Trailer Prince of Persia Forgotten Sands

Prinţul a făcut cu siguranţă legendă în toţi aceşti ani! Doar vag îmi aduc aminte de primul titlu lansat acum mulţi ani. Capcanele îl defineau: erau dezastruoase pentru majoritatea jucătorilor dar şi un motiv de revenire, iar și iar...
După o pauză îndelungată a apărut primul titlu 3D, fără a reuşi să se impună. A urmat trilogia de pe PS2, atrăgând atenţia. Pe ultima generaţie de console, titlul şi povestea au vrut să se reinventeze. Acum ultimul episod se găseşte pe piaţă. Dacă eşti un fan al seriei vei dori cu siguranţă să îl încerci!

Trailer Assassin's Creed Brotherhood

După ce v-am spus părerea mea despre Assassin’s Creed şi Assassin’s Creed II a sosit momentul să aruncăm o privire asupra ultimei părţi a seriei, ce se va lansa pe 16 noiembrie 2010. Ezio este acum liderul clanului de asasini dar trebuie să lupte în continuare împotriva puternicei familii Borgia care, în anul 1503, controla Roma şi lumes catolică.
Aşa cum au dezvăluit producătorii jocul va face din nou progrese importante în materie de gameplay. Astfel calul va ocupa un loc mult mai important în joc, fiind folosit şi în interiorul oraşelor dar şi în luptele cu inamicii. Atacatorii sunt mai agresivi iar luptele mult mai spectaculoase. Armele sunt şi ele diversificate putând fi combinate în luptă. Nu în ultimul rând grafica de ultimă oră şochează atât în filmuleţele pline de dramatism cât şi în timpul jocului. Încă puţină răbdare…

Assassin’s Creed II

POVESTE – 8/10

Acţiunea se reia din punctul în care se oprise, Desmond fiind ajutat să evadeze doar pentru a fi introdus într-un alt animus. De această dată va accesa memoria unui strămoş care trăise în Italia renaşcentistă, Ezio Auditore. Povestea, ceva mai elaborată decât cea din primul titlu, se desfăşoară pe un interval de timp îndelungat şi fără a fi întreruptă prea des de intervenţia lui Desmond.
Tânărul Ezio se vede prins în mijlocul unei conspiraţii în urma căreia îşi pierde familia motiv pentru care, desigur, doreşte răzbunare. Atingerea obiectivului său va necesita timp, perioadă în care îşi va croi drum prin oraşele Italiei, reproduse şi de această dată cu fidelitate. Un sprijin important i-l va acorda prietenul său…Leonardo Da Vinci.
Interesul pentru firul epic creşte considerabil iar finalul, chiar dacă lasă suficient loc unei continuări, este solid şi mult mai clar.

GAMEPLAY – 9/10

Abia la acest capitol începe revoluţia seriei. Repetitivitatea este doar o amintire tristă şi imediat ce treci de misiunile de acomodare, specifice adolescenţei lui Ezio, işi face simţită prezenţa un gameplay atractiv. În primul rând misiunile principale, necesare pentru a ajunge la asasinarea fiecărui membru al conspiraţiei sunt cât se poate de diversificate şi se integrează atât de bine în poveste încât jocul pare o imensă călătorie. Spre fericirea mea misiunile în care trebuie să baţi diferite persoane sau să câştigi întreceri sunt doar obiective secundare în acest joc. Tot în această categorie sunt incluse şi asasinatele, mult mai bine prezentate şi din care pot fi încercate câteva pentru varietate. Sistemul prin care trebuie să îţi îndeplineşti obiectivele fără a atrage atenţia asupra ta a fost şi el perfecţionat. Astfel uciderea în public precum şi cea a civililor duce la creşterea segmentului de notorietate, prezent lângă bara de viaţă. Când este plin nu vei mai putea trece neobservat printre gărzi, acestea fiind în alertă. Sunt câteva variante pentru a reduce notorietatea: fie mituirea oficialilor din oraş, fie ruperea afişelor care te prezintă ca pe un criminal periculos. De asemenea poţi ucide ofiţeri care te recunosc, diminuând buna organizare a soldaţilor. Sistemul acesta mi s-a părut accesibil şi eficient, dând realism jocului.
Harta este mult mai complexă şi chiar dacă nu eşti nevoit să escaladezi clădirile pentru a dezvălui obiectivele principale, este bine să o updatezi pentru a identifica toate celelalte locaţii secundare precum punctele de transport dintre oraşe, centrele de comercializare a obiectelor de artă, fierăriile, croitoriile şi în final punctele medicale din oraşele pe care le vizitezi.
Cele de mai sus ne aduc la elementele de RPG, introduse perfect în acest joc de acţiune aventură. Când pierzi viaţă trebuie să cumperi medicamente de la doctor, iar de la fierărie poţi achiziţiona diferite tipuri de arme şi părţi de armură care îţi cresc protecţia. Însă pentru toate acestea ai nevoie de bani. Ei pot fi obţinuţi prin furt, prin descoperirea diferitelor comori ascunse în oraşe sau prin creşterea valorii pe care o are reşedinţa unchiului tău. Astfel poti restructura oraşul, poţi achiziţiona de la comerciantul de artă tablouri renaşcentiste reale, pe care le poţi studia apoi în sala amenajată pentru acest scop în vilă. Universul din Assassin’s Creed II este de o vastitate şi o complexitate incredibilă fără a deveni însă greoi! Poţi recupera chiar armura lui Altair pe langă manuscrisele pe care acesta le-a scris după evenimentele din Assassins Creed.
Atacurile cu lama de asasin sunt mult mai palpitante Ezio putând folosi două astfel de lame pentru a ucide doi soldaţi în acelaţi timp. Sabia revine şi ea, alături de multe alte arme însă nu mai este indispensabilă ca în primul joc, având totuşi o forţă de atac ridicată. Mult mai incitant este să lupţi cu mâinile goale şi blocând să-ţi dezarmezi adversarul. Tehnicile de ucidere instantanee sunt mult mai spectaculoase iar pumnalele aruncate de la distanţă s-au dovedit şi ele utile în câteva situaţii. Poţi dezechilibra adversari iar dacă îi împingi în diferite obiecte îi poţi ucide. Sunt posibile şi simple eschive pentru a evita atacurile prea puternice care nu pot fi contracarate. Poţi ucide instantaneu adversarii când eşti pe marginea clădirilor, trăgându-i jos de pe acoperişuri ori sărind asupra lor din puncte mai înalte. Cea mai satisfăcătoare modalitate este totuşi cea în care poţi ucide un soldat care trece pe langă un maldăr de paie în care eşti ascuns. Este de observat un lucru, uneori dacă se apropie doi soldaţi şi unul dintre ei este ucis în acest fel, se poate întâmpla ca al doilea să nu reacţioneze, fapt greu explicabil. Acesta este totuşi cel mai mare defect al jocului pe lângă două alte amănunte: superbele clădiri şi catedrale sunt escaladate cu o uşurinţă demnă de Spiderman iar salturile credinţei, acceptabile ca realism în primul joc, devin ridicole de la înălţimi atât de mari. Jocul foloseşte sistemul de lock on ce reuşeşte să fie foarte flexibil în mutarea de la un adversar la altul.
Soldaţii au fost individualizaţi atât fizic: conformaţie diferită, armură diferită, precum şi prin armele pe care le folosesc: suliţe, săbii, buzdugane etc. Fiecare armă îi determină adversarului şi un anumit stil de luptă. Pe lângă aceste tipuri de inamici mai există desigur ţintele principale ale asasinatelor.
I.A. este mulţumitoare gradul de alertă al soldaţilor fiind peste cel din primul joc.
Camera se menţine la un nivel bun, ajustând parcă minorele probleme existente.
Jocul are o întindere peste medie necesitând aproximativ 15 ore de joc, iar pentru a completa toate obiectivele, timpul depăşeşte probabil 20 de ore. Jocul ne pune la dispozție un univers deschis.

GRAFICA – 10/10

Dacă primul joc impresiona fără discuţie la acest capitol al doilea te lasă cu gura căscată. Grafica este îmbunătăţită per ansamblu, figurile şi mişcările personajelor făcând un pas în plus către viaţa reală. Complexitatea oraşelor din Italia acelor vremuri nu ridică probleme pentru graficieni ba chiar pare o provocare plăcută. Documentaţia legată de personajele reale apărute în joc, precum şi despre diferitele construcţii reproduse cu fidelitate sunt demne de un capitol de istorie.

AUDIO – 9/10

Progrese notabile şi la acest capitol. Nu vei mai auzi aceleaşi trei replici repetate la infinit, iar vocile actorilor sunt mult mai convingătoare. Vocea lui Ezio are probabil cel mai neconvingător accent restul reuşind să facă o treabă destul de bună. Coloana sonoră reuşește să accentueze suspansul. În misiunile introductive ale jocului întalnim şi o serie de replici puţin inspirate.

REPLAY – 8/10

Jocul este foarte plăcut, reuşind să te convingă să îi completezi majoritatea misiunilor secundare, cum ar fi găsirea sigiliilor necesare pentru a obţine armura lui Altair, restructurarea proprietăţii unchiului tău etc. Fără a avea bonusuri după terminare jocul poate fi reparcurs după un timp fără aş-i pierde din farmec.

ÎN CONCLUZIE Assassins Creed II este exemplul absolut al jocului care învaţă din greşelile făcute. Ubisoft a remediat cu profesionalism lipsurile existente în primul titlu venind cu multe inovaţii demne de toată aprecierea. Rezultatul este un joc complex şi captivant din toate punctele de vedere.

MEDIE: 8.80/10

Gen: acţiune-aventură.

Assassin’s Creed

POVESTE – 8/10

Firul epic se dezvolta pe doua planuri. Il avem mai intai pe Desmond, tinut captiv de un grup de aparenti cercetatori. Acestia il pun sa interactioneze cu o masinarie numita Animus ce se presupune ca iti permite sa accesezi memorile stramosilor. Ei par interesati de o anumita amintire a unuia dintre stramosii lui Desmond, Altair. Astfel se desfasoara planul doi al povestii, cel mai amplu prezentat in joc, avandu-l ca protagonist pe Altair.
Ideea este originala insa fura putin din magia perioadei medievale. Actiunea este destul de greu de urmarit pana in final, cand, chiar daca unele lucruri se clarifica, mult mai multe raman invaluite in mister. Nu se poate neglija latura istorica a povestii, cele noua asasinate sunt preluate cu acuratete din evenimente reale ale epocii respective. Jocul pune accentul pe intamplari din perioada cruciadelor si cea a Templierilor in final avand un puternic iz de Codul lui Da Vinci. Din acest motiv anumite momente sunt previzibile.

GAMEPLAY – 7/10

Un singur cuvant poate sintetiza acest capitol: repetitivitate. Dupa ce iti pierzi armele si gradul intr-o misiune introductiva, drept pedeapsa pentru nerespectarea regulilor de capatai ale clanului, iti este data o a doua sansa, misiunea fiind aceea de a asasina noua figuri marcante ale epocii. Pentru primul asasinat vei porni de la fortareata clanului si vei merge calare, aspect foarte reusit al jocului, pana la orasul de destinatie. Apoi vei lua legatura cu omul clanului din cetate Acesta iti va cere sa aduni mai intai informatii. In total sunt sase astfel de locuri, ele devenind vizibile pe mapa pe masura ce escaladezi punctele inalte din oras. Pentru a primi permisiunea pentru asasinat trebuie sa indeplinesti minim trei, deci poti alege ce te caracterizeaza mai mult: fie sa furi informatii, fie sa le smulgi prin forta, ori pur si simplu poti trage cu urechea la anumite conversatii. Poti indeplini diferite misiuni pentru fratii tai din clan: sa recuperezi steaguri (idee dezamagitoare, care nu isi gaseste locul intr-un joc cu atat potential) sau sa ucizi fara sa fi descoperit anumiti soldati. Partea proasta in ambele cazuri este ca trebuie sa o faci contra cronometru. Ulterior vei putea sa te apropii de tinta principala si in fine, dupa ce o vei ucide te vei intoarce la fortareata din munti. Suna foarte bine pentru o prima misiune, nu? Din pacate TOATE celelalte opt misiuni contin aceleasi etape! Pe langa repetitivitate trebuie spus ca daca nu te obisnuiesti repede cu harta si cu modul de identificare al celor sase puncte necesare pentru a avea acces la asasinat risti sa te invarti foarte mult timp in cerc. Mai poti salva civilii care au probleme cu garzile acestia blocanu-i ulterior pe cei ce te vor ataca in respectiva zona. Mult mai importanti sunt calugarii pe care dupa ce ii vei ajuta te vor ascunde in mijlocul lor descumpanind garzile si trecand astfel de punctele de paza. Desigur nu discutam despre un joc linear.
Atacurile principale sunt lama de asasin pentru loviturile prin surprindere si sabia pentru luptele deschise. La acestea se adauga cutitele ce pot fi aruncate de la distanta si loviturile cu pumnii dar cu o utilitate minima. Pe langa acestea iti mai poti prinde adversari pentru a ii dezechilibra in timpul conflictelor. Armele se dobandesc treptat si doar dupa ce vei invata sa contra-ataci si vei obtine tehnicile de ucidere instantanee cu sabia, luptele vor deveni mai palpitante.
Inamicii principali sunt cei pe care trebuie sa ii asasinezi, in numar de zece, restul fiind garzi ale orasului, soldati, cavaleri si templieri. Varietatea lor nu este mare.
I.A. este progresiva, in ultimele misiuni soldatii reactionand mult mai usor la zgomote si eventuale greseli pe care le faci in timpul misiunilor.
Camera nu ridica probleme urmarindu-l cu atentie pe Altair. Exista mici abateri in cazul luptelor cu multi adversari.
Jocul poate parea uneori interminabil daca nu gasesti ceea ce cauti insa daca stapanesti sistemul de identificare al obiectivelor el are o intindere medie.

GRAFICA – 10/10

De departe capitolul la care jocul atinge perfectiunea. Orasele ni se infatiseaza mai mult decat credibil, cu strazi, cladiri de diferite tipuri si diverse interioare. Arhitectura merita cu siguranta un premiu. Fiecare cladire pe care o escaladezi pare construita din piatra, lemn sau caramida adevarata. Daca te decizi sa strangi toate steagurile din orase te vei bucura de acest univers cu totul desavarsit. De asemenea miscarile lui Altair sunt redate firesc etapa cu etapa, indiferent ca manuieste armele sau escaladeaza cladirile orasului.

AUDIO – 6/10

Aici putem vorbi de ceva lipsuri. Mai intai vocile nu par prea convingatoare, nici macar nu se diferentiaza prea mult unele de altele, exceptand poate vocea lui Altair si cea a marelui maestru. Pe langa acest aspect este cel al replicilor spuse de civili: in fiecare oras exista un orator si indiferent de momentele in care revi in acel oras el va repeta mereu aceleasi fraze…acelasi lucru se aplica si oamenilor care iti cer ajutorul. In final mult mai penibili sunt soldatii care, daca nu intervii, ameninta la infinit ca ii vor taia mana victimei. Uneori se poate sesiza pe fundal o linie melodica timida, aspect de inteles daca s-a dorit un cadru cat mai real, cu zgomotele firesti ale orasului care de altfel isi fac datoria. Se poate sesiza incercarea producatorilor de a crea o nota de autenticitate prin accentul vocii pe care actorii il dau personajelor lor.

REPLAY – 4/10

Daca termini jocul nu primesti nici un bonus, poti doar revizita locurile cercetate pentru a incerca sa gasesti toate steagurile sau pentru a indeplinii toate obiectivele, fie principale sau secundare. Personal nu simt nicio atractie pentru aceste posibilitati. Totusi daca jocul nu te-a pierdut pana la final, lucru foarte posibil, inseamna ca te-ai acomodat cu sistemul de joc. Astfel dupa o pauza care se impune si dupa un joc actiune-aventura, mai merge terminat o data, insa cu iscusinta unui adevarat asasin, fara a fi descoperit atat de des. Daca ai posibilitatea sa joci Assassins Creed II imediat dupa terminarea primului, atunci replayul acestuia isi pierde valoarea.

IN CONCLUZIE trebuie sa ma realiez celor care au spus ca acest joc nu este pentru toata lumea. Nu putine au fost momentele in care am crezut ca nu este nici pentru mine! Totusi parcurgandu-l am ajuns sa ii apreciez punctele forte si mai ales potentialul. Este un joc care te prinde, te lasa si te prinde din nou…este repetitiv in proportie de 90%, exceptand primele doua misiuni si ultimele doua (care sunt nu numai deosebite dar si spectaculoase). Pentru a vedea daca te cucereste sau nu va trebui sa-l incerci, un lucru ramanand sigur: nu trebuie sa alergi la magazin pentru a-l cumpara, mai intai imprumuta-l de la un prieten sau daca poti inchiriaza-l!

MEDIE: 7/10

Gen: actiune-aventura, istoric.

Trailer Metal Gear Solid 4

Când nu exista God of War III, mai exact la începuturile generaţiei Playstation 3, Sony se lansa pe piaţă tot cu o exclusivitate: Metal Gear Solid 4. Ultimul episod al aventurii pe care, Snake, personajul principal, o începea cu ani în urmă pe consola Playstation încheia seria. Iubit şi criticat în egală măsură pentru îmbinarea constantă dintre gameplay şi filmuleţe seria Metal Gear nu te poate lăsa în niciun caz indiferent.
Astfel, înainte de a arunca o primă privire la ultimul proiect al lui Hideo Kojima, Metal Gear Solid Rising, trebuie să fim sinceri privind imaginile de mai jos: Metal Gear Solid 4 e şi azi un joc pe care trebuie să îl încerci şi cu siguranţă un titlu de avut pentru fanii seriei.

God of War III

Ultimul episod al acestui joc unic îşi începe acţiunea imediat după evenimentele din God of War II, ultima şcenă fiind cea care îl prezenta pe Kratos urcând muntele Olimp alături de noi săi aliaţi, titanii. Luptătorul spartan este mai înverşunat ca niciodată în dorinţa lui de a distruge zeii care l-au blestemat să retrăiască mereu acelaşi veşnic coşmar.
Explorarea muntelui va aduce haosul în universul lui Kratos, drumul său fiind presărat cu cadavre. Spre finalul călătoriei nu vei mai fi convins de felul în care aceasta se va finaliza şi, pe măsură ce cortina se lasă peste scena lui Kratos, profunzimea lui te cucereşte definitiv.

Atacurile lui Kratos, chiar daca preluate din episoadele precedente au fost retuşate, prinsurile fiind diversificate pentru a putea alege pe cel care îţi dă cel mai mare avantaj în situaţia respectivă. Combourile, redesenate şi lele, cu un impact ieşit din comun, se execută uşor, la o simplă atingere a butoanelor, mecanica jocului fiind parcă mai receptivă decât cea din episoadele precedente (oricum strălucită). Pe lângă lanţurile de acum consacrate anti-eroul nostru dobândeşte, pe parcursul jocului alte arme, similare dar care au şi o serie de proprietăţi specifice, indispensabile pentru a avansa în diferite momente ale jocului. Fiecare armă poate fi upgradată prin colectarea globurilor roşii, prilej cu care nu doar combourile armei respective se vor diversifica dar şi puterile magice ale acestora. Aici intervine prima schimbare: cele patru arme vin cu propriul lor set de puteri magice. Pe langă ele, Kratos obţine arcul consacrat încă din titlul precedent, ce nu mai face parte din setul de puteri magice, şi diferite atribute specifice zeilor pe care îi doboară. Lama Olimpului revine şi ea pentru a substitui Furia Titanilor din jocul precedent. Astfel poţi alterna armele şi puterile acestora pe parcursul jocului asigurând un grad ridicat de diversitate. Sistemul de gardă şi cel de counter sunt inportate cu succes din ediţia trecută, la fel cel de eschivare, deosebit de eficient şi necesar în acest episod.
Minigame-urile sunt prezente şi în acest episod fiind extinse atât ca frecvenţă, durată, cât şi ca variante de combinaţii posibile. Acum butonul ce trebuie apăsat apare în partea de ecran căreia îi corespunde. Spre exemplu triunghiul va apărea în partea de sus, cercul în partea dreptă etc. Astfel jucătorul se poate bucura mai uşor de lanţul de mişcări rezultat din combinaţiile făcute, mişcări ce sunt mai spectaculoase ca niciodată!
Varietatea adversarilor este asigurată de apariţiile diferitelor rase: minotauri, centauri, meduze, soldaţi, harpii, sirene, ciclopi dar şi noi bestii specifice mitologiei greceşti. Pe măsură ce vei elimina aceşti adversari vei avea parte de cel mai sângeros spectacol posibil într-un astfel de joc, spectacol ce îmbină uimitor sublimul cu grotescul. Aceste creaturi te atacă în diferite puncte ale călătoriei tale dar nu la tot pasul motiv pentru care fiecare nouă luptă are o doză constantă de prospeţime.
Inamicii principali sunt excepţionali şi mai numeroşi ca niciodată! Printre ei amintesc pe Poseidon, Hades, Hermes, Hercule şi alte figuri emblematice ale mitologiei ce asigură o serie de lupte legendare.
I.A. este redusă pe primul nivel de dificultate, fiind aproape imposibil să pierzi vieţi altfel decât căzând în prăpastii. Un veteran trebuie să pornească obligatoriu de pe nivelul doi. Urmează emoția indispensabilă a celui de al treilea, ultimul intitulat haos, fiind ca şi până acum, pentru fanaticii seriei!
Camera din God of War III este una revoluţionară! Nu se pune problema unor greşeli nici în primele două episoade însă în acest titlu tehnica folosită este una ce întrece orice alt joc al momentului. Camera se schimbă în funcţie de zona în care avansezi iar în timpul luptei ea se apropie sau se depărtează cu rapiditate schimbând uneori radical perspectiva. Minunat este că toate acestea se întâmplă făra a-l pierde pe Kratos din vedere. Uneori se folosesc abordări panoramice, momente în care chiar dacă eroul nostru este perceput la o scară redusă, acest dezavantaj minim este suplinit de senzaţia pe care ţi-o lasă imensitatea spaţiilor sau inamicilor ce îl înconjoară. Tot la capitolul acesta trebuie să menţionez ideea genială de a reda o luptă prin ochii victimei şi o alta din perspectiva lui Kratos.
Puzzle-urile sunt mult mai bine integrate în acţiunea jocului, dând impresia de permanenţă. Ele nu sunt frustrante însă necesită un exerciţiu minim de logică şi observare.
Întreaga acţiune se petrece în diferite zone ale muntlui Olimp iar Kratos trebuie să se întoarcă de multe ori în locuri pe care le vizitase iniţial. E ca şi cum te-ai mişca într-o singură zonă deosebit de amplă. Dacă iniţial escaladezi muntele ulterior vei cadea în Tartar, de unde va începe ascensiunea ce după multe aventuri şi explorări te va duce în vârf. Acest stil se observă şi în Devil May Cry 3, unde Dante, în mare parte din joc, încearcă să ajungă în vârful turnului, unde îl aşteaptă Virgil. În God of War, călătoria este cu mult mai detaliată, acest lucru datorându-se şi prezentării sale de excepţie. Jocul rămâne unul de lungime medie, aproximativ nouă ore fiind suficiente pentru a-l termina.

Ultima generaţie de console video ne oferă un Kratos, mai viu, ale cărui arme şi armuri par din metale adevărate.. Înfruntările sunt fascinante: inamicii, de multe ori la scară foarte mare, redau perfect materia din care sunt făcuţi: apă, rocă, solzi etc. De cele mai multe ori ai senzaţia că eşti spectator al unui film memorabil. Structura clădirilor si a spaţiilor în care se mişcă spartanul se bucură de un detaliu dus până la aspecte aproape insesizabile. Sintetizând amprenta acestui capitol rămâne cu tine şi după ce ai închis consola!

God of War III reprezintă de la primele scene şi până la final un asediu asupra ta și culmea, unlul pe care îl pierzi cu plăcere! Corurile ce se dezlănţuie în diferite momente ale acţiunii precum şi acordurile redate de orchestră întrec orice aşteptări chiar şi pentru cineva familiarizat cu primele două titluri ale seriei. Lanţurile lui Kratos au un plus de autenticitate atunci când izbesc armurile adversarilor, sunetul fiind de un metalic ireproşabil. Replicile prind viaţă prin intermediul unor actori care nu pot fi decât profesionişti.
Patru grade de dificultate, un gameplay ce invită la dependenţă, posibilitatea de a folosi trofeele gasite la prima parcurgere a jocului pentru a obţine o serie de bonusuri, costume adiţionale, o serie de filmuleţe documentar despre joc şi multe altele sunt motive pentru a-i da acestui joc punctaj maxim.

God of War III este piesa de rezistenţă a consolei Sony, un joc cu o echipă ce a reuşit în trei ani să creeze o operă de artă! Dispune de un sistem al camerei unic, o prezentare precum cea a unui film de top, o abordare mereu diferită şi plină de tensiune. God of War III este şi va rămâne, pentru mult timp de acum înainte, chintesenţa jocului de acţiune – aventură! Din acest motiv nu aveți voie să îl ratați dacă dețineți un PS 3!

Gen: acţiune-aventură.

MEDIE: 10/10

Magnavox Odyssey

În cadrul acestei rubrici mi-am propus să analizez evoluţia principalelor console video începând cu prima şi până la cele din ultima generaţie, pe care le găsim în acest moment pe piaţă. Cred că va fi interesant să dăm timpul înapoi şi să parcurgem, etapă cu etapă, progresul realizat în acest domeniu minunat.

Istoric: Imaginea de mai sus ne înfăţişază prima consolă video din istorie, Magnavox Odyssey. Ea a fost lansată pe piaţă în august 1972 unde s-a menţinut până în anul 1975. Consola a fost creată de Ralph Baer care îşi începuse cercetările în anul 1966, reuşind să finalizeze un prototip în anul 1968, Brown Box, ce poate fi văzut în prezent la Muzeul Naţional de Istorie Americană din Washington.

Tehnic: Consola funcţiona pe bază de baterii şi era lipsită de sunet în ciuda faptului că Ralph Baer încercase să introducă o extensie sonoră în 1973. Pe post de casetă video era folosit un circuit electronic, acesta introducându-se la rândul său în consolă. Ca un accesoriu suplimentar consola era prevăzută cu primul pistol video - Shooting Gallery. Odată cu consola se puneau la dispoziţia cumpărătorului şi o serie de planşete de plastic transparente cu diferite desene colorate. Acestea se puteau plia pe ecranul televizorului dând impresia unui joc în culori însă funcţionabilitatea varia în funcţie de mărimea acestuia.

Estetic: Vorbim de un aparat de acum 38 de ani, deci presupun că pentru vremea lui era impresionant. Astăzi privind poza îmi vin în minte aparatele medicale din anii 80. Cu toate astea merită un loc luminos într-o vitrină de muzeu, de la ea a început totul...

Jocuri: Primul joc, Pong, prevedea două segmente la extremităţile laterale ale ecranului cu un punct în mijlocul ecranului. Majoritatea celorlalte jocuri erau variante ale acestuia, multe fiind titluri sportive.

Impactul pe piaţă: Promovarea aleasă de Magnavox s-a dovedit neinspirată, afectând negativ vânzările. Cifra finală a fost de 330.000 de exemplare. La aceasta se adaugă situaţia neclară cu privire la genul de televizor pe care consola activa, mulţi dintre cumpărători având convingerea că ea funcţionează doar pe televizoarele Magnavox. Pentru a înlătura această convingere pe jocurile ulterioare de tip Pong se menţiona că merg pe orice tip de televizor, fie alb negru sau color.

Eu şi consola: Aproape că nu e nevoie să menţionez faptul că nu am avut această consolă, ea a ieşit de pe piaţă cu zece ani înainte de naşterea mea...

Sintetizând: Magnavox Odyssey rămâne prima consolă video din istorie, punctul de pornire al unui drum ce azi pare lipsit de limite. Între consolele acestei prime generaţii se mai numără Atari/Sears Telegames Pong, Coleco Telstar şi prima iniţiativă a unei firme legendare, respectiv Nintendo Color TV Game în anul 1977.

Trailer Red Dead Redemption

Iată jocul momentului: Red Dead Redemption ocupă locul întâi în topuri! La prima vedere acesta pare aproape un film artistic, scenele si dialogurile fiind uimitoare. Cred că jocul nu este doar pentru admiratorii westernurilor ci şi pentru toţi iubitorii genului acţiune-aventură presărat cu elemente RPG. Având în vedere faptul că Assassins Creed II, mă ţine în prezent în faţa televizorului, am adăugat colecţiei şi apreciatul Red Dead Redemption.

Dead Space

Ideea acestui joc este suficient de intrigantă, având cu ssiguranţă şi o mare doza de suspans, însă nu este în totalitate originală. Jocul pare inspirat în ceea ce priveşte firul epic, cel puţin până la un punct, din filmul Alien. Astfel în centrul atenţiei sunt trei persoane care alcătuiesc un echipaj de intervenţie tehnică. Ei sunt trimişi să investigheze condiţiile în care a fost întrerupt contactul între personalul de la bază şi o navă trimisă în misiune.
Interesant este faptul că personajul principal, Isaac, este un inginer şi nicidecum un militar. Din acest motiv situaţiile prin care acesta va trece, în încercarea lui de a ieşi din coşmarul în care este prins, vor fi cu atât mai şocante.

Înainte de orice altă analiză trebuie spus că acest joc reprezintă reuşita absolută de a transpune sentimentul unui film horror într-un joc video. Atmosfera este terifiantă şi nu de puţine ori, vei tresări la orice sunet suspect sau a unui atac neaşteptat. Un alt aspect unic este meniul jocului, acesta fiind contopit cu personajul. Vitalitatea este indicată de costumul pe care Isaac îl poarta, harta 3D (cam greu de folosit) este accesată tot prin intermediul costumului, acesta asigurând şi comunicaţia video dintre cei trei.
Inovaţia absolută este reprezentată de secţiunile în care Isaac, pentru a repara diferite mecanisme, trebuie să lucreze la gravitate zero. Fiecare salt crează o senzaşie nemaiîntalnită iar luptele sunt spectaculoase.
Atacurile sunt pe cât de simple pe atât de eficiente. Isaac va dobândi pe parcursul jocului o serie de arme ce pot fi upgradate în anumite centre speciale alături de costumul său de tehnician. Armele sunt foarte bine echilibrate, astfel forţa va sacrifica rapiditatea sau timpul de detonare. În unele situaţi este indicat să se combine două arme pentru a obţine un rezultat optim. Armele au o varietate rezonabilă şi nu cred că introducerea unor genuri suplimentare ar fi fost oportună. Isaac, mai are două tipuri de atacuri: lovitura cu patul armei şi cea prin care zdrobeşte sub picior creaturile rănite anterior. Atuul acestor atacuri este brutalitatea cu care sunt executate reuşind parcă să transmită atât disperarea cât şi ura pe care o resimţea personajul. Nu de puţine ori vei asista la atacuri al căror rezultat va fi secţionarea unor părţi ale corpului sau chiar la zdrobire acestora. De acest pericol nu este ferit nici Isaac, deci fiţi vigilenţi!
Creaturile cu care te întâlneşti în diferitele părţi ale navei sunt bine individualizate însă lasă puţin de dorit în ceea ce priveşte diversitatea. Acest lucru devine evident mai ales spre finalul jocului, moment în care vei fi atacat de aceleaşi rase însă mult mai agresive. Cred că ar fi fost indicat să mai fie introduse măcar câteva categori în plus pentru a satisface nevoia de diversitate. Ca regulă jocul nu are inamicii principali şi voi recunoaşte faptul că acest aspect reprezinză un avantaj pentru genul său. Extraterestrul a cărui mutaţie îi permitea să se regenereze devine un nemesis puternic şi suficient pentru Isaac. Menţionez aici şi lupta finală cu meritele ei ce reuşeşte să închidă cu succes cercul.
I.A. este bună. O mare parte dintre craturi atacă în viteză şi în general timpul de reacţie este unul scurt. Jocul are mai multe grade de dificultate ultimul fiind supranumit ”nebunie”, cu referire evidentă la agresivitatea creaturilor întâlnite.
Fiind vorba de un joc în care personajul este văzut la persoana a treia camera poate părea dificil de controlat necesitând un timp de acomodare. Dacă eşti un împătimit al genului nu vei avea desigur această problemă.
Jocul îţi permite sau chiar te obligă să te întorci în zone vizitate anterior, însă doar în limitele secţiunii navei mamă în care te afli, navă ce trebuie spus, este imensă. De multe ori pentru a rezolva problemele cu care te confrunţi trebuie să îţi pui creierul la lucru, motiv pentru care putem vorbi de existenţa unor puzzeluri.

Grafica nu prea lasă loc de critici, iar munca depusă pentru a reda în toată splendoarea acele camere cu gravitate zero merită recunoştiinţa noastră. Poate unele creaturi ar fi putut fi ceva mai detaliate dar aest aspect ar putea ţine la fel de bine de viziunea producătorilor.
Dacă vizionezi clipul introductiv vei fi impresionat de potenţialul artistic al acestuia. Contrastul imagine-sunet este absolut fiind evidenţiat tocmai de cântecul respectiv. Jocul nu are în gameplay niciun fel de coloană sonoră motiv pentru care fiecare uşă defectă sau obiect răsturnat îţi va face sângele să îngheţe. Strigătele diferitelor creaturi vor fi şi ele motiv de emoţie. Credeţi-mă, orice sunet în plus ar fi fost un defect.

Odată terminat jocul se poate relua cu toate armele dobândite până la final. Se pot încerca şi celelalte grade de dificultate pentru o provocare mai serioasă. Sunt o serie de înregistrări pe care dacă nu le-ai recuperat la primul joc, ai acum ocazia să o faci. Este cert ca acest joc oferă o experienţă ce se impune a fi retrăită, măcar de două sau trei ori.

Dead Space prezinţă o serie de elemente inovatoare, chiar şi pentru cei obişnuiţi cu genul acţiune-horror şi este la fel de atractiv pentru cei care nu agrează în mod obişnuit genul shooter. Se poate spune că are câte puţin pentru fiecare resuşind să se păstreze compact. Din aceste motive cred că el trebuie măcar încercat şi de cei mai reticenşi dintre noi!

Gen: SF-third person shooter.

MEDIE: 9/10