vineri, 2 septembrie 2011

The King of Fighters NESTS Saga

Publicat de Ionutz la 13:26
POVESTE:

Organizarea turneului din 1999 a coincis cu dispariţia misterioasă a lui Kyo Kusanagi. Sponsor al competiţiei este organizaţia NESTS ce alocă fonduri uriaşe cercetărilor privind clonarea. În centrul evenimentelor se va afla K, un tânăr care poate controla flăcările Kusangi dar care nu îşi aduce aminte de trecutul său. Alături de el se află Maxima, un syborg ce îl ajută în tentativa sa de aflare a adevărului.
După învingerea lui Krizalid, una dintre cele mai puternice clone create cu ADN-ul lui Kyo, autorităţile îi dau căpitanului Heidern misiunea de a afla adevăratele intenţii avute de NESTS. În aceste circumstanţe are loc turneul din anul 2000 a cărei finalitate va duce la distrugerea, în mare parte, a vechiului Southtown. Este episodul cu cel mai mare suspans.
În 2001 existau deja mai multe facţiuni între clonele create de NESTS motiv pentru care organizaţia se decide să tranşeze conflictul într-un ultim turneu. Confruntarea finală va implica eliminarea liderilor NESTS: Zero şi Ignitz, care reuşesc să impresioneze ca antagonişti.
Chiar dacă se tratează o temă de actualitate, clonarea, povestea nu reuşeşte să aibă magia pe care o avusese în trecut seria Orochi.

GAMEPLAY:

Începând cu KOF 99 se introduce noul sistem în care echipele erau formate din 4 membri, trei activi şi un striker care putea interveni în câteva rânduri în luptă. Pe lângă cele două personaje, legate puternic de firul poveştii, îşi mai fac apariţia Jun, un korean stilat, ale cărui scheme reuşeau să impună o abordare diferita (acesta putea adopta anumite poziţii din care continua cu atacuri specifice) şi Bao, un copil cu puteri telekinetice, ce se alătură în mod neinspirat echipei conduse de Chin. În vreme ce echipa lui Takuma sau cea a lui Terry au atât scheme cât şi forţe, Benimaru şi Kim sunt două personaje jupuite efectiv de abilităţile din trecut. Forţele unor personaje precum Ralf sau Robert făceau ravagii comparativ cu potenţialul celorlalţi protagonişti iar alegerile făcute pentru noile scheme erau nepotrivite (ex. forţa a doua a lui Iori, atacul din viteză al lui Ralf, înlocuirea flicului lui Robert cu o foarfecă brutală, mult mai potrivită pentru Kim sau Jun). Mai mult, schemele lui Kyo se împart între clonele sale, ducând la fărămiţare aresenalului său. K şi mai ales Maxima se prezentau bine, cel din urmă având o serie de prinsuri impresionante.
KOF 2000 este unul dintre diamantele seriei. Echilibrul se restabileşte, Kim şi Benimaru fiind din nou la înălţime. Schemele şi forţele scad proporţional, fără diferenţe exagerate între luptători. Alegerile neinspirate din anul precedent sunt înlocuite (a se vedea Iori). Noile personaje ca Ramon sau Vanesa sunt cât se poate de agreabile chiar dacă nu devin în mod necesar membri de echipă. Lin, noul ninja reuşeşte să atragă în ciuda unui aspect neconvenţional. Impactul este impresionant.
2001 este oaia neagră a seriei. Sistemul de folosire al striker-ilor cade într-o extremă fiind posibilă (nu obligatorie) alegerea unui singur luptător ceilalţi trei intervenind ca strikeri. Însă structura gameplay-ului te îndemna la această alegere iar efectul celor trei, ce puteau interveni concomitent în luptă nu convinge. Asfel ajungem şi la sistemul de combo în care aproape orice lovitură tindea să arunce adversarul exagerat de mult, pentru a putea fi lovit ulterior de strikeri sau de altă schemă. Efectul era nerealist şi diminua din sentimentul avut în luptă. În panoul din 01 găsim numeroase personaje noi, majoritatea fiind însă fără potenţial sau personalitate.

GRAFICĂ:

Stilul folosit în 99 nu este prea diferit de cel adoptat în trecut. Putem vorbi eventual de o accentuare a conturului avut de luptători. Valul lui Terry îşi schimbă însă forma pierzându-şi o parte din eficienţă. Robert este imaginat mai înalt şi mai solid, fără ca acest design să copleşească. Schema prin care King loveşte, cu o serie de picioare, adversarul în aer pare şi ea segmentată. Locaţiile altfel destul de seci sunt înlocuite cu variante 3d, in ediţia evolution, unele fiind reuşite altele mai puţin.
În 2000 se reeditează măestria din KOF 96. Panoul este superb, cu personaje de o expresivitate unică. Jocul are o strălucire cristalină, culorile sunt intense iar peisajele pline de viaţă. Schemele par tăioase, cu un efect remarcabil şi se succed cu o frecvenţă crescută. Sunt redesenate unele tehnici precum sfera lui Robert şi atacul neinspirat pe care King îl avea în 99. Atena este prezentată ca o adolescentă superbă, stil unic în serie.
Ultimul episod din această saga are cea mai nefericita abordare. Se optează pentru un stil caricaturistic al personajelor şi chiar dacă modelele personajelor se păstrează stralucirea din anul precedent dispare. În continuare se observă o diferenţă între intensitatea culorilor avute de luptători şi cea a locaţiilor în care au loc confruntările. Acestea sunt şterse şi lipsite de viaţă existând doar două excepţii.

AUDIO:

Coloana sonoră din KOF 99 este timidă însă vocile personajelor sunt reuşite ca întodeauna, iar impactul solid. În 2000 sunt introduse din nou o serie de melodii atrăgătoare însă nu par să le surclaseze pe cele din 1996. La final 2001 este şi el sărăcăcios, neputându-se remarca printr-o coloană sonoră specifică.

ÎN CONCLUZIE: Fiind singurul titlu din serie la care aveam acces la acea vreme, am jucat intens KOF 99, atât la simplu cât şi în numeoase campanii la dublu. Totuşi chiar şi atunci dezechilibrele dintre personaje se făceau uşor uşor simţite. În prezent el nu conţine elementele necesare pentru a-l pune lângă titlurile KOF ce pot fi jucate oricând cu mare plăcere şi satisfacţie! Cu KOF 2000 SNK îşi demonstrează încă o data potenţialul creativ, oferindu-ne un episod legendar ce poate fi jucat şi azi de către fanii retro. În cele din urmă 2001 este un titlu şters, atât din punct de vedere grafic dar şi ca mod de joc, insuficient de solid!

0 comentarii on "The King of Fighters NESTS Saga"

 

Jocuri, recenzii, trailere Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez