Mortal Kombat Shaolin Monks

Pe lângă seria principală producătorii au încercat să ofere titluri de acţiune aventură care să extindă universul Mortal Kombat. Prima iniţiativă în acest sens a fost M.K. Mythologies: Sub-Zero, care însă nu a cucerit publicul în special datorită unei grafici nepotrivite genului aventură. A urmat M.K. Special Forces, un eşec total iar în cele din urmă titlul de care vă vorbesc în această postare, mult deasupra celorlalte!
Jocul începe cu un filmuleţ superb ce este în realitate o sintetizare a primului turneu Mortal Kombat. Imediat după fuga lui Shang Tsung palatul se dărâmă iar Kung Lao şi Liu Kang se regăsesc în catacombele lui Goro. De aici începe aventura celor doi al cărei scop este părăsirea insulei şi oprirea lui Shao Kahn înainte ca forţele acestuia să distrugă pământul.

Fiind vorba de Mortal Kombat toată lumea ştie la ce trebuie să se aştepte. Brutalitatea şi valurile de sânge sunt sinonime cu acest titlu. Însă de această dată aceste elemente reuşesc să fie doar o componentă a unui gameplay foarte reuşit.
Iniţial poţi alege între a juca cu Liu Kang sau Kung Lao. Ambii au o serie de atacuri grupate pe următoarele categori: lovituri simple (pumni-picioare), combouri, atacuri speciale (importate în general din jocul original) şi prinsuri. Un sistem de gardă este asigurat prin simpla apăsare a unui buton iar în final adaugăm nelipsitele fatalităţi şi brutalităţi. Ceea ce uimeşte cu adevărat este sistemul de upgradare, acesta fiind foarte amplu. Astfel, pe măsură ce învingi adversari capeţi experienţă iar aceasta poate fi folosită pentru a activa o serie de atacuri noi, dintre care unele impresionante. Schemele se activează în acelaşi mod, unele capătând sens în această modalitate de joc (SubZero alunecă spre un adversar îndepărtat pe pârtia de gheaţă, Kung Lao apare în spatele unui inamic pentru a-l surprinde etc). Totuşi altele sunt preluate în stilul rigid în care fuseseră concepute iniţial (Liu zboară cu piciorul de parcă ar fi fost aruncat din tun, iar simplul triunghi din aer al lui SubZero este la fel de rigid ca şi până acum). Prinsurile se pot upgrada şi ele reuşind să fie originale, de efect şi destul de variate. Pe lângă fatalitatea pe care o înveţi iniţial se pot dobândi multe altele dacă le poţi găsi în diferitele locuri în care sunt ascunse. Prin toate aceste atacuri diversitatea este asigurată pe tot parcursul jocului putând să înveţi atacuri noi. Impactul este foarte bun începând cu cele mai simple lovituri şi până la atacurile speciale. Controlul este receptiv la comenzi iar modul de luptă cu adversari multiplii este la fel de eficient ca în God of War.
Modul de cooperare este cât se poate de reuşit, ecranul nu este înjumătăţit iar lucrurile merg impecabil singura excepţie fiind atunci când cei doi merg în extremele opuse ale câmpului de lupă. De asemenea gameplayul este conceput în aşa fel încât doar prin cooperare să se poată accesa anumite încăperi şi secrete ale diferitelor stagii parcurse. Un alt bonus este cel al atacurilor în echipă.
Inamicii sunt adunaţi din tot universul Mortal Kombat şi reuşesc să reânvie nostalgia vremurilor de demult. Cât despre adversarii principali aceştia sunt reprezentaţi de personajele prezente în Mortal Kombat 2. Aproape fiecare din ei are propriul stagiu, lupta este spectaculoasă, în genul luptei din ring, fluiditatea fiind însă maximă. Ultima confruntare va fi formată din trei lupte consecutive! În finalul fiecărei lupte cu un inamic principal trebuie să apeşi cu rapiditate butoanele apărute pe ecran rezultatul fiind o fatalitate unică, specifică respectivului adversar. Dacă ratezi va trebui sa continui încă puţin lupta, sorţii victoriei putându-se schimba. De multe ori trebuie să apeşi cu rapiditate un anumit buon pentru a distruge un anumit obiect (adaptare perfectă a bonusului test your might din primul MK) sau pentru a îţi învinge adversarul.
I.A.ul este mulţumitor gradul de dificultate putând fi ajustat după preferinţă.
Camera este foarte bună putând fi setată după cum îţi este mai comod: fie în spatele tău fie pe mod automat. Indiferent de alegere îşi va face cu succes datoria. Jocul este linear, singurele excepţii fiind accesarea camerelor secrete, specifice mai ales modului de cooperare.

Filmuleţul introductiv este splendid în vreme ce clipurile din timpul jocului lasă uşor de dorit, de parcă ar fi fost făcute în grabă. Altfel jocul are global o grafică foarte bună ce depăşeşte media. În unele situaţii s-ar fi putut lucra mai mult la detaliile mediului înconjurător însă dincolo de asta personajele sunt bine structurate iar mişcările cursive şi de impact.
Vocile sunt cele clasice, care nu au şocat niciodată prin interpretare. Chiar şi aşa vocile nu sunt rele şi în ciuda unor replici mai neinspirate între Kung Lao şi Liu Kang, vei dori să le urmăreşti. Sunetul la impact îşi face efectul precum şi coloana sonoră, în stilul celei din jocurile MK clasice.

Mortal Kombat a atras fanii şi datorită unor personaje precum Scorpion sau SubZero motiv pentru care mulţi dintre voi veţi fi bucuroşi să aflaţi că după terminarea jocului cu cei doi călugări acesta poate fi parcurs şi cu cei doi ninja. Pe lângă această opţiune superbă jocul mai dispune de un mini ring în care vei putea salva câteva figuri marcante ale seriei pentru a le putea pune să se confrunte până la moarte. Exceptând varianta PAL a jocului există şi posibilitatea de a accesa jocul original MK II. La toate astea se adaugă cooperarea ale cărei secrete şi variante sunt greu de epuizat!

Cu o serie aflată în declin datorită lipsei de competitivitate cu jocuri precum Tekken sau Soul Calibur, echipa jocului demonstrează că poate crea în sfârşit un titlu de acţiune solid.
Întradevăr personajele din Mortal Kombat fac un salt afară din ring pentru a plonja în mijlocul unei aventuri ce nu trebuie ratată!

MEDIE: 9/10

Gen: acţiune.

Detalii Mortal Kombat

Pe lângă trailerul prezentat ieri vă propun şi primele zece minute de gameplay efectiv date publicităţii de către producătorii ultimului titlul Mortal Kombat. Pe toată durata demonstraţiei un membru al echipei dă informaţii legate de acest proiect ambiţios care pare să readucă seria în mijlocul competiţiei.
Ni se propun 26 de luptatori plus o căsuţă de alegere la întâmplare şi probabil un personaj selectabil în urma unui cod. Panoul este facut cu mult stil iar personajele sunt redate în amănunt. Din aceste secvenţe îmi dau seama că vom avea parte de o prezentare excepţională, grafică de ultimă generaţie, fluiditate, sistem al camerei inovativ, de clasicele fataltăţi şi multe alte elemente aparent bine cântărite. Sper doar să existe măcar cinci scheme de fiecare personaj pe lângă sistemul de combouri şi noile opţiuni! Pentru alte amănunte urmăriţi interviul!

Trailer Mortal Kombat

La finalul articolului despre seria Mortal Kombat vorbeam despre ultimul titlu pe care producătorii cred că îl vor lansa la finalul acestui an sau în prima parte a anului 2011. Cred că acest trailer vă va convinge să fiţi la fel de optimişti ca şi mine, asta mai ales dacă aţi fost fani ai seriei în trecut!

Mortal Kombat între mit şi realitate

În 1992, când existau doar Street Fighter II produs de Capcom şi Fatal Fury al companiei SNK, Midway aruncă pe piaţă primul joc cu personaje digitalizate şi care conţinea sânge. În timp acesta avea să genereze un adevărat fenomen. Chiar şi aşa, cu ce rămânem dacă punem astăzi seria Mortal Kombat sub lupă?

Mortal Kombat avea şapte personaje selectabile. Johnny Cage este inspirat din personajul interpretat de Jean-Claude Van Damme în filmul Sport sângeros în vreme ce Liu Kang este omagiul adus de către producători lui Bruce Lee. Rayden este de asemenea zeul tunetului în Japonia. Sistemul permitea folosirea a trei scheme pentru fiecare luptător, un prins, lovituri cu pumnii şi picioarele, faimosul uppercut, o lovitură din întoarcere şi desigur un buton destinat gărzii.
Pe lângă sângele care abunda a venit şi elementul şoc: fatalitatea. Fiecare personaj avea o modalitate specifică prin care îşi extermina adversarul. Exista şi o fatalitate de stagiu în care cel care pierdea era aruncat într-o groapă cu ţepi uriaşi, unde se pot observa şi rămăşiţele altor luptători. Capetele din ţăruşi sunt ale producătorilor. Ultimele două personaje nu puteau fi selectate şi nu aveau fatalităţi. Goro, creatura cu patru braţe era şi ea o apariţie îndrăzneaţă.

Mortal Kombat II, lansat un an mai târziu, făcea progrese notabile. Astfel numarul luptătorilor selectabili creştea de la 7 la 12. Se observă impactul pe care îl făceau unele personaje precum Shang Tsung şi cei trei ninja: SubZero, Scorpion şi Reptile. Acum fiecare personaj avea două fatalităţi iar Shang Tsung trei. Existau trei fatalităţi de stagiu la care se adăugau babalităţile şi prieteniile. Acestea erau introduse pentru a atenua violenta din primul titlu. Grafica era şi ea îmbunătăţită, povestea continua să fie palpitantă iar la final existau din nou două personaje ce nu puteau fi selectate.

Mortal Kombat III apare în 1994 şi ne prezintă 14 luptători selectabili la un nivel de grafică superior, vechile personaje fiind redesenate. Este adăugat un buton pentru fugă şi sistemul de combo, ambele controversate. Pe lângă fatalităţi sunt introduse animalităţile şi brutalităţile. Fatalităţile de stagii se menţin si sunt ceva mai spectaculoase. Este introdus un sistem pe două planuri în care adversarul putea fi aruncat prin tavanul încăperii lupta continuând în cealaltă locaţie. Shao Khan este din nou ultimul adversar din joc fiind precedat de centaurul Motaro. Odată cu acest joc se încheie trilogia 2d a seriei. Unlimited Mortal Kombat III se putea găsi în sălile de jocuri în anul 1995. Acesta avea patru luptători în plus de cei disponibili în varianta iniţială şi încă patru ce puteau fi accesaţi în urma introduceri unui cod.

Mortal Kombat Trilogy - 1996 este ultimul joc 2d din serie şi apare ca o reuniune a tuturor luptătorilor din jocurile anterioare, unii din ei fiind disponibili în două variante distincte. Pentru prima oara puteau fi selectaţi si luptători precum Goro, Kintaro, Motaro şi desigur Shao Kahn. De asemenea jocul conţinea aproape toate locaţiile din jocurile iniţiale. Se poate observa un adaos de sânge şi ceva retuşări minore la primele modele de luptători.

Mortal Kombat IV - 1997 face saltul în epoca 3d. Jocul a creat dificultăţi pentru producători fiind primul joc realizat în acest stil. El avea un set de 15 luptători selectabili la care se adăuga Goro, selectabil în urma unui cod. MK IV introduce sistemul în care fiecare luptător dispunea de o armă precum şi posibilitatea de a folosi o serie de obiecte aflate în arena de luptă. Existau două fatalităţi de personaj precum şi două fatalităţi de stagiu. În ediţia Gold, lansată pe consola Dreamcast în 1999, sunt retuşate o serie de minusuri ale graficii şi sunt adăugate încă şase personaje selectabile. Sunt introduse arene noi şi se ajustează puţin sistemul de luptă cu arme.

Mortal Kombat: Deadly Alliance - 2002-2003, este primul titlu care nu a fost lansat şi pe PC, ci doar pe consolele video din generaţia PS 2 . Acesta pretindea ca reinventează seria şi din acest motiv luptătorii aveau trei stiluri de luptă: unul cu arma şi două stiluri de arte marţiale. Pentru a forţa jucătorii să aprofundeze aceste opţiuni schemele sunt reduse la două sau maxim patru. Fiecare personaj are o singură fatalitate, fără a exista una specifică unui anumit stagiu. Numărul luptătorilor urcă undeva la 22. Sunt introduse şi o serie de bonusuri care să ţină treaz interesul jucătorilor.

Mortal Kombat: Deception – 2004. Avem la dispoziţie 26 de personaje cu două fatalităţi şi varianta harakiri. Se introduce şi un sistem nou de capcane prin care un personaj poate fi ucis instantaneu în timpul luptei. Se menţin bonusurile asemănătoare celor din titlul precedent, gen şah şi un mod gen RPG. Titlul a vândut un milion de unităţi, depăşind orice alt titlu al seriei!

Mortal Kombat: Armageddon – este ultimul titlu lansat până în prezent. Sunt reunite toate personajele din serie formând un impresionant panou de 63 de personaje! La acestea se adaugă posibilitatea de a-ţi crea propiul personaj! Se face o sinteză intre cele trei stiluri de luptă prezente în ultimele două episoade, un stil cu armă şi unul specific artelor marţiale. Un nou sistem este introdus prin care fiecare îşi crează propria fatalitate apăsând o serie de butoane, fără a mai dispune de fatalităţile clasice. Bonusul de tip RPG din titlurile precedente se menţine şi un nou mod de curse este adăugat.

ÎN CONCLUZIE: privind în urmă primele două titluri au fost excelente pentru vremea lor, acestea fiind şi cele pe care le-am jucat pentru o perioadă foarte îndelungată. Episodul al treilea, chiar dacă a făcut un salt în grafică m-a dezamăgit cu modalitatea de fugă precum şi cu sistemul de combo şi brutalităţi, contactul cu el fiind tangenţial. Ediţia Trilogi mi-a atras din nou atenţia având toate personajele cu retuşările de rigoare. Din acest motiv l-am jucat o scurtă perioadă. Mortal Kombat IV era probabil primul fighting 3d pe car îl jucam, motiv pentru care a avut un oarecare impact mai ales datorită filmuleţelor impresionante. Totuşi sângele pătrăţos precum şi modul ridicol de luptă cu arme şi obiecte l-a dinamitat în scurt timp. Ulterior, în plină epoca Playstation şi apoi PS 2, am sărit cu totul MK Deadly Alliance precum şi Deception. Primul era pur şi simplu hilar, cu mişcări şi aspect dezastruos în vreme ce Deception, chiar dacă mai reuşit grafic, nu m-a convins să îl încerc măcar! Lucrurile au stat diferit cu Armageddon. Nostaligia precum şi dorinţa de a revedea toate personajele în stil 3d m-au determinat să îl adaug la colecţia PS 2. Interacţiunea cu mediul este foarte bună iar grafica este şi ea la un nivel ridicat. Stilul rigid al unor lovituri precum şi absenţa unor scheme solide îl fac totuşi necompetitiv. Deasupra tuturor defectelor este lipsa fatalităţilor! Cum au putut să îi ia acestui titlu tocmai elementul care l-a consacrat?!
Dincolo de cele spuse mai sus trebuie sa admit că aştept cu mare nerăbdare ultimul episod, programat să apară în 2011. Producătorii vorbesc de reinventare iar primele impresii sunt pozitive din punctul meu de vedere!

Interviu God of War III

Dacă ultimul episod din seria God of War a atins perfecţiunea acest lucru se datorează şi ambiţiei producătorilor de a nu se mulţumi cu puţin şi de a-şi testa în permanenţă limitele. Pe lângă documentarele pe care le poţi accesa după terminarea jocului, vă propun un interviu scurt şi la obiect, care demonstrează încă o dată ce au reuşit să creeze aceşti oameni prin efortul depus!

Interviu Crash of the Titans

Iată câteva cuvinte despre jocul care a reinventat seria Crash. Personal fac parte din categoria de jucători dezamăgiţi de sistemul adoptat în Crash Mind over Mutant, motiv pentru care consider titlul Crash of the Titans ca fiind un succes absolut. Munca şi efortul de a aduce cât mai multe elemente noi în sistemul de joc al seriei reies şi din spusele producătorilor...

Trailer Fallout 3

Iată un titlu care a impresionat şi în afara fanilor jocurilor la persoana a treia. Privind trailerul nici nu e foarte greu să înţelegi de ce: prezentarea este cât se poate de originală, grafica ne înfăţişază o lume aproape inepuizabilă ca posibilitate de explorare, arme variate, precum şi inamici pentru toate gusturile! Mai mult jocul ni-l prezintă pe personajul principal de la naştere şi până la maturitate în timp ce înfruntă o lume sumbră cu posibili inamici la tot pasul. Cireaşa de pe tort poate fi posibilitatea de a alege cum vrei ca personajul să se comporte în anumite situaţii schimbând firul poveştii. Fiţi gata pentru un RPG foarte lung…

Trailer Killzone 2

Chiar dacă nu sunt un împătimit al jocurilor de tip shooter, trebuie să recunosc faptul că seria Medal of Honor de pe Playstation mi-a atras atenţia în epocă. Mai târziu pasiunea pentru jocurile la persoana întâi cu subiect inspirat din al doilea război mondial a continuat pe PC cu seria Call of Duty.
Revenind la exclusivităţile de pe PS 3 nu putem să nu vorbim şi despre Killzone 2. Acesta este foarte bine cotat şi încă îi obsedează pe fanii genului. Jocul pare să îşi menţină fanii cel puţin până la lansarea episodului trei, probabil în februarie 2011.

Din culisele jocului Resident Evil 4

Aceasta este o nouă rubrică pe care o propun şi care încearcă să ne arate, prin intermediul producătorilor, o parte din elementele şi munca ce duce în final la un joc finit!
Chiar dacă dedicată în mare parte jocurilor în curs de apariţie, pe care le vom observa pe măsură ce se apropie de lansarea pe piaţă, rubrica va găzdui şi unele mini documentare ale unor titluri deja intrate în istoria jocurilor video!
Azi începem chiar cu unul dintre acestea...

Devil May Cry 4

POVESTE – 8/10

Problema pe care mi-am pus-o iniţial a fost daca un nou erou, fie el si asemănător cu Dante, va putea duce seria mai departe? Tânărul Nero este legat de un cult ce il divinizează pe Sparda ca pe cel ce a salvat umanitatea de furia demonilor. Nero e îndrăgostit de sora unuia dintre adepţii acestui cult, ce pare a avea şi o gardă militară.
Această organizaţie este încă de la început învăluită în mister, motiv pentru care un personaj familiar o priveşte din umbra: un Dante care şi-a păstrat personalitatea dar a lăsat loc şi maturităţii. Evoluția conflictului este interesantă îmbinând drumurile celor doi protagoniști.
Iniţial speram să îl revăd pe Virgiliu, absența lui făcându-se simțită, însă trebuie spus firul epic rămâne atractiv.

GAMEPLAY – 9/10

Gameplayul se împarte în două: primele zece nivele cu Nero iar urmatoarele, exceptând lupta finală (mai precis lovitura de graţie a luptei) cu Dante. Trebuie să recunosc faptul că ideea este una minunată chiar dacă are şi minusuri. Să analizăm în ordine: Nero are drept arme o sabie, asemănătoare cu cea a lui Dante, şi un pistol. La aceste atacuri, importate de la episodul precedent se adaugă un nou gen de atac: cel prin care Nero îi prinde pe adversari în strânsoarea mâinii sale de demon. Această abilitate este excelentă fiind estetică, aproape fiecare categorie de adversari este lovită în modalităţi diferite, este uşor de executat şi are o forţă considerabilă. Adevărata artă rezidă în capacitatea de a executa o serie de combouri în lupta cu adversarii principali pentru a îi duce în stadiul în care pot fi prinşi cu mâna de demon. Spectacolul se va dezlănţui atât vizual cât şi din punct de vedere al distrugerilor. Nero, folosind energia unui anume obiect, va intra într-un stadiu asemănător celui de demon al lui Dante. Sincer acesta mi s-a părut mult mai potrivit decât transformarea din jocul precedent. Se menţine sistemul în care pe măsură ce strângi globuri roşii vei putea cumpăra diverse obiecte sau vei upgrada atat atacurile cu sabia si pistolul cât şi cele ale mâinii de demon. Legat de acest aspect ori atacurile sunt mai bine grupate ori experienţa din episodul trecut mi-a folosit. Nu am găsit motive pentru a upgrada pistolul în schimb am perfecţionat combourile cu sabia şi am mărit raza de acţiune a mâinii de demon.
Trecând la Dante trebuie spus ca eşti la jumătatea jocului şi pănă acum ai cumpărat suficiente combouri însa atunci când schimbi personajele toate globurile îţi sunt restituite, deci vei putea să îl echipezi aşa cum îţi doreşti pe vechiul combatant. Desigur acesta are sabia şi pistoalele cu el iar butonul cu care prindeai adversarii atunci când jucai cu Nero e folosit pentru a activa unul dintre cele patru stiluri: Garda Royală, Trucurile, Mânuirea sabiei şi în final a armelor de foc. Partea bună este că acum poţi jongla după bunul plac între cele patru în timpul jocului (posibilitate pe care nu o aveai în DMC3). Un miracol de gameplay nu? Totuşi trebuie să menţionez un minus al jocului: atunci când îl preiei pe Dante vei fi deja obişnuit cu atacurile lui Nero motiv pentru care primele mişcări vor fi stângace cu noul protagonist. E drept că această stare nu poate persista, în cele din urmă te vei adapta la vechiul non-erou al seriei.
Revine sistemul în care îţi fixezi „ţinta” pe un adversar dintre cei prezenţi în jur urmand ca acesta sa devină un obiectiv principal al atacurilor tale.
Adversarii sunt după părerea mea şi mai diversificaţi decât în episodul precedent iar inamicii de stagii sunt la adăpost de critici, luptele fiind spectaculoase.
Pe primul nivel de dificultate jocul nu pune probleme I.A. fiind cel mult de nivel mediu însă următorul este mai potrivit pentru un veteran în luptele cu demonii.
Camera este de acum adusă la un pas de perfecţiune, cele două sau trei cadre în care aceasta se mişcă brusc nemeritând să fie menţionate.
Un lucru interesant în ceea ce priveşte linearitatea jocului: sunt unele porţiuni în care trebuie să rezolvi diferite puzzeluri şi în aceste momente vei zăbovi o vreme în acelaşi loc. De asemenea, cei doi traversează unele zone comune şi chiar înfruntă unii demoni comuni în succesiunea evenimentelor. Există chiar situaţii în care trebuie să te întorci pe drumul pe care ai venit. Aceste elemente nu sunt majoritare însă adaugă exact doza necesară de diversitate in gameplay.

GRAFICA – 10/10

Jocul se poate pune alături de titlurile de top ale acestei generații în ceea ce priveşte grafica: am fost uimit atât de detaliile tuturor personajelor, cât şi de mişcări şi impact. Întregul joc ne oferă imagini strălucitoare iar spaţiile prin care vei călătorii de această dată îţi vor oferi o multitudine de culori specifice zonelor respective. Apogeul se va simţi fără niciun dubiu la lupta finală, atunci când în faţa ta se va ridica în toată splendoarea falsul zeu al cultului religios.

AUDIO – 10/10

Aşa cum ne-au obişnuit cei de la Capcom, coloana sonoră nu face paşi înapoi acţiunea petrecându-se în continuare pe ritmuri de rock. Actorul care i-a dat vocea lui Dante în titlurile precedente revine alături de alți actori talentați care dau viață personajelor. Zgomotele provocate de lovituri la impact sunt intense.

REPLAY – 8/10

Chiar dacă nu are atât de multe bonusuri ca DMC 3, ultimul episod al seriei este atrăgător. Luptele sunt spectaculoase iar impactul loviturilor te va determina să pui din nou mâna pe manetă.

ÎN CONCLUZIE: voi spune doar că Devil May Cry 4 este cel mai bun titlu din serie, motiv pentru care, dacă ai agreat episoadele precedente, trebuie să îl încerci!

MEDIE: 9/10

Gen: acţiune-aventură.