Assassin’s Creed II

POVESTE – 8/10

Acţiunea se reia din punctul în care se oprise, Desmond fiind ajutat să evadeze doar pentru a fi introdus într-un alt animus. De această dată va accesa memoria unui strămoş care trăise în Italia renaşcentistă, Ezio Auditore. Povestea, ceva mai elaborată decât cea din primul titlu, se desfăşoară pe un interval de timp îndelungat şi fără a fi întreruptă prea des de intervenţia lui Desmond.
Tânărul Ezio se vede prins în mijlocul unei conspiraţii în urma căreia îşi pierde familia motiv pentru care, desigur, doreşte răzbunare. Atingerea obiectivului său va necesita timp, perioadă în care îşi va croi drum prin oraşele Italiei, reproduse şi de această dată cu fidelitate. Un sprijin important i-l va acorda prietenul său…Leonardo Da Vinci.
Interesul pentru firul epic creşte considerabil iar finalul, chiar dacă lasă suficient loc unei continuări, este solid şi mult mai clar.

GAMEPLAY – 9/10

Abia la acest capitol începe revoluţia seriei. Repetitivitatea este doar o amintire tristă şi imediat ce treci de misiunile de acomodare, specifice adolescenţei lui Ezio, işi face simţită prezenţa un gameplay atractiv. În primul rând misiunile principale, necesare pentru a ajunge la asasinarea fiecărui membru al conspiraţiei sunt cât se poate de diversificate şi se integrează atât de bine în poveste încât jocul pare o imensă călătorie. Spre fericirea mea misiunile în care trebuie să baţi diferite persoane sau să câştigi întreceri sunt doar obiective secundare în acest joc. Tot în această categorie sunt incluse şi asasinatele, mult mai bine prezentate şi din care pot fi încercate câteva pentru varietate. Sistemul prin care trebuie să îţi îndeplineşti obiectivele fără a atrage atenţia asupra ta a fost şi el perfecţionat. Astfel uciderea în public precum şi cea a civililor duce la creşterea segmentului de notorietate, prezent lângă bara de viaţă. Când este plin nu vei mai putea trece neobservat printre gărzi, acestea fiind în alertă. Sunt câteva variante pentru a reduce notorietatea: fie mituirea oficialilor din oraş, fie ruperea afişelor care te prezintă ca pe un criminal periculos. De asemenea poţi ucide ofiţeri care te recunosc, diminuând buna organizare a soldaţilor. Sistemul acesta mi s-a părut accesibil şi eficient, dând realism jocului.
Harta este mult mai complexă şi chiar dacă nu eşti nevoit să escaladezi clădirile pentru a dezvălui obiectivele principale, este bine să o updatezi pentru a identifica toate celelalte locaţii secundare precum punctele de transport dintre oraşe, centrele de comercializare a obiectelor de artă, fierăriile, croitoriile şi în final punctele medicale din oraşele pe care le vizitezi.
Cele de mai sus ne aduc la elementele de RPG, introduse perfect în acest joc de acţiune aventură. Când pierzi viaţă trebuie să cumperi medicamente de la doctor, iar de la fierărie poţi achiziţiona diferite tipuri de arme şi părţi de armură care îţi cresc protecţia. Însă pentru toate acestea ai nevoie de bani. Ei pot fi obţinuţi prin furt, prin descoperirea diferitelor comori ascunse în oraşe sau prin creşterea valorii pe care o are reşedinţa unchiului tău. Astfel poti restructura oraşul, poţi achiziţiona de la comerciantul de artă tablouri renaşcentiste reale, pe care le poţi studia apoi în sala amenajată pentru acest scop în vilă. Universul din Assassin’s Creed II este de o vastitate şi o complexitate incredibilă fără a deveni însă greoi! Poţi recupera chiar armura lui Altair pe langă manuscrisele pe care acesta le-a scris după evenimentele din Assassins Creed.
Atacurile cu lama de asasin sunt mult mai palpitante Ezio putând folosi două astfel de lame pentru a ucide doi soldaţi în acelaţi timp. Sabia revine şi ea, alături de multe alte arme însă nu mai este indispensabilă ca în primul joc, având totuşi o forţă de atac ridicată. Mult mai incitant este să lupţi cu mâinile goale şi blocând să-ţi dezarmezi adversarul. Tehnicile de ucidere instantanee sunt mult mai spectaculoase iar pumnalele aruncate de la distanţă s-au dovedit şi ele utile în câteva situaţii. Poţi dezechilibra adversari iar dacă îi împingi în diferite obiecte îi poţi ucide. Sunt posibile şi simple eschive pentru a evita atacurile prea puternice care nu pot fi contracarate. Poţi ucide instantaneu adversarii când eşti pe marginea clădirilor, trăgându-i jos de pe acoperişuri ori sărind asupra lor din puncte mai înalte. Cea mai satisfăcătoare modalitate este totuşi cea în care poţi ucide un soldat care trece pe langă un maldăr de paie în care eşti ascuns. Este de observat un lucru, uneori dacă se apropie doi soldaţi şi unul dintre ei este ucis în acest fel, se poate întâmpla ca al doilea să nu reacţioneze, fapt greu explicabil. Acesta este totuşi cel mai mare defect al jocului pe lângă două alte amănunte: superbele clădiri şi catedrale sunt escaladate cu o uşurinţă demnă de Spiderman iar salturile credinţei, acceptabile ca realism în primul joc, devin ridicole de la înălţimi atât de mari. Jocul foloseşte sistemul de lock on ce reuşeşte să fie foarte flexibil în mutarea de la un adversar la altul.
Soldaţii au fost individualizaţi atât fizic: conformaţie diferită, armură diferită, precum şi prin armele pe care le folosesc: suliţe, săbii, buzdugane etc. Fiecare armă îi determină adversarului şi un anumit stil de luptă. Pe lângă aceste tipuri de inamici mai există desigur ţintele principale ale asasinatelor.
I.A. este mulţumitoare gradul de alertă al soldaţilor fiind peste cel din primul joc.
Camera se menţine la un nivel bun, ajustând parcă minorele probleme existente.
Jocul are o întindere peste medie necesitând aproximativ 15 ore de joc, iar pentru a completa toate obiectivele, timpul depăşeşte probabil 20 de ore. Jocul ne pune la dispozție un univers deschis.

GRAFICA – 10/10

Dacă primul joc impresiona fără discuţie la acest capitol al doilea te lasă cu gura căscată. Grafica este îmbunătăţită per ansamblu, figurile şi mişcările personajelor făcând un pas în plus către viaţa reală. Complexitatea oraşelor din Italia acelor vremuri nu ridică probleme pentru graficieni ba chiar pare o provocare plăcută. Documentaţia legată de personajele reale apărute în joc, precum şi despre diferitele construcţii reproduse cu fidelitate sunt demne de un capitol de istorie.

AUDIO – 9/10

Progrese notabile şi la acest capitol. Nu vei mai auzi aceleaşi trei replici repetate la infinit, iar vocile actorilor sunt mult mai convingătoare. Vocea lui Ezio are probabil cel mai neconvingător accent restul reuşind să facă o treabă destul de bună. Coloana sonoră reuşește să accentueze suspansul. În misiunile introductive ale jocului întalnim şi o serie de replici puţin inspirate.

REPLAY – 8/10

Jocul este foarte plăcut, reuşind să te convingă să îi completezi majoritatea misiunilor secundare, cum ar fi găsirea sigiliilor necesare pentru a obţine armura lui Altair, restructurarea proprietăţii unchiului tău etc. Fără a avea bonusuri după terminare jocul poate fi reparcurs după un timp fără aş-i pierde din farmec.

ÎN CONCLUZIE Assassins Creed II este exemplul absolut al jocului care învaţă din greşelile făcute. Ubisoft a remediat cu profesionalism lipsurile existente în primul titlu venind cu multe inovaţii demne de toată aprecierea. Rezultatul este un joc complex şi captivant din toate punctele de vedere.

MEDIE: 8.80/10

Gen: acţiune-aventură.