Afro Samurai

POVESTE: 5/10

Dacă vă plac animaţiile japoneze şi în plus iubiţi samuraii e foarte posibil ca în căutările voastre să întâlniţi un titlu de acum câţiva ani intitulat Afro Samurai. Nu am înţeles cum producătorii şi-au închipuit că ar fi o idee bună să combini codul samuraiului cu atitudinea arogantă a unora dintre fanii genului hip-hop! Chiar dacă evenimentele se petrec în Japonia feudală, protagonistul este de origine africană (?!) în vreme ce în joc putem găsi elemente din prezent dar care nu îşi aveau locul în epocă (ochelari de soare moderni, cluburi în care fetele dansează la bară etc). Atmosfera de kitsch a fost importată întru totul şi în prezentul joc motiv pentru care nu voi relua elementele de mai sus!
Pe fundal se desfăşoară o poveste banală în care tânărul Afro, care asistase la uciderea tatălui său, merge în căutarea asasinilor pentru a se răzbuna! Scenele ce se vor dramatice nu au valoare cât timp, în momentul următor, mentorul tău se joacă cu cadavrul maestrului pe care l-ai ucis! Mai trebuie spus ceva?!

GAMEPLAY: 6/10

Dacă vrei mai mult decât tăieturi nenumărate şi valuri de sânge atunci jocul acesta nu e pentru tine, el axându-se doar pe combouri şi secţionarea inamicilor! Pe măsură ce învingi adversari nivelul de experienţă creşte şi sunt deblocate abilităţi noi ale protagonistului.
Sistemul de luptă se bazează pe atacurile cu sabia (puternice şi slabe) la care se adaugă loviturile cu piciorul. Afro poate para loviturile iar dacă acest lucru se face la momentul oportun adversarul va rămâne descoperit pentru câteva momente. Există posibilitatea de a evita prin eschivă orice atac, un buton este atribuit săriturii la care se adaugă interacţionarea cu mediul (agăţare, alergare pe ziduri etc.).
Atacurile de mai sus se pot combina între ele rezultând diferite scheme însă o parte sunt posibile doar la activarea sistemului de concentrare, moment în care ecranul devine alb negru, iar mişcările se schimbă în tăieturi verticale şi orizontale la care se adaugă o serie de atacuri cu piciorul. Se poate spune că acest mod de concentrare, cu un efect slow motion atâta timp cât nu eşti atins de adversari, este atracţia jocului ce îi creşte puţin valoarea. Însă, ca şi celelalte atacuri, şi acest sistem se prăfuieşte rapid. După două / trei ore, respectiv o treime din durata lui totală de joc, simţi nevoia de mai mult şi nu primeşti!
Fiecare misiune decurge asemănător: trebuie să elimini adversarii şi să înfrunţi un şef de stagiu. Nimic ieşit din comun, fără obiective secundare sau trasee alternative. De asemenea misiunile par să fie puţin cam lungi pentru conţinutul lor.
Clasele de inamici nu sunt foarte variate, în principal soldaţi înarmaţi cu săbii dar care ulterior vor avea şi arme de foc (al căror proiectil îl vei putea respinge cu sabia sau chiar secţiona), există femei îmbrăcate sumar dar care fac tot posibilul să te asasineze alături de câţiva ninja. Din păcate şi aici avem parte doar de mediocritate! Luptele cu şefii de stagiu nu sunt spectaculoase însă aceştia au o serie de atacuri proprii ce te provoacă măcar pe moment.
Camera este instabilă. Aproape la fiecare schimbare a direcţiei aceasta trebuia ajustată iar în cazul luptelor te pune de multe ori în dificultate. Jocul este linear.

GRAFICĂ: 7/10

Personal am agreat acest stil, asemenea unei îmbinări între schiţă şi animaţie, iar prezentul titlu nu face excepţie având unele cadre reuşite. Personajele precum şi construcţiile sunt bine conturate, umbrele fiind creionate. Culorile sunt plăcute, asemenea acuarelelor ce dau intensitate unor desene.
Problema designului este redarea mult prea simplistă. Se simte nevoia unor detalii în plus, atât în ceea ce priveşte mediul cât şi la interioarele clădirilor pe care le vizitezi. Uneori ai senzaţia de deja vu pe parcursul unor niveluri ce par statice şi monotone. Animaţiile personajelor au aceeaşi problemă, sunt lipsite de detaliu, uneori fiind simpliste sau uşor grosolane.

AUDIO: 6/10

Ai spune că implicarea lui Samuel L. Jackson într-un joc cu această temă ar trebui să ridice nivelul audio al titlului însă lucrurile nu stau aşa. Acesta interpretează rolul mentorului, cu o atitudine execrabilă, precum şi pe cel al naratorului. Nu este desigur vina actorului însă categoric nu face jocul mai plăcut! Limbajul este de cele mai multe ori de o vulgaritate gratuită iar vocile celorlalte personaje sunt timide, trecând foarte uşor neobservate!
Coloana sonoră este… hip-hop… Nu vreau să fiu înţeles greşit, chiar dacă nu sunt un fan al acestui gen de muzică îl pot respecta ca opţiune, însă pur şi simplu nu are nimic în comun cu atmosfera şi cultura japoneză! Celelalte efecte sonore sunt mediocre fără a se evidenţia în vreun fel!

REPLAY: 6/10

Chiar dacă poate fi distractiv până la un punct este greu de crezut că jocul nu va deveni monoton până la final. Nu poţi investi timp pentru a-l termina în condiţiile în care există jocuri de acţiune precum Heavenly Sword! Presupunând că te vei lăsa dus de val şi îl vei finaliza nu cred că îl vei mai relua pe al doilea grad de dificultate. Poate doar combourile să te convingă să îl mai abordezi în zilele de plictiseală extremă!

ÎN CONCLUZIE: Afro Samurai nu este un joc dezastruos ci pur şi simplu un titlu slab! Este jucabil însă doar în condiţiile în care te poţi împăca cu stilul său, cel puţin criticabil!

MEDIA: 6/10
Gen: acţiune.

Devil May Cry 5 E3

Seria DMC are deja patru episoade la activ iar cei de la Capcom nu vor să se oprească aici! După succesul celui de al treilea episod a urmat primul titlu pe noile console, cu Nero ca protagonist principal alături de Dante. Părerile legate de acesta au fost împărțite, unii fani considerându-l o copie a lui Dante în vreme ce alții au l-au acceptat în familia demonilor. Episodul 5 pare să aducă un protagonist cu totul diferit însă cât de mult va impresiona acesta și cât de atractiv va fi sistemul de combat al seriei rămâne de văzut...

The King of Fighters 96

Având în vedere apropierea datei de lansare pe console a ultimului titlu K.O.F. momentul îmi pare potrivit pentru o aprofundare retro a seriei. Compania SNK nu a rămas indiferentă faţă de titlul care i-a adus celebritatea şi a profitat de fiecare ocazie pentru a continua promovarea lui. Consola PlayStation 2 a oferit astfel de prilejuri: ediţia aniversară The King of Fighters 94 , K.O.F. Orochi Saga, ediţia mult îmbunătăţită a titlului The King of Fighters 98, K.O.F. Nests Saga şi din nou o variantă completă a lui The King of Fighters 02.
Pe tot parcursul clasei a VIII-a mama a crezut că vinerea am șase ore! Chiar aveam însă ultima era de K.O.F. 96. Este episodul pe care l-am jucat cel mai mult pe arcades și pe care l-am terminat cu toate echipele. În varianta în care îmi editam echipa nelipsiți erau Ralf și Leona, ambii foarte eficienți, iar al treilea era alternativ Iori, King, Robert sau Kim. În această formație am finalizat în repetate rânduri jocul cu un singur credit. Ultima oară când am întâlnit un arcades cu K.O.F. 96 era undeva printre blocurile din apropierea casei mele. Am întrebat prețul iar vânzătorul mi-a expus alternativele: cost per credit sau pentru o oră. Răspunsul meu a venit promt: cu un credit mă voi juca o oră! Am primit creditul și nu mi s-a pretins prețul (probabil prea mic față de cât primea pentru o oră). Cu Ralf, Leona și Iori am ajuns până la Goenitz. Nu îmi aduc aminte dacă l-am învins și nici dacă a durat o oră...

După moartea lui Rugal o gazdă misterioasă adună luptătorii legendari din Southtown pentru a participa la un nou turneu. Atmosfera apăsătoare se generalizază atunci când îşi face apariţia echipa lui Krauser şi Mr. Big condusă de nimeni altul decât Geese Howard. În urma confruntărilor organizatoarea turneului se prezintă drept Chizuru Kagura, gardianul puterii ce l-a distrus pe Rugal. Astfel se dezlănţuie confruntarea pentru supravieţuire avându-l ca oponent pe cel mai teribil adversar întâlnit de către luptătorii din Southtown: Leopold Goenitz.
În continuare o să explic punctual de ce K.O.F. 96 rămâne unul dintre cele mai valoroase titluri din serie, cu numeroase satisfacţii şi în prezent. Un element esenţial a fost redesenarea personajelor, fiind individualizate atât din punct de vedere estetic (poziţii de luptă distincte, costume noi) dar şi prin personalizarea atacurilor (sferele de energie, foarte asemănătoare până la acest episod devin acum specifice fiecărui protagonist). În acest sens avem ca exemple, atacul lui Ryo şi Robert ambele modificându-şi nu doar aspectul dar şi raza de atac, valul de energie al lui Terry este redesenat, Ralf şi Clark mai au doar o singură schemă comună iar aceasta este redată diferit etc.
Se acordă o atenţie fără precedent detaliilor, numărul animaţiilor folosite în mişcările personajelor este şi el uimitor, în special în cazurile în care acestea presupuneau lovituri cu elan, ce în trecut păreau rigide. Rezultatul se observă imediat în frecvenţa loviturilor dar şi în impactul pe care îl au acestea (ex. forţele lui Ralf ce spulberă adversarii)! Se face pentru prima oară distincţia între forţele simple şi cele date atunci când protagonistul avea un nivel redus de vitalitate. Fie acestea erau mult mai puternice (regula), fie exista o forţă distinctă (cazul lui Iori). Pentru prima oară personajele puteau alerga, lucru ce aducea o mobilitate sporită fiecărei mişcări. Personajele erau echilibrate, fiecare având ca regulă cinci atacuri speciale, un atac puternic pe ultimele două butoane și o forță mare. Culorile sunt intense şi chiar par să prindă viaţă sub strălucirea caracteristică întregului joc.
Locaţiile în care se desfăşoară confruntările sunt structurate în general pe trei planuri, pline de viaţă, culoare şi detaliu. Uneori primul plan, pe care se aflau luptătorii, este mobil (lupta cu echipa lui Iori se dă pe un vaporaş ancorat la mal iar cea cu echipa şefilor are loc pe o superbă gondolă în mişcare pe canalul veneţian). Alteori cadrul de luptă impresionează prin grandoare aşa cum este cazul în timpul luptei cu echipa fetelor condusă de King şi desigur în confruntarea cu Kagura, a cărei arenă ar putea îngenunchia şi astăzi majoritatea locaţiilor 2 d existente.
Un alt compartiment de excepție este cel sonor. Personal îndrăgesc cel mai mult coloana sonoră din acest episod, lucru explicabil prin melodii unice, specifice fiecărei echipe. Lupta împotriva Lupilor Singuratici începe pe acorduri de chitară, echipa lui Kyo are o melodie energică, iar uneori diferenţele sunt totale de la un membru al echipei la altul. În acest din urmă caz se încadrează echipa şefilor cu o melodie apăsătoare in cazul lui Geese, una relaxată cu accente de cartier pentru Mr. Big şi în cele din urmă Dies Irae a compozitorului Mozart pentru Krauser (unul dintre exemplele de distincţie şi stil ce a situat seria mult deasupra eternului rival Street Fighter)! În final melodia lui Goenitz ce induce senzații apocaliptice.
Majoritatea acestor lăudabile inovaţii au fost preluate şi în titlurile următoare însă unele au fost în mod inexplicabil abandonate (nu mă voi sătura să dau exemplu pumnul de electricitate al lui Benimaru al cărui design avea influenţe 3 d şi nici nucleul energetic al atacului Kasier Wave folosit de Krauser). Tot din moștenirea pierdută a acestui titlu face parte și o mobilitate crescută ce parcă nu s-a mai regăsit ulterior în totalitate. Cel mai bine facem distincția atunci când ne gândim la Goenitz. În K.O.F. 96, pe lângă faptul că era un adversar devastator ale cărui atacuri puteau fi considerate aproape fără excepție forțe, dădea dovadă și de o rapiditate inegalată. Apariția lui Goenitz în alte ediții ale seriei a confirmat lipsa acelei mobilități fantastice, specifică titlului analizat.
Acum 15 ani acest titlu a zdrobit orice concurenţă în materie de jocuri de fighting 2d, în prezent el rămâne o sursă de nostalgie şi un material preţios pentru jucătorii retro!
Facem o luptă?!

NOTĂ: 10/10

Rage E3

Nu știu ce planuri aveți voi dar eu las consola să se odihnească 10 zile și încerc să găsesc un loc drăguț unde să-mi încarc bateriile. Acest an mai are încă multe titluri cu potențial de oferit, printre ele fiind Rage. Jocul pare din ce în ce mai intens motiv pentru care abia aștept să îl pot testa! Aveți mai jos câteva detalii completate de câteva secvențe superbe. Dacă în următoarele 10 zile puneți mâna pe un joc nou sper că și el va fi de 10!

Nintendo Wii

Istoric: Wii este o consolă lansată de Nintendo pe data de 19 noiembrie 2006. Făcând parte din generaţia a şaptea principalii ei competitori sunt Xbox 360 produsul celor de la Microsoft şi PlayStation 3 lansat de Sony. Nintendo a susţinut încă de la început că scopul avut în vedere la lansarea Wii a fost acela de a extinde aria de interes cu privire la jocurile video (aspect nevizat de celelalte două companii adverse). A cincea consolă Nintendo este compatibilă cu toate jocurile GameCube precum şi cu majoritatea accesoriilor acesteia.
Ideea pentru consolă a venit în 2001 şi conform unui interviu cu Shigeru Miyamoto conceptul se axa pe o nouă formă de interacţiune: „Eram cu toţii de acord că puterea la o consolă nu este totul. Prea multe console puternice nu pot coexista. Este ca şi cum ai avea numai dinozauri carnivori. Este posibil să se lupte şi să îşi grăbească propria dispariţie.”
Până în 27 aprilie 2006 numele propus pentru consolă a fost "Revolution" însă de la acea dată se schimbă definitiv în Wii. Producătorii spun că numele duce cu gândul la 'we' (noi), ceea ce induce ideea că această consolă este pentru toată lumea. De asemenea acest nume este uşor de reţinut şi nu creează confuzii. Este prima consolă ce nu conţine numele companiei. În ciuda explicaţiei au existat o serie de reacţii negative faţă de schimbarea numelui. Neliniştea provenea din posibilitatea asocierii consolei cu o jucărie pentru copii, numele generând şi o serie de glume puerile. Din acest motiv preşedintele Nintendo din America explică şi el schimbarea: „Revolution nu e ideal ca nume, este lung iar în unele ţări este greu de pronunţat. Astfel am optat pentru ceva scurt, la obiect, uşor de pronunţat şi distinctiv.”

Impactul pe piaţă: În prima parte a anului 2007 Nintendo a vândut în SUA mai multe console ca Sony şi Microsoft împreună. Diferenţa în Japonia, până în noiembrie 2007, a fost chiar mai mare ajungându-se la un raport de 2 la 1 şi chiar 6 la 1. În Australia Wii devine consola cu cele mai rapide vânzări din istoria statului. Pe 12 septembrie 2007, Wii depăşeşte Xbox 360, lansat cu un an înainte, ocupând locul întâi în vânzările prezentei generaţii. Această performanţă nu mai fusese atinsă din epoca Super Nintendo. În noiembrie 2008, Wii vânduse 13,4 milioane de unităţi în SUA, cu două milioane mai mult ca Xbox 360 şi aproape dublu comparativ cu PlayStation 3.
Piaţa japoneză, ce tinde a fi un indicator al celei globale, a constatat o scădere cu 47% avânzărilor Wii comparând anul fiscal 2008 - 2009, cu cel precedent. Chiar dacă se specula că acest aspect este datorat unei scăderi generale a interesului pentru console, specific toamnei din 2009, avantajele avute de Wii dispăreau treptat. Motivele erau reducerea de preţ a consolei Xbox 360 precum şi zvonurile cu privire la maneta motion a celor de la Sony. Pe 23 septembrie 2009 Nintendo anunţă prima scădere de preţ per consolă. Ca urmare a acestor măsuri precum şi a unor jocuri ca New Super Mario Bros vânzările îşi revin. La data de 30 iunie 2011 numărul de console Wii vândute ajunge la 87.57 milioane!
Unul dintre scopurile urmărite de Nintendo era atragerea unor noi categorii de persoane în lumea jocurilor. Campania s-a bucurat de succes: în Marea Britanie pensionari de până la 103 ani au încercat cel puţin o dată consola . Publicaţia The People susţine că regina Elisabeta II a folosit şi ea consola!
Odată cu lansarea discurilor optice Wii, Nintendo a remarcat dificultatea pe care unele sisteme o au în citirea software-lor de mare densitate datorită lentilelor laser contaminate. Din acest motiv au fost oferite kit-uri de curăţare precum şi reparare gratuită pentru consolele ce întâmpinau asemenea probleme.
O altă problemă era desincronizarea manetei Wii, uneori pierzând semnalul emis de consolă. Pentru această problemă Nintendo a publicat pe website instrucţiunile necesare.
Consola a fost susţinută de firme puternice precum: Ubisoft, Sega, Activision Blizzard, Electronic Arts şi Capcom, cu mult mai multe jocuri lansate în exclusivitate pe Wii faţă de PlayStation 3 sau Xbox 360. Consola Virtuală permite proprietarilor Wii să joace titluri lansate iniţial pe console ca Nintendo, Super Nintendo, Nintendo 64, Sega Genesis, Neo Geo a celor de la SNK, precum şi selecţii a unor jocuri disponibile pe arcades. Acestea se distribuie prin internet utilizând Wii Shop Channel şi se stochează în memoria consolei Wii.
Utilizarea consolei Wii necesită o implicare fizică în plus faţă de cea a consolelor clasice, unii jucători experimentând o senzaţie asociată entorsei pe care tenismenii o au la încheietura mâinii. Chiar şi unii cercetători susţin utilizarea acestui sistem în completarea exerciţiilor tradiţionale. În mai 2010 American Heart Association a făcut un apel către Wii pentru a încuraja persoanele care suferă de sedentarism să facă un pas către fitness.
Nintendo a anunţat deja succesorul consolei Wii, numit Wii U, în cadrul Electronic Entertainment Expo. 2011. Wii U va avea o manetă cu touch screen, o rezoluţie de 1080p high-definition şi va fi compatibil atât cu jocurile dar şi cu componentele Wii.

Tehnic: Consola Wii are o memorie internă de 512 megabytes şi un card SD pentru stocare externă. El poate fi folosit pentru uploadarea pozelor dar şi ca loc de salvare a progresului din diferite jocuri precum şi al titlurilor descărcate on-line. Nintendo nu a dat detalii cu privire la componenţa tehnică a consolei însă se estimează că aceasta este de două ori mai puternică decât GameCube. Procesorul este de 729 MHz cu o memorie principală de 88 MB. Spaţiu de stocare este extins prin intermediul cardului de memorie SD şi SDHC până la 32 GB. Rezoluţie video de 480p (PAL/NTSC), 480i (PAL/NTSC) sau 576i (PAL/SECAM), standard 4:3 şi 16:9 anamorphic widescreen.
Audio: Stereo – Dolby Pro Logic II. Consum electric:18 W pornit, 9.6 W în standby cu WiiConnect24 activat (consola poate primi mesaje precum şi update-uri), 1.3 W in standy. Cititorul de discuri Wii nu redă formatele DVD-video şi nici pe cele audio.
Atunci când citeşte un disc GameCube consola Wii este restricţionată la funcţionalităţile GameCube. Va fi nevoie de o manet cât şi de un card de memorie GameCube pentru a putea progresa în jocul respectiv. Consola se poate conecta la Nintendo DS fără a necesita alte accesorii, utilizând astfel microfonul şi touch screen-ul în jocurile Wii.
Jucătorii pot accesa internetul prin intermediul Nintendo Wi-Fi Connection.
Consola este prevăzută cu regional lockout, ceea ce înseamnă că un software achiziţionat într-o regiune poate fi utilizat doar pe hardware-ul aceleaşi regiuni.

Jocuri / exclusivităţi: Cel mai vândut joc de lansare este The Legend of Zelda: Twilight Princess însă acestuia i se adaugă exclusivităţi cu greutate precum: Super Mario Galaxy 1 şi 2, New Super Mario Bros, Donkey Kong Returns, Kirbi Epic Yarn, Okami, Dead Space Extraction, Punch-Out!, Resident Evil Darkside Chronicles, Mario Kart ş.a. Pe Wii găsim şi o serie de titluri comune celor trei console, printre care amintesc: Star Wars The Force Unleashed 2, Spiderman Shattered Dimensions, Resident Evil 4, Crash Mind over Mutant etc.

Estetic / prezentare: Consola a fost lansată în culorile: alb, negru, argintiu, verde şi roşu însă în primii doi ani şi jumătate singurul model disponibil a fost cel alb. Consola are cele mai reduse dimensiuni dintre cele trei, fiind şi cea mai uşoară. În schimb designul este simplu şi plăcut, cu numai trei butoane (pornire, resetare, returnare disc). Suprafaţa în care este introdus discul este luminată în albastru. Se poate aşează în poziţie verticală într-un suport special.
O caracteristică specifică este maneta Wii, fără fir, ce poate detecta mişcarea în cele trei dimensiuni. Astfel controlul este asigurat prin gesturi fizice dar şi prin apăsarea tradiţională a butoanelor de pe manetă. Aceasta se conectează la consolă prin Bluetooth fiind prevăzută cu un sistem de vibrare precum şi cu un microfon intern. Este realizată în stilul unei telecomenzi TV, fiind folosită de cele mai multe ori în poziţie verticală. Pentru jocurile clasice şi maneta poate deveni clasică. Ea se întoarce efectiv în poziţie orizontală utilizându-se sistemul direcţional şi cele două butoane principale. Wii Motion Plus este un dispozitiv ce se ataşează la maneta tip pentru a îi mări sensibilitatea şi pentru a înlătura durata în care mişcarea mâinii se concretizează în acţiunea de pe ecran (probleme ce pot apărea la sistemul motion tipic). În cele din urmă nunchuckul, ce ține loc de stick direcțional având și două butoane, poate fi atașat manetei pentru unele jocuri. Conexiunea printr-un cablu scurt poate fi însă uneori incomodă.
Interfaţa Wii are un meniu ce funcţionează pe principiul canalelor de televiziune. Acestea pot fi selectate şi accesate cu ajutorul cursorului. Sunt şase canale de bază: Disc Channel, Mii Channel, Photo Channel, Wii Shop Channel, Forecast Channel şi News Channel. O serie de alte canale se pot descărca prin intermediul Wii Shop Channel.

Eu şi consola: Prea puţin interesat de titlurile sportive şi reticent faţă de noul sistem de control am lăsat de o parte ideea achiziţionării unei console Wii. Totuşi un jucător cu tradiţie nu poate rămâne indiferent la titluri legendare precum Super Mario, Donkey Kong Returns sau Legend of Zelda. Jucând Super Mario Galaxy 2 am simţit cum totul era din nou perfect şi parcă imaginea puştiului care lua fericit prima ciupercă a reapărut! Cu D.K. Returns mi-am adus aminte cum înjură un jucător iar D.S. Extraction a completat povestea celorlalte două titluri. Încă mai am de jucat unele titluri culminând cu New Super Mario Bros şi Kirbi Epic Yarn. Dincolo de asta surprizele pot continua…

Sintetizând: Printr-un sistem inovator (maneta Wii motion) Nintendo aduce mişcarea în lumea jocurilor video. O serie de titluri sportive atrag numeroase persoane care până la apariţia consolei nu erau interesate de acest tip de produs. Compania nu îi uită nici pe jucătorii veterani cărora le oferă noi episoade ale unor serii consacrate. Cumulând atuurile de mai sus Nintendo depăşeşte handicapul grafic şi este propulsat pe locul întâi în vânzări!
După mulţi ani familia este din nou reunită în jurul unei console!

Red Dead Redemption

Acest joc este un omagiu adus genului western, o experienţă unică ce îşi va lăsa amprenta inconfundabilă în sufletul vostru. În acelaşi timp este o reconstituire a realităţii americane de la începutul secolului XX, o frescă a cowboy-ului cu toate elementele vieţii sale. Vânătoarea este şi ea una dintre aceste componente, dar nu ca un divertisment îndoielnic (cum este cazul în prezent) ci ca un mod de a-ţi asigura existenţa. Nu în cele din urmă este o expunere de tipologii, având în centrul evenimentelor omul care speră cu adevărat că societatea (reprezentată prin forţele de ordine) îl va reabilita.

John Marston are câteva greşeli de răscumpărat. În tinereţe a fost membrul unei bande de răufăcători pe care a părăsit-o pentru o viaţă de fermier alături de soţia sa Abigail şi de tânărul lor fiu Jack. Dar cum se spune că trecutul te urmăreşte, Marston se vede constrâns să plece în căutarea vechilor săi camarazi, la îndemnul nu tocmai cordial al forţelor de ordine. Pentru a fi sigur că misiunea va fi îndeplinită şeriful regional îi ţine familia captivă, promiţându-i în schimb amnistierea faptelor sale din trecut.
Fără prea multe alternative John pleacă într-o călătorie ce îl va purta prin diferite orăşele şi ferme ale Americii, îl va arunca în mijlocul revoluţiei mexicane şi în cele din urmă în oraşul Black Watter.
O să vă las să descoperiţi singuri toate celelalte aspecte ale acestei aventuri ce pare în două rânduri că ajunge la final, ce nu încetează să impresioneze iar la nevoie reuşeşte să emoţioneze!

Lume pe care ne-o înfăţişează jocul este una deschisă, cu vaste posibilităţi de explorare. Cel mai frecvent vei călători călare însă există şi posibilitatea călătoriei cu trenul, ce poate fi luat din staţiile localizate pe hartă, dar fără a putea coborî exact în locul dorit. Se poate închiria o trăsură până în oraşul sau locul indicat contra unei sume de bani ce diferă în funcţie de distanţă. În acest caz ai posibilitatea de a conversa cu vizitiul pe durata transportului sau de a te odihni (călătorie rapidă). Calul va fi însă cel mai fidel tovarăş de drum, cu el te vei bucura de priveliştile fascinante din vestul sălbatic iar la nevoie, vei înfrunta pericolele întâlnite. După un timp te vei ataşa de acesta iar el îţi va fi mult mai devotat, alergând pe distanţe mari fără a protesta. Astfel pierderea unui cal (ucis, furat, înecat) poate fi prilej de reale suferinţe!
Pentru a-ţi atinge scopul final va trebui să întâlneşti o serie de oameni care în schimbul ajutorului lor îţi vor cere diferite favoruri: fie un ajutor la fermă, fie sprijin în capturarea unor bandiţi sau eliberarea unor ostatici. Alteori nu vei fi atât de entuziasmat să îi ajuţi: va trebui să garantezi pentru un produs miraculos, ştiind că este pură înşelătorie, vei sprijini un traficant de arme beţiv, culminând cu ajutorul dat unui vânător de comori, puţin sărit de pe fix (pare că vorbeşte cu morţii). Surprinzător toate aceste misiuni se vor lega în final pentru a-ţi permite progresul. În a doua parte a jocului misiunile principale vor fi mai ample, printre obiective menţionez protejarea încărcăturii unui tren, respingerea rebelilor din diferite locaţii, plasarea de dinamită şi aruncarea în aer a unui convoi etc. Cumulate, zecile de misiuni principale, de o varietate impresionantă, reprezintă un adevărat deliciu.
Dacă aţi jucat seria Assassin’s Creed atunci harta din R.D.R. nu vă va ridica niciun fel de problemă. Ea este chiar mai clară şi mai estetică (asemenea unei hăţi reale evidenţiază regiunile geografice dar şi fauna din acele zone). Printr-o simplă apăsare de buton se stabileşte traseul cel mai scurt între punctul unde vă aflaţi şi cel în care doriţi să ajungeţi, ulterior fiind necesar doar să îl urmaţi.
Camera este specifică jocurilor de tip platformă / aventură, fiind poziţionată în spatele protagonistului. La nevoie aceasta poate fi ajustată cu ajutorul stik-ului drept.
În prezentarea armelor disponibile începem cu tipurile de pistol. Acestea variază de la cel clasic, până la modelul mouser din acea perioadă şi culminând cu unul semiautomat. În dotare mai există carabine cu foc simplu sau dublu dar şi puşti inclusiv un model cu lunetă. La acestea se adaugă cuţitele, sticlele incendiare iar la nevoie chiar şi lasoul poate fi util pentru prinderea unui bandit. În cele din urmă, poţi apela la proprii pumni pentru a rezolva problema (însă nu e indicat atunci când adversarul este înarmat)! Fiecare tip de armă are o serie de caracteristici: rază de tragere, putere, durată de încărcare etc. Aceste elemente trebuie avute în vedere înainte de a aborda un conflict deoarece au toate şansele să schimbe finalitatea lui.
În cazurile în care ai de înfruntat mai mulţi adversari se poate activa sistemul dead eye, Marston putând să îşi fixeze ţinta pe mai mulţi adversari. Când efectul slow motion se epuizează, protagonistul îţi va descărca arma în punctele marcate anterior. Duelurile, consacrate în filmele western, se regăsesc şi în acest joc. Ele sunt impuse de firul evenimentelor în câteva ocazii dar pot fi şi incidentale. Sunt prezentate într-o manieră cineastă şi vin cu o evidentă încărcătura de suspans.
Acţiunile din timpul jocului influenţează faima şi onoarea personajului. Duelurile spre exemplu vor creşte faima de care te bucuri în vreme ce actele întreprinse în sprijinul autorităţilor vor influenţa onoarea. Jocul îţi permite să comiţi infracţiuni, momente în care eşti căutat de oamenii legii şi în care se poate pune o recompensă pe capul tău. Pentru a înlătura recompensa trebuie să prezinţi o scrisoare de graţiere la unul dintre telegrafele din zonă. Chiar dacă interesant, nu am putut accepta pe deplin acest sistem. John Marston are o atitudine ce exclude orice înclinaţie spre astfel de fapte motiv pentru care jefuirea unei persoane, spre exemplu, nu pare credibilă!
În oraşe vei întâlni diferite magazine, fiecare cu specificul său (arme, provizii, cai etc.) de unde vei putea să îţi cumperi cele necesare pentru drum. Desigur pentru toate aceste bunuri îţi trebuie bani iar aceştia pot fi obţinuţi prin mai multe metode: fie îţi asumi rolul de vânător de recompense câştigând astfel bani buni, mai ales dacă reuşeşti să capturezi ţinta fără a o ucide, suma dublându-se! Poţi aborda misiunile secundare ce se finalizează de multe ori cu obţinerea unor sume de bani sau poţi vâna!
Notă: Am ucis doar animalele care m-au atacat sau a căror prezenţă era ameninţătoare, în rest limitându-mă la a admira iepurii, căprioarele şi celelalte animale din împrejurimi!

Soarele poate fi considerat în acest joc un personaj principal. Acesta îţi va lumina faţă, îl vei privi cum răsare din spatele munţilor şi te vei opri fermecat de modul în care se scufundă în apele roşiatice de lângă oraş. Este uimitor cum mereu ni se înfăţişează diferit, lucru ce se poate spune şi despre zilele sau nopţile ce se succed pe durata aventurii şi care rareori mi s-au părut asemănătoare. Ele pot fi senine, înnorate, ploioase, alternarea lor fiind cât se poate de naturală! Fauna şi natura sunt la ele acasă în universul lui John Marston, cadrul geografic fiind veridic, plin de varietate şi de o frumuseţe greu de egalat. Stâncile, pădurile, râurile şi dealurile sunt populate de animalele specifice acelor zone: de la iepuri şi căprioare până la lupi şi urşi! Trebuie subliniat faptul că aceste animale (dar mai ales calul) se mişcă şi arată uluitor. Toate elementele de mai sus ne sunt prezentate în culori autentice.
Un alt aspect la care jocul iese în evidenţă este cel al expresivităţii personajelor, performanţe sale putând fi egalate doar de recentul L.A. Noire.
Într-un joc atât de vast şi de complex este explicabilă existenţa unor erori. Se poate întâmpla ca un animal împuşcat de la mare distanţă să nu fie găsit atunci când te apropii de locul respectiv. Alteori o căprioară poate să aibă mici probleme în ceea ce priveşte coliziunea cu solul etc. Situaţiile de acest gen sunt rare şi minore, motiv pentru care nu mi s-a părut oportun să depunctez jocul.

Red Dead Redemption este un titlu ce nu lasă loc de critici la nicio secţiune audio.
În primul rând interpretările sunt profesioniste, unele dintre cele mai autentice pe care le-am întâlnit într-un joc. Replicile fiecărui personaj sunt spuse cu o intonaţie specifică, într-un mod atât de convingător încât nu ţi le-ai putea imagina altfel!
Pe parcursul acestei lungi şi frumoase călătorii dialogul va ocupa un loc important însă în nicio situaţie replicile nu se vor repeta şi credeţi-mă, la o asemenea amploare, chiar nu ar fi fost o crimă! Cel mai elocvent exemplu este felul diferit în care John îi sugerează vizitiului că vrea să doarmă, cred că am auzit cel puţin cinci formulări total diferite la care se adaugă nenumărate variante.
Fiecare model de armă produce un zgomot specific iar încărcarea se face într-un mod autentic. Nimic nu este trecut cu vederea: nici nechezatul cailor nici zgomotele produse de restul animalelor.
La final bijuteria cea mai de preţ: coloana sonoră. Inutil să spun că aceasta are puternice influenţe western, cu o linie melodică deosebită ce sporeşte imersiunea în poveste şi te face să îţi aminteşti de filmele de gen consacrate. Ea va atinge apogeul cu ocazia superbelor balade ce despart anumite secţiuni ale jocului: prima cu ocazia trecerii în Mexic, a doua în timpul căutărilor din munţi iar ultima spre final!

Dacă vei parcurge jocul axându-te pe îndeplinirea obiectivelor principale (57 la număr!), întreaga aventură va însuma undeva la 20 de ore. Misiunile date de străinii pe care îi întâlneşti în drumul tău sunt de o variate impresionantă. Dincolo de plăcerea de a le descoperii, interacţionând astfel cu personaje noi, create la fel de profesionist ca cele principale, vei obţine diferite bonusuri (faimă, onoare şi chiar avantaje financiare). Mai mult, unele dintre acestea se pot soluţiona în modalităţi diferite. Dacă le veţi completa în întregime este posibil să dublaţi timpul de joc. Pe lângă misiunile date de străini te poţi implica în diferite evenimente ce au loc în oraşul în care te afli sau pe drumul pe care te deplasezi (furturi, ronduri de pază, dresarea cailor etc). Nu în ultimul rând jocul oferă un sistem multiplayer complex.
Pe lângă toate aceste atracţii vei dori mereu să revii la palpitanta poveste a protagonistului, ce va fi mereu la înălţime!
Red Dead Redemption este o experienţă completă şi una dintre cele mai bune creaţii ale acestei generaţii!

MEDIA: 10/10

Gen: aventură-acțiune.

Final Fight 3

Îmi aduc aminte ziua în care primul titlu al acestei serii mi-a ieşit în cale. Eram într-o excursie, în drum spre Anglia, iar un credit la aparatele de jocuri era o liră sterlină. La cursul din acea perioadă echivalentul lirei era cam 6000 de lei, în vreme ce la noi creditul era 250 de lei !!! Îmi amintesc şi de un Street Fighter 2 ce trona alături însă mie îmi căzuse drag Final Fight! Cred că aveam undeva la 11 ani iar fisele din buzunarul meu… erau doar fise! Nu m-am ridicat de la aparat până nu l-am terminat! Acum, dacă tot nu ne aude nimeni, tare aş fi curios să ştiu câte credite am jucat… vreo 5 lire sigur s-au dus… (Tot în excursia asta am fost dat dispărut împreună cu un prieten. Autocarul trebuia să plece iar noi ne jucam de zor la un arcades, nici acum nu îmi pot aminti titlul, ştiu doar că se putea juca în patru!)
Peste câţiva ani, când am intrat în febra retro, am pus mâna din nou pe Final Fight dar surpriză: nu mai era nici atât de colorat şi nici atât de fluid pe cât mi-l aminteam! A urmat continuarea, destul de drăguţă dar puţin cam rigidă şi în cele din urmă Final Fight 3.

După învingerea grupurilor mafiote ce terorizaseră Metro City, lumea interlopă a fost cuprinsă de lupte interne pentru supremaţie. Învingătorii nu au pierdut timpul şi au lansat un nou atac asupra oraşului. Pentru rezolvarea acestui conflict, pe lângă primarul Haggar şi Guy, se alătură o tânără detectiv şi un luptător de stradă ce are de reglat propriile conturi cu răufăcătorii.
Jocul reprezintă alternativa perfectă pentru un alt titlu de top, prezentat deja pe blog, Batman Returns. Spre deosebire de acesta, F.F.3 îţi oferă posibilitatea de a alege între cei patru protagonişti şi dispune desigur de un mod cooperativ. Luptătorii au la bază acelaşi sistem de scheme dar cu individualizările specifice fiecăruia. Haggar este cel mai puternic dar și cel mai lent, la polul opus situându-se tânăra detectiv, în vreme ce Dean este mai lent dar cu o forță precum și o rază de acțiune crescută. Guy este cel mai echilibrat. Se poate executa o serie simplă, un atac din viteză și unul din viteză sărit, altul din săritură pe loc şi săritură în faţă, un prins din care se poate efectua o serie sau ce se poate finaliza prin aruncarea, în două moduri (prins din față sau din spate), a adversarului la pământ. Se adaugă și o schemă specială ce se execută de pe loc iar Guy este singurul care se poate sprijini în zidurile din jur. Un buton este destinat schemei cunoscute pentru puterea ei, dar şi pentru faptul că scade şi personajului din vitalitate. Inovaţia este o forţă ce poate fi executată în momentul în care bara de energie din josul ecranului este plină. Personajele beneficiau şi de o eschivă pentru evitarea anumitor atacuri. Diversitatea mişcărilor la care se adăuga posibilitatea de a folosi câteva arme era uimitoare pentru serie ca întreg dar şi pentru consola Super Nintendo.
Exista posibilitatea de a distruge o parte dintre obiectele din jur (descoperind trasee alternative și chiar adversari noi!) dar nu într-un mod atât de estetic precum cel din Batman. Jocul era structurat pe şase niveluri la care se adăugau două bonusuri tradiţionale în care trebuie să distrugi diferite obiecte pentru punctaj. Nu lipseau niveluri precum străzile oraşului, parcuri, fabrici etc. Inamicii sunt diversificaţi (derbedei, wresleri, femei cu diferite arme), fiecare având propriile atacuri. Șefii de stagiu sunt şi ei atractivi, ultimul adversar deţinând două dintre schemele protagoniştilor (mișcarea prin rotire a lui Haggar și raza de energie a lui Guy).
Acest titlu nu are grafica impecabilă din Batman Returns ci stilul gen animaţie specific celor de la Capcom dar care se potriveşte destul de bine atmosferei din joc. Culorile sunt uşor şterse iar în momentele în care sunt multe personaje pe ecran se poate sesiza o încetinire a mişcărilor.
La capitolul audio jocul este decent. Totuşi coloană sonoră pute fi mai bună, mai ales dacă ţinem cont că acesta era cel de al treilea episod din serie.
Jocul este ridicat mult de replay-ul pe care îl oferă. Pentru orice fan al jocurilor de fighting 2d, cele patru personaje individualizate precum şi modul cooperativ sunt argumente solide pentru a relua jocul şi în prezent. Rejucându-l recent am fost uimit de câtă fluiditate au mişcările precum şi de ingeniozitatea schemelor existente. Vi-l recomand cu toată încrederea!

NOTA: 9/10