joc: noi abilităţi pentru Raziel, o a treia bătălie cu Kain, precum şi sistemul prin care Soul Reaver era întărit cu puterile elementelor. Directorul seriei, Amy Hennig a afirmat că jocul a fost efectiv rupt în două. Aşa se explică finalul brusc precum şi materialele iniţiale ce au fost introduse abia în titluri ulterioare. Unele elemente (puteri, inamici) din Soul Reaver au fost înlăturate pentru a evita glitchuri neprevăzute ca urmare a lipsei timpului de testare.
Legacy of Kain: Soul Reaver 2 apare în 2001 pe PlayStation 2 şi PC. Acesta continuă călătoria lui Raziel prin timp în căutarea menirii sale, fiind manipulat şi întâlnind diferite fiinţe, incluzându-l pe Kain, fostul lui stăpân. Se pune un deosebit accent pe călătoria în timp şi pe paradoxurile pe care aceasta le poate genera (concepţie recunoscută şi de fizica modernă).
Atmosfera întunecată, gotică din Soul Reaver a fost bine primită atât de jucători cât şi de critici. IGN îl numeşte un joc ambiţios şi care reuşeşte să obţină aproape tot ceea ce îşi propune, preţuindu-i coloana sonoră memorabilă. AllGame's apreciază filmuleţele unice cu o frecvenţă nici prea mare dar nici prea mică, precum şi povestea captivantă şi plină de mister. GameSpot introduce jocul în lista de 10 titluri de top în ceea ce priveşte interpretarea actorilor. GamePro a preţuit trecerea dintre cele două lumi precum şi diferenţele grafice dintre acestea. Sistemul de luptă era şi el îmbunătăţit.
Ca minusuri Soul Reaver 2 este ceva mai linear, fără a avea misiunile secundare din titlul precedent. În aceeaşi măsură s-a considerat că valoarea de replay este mai mică în ciuda noilor puzzleuri de o complexitate ridicată. Se remarcă faptul că acesta era mai scurt şi fără prea mulţi inamici principali. Suspansul de la finele episodului este şi el criticat de cei care sperau într-o elucidare a misterului.
Blood Omen 2 este lansat în 2002, fiind al patrulea titlu din serie. Firul epic se încadrează greoi între evenimentele din Blood Omen şi cele din primul Soul Reaver, fiind determinate de paradoxul în care cele două Reavere se lovesc. Este lipsit de o intrigă complexă precum şi de atmosfera tipică seriei. A primit recenzii moderate, cu o medie de 7.30 însă GameCritics îl zdrobeşte cu 4/10 (firesc doar criticul era un mare fan al seriei). Personal fără niciun fel de ezitări l-aş numi oaia neagră a seriei.
Legacy of Kain: Defiance este ultimul titlu fiind lansat în anul 2003. El a fost apreciat pentru firul epic ce devenea în final clar pentru fani, pentru posibilitatea de a juca atât cu Kain cât şi cu Raziel precum şi pentru grafica sa. A fost criticat pentru camera întradevăr dezastruoasă cât şi pentru un sistem de combouri ceva mai repetitiv dar care personal nu m-a deranjat, mai ales având în vedere puterile cu care putea fi întărit Reaverul, dezlănţuind noi abilităţi.
0 comentarii on "Legacy of Kain: O serie unică!"
Trimiteți un comentariu