Isaac a supravieţuit navei Ishimura şi evenimentelor din primul Dead Space. Totuşi mintea lui nu a fost la fel de norocoasă. Suferind de o formă progresivă de demenţă el pare mai mult prizonierul viziunilor din mintea sa decât al grupării militare ce îl interoghează pe o staţie orbitală, undeva în univers.
Armata vrea să folosească informaţiile dobândite de Isaac în urma contactului avut cu construcţia extraterestră pentru a controla entitatea acesteia şi implicit hoardele de necromorfi. De cealaltă parte a baricadei se află secta religioasă ce suprapune entitatea extraterestră divinităţii şi care vede în necromorfi următorul stadiu în evoluţia umană. Şi pentru aceştia Isaac este cheia…
Reuşind să scape, prins în războiul dintre cele două tabere, hăituit în egală măsură de demoni reali sau imaginari, Isaac vrea doar să distrugă originea haosului, iar în secret, speră să supravieţuiască…
Acel nod în gât specific unui film horror revine şi în acest episod, oferind ocazionale momente nevrotice precum şi o tensiune aproape constantă. Întreaga mecanică este preluată din primul joc, asemeni sistemului de afişare al vieţii (integrat în costumul tău), modului de upgradare a armurii sau a armelor (la staţiile/aparatele specifice, la care se adaugă şi cea de salvare a progresului). Camera foloseşte în continuare sistemul specific jocurilor la persoana a treia, fiind la fel de eficientă ca în primul titlu.
Însă Electronic Arts nu au rămas indifernţi la micile minusuri invocate de jucători în Dead Space. O primă revizuire, ce mă bucură în mod deosebit, priveşte harta 3D ce cu greu putea fi de vreun ajutor. Ea a fost înlocuită cu un impuls luminos, ce pleacă de la costumul lui Isaac, şi indică pentru câteva clipe direcţia de urmat (asta dacă Isaac deţine coordonatele). Simplu şi eficient! Încăperile cu gravitate zero, piesa de rezistenţă a seriei, oferă acum o mobilitate crescută, Isaac deplasându-se în voie cu ajutorul propulsoarelor de pe costum şi nu numai de pe o suprafaţă pe alta. Astfel devin posibile pasajele superbe în care protagonistul trebuie să se ferească de diferite obiecte (uneori de dimensiuni uriaşe) ce plutesc prin spaţiu blocându-i calea către punctul în care doreşte să ajungă (aceste pasaje duc cu gândul la venerabilul God of War 3). Pentru a remedia defecţiunile tehnice, pe care Isaac trebuie să le rezolve, se recurge la mini-gamuri ce au la bază sistemul din DS Extraction, acum ceva mai interactiv (dar care îţi dă reale palpitaţii când ai un necromorf în spate)!
În continuare vei putea deţine concomitent doar patru arme din arsenalul disponibil, fiind de preferat să le alegi din categorii diferite (putere, frecvenţă, avantaje tactice etc.) sau vei risca să îţi îngreunezi situaţia în anumite momente. De asemenea e de preferat să te axezi doar pe upgradarea uneia dintre acestea, modulele necesare nefiind suficiente pentru mai multe arme sau pentru o armă şi armură în mod complet. Câteva module ar trebui să meargă la statis (ce încetineşte adversarii) şi care ocupă un rol mai important ca în trecut, acest lucru datorându-se şi noilor rase, mult mai rapide.
Un alt aspect pe care l-am savurat din plin este apropierea de genul survival. Comparând cele două titluri (având gradul normal de dificultate drept criteriu) trebuie spus că în primul nu am fost niciodată în criză reală de muniţie (lucru aproape constant aici), nu am fost interesat de upgradarea statisului, mărind durata şi energia acestuia (aspect necesar dacă vrei să ai o şansă împotriva creaturilor cu viteză şi forţă mult peste cele pe care le deţine protagonistul), nu am fost presat să manipulez cu ajutorul puterilor telekinetice obiectele din jur pentru a lovi adversarii (aici abia aşteptând să prind un ţăruş pe care să îl arunc în primul monstru care mă ameninţă), aspect ce a fost avut în vedere la introducerea unor tipuri noi de arme.
Un mic reproş pe care îl făcusem lui Dead Space era legat de o oarecare lipsă de diversitate a raselor de creaturi. Ei bine acest episod pe lângă speciile din trecut ne aduce şi noi categorii, toate reuşite, întregind astfel rândurile celor ce te vânează. De neuitat sunt cei ce se aseamănă cu un fel de animale, se ascund imediat, sunt foarte rapizi (ţine statisul aproape) şi nu în ultimul rând brutali. O lovitură a lor te va trânti de cele mai multe ori la pământ unde vei avea un mare dezavantaj până la reabilitare. O altă clasă este cea a unor necromorfi mult mai rezistenţi şi care se pot apăra încrucişându-şi ghearele în faţa corpului. Nu trebuie uitaţi nici cei cu aspect involuat (ce te duc cu gândul la copii de 7 ani) şi care în ciuda fragilităţii pot deveni fatali dacă te atacă în grup. Uneori ai de înfruntat câte un tip unic de creatura care aduce mult cu un inamic de stagiu, chiar dacă luptele nu sunt specifice acestora.
IA este impresionantă, adaptabilitatea inamicilor, reacţia lor, tehnicile folosite merită din plin lăudate. Trebuie menţionat că aceştia atacă fără nicio o reţinere (sau avertisment) din orice direcţie, inclusiv din spate, fiind nevoit să loveşti rapid butonul specific pentru a te elibera din strânsoare.
Ce desparte jocul de perfecţiune? Sistemul prin care zdrobind corpurile atacatorilor găseşti bani, muniţie sau antidoturi (chiar dacă nu lipsit de sens, ca în alte jocuri, putea fi totuşi evitat) şi sistemul aleatoriu prin care aceeaşi inamici, în acelaşi loc, lasă obiecte diferite după ce sunt ucişi.
Jocul este ceva mai lung decât primul, oferă mai multă varietate (fără a exclude o vizită pe Ishimura) şi are poate mai puţine puzzleuri, dar cu siguranţă originale.
Modelele personajelor sunt cât se poate de complexe, la fel şi interioarele diferitelor locaţii pe care le explorezi. Staţia orbitală este vastă (asemeni unui mic oraş) cu zone total diferite ce nu exclud nici măcar o şcoală primară. Alternarea lumină întuneric este excelentă iar atunci când întâlnim culori noi ele sunt violente indiferent că fac parte din corpul unui monstru, din lumina soarelui, din decorul unei încăperi sau din propulsoarele costumului. Obiectele de diferite forme şi mărimi, ce plutesc în spaţiul fără gravitate sunt sublime, realizate în detaliu, cea mai bună ocazie de a te convinge de acest aspect este în momentul în care Isaac trebuie să traverseze efectiv printr-un astfel de obiect.
La fel de original, la fel de eficient. Strigăte, explozii, scrijelituri toate te fac să tresari, cu sau fără motiv! Vocile actorilor sunt convingătoare iar replicile sunt de cele mai multe ori cele pe care le-ai fi rostit chiar tu în acea situaţie. Desigur nici armele nu fac excepţie, efectele lor fiind excelente!
Nimic de reproşat la acest capitol! Cu greu te poţi abţine să nu reiei jocul imediat ce l-ai terminat! Ai toate motivele să o faci: atmosferă şi gameplay excepţional, o serie de arme ce aşteaptă să fie încercate, alte abilităşi pe care să le upgradezi! Multe grade de dificultate, bine srtucturate: primul îl recomand doar începătorilor (treci ca prin brânză), normal (cel pe care l-am jucat, un adevărat survival în care fiecare glonţ trebuie folosit inteligent sau chiar păstrat), următorul este pentru veterani, cu gloanţe şi viaţă reduse, apoi inamici ce te vor brutaliza şi în cele din urmă doar trei salvări în tot jocul, cu muniţie şi viaţă aproape zero. Personal nu cred că ultimele două grade de dificultate se pot parcurge fără a importa serioase upgradări din jocurile precedente (arme, armuri etc.), chiar şi aşa ultimul pare cam fanatic!
Nu în cele din urmă Dead Space 2 te ademeneşte cu un multiplayer interesant. Poţi alege fie să fi o anumită rasă de necromorf sau unul dintre soldaţii trimişi să-i extermine.
Dead Space 2 şi-a impus punctul de vedere, a reuşit să cizeleze elementele supărătoare şi a pus accentul pe fluidizarea şi diversificarea gameplay-ului. Micile imperfecţiuni pot fi considerate unele de ordin subiectiv!
Armata vrea să folosească informaţiile dobândite de Isaac în urma contactului avut cu construcţia extraterestră pentru a controla entitatea acesteia şi implicit hoardele de necromorfi. De cealaltă parte a baricadei se află secta religioasă ce suprapune entitatea extraterestră divinităţii şi care vede în necromorfi următorul stadiu în evoluţia umană. Şi pentru aceştia Isaac este cheia…
Reuşind să scape, prins în războiul dintre cele două tabere, hăituit în egală măsură de demoni reali sau imaginari, Isaac vrea doar să distrugă originea haosului, iar în secret, speră să supravieţuiască…
Acel nod în gât specific unui film horror revine şi în acest episod, oferind ocazionale momente nevrotice precum şi o tensiune aproape constantă. Întreaga mecanică este preluată din primul joc, asemeni sistemului de afişare al vieţii (integrat în costumul tău), modului de upgradare a armurii sau a armelor (la staţiile/aparatele specifice, la care se adaugă şi cea de salvare a progresului). Camera foloseşte în continuare sistemul specific jocurilor la persoana a treia, fiind la fel de eficientă ca în primul titlu.
Însă Electronic Arts nu au rămas indifernţi la micile minusuri invocate de jucători în Dead Space. O primă revizuire, ce mă bucură în mod deosebit, priveşte harta 3D ce cu greu putea fi de vreun ajutor. Ea a fost înlocuită cu un impuls luminos, ce pleacă de la costumul lui Isaac, şi indică pentru câteva clipe direcţia de urmat (asta dacă Isaac deţine coordonatele). Simplu şi eficient! Încăperile cu gravitate zero, piesa de rezistenţă a seriei, oferă acum o mobilitate crescută, Isaac deplasându-se în voie cu ajutorul propulsoarelor de pe costum şi nu numai de pe o suprafaţă pe alta. Astfel devin posibile pasajele superbe în care protagonistul trebuie să se ferească de diferite obiecte (uneori de dimensiuni uriaşe) ce plutesc prin spaţiu blocându-i calea către punctul în care doreşte să ajungă (aceste pasaje duc cu gândul la venerabilul God of War 3). Pentru a remedia defecţiunile tehnice, pe care Isaac trebuie să le rezolve, se recurge la mini-gamuri ce au la bază sistemul din DS Extraction, acum ceva mai interactiv (dar care îţi dă reale palpitaţii când ai un necromorf în spate)!
În continuare vei putea deţine concomitent doar patru arme din arsenalul disponibil, fiind de preferat să le alegi din categorii diferite (putere, frecvenţă, avantaje tactice etc.) sau vei risca să îţi îngreunezi situaţia în anumite momente. De asemenea e de preferat să te axezi doar pe upgradarea uneia dintre acestea, modulele necesare nefiind suficiente pentru mai multe arme sau pentru o armă şi armură în mod complet. Câteva module ar trebui să meargă la statis (ce încetineşte adversarii) şi care ocupă un rol mai important ca în trecut, acest lucru datorându-se şi noilor rase, mult mai rapide.
Un alt aspect pe care l-am savurat din plin este apropierea de genul survival. Comparând cele două titluri (având gradul normal de dificultate drept criteriu) trebuie spus că în primul nu am fost niciodată în criză reală de muniţie (lucru aproape constant aici), nu am fost interesat de upgradarea statisului, mărind durata şi energia acestuia (aspect necesar dacă vrei să ai o şansă împotriva creaturilor cu viteză şi forţă mult peste cele pe care le deţine protagonistul), nu am fost presat să manipulez cu ajutorul puterilor telekinetice obiectele din jur pentru a lovi adversarii (aici abia aşteptând să prind un ţăruş pe care să îl arunc în primul monstru care mă ameninţă), aspect ce a fost avut în vedere la introducerea unor tipuri noi de arme.
Un mic reproş pe care îl făcusem lui Dead Space era legat de o oarecare lipsă de diversitate a raselor de creaturi. Ei bine acest episod pe lângă speciile din trecut ne aduce şi noi categorii, toate reuşite, întregind astfel rândurile celor ce te vânează. De neuitat sunt cei ce se aseamănă cu un fel de animale, se ascund imediat, sunt foarte rapizi (ţine statisul aproape) şi nu în ultimul rând brutali. O lovitură a lor te va trânti de cele mai multe ori la pământ unde vei avea un mare dezavantaj până la reabilitare. O altă clasă este cea a unor necromorfi mult mai rezistenţi şi care se pot apăra încrucişându-şi ghearele în faţa corpului. Nu trebuie uitaţi nici cei cu aspect involuat (ce te duc cu gândul la copii de 7 ani) şi care în ciuda fragilităţii pot deveni fatali dacă te atacă în grup. Uneori ai de înfruntat câte un tip unic de creatura care aduce mult cu un inamic de stagiu, chiar dacă luptele nu sunt specifice acestora.
IA este impresionantă, adaptabilitatea inamicilor, reacţia lor, tehnicile folosite merită din plin lăudate. Trebuie menţionat că aceştia atacă fără nicio o reţinere (sau avertisment) din orice direcţie, inclusiv din spate, fiind nevoit să loveşti rapid butonul specific pentru a te elibera din strânsoare.
Ce desparte jocul de perfecţiune? Sistemul prin care zdrobind corpurile atacatorilor găseşti bani, muniţie sau antidoturi (chiar dacă nu lipsit de sens, ca în alte jocuri, putea fi totuşi evitat) şi sistemul aleatoriu prin care aceeaşi inamici, în acelaşi loc, lasă obiecte diferite după ce sunt ucişi.
Jocul este ceva mai lung decât primul, oferă mai multă varietate (fără a exclude o vizită pe Ishimura) şi are poate mai puţine puzzleuri, dar cu siguranţă originale.
Modelele personajelor sunt cât se poate de complexe, la fel şi interioarele diferitelor locaţii pe care le explorezi. Staţia orbitală este vastă (asemeni unui mic oraş) cu zone total diferite ce nu exclud nici măcar o şcoală primară. Alternarea lumină întuneric este excelentă iar atunci când întâlnim culori noi ele sunt violente indiferent că fac parte din corpul unui monstru, din lumina soarelui, din decorul unei încăperi sau din propulsoarele costumului. Obiectele de diferite forme şi mărimi, ce plutesc în spaţiul fără gravitate sunt sublime, realizate în detaliu, cea mai bună ocazie de a te convinge de acest aspect este în momentul în care Isaac trebuie să traverseze efectiv printr-un astfel de obiect.
La fel de original, la fel de eficient. Strigăte, explozii, scrijelituri toate te fac să tresari, cu sau fără motiv! Vocile actorilor sunt convingătoare iar replicile sunt de cele mai multe ori cele pe care le-ai fi rostit chiar tu în acea situaţie. Desigur nici armele nu fac excepţie, efectele lor fiind excelente!
Nimic de reproşat la acest capitol! Cu greu te poţi abţine să nu reiei jocul imediat ce l-ai terminat! Ai toate motivele să o faci: atmosferă şi gameplay excepţional, o serie de arme ce aşteaptă să fie încercate, alte abilităşi pe care să le upgradezi! Multe grade de dificultate, bine srtucturate: primul îl recomand doar începătorilor (treci ca prin brânză), normal (cel pe care l-am jucat, un adevărat survival în care fiecare glonţ trebuie folosit inteligent sau chiar păstrat), următorul este pentru veterani, cu gloanţe şi viaţă reduse, apoi inamici ce te vor brutaliza şi în cele din urmă doar trei salvări în tot jocul, cu muniţie şi viaţă aproape zero. Personal nu cred că ultimele două grade de dificultate se pot parcurge fără a importa serioase upgradări din jocurile precedente (arme, armuri etc.), chiar şi aşa ultimul pare cam fanatic!
Nu în cele din urmă Dead Space 2 te ademeneşte cu un multiplayer interesant. Poţi alege fie să fi o anumită rasă de necromorf sau unul dintre soldaţii trimişi să-i extermine.
Dead Space 2 şi-a impus punctul de vedere, a reuşit să cizeleze elementele supărătoare şi a pus accentul pe fluidizarea şi diversificarea gameplay-ului. Micile imperfecţiuni pot fi considerate unele de ordin subiectiv!
MEDIE: 10/10
Gen: survival - horror.
Postări
0 comentarii on "Dead Space 2"
Trimiteți un comentariu